Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Arestări pe bandă rulantă în scandalurile din Bora Arestări pe bandă rulantă în scandalurile din Bora

Istoria răfuielilor mafiote la Slobozia

Arestări pe bandă rulantă în scandalurile din Bora

La finele săptămînii precedente, joi, 27 august, polițiștii ialomițeni, în colaborare cu ofițeri au Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, dar și cu polițiști din județul Călărași, au efectuat nu mai puțin de 26 de percheziții domiciliare la locuințe din cartierul Bora, Dragalina și București. Principalul scop al desfășurărilor de forțe a fost identificarea posibilelor arme folosite în recentele scandaluri petrecute în Slobozia.
În urma acțiunilor, în casele rromilor au fost descoperite zeci de arme, săbii, topoare și bîte, un adevărat arsenal de război care, potrivit unor surse din cadrul anchetei, ar fi fost folosite în scandalurile stradale din ultimul timp. Pe de altă parte, acțiunea s-a finalizat cu aducerea în vederea cercetărilor a nu mai puțin de 14 persoane, o parte dintre acestea fiind deja arestate...
Șirul infracțiunilor săvîrșite de grupurile de persoane din cartierul Bora este nesfîrșit. Enumerăm doar tentative de omor, ultraj contra bunelor moravuri, vătămări corporale și uz de armă fără drept. Pe scurt, în noaptea de 14 august, străzile din Bora s-au aprins sub un scandal mostru între două găști rivale. Ce-i drept, scandalul nu era primul, în urmă cu cîteva zile aceleași personaje lovindu-se reciproc în plină stradă. Gestionarea necorespunzătoare a conflictului avea să aducă, drept principală urmare, decapitarea șefului Inspectoratului de Poliție, Stan Bîtlan, precum și a comandantului Poliției Slobozia, Iosif Chirică. În urma ultimului scandal, 4 persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind împușcate, o alta cu plagă tăiată la nivelul piciorului, iar ultimul cu fractură la ambele picioare...
Revenind, după efectuarea perchezițiilor din Bora, la sediul Poliției Slobozia au fost aduse pentru continuarea cercetărilor și preluarea de probe biologice 20 de persoane. Interesant este faptul că procurorii ialomițeni au dispus imediat audierea acestora, audierile desfășurîndu-se chiar în prezența magistraților. Urmare a cercetărilor, procurorii au dispus reținerea pe bază de ordonanță a 4 persoane. Astfel, Mutu Kadîr-Marin, 53 ani, fără ocupație, fără antecedente penale a fost reținut pentru săvîrșirea infracțiunii de tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice. În continuare, Ion Ivan, 34 ani, a fost reținut pentru complicitate la tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri. Pentru Marius Dincă, 26 ani, procurorii au dispus reținerea pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri. De asemenea, aceeași măsură a fost adoptată și în cazul lui Georgel Dincă, 28 ani, pentru infracțiunea de tîlhărie și ultraj, precum și pentru Lakatos Aurel Florian, 32 ani, pentru ultraj în formă agravantă. Pe de altă parte, arma criminală folosită în ultimul scandal și dispărută ar fi fost identificată într-o pădure de la marginea localității Gheorghe Lazăr...

Să ne amintim
În numerele precedente ale publicației nostre am detaliat, amănunțit, desfășurarea atît a scandalurilor propriu-zise precum și a urmărilor acestora. Am urmărit, de asemenea, mediatizarea excesivă a televiziunilor centrale, ce timp de două zile, au reușit decapitarea în direct a comandantului Bîtlan. Încercăm în cele ce urmează să deslușim culisele acestor acțiuni cu surse demne de încredere și de luat în seamă din interiorul anchetei. Și dacă mai adăugăm că vă vom reda fraze întregi din documente oficiale atunci toate pot căpăta un contur interesant și exclusiv.
Nu o singură dată «Independent» a pus pe tapet infracțiuni grave, săvîrșite cu cruzime de tineri slobozeni, interlopi pe alocuri, rămase fără finalitate în justiție. Nu de puține ori am vorbit despre dosare ce zac de ani de zile în sertarele Parchetului... De multe ori am tras semnale de alarmă asupra unei clemențe ieșite din comun a magistraților în relațiile cu infractorii. Pe scurt, prea puține arestări, prea multe infracțiuni și prea mulți criminali lăsați liberi sub șablonul «nu prezintă pericol social». Și pentru ca tabloul să fie dezastruos, la toate astea se mai adaugă le­ gislația mult prea permisivă...
În ultimul timp, pasivitatea autorităților în aceste scandaluri sau fapte periculoase pentru oamenii de rînd a fost de-a dreptul alarmantă. Infractorii produceau evenimente, polițiștii îi prindeau, iar procurorii sau instanțele de judecată îi eliberau. Fraza șablon «nu prezintă pericol social» devenise din ce în ce mai des modalitatea de soluționarea a dosarelor întocmite pe numele unor infractori. Sau motivarea eliberărilor. Fără a fi pătimași, să spunem însă că polițiștii nu pot reține suspectul decît 24 de ore, urmînd ca procurorii să dispună reținerea iar judecătorii arestarea preventivă pentru 30 de zile... Practica iscase un soi de zîzanie între polițiști și procurori. Surse apropiate acestui fenomen, destul de incontrolabil din cîte se pare, susțin că polițiștii ar fi pregătit o acțiune de anvergură pentru a demonstra aceste practici nu tocmai profesio­ niste ale magistraților. Acțiunea la care facem referire viza constituirea unui dosar care cuprindea mai toate rechizitoriile întocmite de anumiți procurori, acte ce reliefau activitățile desfășurate de polițiști și «anchetele» procurorilor ce investigau cazurile soldate cu eliberarea infractorilor...

Culisele unor dosare din sertare
Și întrucît în debutul articolului promiteam dezvăluiri mai mult decît interesante, dar și o retrospectivă a scandalurilor interlopilor slobozeni, să ne întoarcem în anul 2004 și să ne amintim despre cele mai înfiorătoare bătălii produse. Pe scurt, la jumătatea anului 2004, în zona Magazinului «Elegant», o persoană fusese bătută cu cruzime de un grup de tineri. Potrivit victimei, Costel Filip, bătăușii au fost identificați în persoana lui Toma Frusin (zis Frusin), Toma Petre (zis Pepe), Toma Gheorghe (zis Gigi Piticu), Lazăr Florin (zis Gîță), Orzea Florin, Roșu Ștefăniță și Pamglică Georgian. Să reținem că, potrivit surselor noastre, victima făcea parte dintr-o altă grupare, din Bărbulești. Martori, audieri, ascultarea telefoanelor, toate au condus către scoaterea de sub urmărire penală a două persoane, Toma Frusin și Gigi Piticu. Aspect petrecut firesc, ulterior.
Un alt eveniment consemnat de polițiști s-a petrecut în octombrie 2004, cînd Lazăr Florin (zis Gîță) ar fi aruncat cu o sticlă într-un bărbat în fostul restaurant «Calipso». Întrucît victima a refuzat să depună plîngere, concluzia anchetatorilor a fost de neîncepere a urmăriri penale...
La cîteva luni diferență, în ianuarie 2005, aceeași grupare, o altă victimă. În noaptea respectivă, polițiștii aflați în patrulare în zona Hotelului «Select» au sesizat că în fața localului amintit Victoraș Dinescu (zis Vivi) era bătut de aceeași grupare Frusin, formată din aproximativ 14 persoane. Întrucît drept martori ai incidentului au fost doar doi polițiști, iar victima a refuzat să depună plîngere, din nou Gigi Piticu și Frusin au ieșit neșifonați din scandalul produs.
Aceeași rețetă de succes este aplicată și în decembrie 2005. Potrivit surselor noastre, Mugurel Frățilă ar fi fost bătut de Toma Gheorghe (zis Gigi Piticu) în discoteca «Parc» din Slobozia, întrucît acesta ar fi refuzat să difuzeze manele. Evident, acuzațiile au fost respinse de Piticu, într-un final victima retrăgîndu-și plîngerea, incidentul fiind, din nou, soluționat...
În continuare, în ianuarie 2006, un barman al barului «Hambar» din Slobozia ar fi fost bătut de Gigi Piticu. Deși martorii prezenți ar fi declarat că, speriați, clienții au părăsit locația, Gigi Piticu a primit același verdict de neîncepere a urmăririi penale întrucît victima nu a mai depus plîngere...
De actualitate, scandalul de la «Sere» nu a produs vîlvă printre interlopi. Pe scurt, în iulie 2006, o încăierare de la ieșirea din municipiul Slobozia spre Țăndărei, cu participarea a zeci de persoane, a speriat de-a dreptul slobozenii. Scandalul de amploare s-a purtat preț de cîteva minute cu săbii, cuțite și bîte între clanurile Frusin și Liviu Coșe. Deși la fața locului au fost prezenți cel puțin 15 persoane, arestările s-au lăsat îndelung așteptate, iar Frusin a fost scos, strategic, pe ușa din dos a reustaurantului.
Și pentru ca textul să fie și mai savuros, să adăugăm și soluția procurorilor în toate aceste cazuri. Așadar, Toma Frusin este scos de sub urmărire penală în toate aceste fapte, iar Gigi Piticu primește începerea urmăririi penale pentru o singură faptă. Fără comentarii.
Totuși, în martie 2007, pe numele lui Gigi Piticu este eliberat de Judecătoria Slobozia un mandat european de arestare, numai că acesta era plecat din țară. Cu ajutorul Interpol, autoritățile italiene
l-au prins în noiembrie 2007, acesta fiind adus și încarcerat în Penitenciarul Slobozia. În doar cîteva luni, respectiv în mai 2008, Gigi Piticu a formulat o cerere de revocare a măsurii de arestare și înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Și așa unul dintre capii grupării Frusin era din nou liber.
La scurt timp, un nou scandal avea să zdruncine Slobozia. În vara anului 2008, în noaptea de 10 iulie, polițiștii au fost sesizați, prin 112, că pe o strada din Slobozia izbucnise un conflict în care erau implicați mai mulți indivizi înărmați cu bîte și săbii. Un tînăr zăcea fără suflare într-o baltă de sînge. Nu grea a fost identificarea agresorilor în persoane cunoscute ca fiind membri ai grupului Frusin. La primele ore ale dimineții, cercetările au înaintat și astfel a fost identificat tînărul bătut, George Adrian Ghiță zis Bush, în vîrstă de 26 ani. Victima a fost transportată de urgență la un spital din Capitală, starea sa de sănătate fiind precară. Fondul conflictului a fost de îndată stabilit: răzbunarea. Prima parte a conflictului se consumase după gratiile penitenciarului Slobozia, unde atît Gigi Piticu cît și victima Ghiță, zis Bush, au fost încarcerați. Sursele noastre susțineau că Piticu ar fi încasat-o zdravăn pe cînd era arestat... O dată eliberați, cei doi nu au contenit să se războiască.
Revenind, rapoartele medi­ cale demonstrau că tînărului bătut i-a fost pusă viața în pericol. Mai mult, pe lîngă faptul că victima a fost diagnosticată cu multiple fracturi, inclusiv la nivelul craniului, aceasta prezenta pe corp mai multe tăieturi. De sabie. Polițiștii slobozeni au întocmit la acel moment un dosar penal, probînd activitatea infracțională a participanților și declinînd dosarul la Parchetul Ialomița, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de tentativă de omor. Deși fapta săvîrșită era mai mult decît gravă, iar acti­ vitatea infracțională fusese probată, decizia Parchetului de trimitere în judecată cu propu­ nere de arestare a întîrziat să apară. Abia la începutul anului 2009 procurorii ialomițeni au soluționat dosarul cu pricina... Soluția? Dosarul în care membrii clanului Frusin erau acuzați de tentativă de omor a fost returnat Poliției sub pretextul că încadrarea juridică ar fi nepotrivită și că, de fapt, interlopii ar trebui acuzați de vătămare corporală gravă. Numai că, după anchete prelungite, polițiștii au înapoiat dosarul fără schimbarea încadrării judiciare, astfel membrii clanului Frusin fiind acuzați, în continuare, de tentativă de omor. Mai mult, la finele lunii aprilie 2009, Toma Gheorghe, zis Gigi Piticu, Toma Petre, zis Pepe, Zăgan Marian și Roșu Ștefăniță Valentin au fost reținuți pe bază de ordonanță de polițiștii slobozeni, sub aspectul săvîrșirii de vătămare corporală și ultraj contra bunelor moravuri, ambele fapte în formă agravantă, Parchetul Ialomița dispunînd trimiterea în instanța de judecată ce a hotărît eliberarea pe numele acestora a șase mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile... Să reținem că, în tot acest timp, inculpatul a formulat nenumărate cereri de eliberare, instanța decizînd menținerea măsurii de arestare preventivă. Să amintim și despre zecile de revocări formulate de Poliția Municipiului Slobozia pe vremea cînd Gigi Piticu era în libertate? Nu nu mai amintim, alegem să încheiam aici istoria unor scandaluri produse de gruparea Frusin.

Șirul arestărilor continuă
Tot săptămîna precedentă, în urma raziilor efectuate polițiștii slobozeni, au fost arestațit alți doi infractori ce se sustrăgeau executării unor mandate de arestare. Astfel, au fost încarcerați Mihaiu Cătălin, zis Kalu și Aldea Aurelian. Cei doi «beneficiau» de un mandat de arestare pentru un scandal produs în incinta unui cazino din Slobozia. Alegem să nu mai facem și istoria acestui scandal, rezumîndu-ne însă să spunem că, în noaptea de 30 spre 31 martie 2009, clanul Kalu, ce-și face veacul în zona 500 a Sloboziei, alături de alți indivizi periculoși chemați în ajutor din alt județ, ar fi descins într-un local din municipiu. În jurul orelor 23,00, aproximativ 40 de indivizi, înarmați, au pătruns într-un local, unde, de regulă își petrece timpul gașca Frusin-Gigi Piticu. Prima victimă a războiului a fost paznicul localului, agentul de 23 de ani alegîndu-se, potrivit martorilor, cu mai multe lovituri de pumni și bîte. În dezlănțuirea interlo­ pilor a fost distrus și un perete de rigips, din interiorul cazinoului. Întrucît nici Frusin și nici Gigi Piticu nu s-au aflat la acel moment în local, gașca de interlopi a lui Kalu s-a împrăștiat mai repede decît a apărut... Și, de aici, arestarea celor doi infractori. Și tot la capitolul arestări să trecem în revistă și pe Georgian Pamglică, ce se sustrăgea unui mandat de arestare obținut în scandalul cu Bush, tînărul bătut în stradă de clanul Frusin...
(D. Mihordea)

1 Septembrie 2009, 16:18 (38574 vizualizări - 21 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ma uit la voi:
(19 Decembrie 2011, 16:34)
camora, pentru tine sa stii ca eu nu sunt sageata si nu sunt prietenul piticilor.din contra as vrea sa-i vad terminati si pe ei si tot neamul lor de ciori spurcate.DAR DESPRE AL VOSTRU ,TOT PENTRU CULTURA TA GENERALA SA STII CA E ADEVARAT CE SCRIE LUMEA AICI!SI PLEAVA SI SAGEATA ESTI TU BAI BULANGIULE STRICAT
camora:
(16 Decembrie 2011, 23:23)
gata face mata cioara imputita si ti si prietenul tau mauit la voi gata osa platiti toti roata e rotunda o sa vedeti plevelor
camora:
(16 Decembrie 2011, 23:01)
Aici se termina totul in madrid vor sfarsi tragic frusin si gigi trecutiilor al nostru nui va ierta sa vedem ce mai comentati sagetiilor ma bufneste rasul cu gunoiul vostru de folfeaga .
camora:
(16 Decembrie 2011, 22:37)
Aicea se termina totul la madrid o sa scapam de gunoaiele astea de gigi si frusin si dupa aia sa mai comentati de al nostru se apropie sfarsitul vostru trecutiilor.
ma uit la voi:
(14 Decembrie 2011, 15:54)
bai badea !te batea banica sau nu?du-te in mm de sclav!te dai smecher ca stii sa scrii?si te bagi in seama pe aici?si sa stii si u ca ala chiar e sifon!ii dadea raportul lui papacoic zi de zi!cand s-a saturat ala de el l-a legat!si omul e pe nv!asa a ars oamenii!bv fafeaga!da-le peste nas!
aurica:
(27 Noiembrie 2011, 13:21)
Mai nou domnul Victoraș Dinescu (zis Vivi)sechestreaza oameni si le ia casele pe semnatura la notar luata cu forta. Cercetati aspecte si dati pe fata rahatul din Slobozia!!!!!!
gata:
(5 Noiembrie 2011, 16:43)
mai terminati mai fratilor ci puti al vostru,ce aveti dei face ti vb atat,a facut 7 ani de parnaie si a stat sigilat pe slobozia ca sclaviii,,cand a plcat pe margineni la luat lumea pe patura,si sa intors iar pe slob,cand a vrut sa l trimita pe poarta alba a dat cu scaunul in doctor sal lase la inchis.....sin statea in 5 m patrati ca terorizatii nimai cu bulangi in camera....o fi fost el prin tinerete acum e gloaba ..are 32ani si rupt tot in gura.....si e si sifooonn mare are dreptate lumea....a ars si el lumea pe neveu pe afara si numai slabi de ingeri moxu,fila ,trapez,ce sunt astia...daia a stat o zii cand sa liberat si sa tirat de baiat ce e,de ce nu a iesit la club,a tranversat orasul prin camere de 2,3 ori si sa tirat.....teroare de martalog.....
Samir Joitaru:
(18 Septembrie 2011, 23:35)
Primul din Slobozia trebuie legat Zaveanu,un infractor care se ascund in spatele legii,un camatar nenorocit.Al doilea,dl Vivi...care cat de curand i se va rupe capul ca are reclamati nde la noi de la Buc...Un cacat de 130 dekg,un recidivist !!!
cristi:
(16 Iulie 2011, 21:48)
in viata te nasti odata si mori odata..important e sa ti mereu capu sus..tigan,roman,puscariasi,nimeni nu sa nascut smecher
al nostru:
(5 Iulie 2011, 10:25)
falfeaga o sa primesti cea ce meriti tu si tot neamul tau de la mic la mare gunoiule ca te asociezi cu numele lu petre
pentru roberta:
(10 Aprilie 2011, 19:18)
costica neagu nu e unul din dusmanii lui petre butoi?ca mie-mi sta ca un ghimpe-n spate.pune tu o vorba buna la petre butoi.si nu uita:il cheama costica neagu.din amara.
roberta:
(10 Aprilie 2011, 18:20)
toti ar vrea sa aiba respectul lui petre butoi nu o sa-i calce nimeni pe urma,si la cata suferinta a strans vai de dusmanii lui,ca se apropie razbunarea lu butoi asteptati sa vedeti
1234567:
(9 Aprilie 2011, 18:10)
vorbiti ca femeile prin mesaje si la puscarie va infinge lumea pt o bara de salam .tineti pt voi sifoanelor !
costel badea:
(9 Februarie 2011, 20:13)
bai falfeaga de unde sti tu cine ma batut pe mine.ai auzit tu povesti nemuritoare prin parnae?cine esti tu? de ce te legi tu de mine ia zi?ma faci sifon? pei eu injur politia spre deosebire de tine. in caz ca nu sti sa citesti iti spun eu comentariu meu postat era despre politie nu despre unul ca tine , esti doar un incult care se baga in seama.dati seama de ce vorbesti.vezi ca esti pe la puscarie ''smechere''.mai bine ofera respect.vizavi de butoi o sa tio iei in oltenita la tine.o sa ai o vizita.o sa primesti ce meriti.
xx:
(9 Februarie 2011, 20:07)
aiurea

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 04 Aug 2020
376 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Accident rutier pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu

Accident rutier pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu

Luni, 22 iunie a.c., în jurul orelor 11,40, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu, un autoturism părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 13:20
(444 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 410 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 22 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 410, cu un caz mai mult față de ziua precedentă, duminică ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 13:05
(294 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța prelungește Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere prelungirea atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, cantitățile de apă putând depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp, Comandamentul pentru Situații de Urgență al RAJA Constanța rămâne activ până joi, 25 iunie 2020, orele 20,00. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 12:55
(274 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Slobozia

Accident rutier la Slobozia

Sâmbătă, 20 iunie, a.c., în jurul orelor 10,30, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs la Slobozia, strada Răzoare, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 09:30
(354 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Incendiu de vegetație uscată

Sâmbătă, 20 iunie, a.c., în jurul orelor 12,55, ISU Ialomița a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza municipiului Fetești. Incendiul a fost stins operativ de pompierii ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 09:25
(224 vizualizări - 0 comentarii)


1921 de absolvenți ai clasei a XII-a/a XIII-a din liceele din vor susține Examenul Național de Bacalaureat 2020

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni, 22 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura română; miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 08:10
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 409 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 21 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 409, cu un caz mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2020, 13:05
(506 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Autoturism cuprins de flăcări

Slobozia Nouă: Autoturism cuprins de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit miercuri, 17 iunie 2020, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un automobil. Mașina era parcată pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Cel mai probabil, flăcările ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2020, 16:45
(461 vizualizări - 0 comentarii)


8
Razie de amploare a polițiștilor la Căzănești

Razie de amploare a polițiștilor la Căzănești

Efective de polițiști, din cadrul tuturor structurilor Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au efectuat o razie de amploare în orașul Căzănești. Acțiunea s-a desfășurat miercuri, 17 iunie ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2020, 16:40
(531 vizualizări - 1 comentariu)


9

Grupul de Comunicare Strategică: 406 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 18 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 406 cazuri de COVID-19, mai multe cu 4 față de ziua precedentă. ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2020, 13:05
(415 vizualizări - 0 comentarii)


10
IPJ Ialomița: Doi chinezi suspectați de «contrabandă cu țigări», reținuți

IPJ Ialomița: Doi chinezi suspectați de «contrabandă cu țigări», reținuți

Două persoane au fost reținute si aproximativ 19600 de țigarete au fost indisponibilizate de polițiști în urma a 3 percheziții domiciliare în Ialomița și Ilfov, într-un dosar de «contrabandă». Marți, 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 14:20
(507 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Permis «irlandez» contrafăcut

Marți, 16 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 14:10
(473 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 402 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 17 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 402 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 13:10
(423 vizualizări - 0 comentarii)


13

RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, cantitățile de apă putând depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp, Comandamentul pentru Situații de Urgență al RAJA Constanța rămâne activ până joi, 18 iunie 2020, orele 20,00. ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 11:50
(267 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Camion derapat

Urziceni: Camion derapat

Miercuri, 17 iunie 2020, în jurul orei 8,50, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN2, în care a fost implicat un camion care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:45
(407 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Smirna: Bărbat căzut în fântână

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 m, în satul Smirna. Acesta a încercat să ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:40
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Impact între o autoutilitară și un autoturism

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în Slobozia, Șoseaua Brăilei, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:35
(305 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accident rutier pe A2/km 136

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 14,25, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A2, km 136, în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un parapet ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:30
(312 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Viză anuală pentru autorizațiile de mediu

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează titularii de activități ce dețin Autorizație de Mediu sau Autorizație Integrată de Mediu, asupra apariției în Monitorul Oficial nr. 495/11.06.2020, Partea I a Ordinului MMAP nr. 1150/27.05.2020 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 14:40
(345 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 33 și 34 de ani, care și-ar fi lovit concubinele. În primul caz, marți, 16 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:25
(293 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Platonești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, au oprit pentru control un moped ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:20
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 16 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:10
(346 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Dridu Snagov

Incendiu la Dridu Snagov

Luni, 15 iunie, a.c., în jurul orelor 18,45, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Dridu, satul Dridu Snagov. La fața locului s ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 10:25
(258 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă de luni seara, 15 iunie a.c., și pe tot parcursul nopții de luni ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 10:20
(340 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat de un camion

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orei 8,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, la intersecția dintre străzile Brăilei și Viitor, în care un camion a acroșat un biciclist ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:25
(331 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei

În vederea executării lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Victoriei, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:20
(243 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 42 de permise reținute, amenzi de peste 246000 de lei

Pe parcursul week-end-ului, polițiștii ialomițeni au intervenit la 298 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, au constatat 47 de infracțiuni și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 13:20
(308 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 15 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 13:05
(372 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 12 iunie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii feteșteni au depistat pe strada Mihail Sadoveanu din Fetești un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 12:40
(313 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara

Luni, în jurul orei 6,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara, în care au fost implicate o autoutilitară, un autoturism și ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 10:20
(291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2C accident


Ultimele comentarii
Marian în Ialomițenii au restanțe la bănci în valoare de 154 milioane de lei @Nuti spaima Constitutii în Oana Martinescu este candidatul PSD la Primăria municipiului Urziceni muta autocaruuu în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Vali T. în Ialomița: Beți și fără permise, la volan Mary în Persoanele cu handicap își cer drepturile la Tribunalul Ialomița Larisa în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Cetacean în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Nuti spaima Constitutii în Oana Martinescu este candidatul PSD la Primăria municipiului Urziceni Nuti spaima Constitutii în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Ionut în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei @viceversa în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Alu nelu în «Cocoașa» comandantului Bâcu un bun contribuabil în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei BOTOX! în Oana Martinescu este candidatul PSD la Primăria municipiului Urziceni Lili Bivol în Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României inimioara în Persoanele cu handicap își cer drepturile la Tribunalul Ialomița Ioana în Un sfert din localitățile ialomițene nu au rețele publice de apă Larisa în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei cetatean în Afacerea «Autocarul» costă Ialomița 1,4 milioane de lei Vasilica în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 29 iulie 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...