Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Unii aleg să fie șarpe, alții să fie sân. Eu am ales să fiu sân»

Maria Petre, de la sceptru la ciomag

«Unii aleg să fie șarpe, alții să fie sîn. Eu am ales să fiu sîn»

Cunoscută ani la rînd drept doamna de fier a județului, Maria Petre s-a retras. Din politică. A ales să slujească «poporul» din sediul de la Bruxelles, loc cald și civilizat unde amărîtul de electorat ialomițean a trimis-o cu un mandat de deputat european în 2007. Istoria scurtă a Mariei Petre începe însă în anul 1992, cînd a fost vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, timp de două mandate. În 2000, electoratul aservit a expediat-o în Senatul României, pînă în anul 2007, cînd a progresat și a ajuns eurodeputat. Momentul a coincis cu declinul politic al președintelui PD-L Ialomița, o dată cu părăsirea scenei politice locale, Maria fiind taxată usturător atît de electorat cît și de proprii colegi. În tot acest timp nu a slăbit din frîie Partidul Democrat-Liberal, unde a rămas președinte pînă anul trecut. Sinuciderea politică a fost semnată în momentul depunerii candidaturii sale la Primăria Slobozia, o luptă pierdută dinainte de a începe... Înfrîntă a fost și în cursa pentru Europarlament tot de anul trecut, cînd agățîndu-se de ultimul fir de păr prins în poarta județului, Maria Petre a încercat o candidatură independentă pentru Bruxelles. A pierdut și de această dată și a acceptat singura sa șansă: să îl consilieze pe deputatul european Gigi Becali. Am încercat să dezgropăm securea războiului cu domnia sa. Se pare însă că a fost îngropată mult prea adînc, iar rănile nu au fost linse suficient ca să se vindece. Și dacă vă spunem că am abordat-o ca simplu cetățean deja devine interesant....(D. MIHORDEA)

-Politicienii fac orice ca să supraviețuiască...
-În ultimul timp mă uit cu un soi de milă la politicieni și sînt foarte bucuroasă că nu trebuie să mai duc bătăliile pe care le duceam, uneori cu mijloacele pe care toți politicienii le utilizează. Spun asta pentru că știe toată lumea că în aprilie am renunțat definitiv și irevocabil la politică. Am renunțat din rațiuni care pentru mine au fost foarte clare, pentru că tipul de politică pe care eu am încercat să-l fac și pe care l-am făcut în cea mai mare parte, în perioada în care eu am fost activă devenise ușor demodat, nepotrivit... Mă uit cu milă la politicieni pentru că e prea multă înverșunare, e prea multă concentrare pe binele politicianului și prea puțină pe binele public; ceea ce m-a făcut să iau decizia cu foarte mare ușurință spre surprinderea tuturor.
-Deci răspunsul este da. Politicienii fac orice, mint, trădează, fură...
-Nu am nicio legătură cu aceste domenii. Tocmai de aceea am renunțat.
-De ce ați lăsat partidul după 20 de ani?
-Am lăsat partidul pentru că sînt un om de onoare, pentru că în 2004 mi-am asumat un proiect care însemna «NU Ionașcu candidatul PD-L la Primăria Slobozia» și am promis conducerii centrale a partidului că, dacă nu cîștig alegerile, îmi dau demisia de la președinția organizației. Ceea ce am și făcut.
-Poate că Ionașcu trebuia să fie candidatul PD-L...
-Din punctul meu de vedere, nu! Sînt la fel de clară și azi ca și atunci. Aș spune din nou «NU Ionașcu».
-Care este teoria dumneavostră anti-Ionașcu?
-Nu este o teorie anti-Ionașcu. Teoria mea e că nu puteam să arunc în aer tot ceea ce ținea de organizația pe care o conduceam aducîndu-le un om care aparținea unui partid adversar. Apropo: voi beți apă pe care Ionașcu o furnizează acum? Eu nu! Iată un răspuns peste timp.

...
Că a ieșit pe ușa din dos a partidului știe toată lumea. Că relația cu Cazacu este mai mult decît inexistentă, iarăși nu mai este de actualitate. Niciunul nu a răbufnit încă public pentru a dezvălui realele motive de înverșunare reciprocă...
-Vă e ciudă că ați lăsat partidul pe mîna lui Cazacu?
-Nu e vorba de ciudă, e o decizie pe care mi-am asumat-o și care a fost definitivă, iar eu nu am lăsat partidul pe mîna nimănui. Nici măcar a lui Marinică Cazacu. Eu mi-am respectat un angajament și pînă la urmă nu poți să fii tu la nesfîrșit președintele unui partid.
-Cît a costat instalarea lui Cazacu ca prefect?
-Pe mine m-a costat o relație foarte delicată și destul de tensionată la vremea aceea cu colegii de partid, iar pe Cazacu l-a costat o mare surpriză care probabil nu i-a trecut nici acum.
-Surpriza de a fi prefect?
-Surpriza de a descoperi că un om cu care a discutat un lucru în momentul în care a trecut de la PRM la PD-L, la alegerile locale, chiar își ține cuvîntul.
-Asta i-ați promis?
-Da. I-am promis un mandat de deputat dar nu m-am putut ține de cuvînt, drept pentru care l-am adus ca prefect.
-Șarpele crescut la sîn este o expresie bună în relația dumneavoastră cu Cazacu?
-E alegerea fiecăruia. Eu am ales să fiu sîn.

«Cupluri» politice locale
Din aceeași perspectivă de fost politician, Maria Petre ne acceptă provocarea de a comenta cîteva dintre personajele politice locale. Îi cuplăm noi pentru a fi mai simplu. Nu spune prea mult, știe foarte clar de cine are voie să vorbească și de cine nu. Surprinzător însă aduce acuzații directe primarului Ionașcu. Și cu toată inactivitatea politică despre care ne vorbește Maria Petre are o problemă comună: apa.
-Ciupercă-Ionașcu...
-Președintele Consiliului Județean și Primarul Sloboziei. Atît!
-Sînt un cuplu?
-Nu știu care e relația lor, bănuiesc că nu e una foarte cordială.
-Cum sînt percepuți de dvs?
-Nu știu dacă este importantă opinia mea ca și fost politician cît e importantă cea de cetățean.
-Atunci să ne vorbească cetățeanul Maria Petre.
-Nu cred că poți aprecia un om care pur și simplu te pune în pericol atît pe tine ca și pe cei din jurul tău atunci cînd își salvează pielea dînd drumul în zona de consum drept apă potabilă la ceva care este foarte murdar și, în egală măsură, nesănătos. Și, ca să-l alătur de domnul Ciupercă, uitați-vă cum arată județul Ialomița și ce perspective nu are.
-Și? Nu faceți nimic?
-E o greșeală pe care o facem noi toți. Ar trebui să acționăm, să facem niște acțiuni clare al căror rezultat să nu mai poată fi negat de Ionașcu. Mă refer la niște analize obiective ale apei pe care o avem și pe care Ionașcu să nu le mai poată contesta pentru că ceea ce se întîmplă acum este o manipulare ordinară. O să mă implic în aceste acțiuni.
-De aceea acuză Ionașcu că ați politizat apa...
-Nu e vorba de politizare. E vorba de sănătatea publică la nivelul minim.
-Cazacu-Tinel...
-Tinel a reușit ă obțină un mandat de deputat pe zona lui, îl știu destul de activ acolo. Eu cred că Tinel e un deputat care o să-și onoreze mandatul. Despre Cazacu chiar nu vreau să comentez.
-De ce?
-Nu vreau!
-Gheoghe Petre-Martin...
-Habar nu am. Cine sînt?
-Ați auzit de ei măcar?
-Da, am auzit. Îi cunosc.
-Pocora-Pocora-Pocora...
-Pe Cristina o cunosc demult. Îmi atrage atenția de fiecare dată cînd iese în public; pentru că, din punctul meu de vedere, oricît ar fi părut de iluzorie încercarea ei de a reuși în Ialomița, cred că progresează politic.
-Cum e cu «personalitățile» teleportate în Ialomița pentru a obține un mandat de parlamentar?
-Am o părere foarte proastă. Am spus asta întotdeauna.
-Pe unii i-ați promovat și dumneavoastră.
-Dați-mi un exemplu.
-Ana-Maria Cristina?
-Nu a fost deputat.
-Dan Grigore?
-A fost deputat PRM. A venit la PD-L pe discuții făcute la nivel central nu cu mine. Și faptul că nu și-a făcut treaba l-a costat. Mai auziți ceva de el? Că eu nu...

Politicienii nu lasă nimic în urmă
Maria Petre se laudă că a lăsat în urmă zeci de proiecte, de care este foarte mîndră. Noi ne amintim doar de «fructele din școli», promenada de pe malul Ialomiței și Ionașcu, pe care Maria ni l-a lăsat cadou pentru următorii 10 ani. Din restul proiectelor, singurele rămase, sînt declarațiile. Și dezamăgirile oamenilor...
-Ialomițenii spun că politicienii nu au făcut nimic pentru ei...
-Oamenii spun în general că politicienii nu-și fac misiunea și oamenii nu pot să greșească pentru că ceea ce se întîmplă în ultimii ani chiar demonstrează acest lucru.
-După atîta politică ce ați lăsat în urmă?
-Foarte multe proiecte pe care unii politicieni s-au gîndit că ar fi mai bine să le blocheze. În special, primul cuplu pe care mi l-ați dat drept exemplu. Sala de spectacole, un proiect la care țin foarte mult, dar care zace și acum. Proiecte de comunicare publică pe care le-au tranformat în poze lipsite de conținut cum ar fi primul centru de informații pentru cetățeni care exista în România la acel moment. Am lăsat în urmă niște instituții care sînt emblemă pentru Ialomița. Și pot să vă dau exemple nenumărate.
-Mărul pentru copii?
-E un program care intră în funcțiune de la începutul anului școlar, dar parcă văd că Ialomița pierde ca de obicei.
Fiindcă nu s-a bucurat de succesul Elenei Băsescu de a strînge minimul de semnături pentru o candidatură independentă, Maria Petre a rămas pe din afară. Gigi Becali i-a oferit însă șansa de a rămîne în continuare în Parlamentul European, de acestă dată doar în calitate de consultant.
-Cu ce vă ocupați acum?
-Mă ocup de coordonarea biroului de deputat european al domnului Becali. Am început deja să lucrăm foarte bine și în comisia de agricultură, care nu a avut decît ședința de constituire.
-Cum vă înțelegeți?
-Colaborăm foarte bine.
-Cum e colaborarea cu domnul Becali?
-E diferită față de ceea ce și eu mă așteptam pentru că nici eu nu îl cunoașteam foarte bine, decît din ceea ce înseamnă imagine publică.

1 Septembrie 2009, 17:01 (7474 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


paros:
(2 Septembrie 2009, 19:15)
ce tot o bagati pe hoasca asta in seama?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
31 Mai 2020
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

DN2A: Accident rutier provocat de un șofer băut

Polițiștii ialomițeni au intervenit duminică, 12 aprilie 2020, la un accident rutier, petrecut pe DN2A, între Urziceni și București. Un tânăr de 32 de ani a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 15:40
(431 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La plimbare cu mașina, fără a avea permis

Un tânăr de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în trafic fără a avea permis de conducere. El a fost tras pe dreapta în data de 11 aprilie 2020, în zona Cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 15:30
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan, în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani din Țăndărei a fost identificat sâmbătă, 11 aprilie 2020, circulând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 14:20
(385 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Luni, 13 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 102 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 13:05
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Crăsanii de Jos: A murit carbonizat în propria casă

Un bătrân de 92 de ani a ars de viu în propria locuință. Tragedia s-a petrecut duminică, 12 aprilie 2020, în satul Crăsanii de Jos, comuna Balaciu. Gospodăria bătrânului a fost cuprinsă de flăcări după ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 17:10
(461 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 100

Duminică, 12 aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 100 de cazuri de infecție COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 12:40
(687 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 89

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate alte 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 12:50
(661 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru a evita infectarea cu noul Coronavirus

Printr-un comunicat de presă remis publicității, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița le reamintesc cetățenilor măsurile pe care sunt obligați să le respecte pentru a evita infectarea ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 12:00
(591 vizualizări - 1 comentariu)


8

Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 13 - 16 apriliee, în anumite zone din localitățile Săcioara, Rași și Amara ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 11:50
(398 vizualizări - 0 comentarii)


9
Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 10 aprilie 2020, pentru stingerea unui incediu care a cuprins anexa unei gospodării din orașul Fierbinți Târg. În urma incendiului au ars 6 tone de porumb , ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 14:40
(448 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 85

Vineri, 10 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 85. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 13:05
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Conducea în stare de ebrietate și fără permis

Polițiștii Secției Rurale Grivița au depistat în data de 8 aprilie a.c. un bărbat de 56 de ani care conducea pe raza localității Cocora, în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 14:00
(405 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 81

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 81. Totodată ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 13:50
(472 vizualizări - 0 comentarii)


13

AJOFM Ialomița: 4,54%-rata șomajului

La sfârșitul lunii februarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4243 șomeri (din care 1851 femei), rata șomajului fiind de 4,54%, cu 1,02% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 10:05
(387 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 13:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:25
(587 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:20
(446 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:15
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:10
(430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:05
(430 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 16:40
(523 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 15:45
(340 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în județul Ialomița

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița se constată o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astfel, dacă luni, 6 aplie 2020, erau înregistrate 63 de cazuri, marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 13:05
(527 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 12:55
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 63 de cazuri de infecție COVID-19

Numărul cazurilor de infecție COVID-19 este în creștere la nivelul județului Ialomița. Potrivit estimărilor oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică, în Ialomița există 63 de cazuri confirmate pozitiv ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:15
(548 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, descoperit la Armășești

Lucrările agricole de primăvară scot la iveală elemente de muniție neexplodată. Astfel, un cetățean din comuna Armășești ce executa în cursul dimineții de luni, 6 aprilie a.c., săpături pe un teren de pe ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:10
(361 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Bătrân de 88 de ani, carbonizat în propria casă

În cursul nopții de duminică spre luni, 5/6 aprilie a.c., un incendiu a curmat viața unui bărbat de 88 de ani, din Roșiori. Alarma s-a dat în jurul orelor 21,30, când casa bătrânului a fost cuprinsă de ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:05
(419 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


Firmă din Fetești, controlată de polițiști după ce ar fi vândut măști neconforme

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au sancționat cu amendă în valoare de 5000 de lei un operator economic din Fetești care comercializa măști de protecție și mănuși ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:35
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiști la Slobozia și Axintele

Sâmbătă, 4 aprilie a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 45 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 46 de ani. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:30
(352 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat, pe raza comunei Bărbulești, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:25
(381 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cicuta în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița oli în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița obiectiv în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta liviu în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Paul în Laurențiu Nicu, noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița Ialomitean în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Viorel în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Pe bune în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 trist adevar în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 De fapt în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Luminita în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor colocatar cartier katanga în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...