Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Elevii ialomițeni, campioni naționali la chiul

Peste un milion de absențe într-un singur an școlar

Elevii ialomițeni, campioni naționali la chiul

Utimele statistici ale Inspectoratului Școlar Județean în materie de radiografie a învățămîntului ialomițean întăresc opiniile potrivit cărora absenteismul școlar devine, încet dar sigur, trăsătură dominantă a învățămîntului. Examene schimbate de la un an la altul, reformarea sistemului tot atît de des, greve, schimbarea programelor școlare, toate în speranța reformării învățămîntului românesc și atingerea unor performanțe europene. Statisticele și studiile specialiștilor arată însă contrariul: haosul a pus stăpînire pe școli. Absenteismul școlar, primul pas către abandon, este de necontrolat. Învățătura și educația în școli și-au pierdut permanent din valori, iar elevii de azi, adulții de mîine, se chinuie să răzbată printre tentaculele unui sistem ce moare pe zi ce trece. Și pentru ca tabloul dezastrului educațional să fie complet, școlile au devenit un bun motiv de rîcă politică. De la ministerele de resort pînă la ultima școală din fundul județului toate au fost acaparate de politică, fiind conduse spre prăpastie cu pași repezi... Revenind, cu toate reformele și programele educaționale, în alte cuvinte adevărate rîșnițe de bani publici, chiulul elevilor ialomițeni a devenit de necontrolat. Datele statistice ale anului școlar precedent demonstrează negru pe alb dezastrul din școli. Un milion de absențe, atît au chiulit elevii noștrii în anul școlar 2008-2009. Autoritățile, neputincioase în fața fenomenului, ridică din umeri și nu se sinchisesc măcar să atragă atenția masei de părinți asupra acestui aspect. Corect! Aproape 40 mii de absențe au fost motivate de aceeași profesori ce le-au punctat în cataloagele școlare, restul de aproape 60 de mii rămînînd însă în înscrisurile școlare, fără ca nimeni să bănuiască unde au fost elevii în aceste intervale orare. Într-un top al unităților de învățămînt, Școala cu calasele I-VIII Bărbulești conduce detașat, aproximativ 73 mii de absențe fiind numărate într-un singur an școlar... În continuare, elevii Grupului Școlar «Sf. Ecaterina» din Urziceni au chiulit nu mai puțin de 64 mii de ore, iar cei de la Liceul Teoretic «Grigore Moisil» au absentat de 58 mii de ori. Curios este cum au reușit să motiveze dascălii de acolo nu mai puțin de 48 de mii de absențe... Ajungem în Slobozia, unde primul loc la absențe îl ocupă Grupul Școlar «A.I. Cuza», unde școlarii au chiulit în anul școlar precedent, în total, de aproape 55 mii de ori. Nici profesorii Grupului Școlar «Mihai Eminescu» nu au reușit să stăvilească fenomenul absenteismului școlar, elevii unității de învățămînt totalizînd în anul școlar precedent 53 mii de absențe, dintre acestea doar 28 mii fiind motivate. La toate aceste aspecte se adaugă dezastrul administrativ din școlile ialomițene, orchestrat cu grijă de mai marii din Educație. După ce săptămîna precedentă am detaliat dezmățul pe 17 miliarde de la Școala Roșiori, revenim astăzi cu un «mizilic» național, de milioane de euro.

15 Septembrie 2009, 15:11 (4286 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Geronimo:
(15 Septembrie 2009, 17:56)
Lasati mai oameni buni copii in pace. Ce vina au ei ca pe o parte i-a dotat natura cu masini puternice care consuma mult si sunt obligati sa faca drumuri dese la benzinarie, chiar si in timpul orelor, iar altii mai nevoiasi s-au angajat pe post de figuranti sau degustatori de cafele la barurile din jur. Pai ei ce sa invete cand vad cum se trage chiulul in tara asta, de la primul parlamentar pana la ultimul Gigel de la TMUCB care nu mai stie cum sa-si odihneasca fundul in gropile primarului.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 15 Nov 2019
123 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:15
(134 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


DN21: Accident rutier soldat cu trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 6,20, s-a produs o coliziune între două autoturisme pe Drumul Național 21. Pentru salvarea victimelor, au acționat salvatorii de la Detașamentul Slobozia cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:10
(119 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Căzănești: «Cupa Bărăganului la Oină»

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Sala de Sport a orașului Căzănești se va desfășura, începând cu orele 10,00, prima ediție «Cupa Bărăganului la Oină». Competiția, organizată de Federația Română de Oină împreună ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:05
(116 vizualizări - 0 comentarii)


La volan prin Urziceni, fără permis de conducere

Marți, 12 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 18 ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, fără a deține permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:25
(124 vizualizări - 0 comentarii)


4
Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Peste 200 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, care transporta pe DN2A pește fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:20
(167 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Accident rutier soldat cu cinci victime pe DJ212

Evenimentul s-a produs marți, 12 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, când un autoturism a părărăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un pom aflat pe marginea șoselei. La locul intervenției au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 13:05
(154 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2019»

Vineri, 15 noiembrie 2019, începând cu orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2019». Evenimentul este organizat de Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 12:10
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

12 Noiembrie 2019, 17:10


8

Slobozia: Și-a înscenat singur o tâlhărie după ce a pierdut banii la păcănele

Polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Slobozia, care și-ar fi înscenat singur o tâlhărie calificată. În fapt, luni, 11 noiembrie 2019, în jurul orelor 18,00, un bărbat a apelat numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:15
(244 vizualizări - 0 comentarii)


9

Beat și fără permis: Tânăr din Săveni, prins de polițiști la volanul unei mașini pe care o furase!

Luni, 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au fost sesizați de o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras autoturismul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:10
(196 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui hidrant de la intersecția străzilor Artelor cu Mecanizării, din orașul Țăndărei, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:05
(98 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

În perioada 9-10 noiembrie 2019, polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura paza și protecția a 220 secții de votare ce s-au constituit pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:25
(272 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 11-15 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:20
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Marți, 7 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:15
(149 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Fetești

Aproximativ 800 de elevi din cadrul a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au participat la activități preventive în cadrul cărora au fost dezbătute diferite teme care să conducă la prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:10
(123 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 17:10
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 16:10
(229 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:20
(380 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:15
(258 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Fetești, arestat pentru conducere fără permis

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:10
(200 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: Cercetat pentru «deținere de obiecte periculoase»

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza municipiului Slobozia un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un baston metalic cu 3 elemenți. Cel în cauză a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:05
(283 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Marți, 5 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 19:05
(432 vizualizări - 1 comentariu)


S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

Ziua de 5 noiembrie 2019 a început cu o veste extrem de tristă pentru handbalul românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 72 de ani, unul dintre cei mai longevivi și valoroși antrenori pe care i-a avut ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:45
(615 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: Persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, o femeie de 52 de ani, din localitatea Movilița, a apelat numărul de urgență 112 sesizând faptul că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, are stări de leșin. În ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:40
(280 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident

Duminică, 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În fapt, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:35
(176 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 500 sancțiuni contravenționale aplicate

În perioada 1-3 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Astfel, în urma activităților au fost constatate 37 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:30
(192 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: 15 focare active de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației despre situația ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:25
(228 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:20
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:15
(199 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:10
(294 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Sacagiu în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Bullyngbașa în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Moldoveanu în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! antijaf în Schimbarea prefectului și subprefectului, prioritate pentru deputatul PNL Gheorghe Tinel Fetele"cumintele" în Razie a polițiștilor la Slobozia spatiu birou în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 13 noiembrie 2019 PSD ist în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Geo în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate Cucu Bau! în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Cetatean în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Dfh în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Cati în Plajă cu acces restricționat în stațiunea Amara dottore în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Urziceni în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! mar în Schimbarea prefectului și subprefectului, prioritate pentru deputatul PNL Gheorghe Tinel george2 în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Unde s bani e și cerneala în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! gogu de la borduri în Schimbarea prefectului și subprefectului, prioritate pentru deputatul PNL Gheorghe Tinel Traian în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect! Gigel în Senatorul lui Dumnezeu și-a adjudecat funcția de subprefect!
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...