Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ Ialomița. Tema principală a întrunirii a fost centrată pe dezbaterile privind Codul Educației. Un alt punct important pe ordinea de zi a fost alegerea unui președinte al Consiliului. Potrivit invitației, la întîlnire ar fi trebuit să participe 31 de membri ai Consiliului Consultativ, respectiv, cadre didactice, directori de unități de învățămînt, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale. Gata. Ajunge cu oficialul. Să trecem la realități.
Așadar, Stavăr are inițiative. Și le și pune în practică. Numai că, inițiativele nu-i prea ies ca la carte și nici pe jumătate. Adică, la inițiativa domniei sale, întîlnirea anunțată cu surle și trîmbițe săptămîna precedentă s-a dovedit a fi un real circ. După primele minute trecute peste orele 10,00 imensa sala de ședințe de la etajul al IV-lea al clădirii era goală, cîțiva «elevi» așteptînd nerăbdători să-și primească lecțiile și să plece acasă. Sala e tot goală, dar Stavăr e nerăbdător, așa că decide începerea ședinței. Face prezența, punctează pe edilul din Țăndărei, Vasile Sava și cîțiva directori, îl vede în sala și pe Nicolae Vîjdea, director al Finanțelor, apoi trece mai departe. «Punctăm absenții acum și apoi dacă vin le motivăm absențele» grăiește într-o doară Stavăr. Motivează absența primarului Gabi Ionașcu, prin prezența viceprimarului Valentin Băcanu... Trage linie și constată absența a 13 participanți din cei 31 și declară ședința statutară. «Ca să putem demara ședința trebuie să ne alegem un președinte» atacă Stavăr frontal. Numai că, pînă la momentul final... «Haideți să facem propuneri» spune Stavăr... În sală este mai liniște ca niciodată. «Haideți dom'le să facem propuneri, nu auziți?» tulbură Stavăr liniștea deplină lăsată peste sala «elevilor». «Să fie doamna Ioniță» se aude o voce rătăcită în spatele sălii. «Gata, doamna Ioniță să fie!» aprobă inspectorul general. «Nu vă supărați, dar eu nu am timpul necesar. Eu sînt din Urziceni... Să propunem pe cineva din Slobozia. E chestia de timp...» încercă să contraatace directoarea Grupului Școlar «Sfînta Ecaterina» din Urziceni. De acord cu profesorul, Stavăr încercă din nou. «Nu vrea. Deci să alegem pe altul. Eu zic pe Man, dar nu e prezent. Votăm și-l alegem în lipsă» rostește din nou inspectorul general, iar noi rămînem mai surprinși ca niciodată. După jumătate de oră de contrări și o criză de nervi a inspectorului general, se adoptă o soluție cel puțin pertinentă. «Domnul Ioniță, veniți și conduceți ședința ca interimar pînă data viitoare» ordonă Stavăr, iar profesorul execută. Nu vă minunați, căci ideea nu i-a aparținut, a venit din partea sindicatului profesorilor, reprezentat în sală de Traian Mitrea... (D.M.)

1 Septembrie 2009, 16:56 (9935 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 22 Nov 2019
199 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

22 Noiembrie 2019, 17:30


Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

De două săptămâni, polițiștii din Slobozia caută un tânăr, de aproximativ 20 de ani, din localitate, care ar fi comis o tâlhărie. Victima tânărului este o asistentă medicală, angajată a Serviciului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 17:05
(68 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân lovit de mașină pe trecerea de bietoni

Un bătrân de 82 de ani, din Slobozia, care traversa stada în mod regulamentar, a fost lovit de mașina condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Incidentul s-a petrecut la Slobozia, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:35
(51 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accident la Movilița, trei victime

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în seara zilei de joi, 21 noiembrie 2019, în zona localității Movilița. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:30
(38 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Arestați pentru infracțiuni comise la regimul rutier

Polițiștii ialomițeni au identificat doi tineri, din Slobozia și Fetești, în vârstă de 30 și 31 de ani, care se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate. Aceștia au fost condamnați la închisoare ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:25
(38 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind implementarea proiectului «Venus-Împreună pentru o viață în siguranță!»

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, implementează în calitate de partener local, începând din data de 04.03.2019, proiectul «VENUS-Împreună pentru o viață în siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 13:45
(45 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița îl sprijină pe Klaus Iohannis

USR Ialomița îl sprijină pe Klaus Iohannis

USR Ialomița îl va susține pe Klaus Iohannis în Turul doi al alegerilor pentru președinția României. Am intrat în politică pentru ca momente din istoria României cum a fost 10 august să nu se mai repete ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 10:50
(41 vizualizări - 0 comentarii)


Plan de incluziune socială a romilor, adoptat în cadrul Prefecturii Ialomița

Oficialii Prefecturii Ialomița au implementat un Plan privind incluziunea socială a etnicilor romi din județul Ialomița. Principalele obiective ale acestui Plan vizează îndrumarea persoanelor de etnie romă ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:25
(38 vizualizări - 0 comentarii)


8

APIA: Ajutor de minimis de 1,5 milioane de lei pentru fermierii ialomițeni

Ministerul Agriculturii a început încă de săptămâna trecută distribuția în teritoriu a sumelor acordate fermierilor sub forma ajutorului de minimis. Fondurile se alocă prin intermediul Agenției pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:20
(47 vizualizări - 0 comentarii)


9

Sancțiuni de peste 800 mii de lei aplicate de Inspectorii ITM Ialomița

Oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au remis publicității o situație a controalelor efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2019. În această perioadă de timp au fost realizate peste ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:15
(38 vizualizări - 0 comentarii)


10

Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Hoții de lemne sunt tot mai pre­zenți în pădurile din Ialomița. O arată o situație a delictelor silvice constatate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, de la începutul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:10
(40 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit Legii, au obligația de a comunica agențiilor județene ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:15
(124 vizualizări - 0 comentarii)


12

Sancțiuni aplicate taximetriștilor din Slobozia

Polițiștii din Slobozia au verificat marți, 19 noiembrie 2019, taximetriștii din municipiul reședință de județ. În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de 4900 de lei. Problemele ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:10
(140 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Voluntariatul ne face mai buni»

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia au inițiat un proiect al cărui scop vizează formarea spiritului moral-creștin al tinerilor. Inițiativa se numește «Voluntariatul ne face mai buni», iar prima acțiune ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:05
(126 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

19 Noiembrie 2019, 19:15


IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»

Luni, 18 noiembrie a.c., Poliția Română a demarat acțiunea națională «Foc de Artificii». Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2019, 16:05
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Un accident s-a produs la Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 8,05, între două autoturisme. Pentru salvarea victimelor au intervenit o descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:30
(270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la Mihail Kogălniceanu

În vineri spre sâmbătă, 15/16 noiembrie a.c., în jurul orei 3,45, a izbucnit un incendiu la un garaj auto din incinta unei gospodării din localitatea Mihail Kogălniceanu. La fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:25
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: A ars un autoturism

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de autoturism din localitatea Moldoveni. La fața ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:20
(129 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii slobozeni au deblocat ușa unei bătrâne

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei persoane de 73 ani. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:15
(263 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au acceptat invitația de a participa la o acțiune de împădurire, desfășurată sub deviza «România plantează pentru mâine ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:15
(235 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Duminică,17 noiembrie a.c, polițiștii feteșteni au depistat doi șoferi conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. În primul caz, un tânăr de 25 de ani, din Fetești, a ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:10
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Produse contrafăcute, confiscate

Zeci de produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii Orașului Fierbinți Târg. Vineri, 15 noiembrie a.c., polițiștii au oprit, pentru control ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:05
(150 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Pete 700 mii de fermieri, autorizați la plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova informează că, începând cu data de 16 octombrie 2019, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, s-a autorizat la plată la nivel național ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 13:40
(188 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte europene implementate de DSVSA Ialomița

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează asupra semnării a două Contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile prin Programul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 11:05
(150 vizualizări - 0 comentarii)


DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

Direcția de Sănătate Publică Ialomița anunță faptul că a doua tranșă de vaccin antigripal a fost distribuită de la finalul săptămânii trecute în cabinetele medicilor de familie din județ. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 16:10
(301 vizualizări - 4 comentarii)


Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în preajma hramului bisericii «Sfântul Evanghelist Matei», vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17,00, o delegație de la ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:55
(376 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de promovare a școlilor de pompieri în liceele din Ialomița

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au desfășurat o amplă campanie de promovare a școlilor de pompieri în liceele din județ. Campania a debutat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:50
(214 vizualizări - 2 comentarii)


Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:45
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:40
(343 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...