Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția Ialomița se «pensionează»

Consecințele unui scandal

Poliția Ialomița se «pensionează»

Scandalul monstru ce a zguduit din temelii Poliția ialomițeană nu s-a stins. Ministerul a finalizat controlul, însă concluziile se lasă așteptate. În timp ce imaginea Poliției este în derivă, cei mai importanți actori au decis să se retragă, cum altfel decît la pensie. Mai mult, surse din IGP susțin că mai mulți polițiști, chiar dacă neimplicați în scandal, vor adopta aceeași măsură, de pensionare rapidă... În prezent, polițiștii vizați de ultimele scandaluri, Stan Bîtlan și Iosif Chirică și-au depus documentele de pensionare. Surse din interiorul instituției susțin că cei doi nu sînt singurii ce urmăresc această cale, Călin Măndică, adjunct al Inspectoratului, urmînd să-și finalizeze dosarul de pensionare depus cu mult înaintea decapitării lui Bîtlan. Mai mult, «evaporările» ating și Poliția Țăndărei, unde comandantul Ion Manolache și-a scos din sertar dosarul de pensionare... Cum-necum, cu sau fără «pete», polițiștii dornici de pensionare se așteaptă la ceva salarii compensatorii care, în cazul, spre exemplu, adjunctului Măndică, se ridică la peste 100000 lei, și la pensii ce depășesc cuantumul a 4000 lei lunar. Așa că, potrivit unei legi strîmbe, astfel de decizii sînt de-a dreptul «benefice» pentru polițiști...

Motive de pensionare
Recentele scandaluri din cartierul slobozean Bora au avut drept urmări decapitarea a cel puțin doi șefi din cadrul IPJ Ialomița. Povestea s-a purtat între două clanuri, clanul Gigi Piticu și clanul Dincă. Și dacă Gigi Piticu a reușit decapitarea conducerii Poliției Municipiului Slobozia, prin repunerea pe tapet a unor imagini compromițătoare cu comisarul Iosif Chirică, clanul Dincă a realizat decapitarea inspectorului șef Stan Bîtlan, comandant al IPJ Ialomița... Pe scurt, în primăvara anului 2009, presa locală a titrat îndelung despre apariția unor imagini cu șeful Poliției Slobozia, Iosif Chirică. Polițistul apărea într-o înregistrate acasă la cunoscutul interlop, într-o stare vădită de ebrietate. La scurt timp de la apariția imaginilor, Gigi Piticu a fost însă arestat și încarcerat pentru o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice. Momentul arestării a coincis cu publicarea imaginilor compromițătoare. Soția interlopului, Nina Stanciu a adus grave acuzații legate de mituirea polițistului Chirică. La momentul respectiv, șeful IPJ Ialomița a explicat că, în data de 22 august 2008, noaptea în care a fost efectuată filmarea, comandantul Chirică ar fi fost sub influența unor pastile Xanax, medicament pus în supradoză de apropiații interlopului Gigi Piticu la un restaurant din oraș. Mai mult, pentru a demonstra cele susținute, a fost invocat un dosar în care Chirică apare drept victimă a filmării din august 2008. În tot acest timp, șeful Poliției Slobozia a fost concediu medical, urmînd să se pensioneze...
Scandalul a revenit însă în actualitate săptămîna precedentă, cînd televizunile centrale au redescoperit filmarea de la domiciliul lui Gigi Piticu. În fond, ancheta mediei centrale a pornit de la un scandal de proporții în cartierul Bora. Al doilea în doar două săptămîni, războiul s-a finalizat cu «execuția în direct» a comandantului IPJ Ialomița. Bîtlan a fost acuzat de proasta gestionare a conflictului dintre rromii din Bora. Deși clanul Gigi Piticu nu are legătură cu ultimele scandaluri, în prim plan a fost readusă filmarea din casa interlopului. Televiziunile centrale au detaliat din nou cazul Chirică, iar în prim plan a reapărut Nina Stanciu, concubina lui Toma Gheorghe, zis Piticu. De această dată, femeia a revenit asupra declarațiilor de dare de mită, acuzînd că banii dați lui Chirică se împărțeau inclusiv cu Bîtlan. «Îi dădeam cîte 1000-1200 euro la două săptămîni. Chirică împărțea banii cu Papacioc, Vasile și Bîtlan. În felul asta nu îi mai făceau revocări soțului meu...» a declarat pe toate fronturile Nina Stanciu.

Decapitații neagă în bloc capetele de acuzare
Polițiștii neagă însă luarea de mită și scot la iveală documente ce contrazic spusele femeii. «Nu am luat un leu de la ei. Este prima dată cînd am fost văzut în prezența lor. Am avut, în ultimii ani, 70 de dosare pentru toată gruparea lor. Toate au fost soluționate cu trimiterea în judecată. Cît despre revocări, nu am pierdut ocazia să revin la instanța de judecată cu propunerea de revocare a măsurii de eliberare sub control judiciar» susține comisarul Iosif Chirică. Mai mult, pentru a-și întări spusele, fostul comandant o scos la suprafață un dosar similar constituit în urmă cu 9 ani tot pe numele unor membri din clanul Gigi Piticu. «În anul 2000 au procedat în mod similar cu un turc. I-au pus într-o cafea fenobarbital, l-au adus în stare de inconștiență și apoi l-au dus pe un cîmp din Dragalina, după ce l-au tîlhărit. Apropiații turcului au anunțat dispariția lui și astfel l-am găsit noi pe cîmp. În urma anchetei, la domiciliul lui Gigi Piticu s-au găsit bunurile furate de la turc, iar acesta a fost arestat împreună cu complicea Mihaela Fornea, zisă Madona» spune Chirică.
Aceeași poziție este adoptată și de adjunctul Poliției Slobozia, Anghel Papacioc. Polițistul neagă implicarea sa în clanurile mafiote, precum și acceptarea unor sume de bani de la interlopii slobozeni. «Este inadmisibil. Cum să iau bani de la ei dacă eu personal am coordonat instrumentarea tuturor dosarelor care au vizat clanurile din Bora? Și nu au fost puține... Am întocmit zeci de dosare de-a lungul anilor pentru aceste grupări. Le este teamă de noi și vor să ne discrediteze. Eu am lucrat la ultima arestare a lui Gigi Piticu și lucrez în continuare la dosarele pe numele lui. M-au amenințat și cu moartea și tot nu m-am oprit. Mi-au spus că îmi omoară mama și tot i-am arestat» susține Papacioc.

Vasile Andrei, în rol de Houdini
Un actor principal în tot acest tăvălug de informații contradictorii pare a fi Vasile Andrei, adjunctul Poliției Slobozia. Vasile este prima persoană care a sesizat prin intermediul unei note interne incidentul cu comisarul Chirică. Și, deși nota a fost înaintată la doar o zi diferență șefului Bîtlan, cazul a fost «mușamalizat» pînă a explodat mediatic. Cît despre mita primită de la concubina lui Gigi Piticu, Vasile Andrei susține că «nu am luat niciun leu». «Acuzațiile de acest gen fac parte din arsenalul de intimidare al clanurilor interlope, avînd ca scop descurajarea polițiștilor care adoptă măsuri legale împotriva acestora. Nina Stanciu minte cu nerușinare cînd spune că ne-a dat bani să nu facem revocări la măsura de obligarea de a nu părăsi localitatea, fiindcă Polița Slobozia a făcut nenumărate demersuri la instanța de judecată. De fiecare dată cînd puteam demonstra ceva mergeam la instanță și solicitam să se revoace măsura. Putem demonstra asta cu documente și filmări video cu interlopii în diferite ipostaze. Instanța a decis însă ca, deși Gigi Piticu nu-și respecta întocmai măsurile, să rămînă în libertate» a completat adjunctul Poliției Slobozia...
(D. MIHORDEA)

25 August 2009, 17:42 (13902 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


mircea :
(14 Septembrie 2020, 21:04)
politia din ialomita s-a lasat atinsa cu banii tiganilor. 
E suficient sa accepti cel mai mic compromis in privinta asta pt ca apoi sa te poata santaja cum vor ei si sa nu mai poti da inapoi. 
Dar cat de primitivi pot fi angajatii Politiei sa intinda mana la banii murdari ai acestor scarnavenii  ..?
Speram ca generatia tanara a acestei institutii sa aiba maretia si sacrificiul de-a slava imaginea ei  !   

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 19 Oct 2020
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 1169 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1169, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 13:05
(457 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii intenționate pe miriști de porumb la Armășești și Balaciu

În cursul zilei de duminică, 20 septembrie a.c, în jurul orelor 20,30, pompierii ialomițeni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb care ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 11:20
(345 vizualizări - 0 comentarii)


11,13 tone de tutun, confiscate de inspectorii ANAF-Antifraudă

De la începutul lunii septembrie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au confiscat 11138 kg de tutun brut, provenit din Bulgaria ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 09:10
(305 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1161 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Duminică, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1161, cu 20 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2020, 13:05
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1141 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1141, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2020, 13:05
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1129 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1129, cu 19 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2020, 13:10
(415 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1110 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1110, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2020, 13:05
(443 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1089 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1089, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2020, 13:10
(360 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 1086 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1086, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 13:05
(311 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 1-11 septembrie 2020, s-a organizat cea de a V-a ediție a acțiunii «Educația-prioritate a Bisericii» ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 12:05
(352 vizualizări - 0 comentarii)


10

Patru salariați ai DSP Ialomița, infectați cu COVID-19

Patru salariați ai DSP Ialomița au fost confirmați pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2. «Aceștia au fost izolați și s-au aplicat măsurile prevăzute în Metodologia INSP!» se arată într-un comunicat de presă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 14:45
(721 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Două ordine de protecție provizorii, emise pentru «violență în familie»

Duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin 112 de o tânără de 41 ani, din Slobozia, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:55
(480 vizualizări - 0 comentarii)


12
Case mistuite de flăcări la Amara și Căzănești

Case mistuite de flăcări la Amara și Căzănești

Un incendiu violent a cuprins în cursul zilei de duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 15,20, o locuință din orașul Amara. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:25
(533 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Văii

Accident la Gura Văii

Pompierii militari au intervenit duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 19,40, la un accident rutier produs pe DJ201, pe raza satului Gura Vării, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:20
(540 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o șiră de baloți în Ograda, furaje arse la Misleanu

În cursul zilei de duminică, 13 septembrie a.c, în jurul orelor 23,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la o șiră de baloți în incinta unei societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:10
(370 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1076 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 14 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1076, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:05
(391 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Cal căzut în canal și salvat de pompieri

Grivița: Cal căzut în canal și salvat de pompieri

Un apel pentru salvarea unei cabaline s-a primit în noaptea de duminică spre luni, 13/14 septembrie a.c., în jurul orei 1,15, de la un cetățean din comuna Grivița. La locul intervenției s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:00
(389 vizualizări - 0 comentarii)


2 cazuri de COVID-19 la Prefectura Ialomița!

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Ialomița aduce la cunoștință că la nivelul instituției au fost confirmare 2 cazuri de infectare cu COVID-19. Astfel, potrivit anchetei epidemiologice ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 10:50
(545 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1058 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 12 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1058, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2020, 13:10
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: La mulți ani, pompieri români!

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 172 de ani se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 13:15
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1054 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 11 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1054, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 13:05
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoim scos la vânzare pe un site de anunțuri, confiscat de polițiști

Ialomița: Șoim scos la vânzare pe un site de anunțuri, confiscat de polițiști

250 de euro este suma pe care ar fi trebuit să o încaseze un bărbat de 35 de ani din București care a postat pe o rețea de anunțuri o ofertă «protejată de lege». Polițiștii în rol de cumpărători au confiscat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:50
(441 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei pe lina deținerii ilegale de arme

Polițiștii din Ialomița au descoperit la domiciliul unui bărbat din Țăndărei un pistol și 8 butelii CO2, în urma unor percheziții domiciliare pe linia deținerii ilegale de arme. La data de 10 septembrie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:45
(490 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor la Grivița și Traian

Acțiune de amploare a polițiștilor la Grivița și Traian

Joi, 10 septembrie a.c., în intervalul orar 15,00-19,00, 56 de polițiști , precum și 16 jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:40
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Băut și fără permis, la volan

Joi noaptea, 10 septembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Platonești au oprit, pentru control, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, de 25 de ani, din comuna Giurgeni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:35
(300 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «tâlhărie calificată»

Joi, 10 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:30
(338 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 19 ani, rănit într-un accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit miercuri, 9 septembrie a.c, în cazul unui accident rutier petrecut la Slobozia. Din informațiile oferite, două autovehicule s-au izbit frontal. În urma impactului, un ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:30
(387 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: Casă cuprinsă de flăcări

Miercuri, 9 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Movila. Flăcările au distrus 60 mp din acoperișul imobilului și au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:25
(346 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


DSVSA Ialomița: 9 focare de Pestă Porcină Africană au fost identificate pe raza județului

Pesta Procină Africană continuă să creeze probleme în județul Ialomița. Potrivit unei informări a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data 9 septembrie a.c., pe raza ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:15
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Urziceni au aplicat în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie a.c., sancțiuni în valoare de 39 mii de lei șoferilor unor autovehicule de mare tonaj care transportau material lemnos. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:10
(316 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apa rece în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal recuperare la domiciliu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 z în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal MARIAN în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal cetatean în Candidați cu probleme de integritate la Alegerile Locale din Ialomița Nicu în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Mary în «Fel principal: ȘOMAJ!» Mary în Senatorul lui Dumnezeu lasă PMP Ialomița la mâna sfinților Mary în Chemarea naturii la Slobozia Ne lași ...? în «Partidul Social Democrat vine cu soluția creșterii veniturilor a 4,5 milioane de angajați!» Victor în Senatorul lui Dumnezeu lasă PMP Ialomița la mâna sfinților Gigel în Fetești: Educatoare cercetată penal pentru că a lovit un copil @pffff în Fetești: Educatoare cercetată penal pentru că a lovit un copil gunoaie în Închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă costă municipalitatea 10 milioane de lei Pacat în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2 Goie în Chemarea naturii la Slobozia Pazitorii supraponderali în Închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă costă municipalitatea 10 milioane de lei ofer garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 Vadile în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 Sandu Z în Procurorii locali anchetează noi fapte de corupție la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Ialomița
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...