Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

180-1

Deja-vu cu ajutoare europene

Făină și zahăr pentru electoratul «prezidențial» din noiembrie (slideshow)

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va distribui persoanelor defavorizate făină și zahăr în valoare de circa 28 milioane de euro, din bani europeni Astfel, începînd cu luna august au fost acordate 12400 tone de zahăr din stocurile de intervenție ale Comisiei Europene, iar din luna septembrie va începe distribuirea de făină achiziționată de pe piața comunitară, în valoare de peste 20 milioane de euro. De aceste ajutoare vor beneficia circa 2,8 milioane de persoane care vor primi 4 kilograme de zahăr și 15 kilograme de făină de persoană. Astfel, vor primi familiile și persoanele singure care au dreptul la un venit minim garantat, șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie, se află sub 400 lei pe lună și persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate. Cele 28 milioane de euro sînt repartizate României din Fondul European de Garantare Agricolă. În Ialomița, numărul acestor beneficiari se ridică la 51500. Județul Ialomița are o populație de 288472 de locuitori, din care 46 la sută în mediul urban și 54 la sută în mediul rural.

Anul trecut, cele 6000 tone de zahăr destinate săracilor din ajutoarele UE au produs statului român o pagubă de 2 milioane de euro. «Gaura» a fost aprig mediatizată în presa centrală și locală, laolaltă cu anomaliile tradiționale din listele puse la dispoziție de autorități: morți, familii cu 7-8 copii care au beneficiat de sute de kilograme de făină, beneficiari de ajutor social uitați... Și, evident, celebrele însemne electorale ale partidelor postate discret peste inscripția cu «ajutoare alimentare comunitare» (pe care sărmanii de la orașe și sate nu se mai chinuiesc să o citească pentru că autoritățile au grijă să le explice de la ce partid provin). Anul acesta însă, ajutoarele europene au venit cu trei luni înainte de alegeri. O perioadă prea lungă de timp pentru ca memoria alegătorilor să rămînă sensibilizată...

APIA lungește pelteaua la 90 de zile
În Ialomița beneficiază de ajutoare sociale în făină și zahăr circa 50 de mii de persoane. Mai mulți decît anul trecut și mai corect verificați. Căci, spre deosebire de anul trecut, listele puse la dispoziție de autorități au fost actualitate și corectate. Ceea ce diferă însă și ne-a determinat să vă atragem atenția asupra subiectului este perioada de distribuție. Potrivit informațiilor furnizate de Consiliul Județean Ialomița, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură a permis distribuirea acestor ajutoare pînă la sfîrșitul lunii noiembrie 2009. Evident că autoritățile au o explicație perfect logică pentru această întîrziere. Ioan Martin, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița și unul dintre responsabilii derulării proiectului, susține că extinderea termenului este benefică din punct de vedere economic.«Încercăm să prețuim banul public. De aceea nu furnizăm produsele decît acolo unde ele pot fi stocate, pentru ca eventualele cheltuieli de manipulare și depozitare să fie evitate» a declarat Martin. Perfectă la prima vedere, explicația oficialului CJI șchioapătă la o analiză detaliată. Pentru că, de exemplu, făina și zahărul alocate județului Ialomița sînt stocate în sediul Vămii Ialomița de mai bine de o lună, fără ca cineva să-și fi făcut probleme legate de costurile de stocare și manipulare...

Pe teren, situația se prezintă confuz
O fărîmă de adevăr există însă și în poziția CJI. Pe care am regăsit-o pe teren acolo unde primarii localităților au stocat și, în unele cazuri, au și declanșat procesul de distribuire a ajutoarelor alimentare de la UE. Este cazul comunei Vlădeni, acolo unde cei 350 de beneficiari de pe listele întocmite de Primărie au primit deja 16 kilograme de făină de căciulă, urmînd ca zahărul să fie distribuit «atunci cînd o veni». «Au fost puțini! Cum a venit, cum am început să-l dăm. Mai sînt vreo 4-5 care n-au fost acasă» ne explică funcționara însărcinată cu numărătoarea.
O comună mai la vale, la Făcăeni, oamenii nu știu nimic. «Am auzit la televizor că vin, dar pînă acuma n-au dat nimic. Or aștepta alegerile...» își dă cu părerea un sătean la una dintre cîrciumile înșirate pe drumul către sediul Primăriei. La Primărie însă, funcționarul Costel Badea, șef Serviciu situații de urgență, e clar cristal: «Făina a venit, e depozitată aici, la noi. Dar nu le dăm nimic pînă nu vine și zahărul Așa am înțeles de la Consiliul Județean: să le dăm pe amîndouă. În două săptămîni eu zic că e gata. Și, de-acolo, durează maxim 2-3 zile; le dăm repede, o dată cu ajutorul social» spune Badea. În Făcăeni, de ajutoarele alimentare de la UE beneficiază circa 1100 de persoane. Unele dintre ele (vezi foto) se aflau în fața Primăriei. Nu știau însă nimic de cele 16 kilograme de făină și cele 4 de zahăr pe care ar trebui să le primească și nici nu vor să vorbească. «Aici, la noi, cine vorbește, pierde...» ne aruncă unul dinte ei în treacăt.

Campanie electorală cu făina Uniunii
De vorbit însă, oamenii vorbesc. Atunci cînd n-au nimic de pierdut și nu li se cere să se identifice. Ca la Bucu, de exemplu, unde Alexandrina Drăjneanu, ajunsă la 73 de ani, constată că orice fel de ajutoare ar fi și oricine ar fi beneficiarii, tot Primăria face parte. «Credeți că eu nu am nevoie? Am și eu, dar ce să fac... Dacă nu sînt de-ai lor? Numai că acum s-ar putea să nu mai fie așa, că e sărăcia mai mare. Mi-e că rămîne la ei, cum a mai rămas și altele» spune bătrîna.
«Rămasul la ei», un concept bine înrădăcinat în memoria colectivă din mediul rural, este, deocamdată, departe. Pînă în prezent, în Ialomița, făina de la UE a fost distribuită în doar 6 comune, majoritatea PNL. Pentru restul experimentului, pardon, procesului de distribuție, oficialii județeni așteaptă alegerile. Iar cei 35 de primari PSD, partidul care domină la nivel administrativ județul, știu că ajutoarele de la UE trebuie distribuite exclusiv în campania electorală. Sub protecția anonimatului, unul dintre primarii PSD care au fost anunțați cu privire la miza distribuției, ne-a declarat. «Evident că e o acțiune electorală. Și e normal să fie așa. Ordinul a venit de sus și noi îl executăm. Pînă la urmă, nu e nimic rău în asta. Important e să ajungă la oameni». No comment!

16 Septembrie 2009, 06:38 (5173 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


localnic al Facaeni-ului:
(13 Martie 2013, 17:26)
" o comuna mai la vale" zici.. ah??? unde ai studiat jurnalismul nenea??? ma duc sa studiez si eu ca sa te jignesc la fel de "simtit", in termeni de presa. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 16 Iul 2020
326 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Două tinere de 17 ani, din localitatea Coșereni, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 iunie 2020, la unități medicale din Slobozia și București, fiind victime ale unui accident rutier. Fetele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2020, 09:00
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie în Cartierul Vlașca

Polițiștii ialomițeni, alături de Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, au efectuat vineri, 5 iunie 2020, o razie de amploare în Cartierul Vlașca din municipiul Fetești. Acțiunea a vizat prevenirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 15:10
(440 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,04%-șomajul în aprilie 2020

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, în luna aprilie 2020, rata șomajului înregistrată în județul Ialomița a fost de 4,04%. Astfel, în evidențele instituției, la data respectivă ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 15:05
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 391 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 5 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 391 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 13:05
(404 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Focuri de armă trase de polițiști pentru a opri un șofer băut

Miercuri, 3 iunie 2020, un tânăr de 25 de ani, din Făcăeni, care ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu, a fost depistat la volanul unei mașini în stare de ebrietate și fără a avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:40
(409 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 31 de ani din Amara, care a provocat un accident rutier, a fost identificat de polițiști la domiciliul său. Incidentul s-a petrecut miercuri, 3 iunie 2020, când tânărul a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:35
(443 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


302 ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Autoritățile sanitare din Ialomița au precizat faptul că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 declarate vindecate a crescut la 302 în ultimele 24 de ore. Totuși, de la o zi la alta apar alte noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:30
(465 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de Rusalii

Abonaților interesați să își achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare le aducem la cunoștință că luni, 8 iunie 2020, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:25
(282 vizualizări - 0 comentarii)


8

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 185 de locuri de muncă, cele ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:20
(374 vizualizări - 0 comentarii)


9

Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan

Marți, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:30
(358 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Marți, 2 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:25
(352 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 368 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 3 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 368 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:05
(343 vizualizări - 0 comentarii)


12
 Protopopiatul Slobozia a distribuit măști  elevilor ialomițeni

Protopopiatul Slobozia a distribuit măști elevilor ialomițeni

În perioada 27 mai-3 iunie 2020, Protopopiatul Slobozia, prin grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a distribuit măști medicale elevilor, cadrelor didactice și medicale de la Liceul Tehnologic « ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:40
(462 vizualizări - 0 comentarii)


13

RAJA Constanța: Avarie pe strada Dorobanți din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Dorobanți, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:05
(356 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 459/29.05.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 09:20
(320 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un bătrân de 75 de ani a murit din cauza COVID-19

Ialomița înregistrează încă un deces din cauza COVID-19. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, diganosticat în data de 18 mai 2020 și decedat marți, 2 iunie 2020. Acesta suferea de hipertensiune arterială ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 20:00
(558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:15
(463 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:10
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(383 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 13:05
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 11:05
(558 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 13:00
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(451 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(539 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(367 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(435 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(393 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(305 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marius în 60 cazuri de infecții cu COVID-19 la Azil! Costel în SOARE pentru Slobozia Stelu în Slobozia: Bazinul Olimpic de Înot pune în pericol sănătatea publică Un alt cetatean în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dezvăluit numele liceelor la care elevii refuză să se înscrie Cetatean în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia reincarnatul în «Cocoașa» comandantului Bâcu Patrocle în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia cum, bre? în Primarul Adrian Mocioniu îngroapă echipa de handbal a Sloboziei in cultu ristul în Evaluări «magna cum laude» pentru directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Județean profu` da mate în Statul are de recuperat 127 milioane de lei de la Chemgas Holding Corporation pentru neplata taxelor de mediu doru...lelii în Peste 300 mii de imobile din Ialomița așteaptă să beneficieze de cărți funciare 007,63 în Un deținut a terorizat localitatea Ciochina nemultumit în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia im partial în Un preot și trei membri ai personalului clerical, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2 garda de fier în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia IXAT în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Mary în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Da&Nu în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia Tudoran în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia Mary în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...