Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăriile din Ialomița dau de pământ cu Legea

Primăriile din Ialomița dau de pămînt cu Legea

De circa 3 ani, Prefectura Ialomița atrage atenția asupra modului în care administrațiile locale calcă în picioare Legea, prin hotărîri de Consiliu Local ilegale, dispoziții arbitrare emise de primari sau decizii de-a dreptul absurde ce încalcă cele mai elementare norme de drept administrativ. Și tot de ceva timp, aceleași administrații locale și aceiași primari continuă să facă abuz de prerogativele deținute, emițînd, pe bandă, astfel de aberații aministrative. Așa se face că, numai în luma octombrie a acestui an, Prefectura a contabilizat nu mai puțin de 15 astfel de acte pentru care nu a emis avizul de legalitate. Pe două dintre acestea vi le prezentăm mai jos în toată splendoarea lor.

La Borănești se construiește și pe domeniul public
Întrucît, credem noi, se plictisea îngrozitor la marginea județului, secretarul comunei Borănești a înaintat prefectului, în 15 octombrie, 11 hotărîri emise Consiliu Local. Una dintre acestea, purtînd numărul 58 din 25 septembrie 2009, s-a dovedit a fi nelegală. Și asta pentru că administrația locală a decis să aprobe extinderea unei construcții aflate pe domeniul privat și pe domeniul public al statului. Cum însă legea 50/1991 spune clar că terenurile aparținînd domeniului public se pot concesiona doar în vederea realizarii unor obiective de interes public, hotărîrea nu a primit avizul Prefecturii. Dar surse mai bine informate decît noi susțin că la Borănești lucrările de extindere continuă, că doar nu era să se oprească o așa mîndrețe de investiție de dragul respectării legii.

La Perieți, terenurile se concesionează fără licitație
Iar dacă la Borănești e vorba de o singură construcție, la Perieți, la o aruncătură de băț de Prefectură, lucrurile stau și mai bine. Pentru că administrația locală a concesionat locuri de casă unui număr de aproximativ 50 de beneficiari. Problema nu e, după cum precizează unul dintre consilierii locali, că beneficiarii sînt deja la a doua împroprietărire și și-au mărit locurile de casă de la 500 la 1000 de metri pătrați prin interpretarea abuzivă a articolului 15 din legea 50/1991. Problema e că terenurile aparțin domeniului privat al statului și că, potrivit aceleiași Legi 50/1991, acestea se concesionează prin licitație publică. Inutil să mai precizăm că licitația, fie ea și formală, nu a avut loc, pentru că administrația nu are timp de așa ceva. Dar nu e deloc inutil să precizăm că, pe lîngă acest prim aspect ilegal semnalat, terenurile concesionate nici măcar nu au fost înscrise în cartea funciară.

17 Noiembrie 2009, 15:53 (3775 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 27 Feb 2020
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 41 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, miercuri, 26 februarie 2020, 41 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane. Pe localități ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 17:30
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Razie cu percheziții la Bărbulești și Jilavele

10 percheziții domiciliare, articole pirotehnice ridicate de polițiști, 127 de sancțiuni contravenționale aplicate și o infracțiune constatată în flagrant, este bilanțul unei acțiuni de amploare desfășurată ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 16:10
(122 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are prioritate»

Polițiștii slobozeni au aplicat marți, 25 februarie a.c., peste 30 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate în cadrul campaniei de prevenire a evenimentelor rutiere « ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 14:20
(68 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

În curzul zilei de marți, 25 februarie 2020, în jurul orelor 12,35, pompierii ialomițeni au intervenit  pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o hală metalică din comuna Scânteia. La locul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 12:40
(119 vizualizări - 0 comentarii)


4

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală!

Având în vedere situația epidemiologică creată de numeroasele cazuri de coronavirus confirmate în regiunile Lombardia și Veneto din nordul  Italiei,  precum și numărul mare de cetățeni români ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 19:15
(2434 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

25 Februarie 2020, 18:10


Slobozia: Spărgător de mașini, reținut pentru 24 de ore

Polițiștii slobozeni au identificat un bărbat, de 28 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de «tentativă la furt calificat», fapte săvârșite în noaptea de 23/24 februarie 2020. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:50
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri ialomițeni, prinși la volan fără permis

Doi ialomițeni de 20, respectiv 30 de ani, au fost depistați de polițiști luni, 24 februarie a.c., conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru vreo categorie de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:40
(104 vizualizări - 0 comentarii)


8

DSVSA Ialomița: Amendat de 3 ori pentru comerț ilegal cu porci

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți cetățenii județului că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:15
(150 vizualizări - 0 comentarii)


9

RAJA SA Constanța: Avarie pe strada Călărași din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 75 mm, de pe strada Călărași din Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 25 februarie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:10
(97 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: 4 accidente, un decedat și patru răniți

La sfârșitul de săptămână precedent, 21-23 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la patru accidente de circulație, soldate cu decesul unui persoane și rănirea a altor patru. Primul accident ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:40
(175 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Fetești au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11000 de lei, în urma unei razii pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:15
(161 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat, pe raza județului Ialomița, șapte șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferii, cu vârste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:05
(132 vizualizări - 0 comentarii)


13

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

21 Februarie 2020, 18:20


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 10:50
(198 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 09:40
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 16:15
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 08:10
(278 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 18:10
(225 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:25
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:20
(267 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:15
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:10
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Muzeul Județean Ialomița organizează o expoziție de lucrări a 22 de artiști plastici, din colecțiile Muzeului. 31 de tablouri ale unor artiști renumiți, printre care și Constantin Piliuță, Dona Noni Delavrancea ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:05
(275 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 15 percheziții domiciliare, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 09:05
(624 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordine de protecție provizorie pentru violență domestică

Polițiștii din Slobozia au emis marți, 17 februarie a.c., două ordine de protecție provizorie. Documentele au fost eliberate după ce două femei, victime ale violenței domestice, au făcut solicitări în acest ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 18:05
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Peste 160 de kilograme de pește din specia caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni pe raza localității Țăndărei. Astfel, duminică, 16 februarie a.c., polițiștii, în timp ce patrulau pe DN2A în ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 23:05
(355 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Arestat pentru «act sexual cu un minor»

Vineri, 14 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:55
(318 vizualizări - 0 comentarii)


Un tânăr din Făcăeni a modificat data inspecției tehnice periodice la mașină

Sâmbătă, 15 februarie a.c., polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN3B, din direcția Fetești către Chirana, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Făcăeni. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:50
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase șoferi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Alți ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:45
(278 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean GDPR în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 COVID-19 în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat gogu în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Gore în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Flory în Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală! BANEL în Nicolae Sitaru, cronica unei demisii anunțate Flory în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat giovani în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat Victor CIORDEA în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» JAN în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» @Jilava. în În Ialomița vor exista 4 puncte de carantină VIOREL în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei @un cetatean în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean ilie în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Abatorul în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean Colaborare în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 Ionela în Proiect de 2 milioane de euro la Spitalul Orășenesc din Țăndărei Ina în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii Auras din oras în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...