Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiștii au aplicat zeci de amenzi în week-end-ul trecut

Polițiștii au aplicat zeci de amenzi în week-end-ul trecut

La finele săptămînii precedente, în perioada 8-10 ianuarie 2010, polițiștii ialomițeni au organizat, la nivelul județului, acțiuni ce au avut drept obiectiv asigurarea respectării legii, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, în noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 9 spre 10 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție Albești, Ciulnița, Ciochina și Buești au desfășurat acțiuni comune, pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul verificărilor, polițiștii au controlat 18 autovehicule și au legitimat 33 de persoane, fiind instituite 2 filtre rutiere. Cu ocazia acțiunilor desfășurate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1480 de lei.
O acțiune similară a fost desfășurată în noaptea de duminică, 10 ianuarie, pe raza comunelor Miloșești, Grivița, Traian și Scînteia. Polițiștii celor patru posturi de poliție au efectuat verificări în 5 baruri și discoteci de pe raza de competență, verificînd 28 de paznici cu privire la respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, legitimînd, totodată și 21 de persoane. De asemenea, au fost instituite filtre rutiere în care au fost controlate 12 autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 1800 de lei.
În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 9 spre 10 ianuarie efective ale structurilor de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră și investigarea fraudelor, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Mihail Kogălniceanu și Săveni au acționat pe raza celor două comune urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență în zona discotecilor.
Au fost legitimate 38 de persoane, dintre acestea fiind verificate în bazele de date specifice 3 persoane suspecte. Echipajele care au acționat în trafic au oprit pentru control 27 de autovehicule, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, retrase 3 certificate de înmatriculare, iar față de un conducător auto, depistat conducînd sub influența băuturilor alcoolice, s-a dispus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere. Pe durata acțiunii polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 2360 de lei.
În aceeași noapte, polițiștii slobozeni în colaborare cu agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au acționat pe raza comunei menționate. În cadrul controalelor au fost verificate 23 de autoturisme, verificate 3 societăți comerciale și legitimate 41 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale.
În continuare, în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 9 spre 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeani au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor limitrofe, aplicînd cu fermitate sancțiuni persoanelor depistate în ilegalitate. Astfel, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare, aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 3650 de lei și constatate 3 infracțiuni, 2 dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere. Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost efectuate verificări cu privire la 142 de autovehicule și 185 de persoane. 10 conducători auto au fost sancționați contravențional după ce autovehiculele pe care aceștia le conduceau au fost înregistrate de aparatele radar rulînd cu o viteză peste limita prevăzută de lege, într-unul dintre cazuri dispunîndu-se și măsura reținerii permisului de conducere. Alți 6 conducători auto au rămas fără permis de conducere după ce au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar un al șaptelea conducător auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului.
În cursul aceleiași nopți, pe raza municipiului Fetești și a comunelor limitrofe a fost executată o acțiune similară. Polițiștii au acționat în sistem integrat în șapte zone cu potențial criminogen, au verificat 2 societăți comerciale și 11 baruri, legitimînd 96 de persoane. 21 dintre persoanele depistate au fost avertizate cu privire la consecințele unui comportament deviant, iar 10 au fost conduse la sediul Poliției pentru verificări suplimentare. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au intervenit pentru aplanarea a 10 stări conflictuale și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 8700 de lei.
Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, intervenție rapidă, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și ai Serviciului Public Poliția Comunitară, au acționat în municipiul Slobozia. În cadrul acțiunii au fost legitimate 135 de persoane, iar în cele 18 filtre rutiere instituite pe raza municipiului au fost oprite pentru control 86 de autovehicule, 16 dintre acestea fiind înmatriculate în străinătate. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 6940 de lei.
În cursul zilei următoare, respectiv duminică, 10 ianuarie 2010, începînd cu orele 14,30, timp de aproximativ 6 ore, polițiștii de siguranță publică și poliție rutieră au instituit pe raza municipiului Slobozia 12 filtre rutiere, ocazie cu care au fost oprite pentru control 37 de autovehicule și legitimate 62 de persoane. Polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 2160 de lei.

12 Ianuarie 2010, 15:22 (6639 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 31 Mar 2020
180 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 10:50
(413 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:35
(569 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:25
(473 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 14:05
(591 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


4
O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 16:10
(707 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 15:20
(390 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 16:10
(457 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(453 vizualizări - 1 comentariu)


8

DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(515 vizualizări - 0 comentarii)


9

Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(467 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:40
(561 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:25
(443 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:20
(334 vizualizări - 0 comentarii)


13

Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 13:40
(586 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:50
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Marți, 4 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DJ213, în afara ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:45
(600 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

În noaptea de marți spre miercuri, 4/5 februarie 2020, în jurul orelor 23,45, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Miloșești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 09:10
(627 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Căzănești: Pieton lovit de o mașină!

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2A, în localitatea Căzănești, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:40
(718 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, drogat la volan

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza de competență, au oprit în trafic un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:35
(681 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Arestat pentru «vătămare corporală»

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:25
(514 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Modificări privind cuantumul alocației de stat pentru copii

În conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2019, pentru completarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, începând cu data de 1 ianuarie 2020, cuantumul alocației de stat ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:20
(686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de intensificări ale vântului (cu rafale ce vor depăși 60-70 km/h) și ninsori viscolite, la nivelul RAJA SA Constanța s-a decis activarea Comandamentului pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:15
(632 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în localitatea Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:10
(479 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Incendiu la o casă din Gârbovi

În noaptea de luni spre marți, 3/4 februarie 2020, în jurul orei 00,25, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Gârbovi. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:05
(574 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Vlădeni: S-au înecat în apele Borcei

Doi bărbați, de 42 și 48 de ani, din comuna Vlădeni, s-au înecat în cursul zilei de luni, 3 februarie 2020, în apele Brațului Borcea. Aceștia se aflau într-o barcă alături de alți doi bărbați, de 36 și ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 14:35
(751 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Trei autoturisme au fost avariate și o femeie de 41 de ani a fost rănită ușor, în urma unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Evenimentul rutier s-a produs marți, 4 februarie 2020, ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 11:09
(618 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Buzău, descoperit la Gârbovi

În data de 31 ianuarie 2019, în jurul orelor 19,30, polițiștii ialomițeni au identificat în localitatea Gârbovi un autoturism declarat furat de către polițiștii din Buzău. Un tânăr de 18 ani, din Pogoanele ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:50
(650 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femei agresate de soți

Sâmbătă, 1 februarie a.c., o femeie din comuna Dridu a sunat la 112 solicitând ajutor împotriva soțului de 45 de ani care ar fi agresat-o. La fața locului s-au deplasat polițiștii din orașul Fierbinți- ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:40
(531 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu alcooltestul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:15
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Dosar penal după ce a condus fără permis

În timpul acționării pe linia de prevenire a accidentelor rutiere în comuna Borănești, sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 4 Coșereni au oprit pentru control un ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:10
(575 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...