Cursul unui dosar penal cu descătuşare garantată
Bala, bătăuşul eliberat condiţionat, ameninţat cu pistolul?
Dezvăluiri şocante ies la iveală în ancheta privind pe tînărul slobozean, Daniel Bala, eliberat recent de magistraţi, pe cauţiune. Preţul libertăţii lui Bala a fost de 5000 lei. În numărul precedent al publicaţiei nostre detaliam interesanta metodă de eliberare a bătăuşului Bala.
Pe scurt, după ce a provocat numeroase scandaluri, panicînd majoritatea adolescenţilor slobozeni, Daniel Bala, de 22 ani, a ajuns în mîinile poliţiştilor slobozeni, fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni. Pe numele său, poliţiştii au reţinut săvîrşirea unui cumul de trei infracţiuni de «ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice, lovire şi alte violenţe, precum şi încăierare». După consumarea ultimul scandal provocat de Bala, poliţiştii au decis reţinerea acestuia, înaintînd totodată dosarul Parchetului Slobozia cu propunerea de arestare preventivă. Procurorii slobozenii şi-au însuşit propunerea de arestare a lui Bala, trimiţînd dosarul Judecătoriei Slobozia pentru eliberarea mandatului de arestare. Numai că judecătorii au dispus eliberarea, neconsiderîndu-l pericol social. Astfel că Bala a fost eliberat. Decizia judecătorilor a fost însă atacată în instanţă prin recurs la Tribunalul Ialomiţa, autoritate ce a decis arestarea preventivă a tînărului. În continuare, învinuitul Bala a depus o cerere de eliberare provizorie, pe cauţiune, solicitare ce a ajuns din nou pe masa judecătorilor slobozeni. Astfel că magistraţii au decis eliberarea lui Bala, pentru o cauţiune de 5000 lei, în data de 11 iunie.
Actual, imediat după punerea în libertate a bătăuşului, dezvăluiri şocante îşi fac loc printre suspiciunile ce planează în stufosul dosar. Surse apropiate anchetei susţin că ultimul scandal ar fi fost mai de ampolare decît cunoaştem noi, în conflict fiind implicaţi doi tineri, copiii ai unor oameni de afaceri cunoscuţi din Slobozia. Mai mult, se pare că unul dintre aceştia ar fi participat la scandal cu un pistol, ameninţîndu-l pe Daniel Bala. Potrivit surselor noastre, ameninţarea cu arma ar fi fost principalul motiv al conflictului...
(articol apărut în Independent nr. 458/24.06.2009)
4 Ianuarie 2010, 09:24 (717 vizualizări - 8 comentarii)
(29 Iulie 2010, 10:03)
nu numai el toti smecehri din slobozia ar trebuii luati asa sunt toti plini de fite si sfidatori pt restul oamenilor de rind care muncesc ff cinstit si cu un bun simt iesit din comun
(16 Februarie 2010, 15:59)
mda..de rahat justitia si magistratii din slobozia.totul se cumpara in slob city.vai de noi
(15 Februarie 2010, 23:01)
Clasic! Sufera rau baiatul asta in poza, rupe carnea pe el smecheria, asa de tare da pe-afara, drept urmare si-a ingrosat temeinic stratul de protectie ca sa nu crape si sa se reverse peste noi. Nu de alta dar smecheria asta e de mare valoare, nu se iroseste asa..... Ea se cultiva la petreceri cu evantaie aruncate, in cluburi cu 2-3 pitzi agatate de cot, prohab sau ..ma rog, in clasicul " Ba...vericule...io-s smecher", in figurile ticsite de greata fata de populatia banala din jurul sau si in talentul de sperietoare exercitat asupra unor gugubeti de cartier, cu talente in fasa, carora le insufla suprematia sa. Asadar, tipul clasic de cocalar de Romania, zero scoala( fara pretentii, ma limitez la un liceu), zero cultura, zero bun simt, zero minte. Restul la care nu sta cu zero nu ne intereseaza, ne apuca asa o greata de aceste specimene si de tot ce reprezinta ei ..... Cum nu ma astept la vre-un raspuns inteligent din partea lor il scriu eu singura , sa nu se mai oboseasca ei. Deci va suna asa: " Te sparg fa, iti fac si-ti dreg, moare aia in tine ca nu ai asa barbat vanos si cu cascaval ca mine, fomisto! Etc. etc. samd" Semnele de punctuatie imi apartin totusi. Bravo justitiarilor, "succesuri" de astea se tot aduna, ma gandesc cand o sa va traga la fund asa o greutate. Oare mai apuc ziua?
(15 Februarie 2010, 13:15)
sa va zic un pleonasm despre asta din poza:GRAS PROST!!!
(8 Ianuarie 2010, 12:50)
un jegos
(7 Ianuarie 2010, 17:12)
un jegos!!!!
(5 Ianuarie 2010, 21:32)
Mda...ca unul din cei batuti este fiul unui prieten de-al unui procuror adjunct, iar celalalt este un subnutrit care abia poate sa-si care pistolul, dar caruia ii place sa traga la Tzinta... chiar nu ne mai provoaca nici o emotie. Nici macar faptul ca tzintasul nostru i-a carat sabia unui confrate din brigada, ca sa-l opereze pe un rromulan cu mertan, pe care il apucase durerile de picior la Rompetrol...Nu ne intereseaza nici cum a scapat acesta de dosar penal, pentru ca nu i-a reusit operatia, chiar daca inregistrarea video, pusa la dispozitia prietenului cu parchet in casa, arata cat de tacticos fanda spadasinul nostru. De asemenea nu ne intereseaza nici cum mamica supraponderalului pungilist reuseste sa scoata profit propriu dintr-o pizzerie care merge in pierdere, nici ca retardatului ei fiu ii place sa mearga cu MeLeu' mai mult pe contrasens sau sa treaca pe rosu la semafor. Nu ne mira nimic din toate acestea pentru ca traim in Slobozia, un oras cu justitie exemplara si oameni de onoare...si asta ne ocupa tot timpul. Totusi ne macina un gand meschin. Sa ne spuna si noua mistretul asta din poza unde se gasesc evantaie ca cele din mana lui. Si sa ne spuna si noua daca pe langa amarata aia de cautiune a donat si cateva evantaie...
(5 Ianuarie 2010, 17:54)
un janghinos,tipul de manelist pursange,si tipul asta trage parturi in nasul justitiei romane in special aleia slobozene...pacat...sunt autostrazi de facut si chestia asta din poza ar fi foarte utila acolo pe post de picamar...pacat,mare pacat...
Comentariul tău: