Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor de deconcentrate susținuți în funcțiile de conducere de Partidul Social Democrat de a nu părăsi funcțiile, preferînd să se «îmbolnăvească» subit de și să intre, la grămadă, în concedii medicale. Astfel, «inspirații» au blocat acțiunea președintelui Partidului Democrat-Liberal, Cazacu Marinică de a produce schimbări în deconcentratele ialomițene. Alții, mai «neinspirați», dar cu concediul medical în buzunar, au rămas pe funcții, fiind «loviți» frontal de ordine de destituire și înlocuire în funcții cu «competenți» din partidul lui Cazacu. Primul bifat pe listă a fost directorul coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, Nicolae Vîjdea, destituit din funcție săptămîna precedentă, printr-un fax. Cu aceeași repeziciune, urmează să se producă și înlocuirea domniei sale, un consilier al Administrației din Urziceni urmînd să-și mute bagajele în noul birou de șef. Despre Margareta Gheorghe, viitorul nou director al DGFP, nu se cunosc prea multe, însă numele domniei sale a apărut pentru prima dată la împărțirea deconcentratelor, fiind o simpatizantă mai veche a democrat-liberarlilor. Margareta Gheorghe ar fi funcționat ca șef al Administrației din Urziceni, doar interimar, participînd cu un real «insucces» la vreo 3 concursuri, evident nepromovate. Legat de consilierul Gheorghe, foștii colegi de la Urziceni își mai amintesc și despre o demisie, pe motiv de «supărare» cu Daniel Rădulescu, pe vremuri șef direct al doamnei în cauză. De asemenea, aceleași surse amintesc și despre o perioadă cînd Margareta Gheorghe ar fi deținut o funcție importantă în societatea producătoare de alcool a controversatului om de afaceri Nicolae Balcă. Peste toate acestea, se așterne o declarație de avere ce reliefează un salariu de consilier în cadrul Administrației din Urziceni de nici mai mult nici mai puțin de 56 milioane lei. Lunar.

13 Octombrie 2009, 06:02 (10167 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Iobag fugind:
(13 Octombrie 2009, 18:38)
Uite ca veni si toamna/iarna cam brusc. A prins margareta descoperita si s-a cam ofilit. Cel putin racirea vremii aduce o insanatosire mai rapida a catorva deconcentrati aflati in concediu medical sau prenatal geriatric. Iar pasarile calatoare care au dezertat din psd pot sa migreze inapoi. Fiilor ratacitori le va fi iertata slabiciunea avuta. Noi ii apreciem pentru ambitia care au dat dovada.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 18 Sep 2019
170 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Pescuit ilegal pe malul brațului Borcea

Marți, 25 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat un bărbat, de 68 de ani, din Fetești, în timp ce pescuia pe malul brațului Borcea cu ajutorul unei unelte de pescuit tip halău. În cauză, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2019, 15:20
(967 vizualizări - 0 comentarii)


Lipsă apă la Dridu

Miercuri, 26 iunie 2019, în jurul orei 8,40, la Stația de pompare Dridu-Snagov a avut loc o cădere totală de tensiune, motiv pentru care stația nu mai poate funcționa. Imediat au fost anunțați reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2019, 14:40
(839 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu apă


Fetești: Adolescent de 15 ani, înecat în Brațul Borcea

Luni, 24 iunie a.c., începând cu orele 15,30, pe raza municipiului Fetești, un echipaj de pompieri din cadrul Stației Fetești a intervenit cu o barcă pneumatică pentru căutarea unui adolescent de 15 ani ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 17:15
(1009 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești înecat


3

Platonești: A intrat cu mașina în copac

Luni, 24 iunie a.c., în jurul orelor 14,30, un bărbat de 50 de ani care se deplasa cu un aututurism pe direcția de mers Țăndărei-Platonești a derapat și a intrat într-un copac. Victimei i s-a acordat primul ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 17:10
(1060 vizualizări - 1 comentariu)


4

Armășești: Accident rutier soldat cu cinci victime

Luni, 24 iunie a.c., în jurul orei 13,30, s-a produs o coliziune între două autoturisme în localitatea Armășești. Echipele de intervenție și prim ajutor au intervenit în salvarea victimelor, patru adulți ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 17:05
(934 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Recuperare cadavru din Dunăre

Duminică, 23 iunie a.c., în jurul orelor 13,00, în zona localității Vlădeni, un echipaj de căutare-salvare din cadrul Stației de Pompieri Fetești a intervenit cu o barcă pneumatică pentru recuperarea unui ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:35
(905 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni înecat


Slobozia: Pompieri chemați pentru deblocări de uși

Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orelor 12,00, pompierii au fost solicitați să intervină cu mijloacele din dotare pentru deblocarea intrării în apartament a unei femei de 85 de ani. Bătrâna a fost găsită ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:30
(932 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Pieton acroșat de un autoturism

Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orelor 14,30, un pieton a fost acroșat de un autoturism pe raza localității Borănești. Victima, un bărbat de 25 de ani, a fost transportat în stare stabilă la spitalul din ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:25
(834 vizualizări - 0 comentarii)


8

O magazie a luat foc la Valea Măcrișului

Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orelor 22,30, pompierii au acționat cu 2 autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta la o magazie de 70 mp. Incendiul a fost provocat de jarul ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:20
(858 vizualizări - 0 comentarii)


9

Armășești: Arestat pentru «tentativă de omor»

Vineri, 21 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat, de 25 de ani, din comuna Amășești, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat de executare a pedepsei privative ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:15
(883 vizualizări - 0 comentarii)


10

DSVSA Ialomița: 12 porci uciși

Vineri, 21 iunie a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a fost sesizată de agenții Postului de Poliție Făcăeni despre prezența în localitate a unei autoutilitare care ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:10
(824 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

Duminică, 22 iunie a.c., din cauza alcoolemiei, un bărbat de 37 de ani, din Fetești, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în impact cu gardul unui imobil. Șoferul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2019, 08:05
(809 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 24-28 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:50
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajarea elevilor și studenților

Angajatorii care încadrează elevi sau studenți pe perioada vacanței de vară beneficiază, pentru fiecare elev sau student, de un stimulent lunar în cuantum de 250 lei/lună. Perioada maximă de acordare a ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:20
(991 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Slobozia

Joi, 20 iunie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea s-a petrecut pe raza localității Fetești, unde un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:10
(1026 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, trei persoane rănite

Miercuri, 19 iunie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente de circulație soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 15,30, la Slobozia, și s-a ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 12:15
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «tentativă de furt calificat»

Miercuri, 19 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au reșit identificarea unui bărbat, de 47 de ani, din Fetești, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 12:10
(976 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Americanii au intrat cu blindatele în culturile agricole

Zeci de hectare cultivate cu cereale în Balta Ialomiței au fost distruse de mașinile de luptă blindate ale soldaților americani. Incidentul s-a petrecut joi, 20 iunie 2019, în zona cuprinsă între localitățile ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2019, 20:07
(1801 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbați din Slobozia, cercetați pentru «șantaj»

Doi bărbați, de 27 și 46 de ani, din Slobozia, au fost identificați de polițiștii ialomițeni și arestați pentru infracțiuni de «șantaj». În fapt, în perioada februarie-martie 2019, cei în cauză au pretins ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:45
(1215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia șantaj


IPJ Ialomița: Campania «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!»

Miercuri, 19 iunie a.c., Poliția Română în parteneriat cu EUCPN-Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității a desfășurat, în cadrul campaniei «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:40
(917 vizualizări - 0 comentarii)


Festivitatea de premiere a elevilor olimpici și Cerc Pastoral la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia

Vineri, 14 iunie 2019, la Parohia «Sfântul Dumitru» din Slobozia, în prezența preoților parohiilor din municipiu în frunte cu părintele inspector de religie Dragoș Stanciu, părintele protopop Ionuț Butu ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:15
(1055 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de siguranță pentru Examenele Naționale 2019

Marți, 18 iunie 2019, la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale 2019, iar polițiștii ialomițeni acționează, până pe data de 29 iunie, pentru ca examenul,  susținut de absolvenții ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:05
(980 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru «tâlhărie»

Polițiștii ialomițeni au depistat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, după ce, la data de 10 iunie a.c., ar fi tâlhărit două persoane, pe raza municipiului Slobozia. Doi dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 16:35
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii din Ialomița susțin Evaluarea Națională

Marți, 18 iunie 2019, elevii de clasa a VIII-a  susțin prima probă a Evaluării Naționale la disciplina Limba și Literatura Română. Datale Inspectoratului Școlar Județean arată că la acest examen s ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 09:50
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Intervenție a pompierilor din Urziceni în zona localității Manasia. Militarii ISU au acordat primul ajutor în cazul unui accident rutier. Două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului cinci ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2019, 20:25
(1255 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2019

Reamintim absolvenților instituțiilor de învățământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele AJOFM Ialomița pentru a beneficia de servicii personalizate ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:30
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


Motociclist autoaccidentat în apropiere de Urziceni

Marți, 11 iunie a.c., pe DN2, în apropiere de Urziceni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 25 de ani, conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:25
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Depistat în trafic cu parfumuri contrafăcute

Marți, 11 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza comunei Ion Roată, în habitaclul unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Astfel, parfumurile ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității un bărbat, de 48 de ani, care avea asupra sa o unealtă de pescuit tip monofilament cu o lungime de 60 metri. Unealta a fost confiscată de polițiști, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:15
(1272 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Rusaliilor, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:10
(1191 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...