Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«La mine acasă, Ionașcu m-a pupat și mi-a mulțumit»

Cazacu Marinică, președintele Partidului Democrat-Liberal

«La mine acasă, Ionașcu m-a pupat și mi-a mulțumit»

După luptele pentru posturile călduțe la șefia deconcentratelor ialomițene, în Partidul Democrat-Liberal încep războaiele crîncene pentru mult rîvnita funcție de președinte al organizației. Nu, Cazacu Marinică, actualul șef al partidului, nu și-a dat demisia, numai că după «Era Maria Petre», funcția de președinte a stîrnit dorințe arzătoare pentru mai toată lumea... De la mic la mare toată lumea vrea să vadă alt președinte. Pînă și Ionașcu, care se jură că n-are nici în clin, nici în mînecă cu președinĂ¾ia PD-L...
Noi nu am lăsat curiozitatea să ne macine așa că l-am surprins pe Cazacu într-o după-amiază de vineri la sediul partidului său, căci, deocamdată, tronul îi aparține. Și, pe o ploaie torențială, ne-am satisfăcut curiozitățile legate de luptele interne, dar și «săpăturile» adînci dintre democrat-liberali. Desigur că, dacă tot am ajuns la capitolul «săpături», nu am ezitat să ne lămurim și cu privire la săpăturile pentru apa subterană a slobozenilor, văzute prin ochii lui Cazacu, dar și cu privire la răzleața plîngere penală formulată de același personaj pentru primarul Gabi Ionașcu. Și pentru că noi știm că pe cei doi îi leagă o adeziune, minunați-vă în cele ce urmează. (D.M., A.P.)

Noi doi și adeziunea
-Cum e cu adeziunea la PD-L a lui Ionașcu? Cînd ați depus plîngerea penală pentru apă nepotabilă ați atașat și adeziunea?
-Ionașcu și-a manifestat... Nu, nu am atașat nicio adeziune pentru că adeziunea era o înțelegere separată, iar chestiunea legată de apă este cu totul și cu totul altceva. Hai să nu confundăm nici prietenia, nici partidul, cu o situație de fapt.
-Nu se îngălbenește foaia domnul Cazacu? Nu-i păcat să rămînă la dosar?
-Se îngălbenește, nu se îngălbenește, asta e situația...
-Este sau nu este?
-Adeziunea? Este. Sigur că este.
-Ne-o arătați și nouă?
-Nu!
-Este un document intern secret?
-Nu! Hai să lămurim cum e cu adeziunea ca să lămurim și asta definitiv. Eu împreună cu dumnealui am mers la domnul ministru Blaga unde am discutat ca dînsul să treacă la noi. A fost interesat să treacă, este adevărat. Și-a dat adeziunea atunci pe loc, iar domnul Blaga l-a primit, dar adeziunea a stat la Marinică. Bun... Am venit aici, doamna Petre nu a fost sub nicio formă de acord, dînsa era președinte și hotăra la momentul ăla. În momentul în care l-a anunțat pe Răzvan Mocanu ca fiind candidat din partea Partidului Democrat-Liberal, l-am chemat pe domnul Ionașcu și i-am spus: prietene, eu sînt corect pînă la capăt și am încheiat orice discuție. Ionașcu m-a pupat, pe cuvîntul meu de onoare, la mine acasă eram și mi-a spus „mulțumesc, ești fairplay, ești de mare calitate“ și am încheiat orice discuție. Adeziunea mi s-a cerut și de doamna Petre și de toți. Nu! Eu am avut o înțelegere, eu cu Ionașcu, pe care nu o să mi-o încalc din anumite principii pe care le am dobîndite din cei 7 ani de-acasă.

«Vino lîngă mine și îți va fi bine»
-Apropo de Blaga, a dat Blaga cu dumneavoastră de toți pereții cînd a venit? Că aveți rezultate slabe la partid? Apele sînt tulburi? Tot timpul iese cîte unul și țipă...
-Ce să spun... În orice partid apele devin din cînd în cînd tulburi. Chiar în urma unui BPJ ajung și nemulțumiți... Că nu poți... Sîntem 31! Sigur că din 31 trebuie să fie unul nemulțumit, fiindcă ăla are în spatele lui 1000 sau 2000 sau 3000 sau 5000, depinde... Sigur că sînt și nemulțumiți. Dar nu știu dacă asta... În oricare partid e...
-Totuși ce a spus Blaga? V-a cerut rezultate?
-Sigur!
-V-a cerut să aduceți cei doi primari?
-Blaga nu mi-a spus să iau pe nimeni. Blaga vrea rezultate, iar eu am ajuns la concluzia din experiența proprie că nu ai rezultate dacă nu ai primari. Ăsta este motivul care m-a determinat să mă implic să aduc primari. Și eu cred că voi aduce cel puțin 10 primari în următoarele cîteva luni. Sînteți conștienți că dacă noi aveam 25 de primari în campania electorală astăzi Consiliul Județean ne aparținea? Păi, am plecat în luptă cu 14 primari. Cum să cîștigi cu 14 primari într-un județ în care PSD are 35 de primari? Ar trebui să fi nebun să te gîndești că poți să cîștigi.
-Și cei 10 primari ar trebui să fie nebuni să vină la dumneavoastră...
-Deci, vreau să spun o chestie, că din 10 avem 6 deja. Adică nu e greu să mai faci rost de 4.
-Pe carisma lu' Cazacu, fiindcă alt motiv nu vedem...
-Oamenii au încredere în mine pentru că, de regulă, discuțiile care au fost făcute, de orice natură, cu primarii, și de la alte partide și de la noi, eu m-am ținut de cuvînt.
-Ce le promiteți?
-Nu le promit nimic. Le spun: vino aproape de noi, am demonstrat de-a lungul timpului că ceea ce am vorbit a fost vorbă, și îți va fi bine. Vreți să știți ceva care să vă distreze? Sînt și primari PSD care în condițiile actuale ar veni la noi.
-Revenim. De cine s-a luat domnul Blaga dacă nu de dumneavoastră?
-De cei care băteau cîmpii...
-Adică de cine?
-... (ridică din umeri sugestiv)

«Săpătorii» și «săpăturile»
-Luptele interne din PD-L? Cine vă tot dorește locul? Adică dumneavoastră i-ați luat locul Mariei, cine să-i ia locul lui Cazacu? «Săpatu'»...
-Nu s-a înțeles niciodată. Eu nu i-am luat locul Mariei, să plecăm de aici foarte clar. Nu i-am luat locul și nici nu mi-am dorit vreodată să fiu președinte, pentru că-mi place mai mult la partea administrativă, să fiu din spate. Însă, situația și conjunctura a fost de așa natură încît... Doamna Maria Petre și-a dat demisia, nu știu din care motiv și dînsa poate să vă spună mai bine, și-atunci nu a vrut nimeni... Probabil, la momentul ăla... Și m-am trezit într-un colegiu director că mi s-a spus că sînt președintele partidului. Și așa am ajuns eu președinte.
-Cine vă «sapă»?
-Sînt și care mă «sapă» că... Na! Asta este!
-Care sînt?
-Dacă eu i-aș ști pe ei de «săpători» probabil aș lua măsuri...
-Domnul deputat Tinel?
-E problema lui! Ce problemă să am eu cu Tinel? Fiecare crede ce vrea. Mai vreau să spun o chestie. Cine n-a înțeles că pe scaunul ăsta nu scrie Cazacu e într-o mare eroare. Pe scaunul ăsta scrie președintele Partidului Democrat Liberal și îl poate ocupa oricine. Ideea este să aducă un plus de imagine partidului. Că eu dacă la alegerile astea aș fi obținut rezultate mai proaste ca la parlamentare, și dacă mă lega de scaun și nu mai stăteam!
-Păi de ce mai e supărat domnul Blaga?
-Da' nu e supărat. Cine-a spus că e supărat? Vizavi de mine domnul Blaga nu a avut niciun comentariu negativ de făcut.
-Vă iubește?
-Nu știu dacă mă iubește, da' eu sînt tot timpul hotărît, fac treabă... Că am și eu niște calități... Pentru mine nu e o tragedie dacă mîine nu o să mai fiu președintele partidului, eu chiar l-am rugat să-mi găsească înlocuitor. Credeți că mie îmi vine ușor să fac patru campanii pentru PD-L? Sînteți într-o mare eroare dacă credeți asta. Numai dacă vă măsor cît am mers pe jos...
-Clanul Hoinaru?
-Nu consider un clan Hoinaru. Cu Marian și Marius Hoinaru am o relație foarte bună. Nu pot să o comentez ca pe o relație negativă. Sigur că mai sînt voci care pe colo, pe colo mai spun cîte ceva. Marele lor dezavantaj e că eu nu-i iau în seamă de cele mai multe ori. Să înțelegeți că singurul lucru care mă preocupă și mă afectează în mod deosebit este familia mea. Deci, eu v-am mai spus, faceți ce vreți, dar nu vă legați de familia mea, că dacă vă legați de familia mea, nu știu dacă mă mai pot controla. Deci familia mea, atît. Acolo e viața mea. Familia mea, eu am încercat totdeauna să îi țin cît mai departe de mine.
-Maria Petre?
-Eu nu am auzit niciodată ca Maria Petre să spună ceva de mine în public. În momentul în care aș auzi ar fi foarte greu pentru dumneaei. Pentru că dacă Maria Petre poate să spună de mine ceva eu pot să spun mult mai multe...
-Ce ați putea spune?
-Am conviețuit și noi 5 ani împreună aici și știm multe lucruri, dar despre mine se știe foarte puțin.
-Pronostic la alegeri generale?
-Peste 40% cu Băsescu. De fapt ia el singur...

15 Septembrie 2009, 06:42 (7254 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Geronimo:
(28 Septembrie 2009, 14:00)
Din cate stiu eu, domnul fost prefect este heterosexual convins. Si multa lume de sex opus stie asta. Acum, tacerea gibonului, care a preluat o floare de oras de la fostul primar panseluta si a transformat-o intr-un santier, cam da de gandit. Stim ca multi oameni care se simt stransi de oute isi schimba obiceiurile sexuale. Cum gibonul este labil politic, nu ne mira. Nici cum l-a multumit domnul fost prefect, nu ne intereseaza. Noi stam asa si ne gandim...uite mai frate ca politica mai are si parti frumoase si satisfacatoare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
15 Sep 2019
180 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(8465 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(5919 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:22
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


3

Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:21
(10678 vizualizări - 0 comentarii)


4

Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:20
(7883 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:15
(7321 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:13
(6279 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:15
(6118 vizualizări - 0 comentarii)


8

Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:43
(6153 vizualizări - 0 comentarii)


9

A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:21
(7015 vizualizări - 0 comentarii)


10

Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 14:48
(6567 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 14:18
(6057 vizualizări - 0 comentarii)


12

Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 13:57
(6822 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 13:26
(5176 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 15:55
(7388 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 15:40
(6173 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 15:40
(6394 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 15:40
(7727 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 15:39
(7750 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 10:34
(9325 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 17:35
(6536 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 17:34
(7714 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 17:33
(6841 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 17:32
(9292 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 17:31
(6656 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 17:32
(7313 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 17:31
(7025 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 17:30
(5680 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 17:26
(7653 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 10:26
(5646 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...