Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Întâlnire de gradul III pentru o piață țărănească la Slobozia

Autoritățile locale își pun singure piedică

Întîlnire de gradul III pentru o piață țărănească la Slobozia

La ieșirea dintr-una dintre piețele agroalimentare ale Sloboziei, piața Cuza-Vodă, pentru cei interesați de amănunt, am surprins următorul dialog:
-Noroc vecine!
-Noroc!
-Iar ai cumpărat mere turcești?!
-Păi, de care altele? răspunde vădit iritat vecinul intervievat.
-Ia și tu de-alea grecești, că sînt mai bune!

Absolut autentic, dialogul consemnat este un bun preambul al uneia dintre cele mai inedite initiațive din practica administrativă locală și județeană. Aceasta s-a consumat joi, 11 martie a.c., la Slobozia, a beneficiat de prezența principalelor instituții județene implicate în adoptarea deciziilor administrative la nivel local și a avut drept scop identificarea unei soluții practice de înființare a unei piețe țărănești în oraș.

Edilii vizionari
Inițiativa înființării unei piețe autentic țărănești, în care să fie comercializate exclusiv produse provenite din gospodăriile din mediul rural, nu este nouă. Practic, fiecare dintre piețele agroalimentare existente a servit acestui scop înainte de a cădea pradă speculanților travestiți în producători agricoli. Pentru prima dată însă, Primăria Slobozia, instituția la inițiativa căreia a fost organizată dezbaterea, recunoaște deschis existența unei probleme reale în acest sens. «Există niște probleme în piață. Noi credem că ele sînt mai mici decît în alte piețe și că le ținem sub control. Dar sesizările depuse la noi confirmă faptul că acolo nu sînt exclusiv producători, iar cei care sînt se plîng de presiunile exercitate asupra lor» a explicat viceprimarul Valentin Băcanu unul dintre motivele care au stat la baza lansării publice a inițiativei de înființate a unei piețe țărănești.
În formula gîndită de edilii locali, scopul principal al înființării pieței țărănești este acela de a oferi țăranilor posibilitatea de a valorifica produsele realizate în gospodăriile țărănești. Efectele vor fi imediate, susțin autoritățile: «Consumatorii de astfel de produse din mediul urban se vor orienta către această piață, iar producătorii vor putea obține venituri suplimentare prin comercializarea produselor proprii» a încheiat Valentin Băcanu expozeul de susținere a proiectului.
Spațiul alocat de autorități a fost deja identificat în cartierul 500 din Slobozia, într-o fostă centrală termică dezafectată, iar cheltiuelile necesare amenajării acestei piețe vor fi suportate în exclusivitate din banii publici. Numai că...

Dezbaterea surzilor
Invitați pentru a identifica împreună cu inițiatorii proiectului soluții de înființare a pieței țărănești în condițiile legii, reprezentanții instituțiilor publice prezente la dezbatere au sabotat constant orice polemică pe marginea acestei inițiative. Concret, reprezentanții DSV au susținut că niciodată piața țărănească nu va primi autorizație de funcționare, reprezentanții Prefecturii au explicat că legislația în vigoare nu permite gospodăriilor țărănești să vîndă produsele în regim individual, iar cei 10-15 primari invitați în sală au apreciat că locuitorii localităților limitrofe Sloboziei vor continua să-și comercializeze produsele «la poartă» dacă autoritățile locale din Slobozia nu oferă facilități atractive celor interesați de acest sistem de comercializare. Într-un cuvînt, oricît de binevenită ar fi o astfel de inițiativă, aceasta rămîne, deocamdată, o utopie administrativă.

Ialomița, sub lacătul autorităților
Mai trist este că o solicitare similară, lansată de aproape un an la nivel județean, este blocată de aproape un an de zile de executivul Consiliului Județean Ialomița. Inițiativa aparține consilierului județean Adrian Andriescu, care a declarat la ultima ședință de Consiliu că autoritățile județene trebuie să adopte imediat măsuri pentru înființarea unei piețe țărănești: «Nu este posibil ca țăranii să bată drumul pînă la Călărași pentru a-și vinde un purcel.Vine mîine-poimîine Paștele și noi le interzicem țăranilor accesul la piață? Așa nu se mai poate!». Interpelarea a avut însă o aderență minimă printre membrii executivului județean care au promis însă, încă o dată, că vor lua în discuție această propunere la următoarea ședință a Consiliului Județean.
În vreme ce la Slobozia piața țărănească nu are șanse de a fi înființată, dar cîștigă tot mai mulți susținători, în alte locații din țară inițiativele similare sînt în plină dezvoltare. Cea mai cunoscută este cea a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a aprobat înființarea a trei piețe țărănești volante. La Cluj s-a înființat, încă din 1994, Asociația Agroecologica, care are 154 de membri. Proiectul acestei asociații se numește «Coșul Țărănesc» și presupune un model de parteneriat între fermieri și cumpărători. Clienții semnează cu Asociația o convenție tip abonament, prin care se angajează să cumpere săptămînal produse realizate în gospodăriile fermierilor. Lista de produse și prețurile sînt disponibile pe un site intitulat cosultaranesc.ro, sistemul fiind funcțional doar pe raza orașului Cluj. Un sistem similar funcționează și la Timișoara, inițiatorul fiind un fermier specializat în producerea de legume. Toamna, clienții achită un avans de 200 de lei în contul producției pe care o vor cumpăra în anul următor. Sistemul s-a extins în fiecare an, la proiect aderînd, pînă acum, circa 30 de fermieri.

21 Martie 2010, 08:28 (19304 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


replica:
(15 Aprilie 2010, 19:06)
pentru cel ce stie tot , - vere uitate in oglinda si trezestete la realitate dati numele daca ai muschi pe tine si nu mai jigni persoanele alese de noi toti ca asta inseamna ca tu ne jignesti pe noi ca doar noi iam dat votul ,- posibil si tu dar daca nu tea ajutat s-ati faci si tu mendrele (furtisaguri) de acum iti pute aratati adevarata fata nu fi prost cum te stiu vecini si prieteni asumati responsabilitatea , fii cavaler sa stim si noi prostimea cine ne jigneste si sa te analizam si noi pe tine ca de noi fi tu isus .
misu:
(22 Martie 2010, 08:31)
Exista spatiu suficient in piata mare. A amenaja o noua piata intr-o zona fara vad comercial reprezinta o cheltuiala inutila si o compromitere a ideii de piata taraneasca.
Aqua nova:
(21 Martie 2010, 18:18)
Mai rahat cu ochi care te numesti primar, dupa ce ca ne rupem masinile pe drumurile orasului mai montezi si panaramele alea care ne rupe masina in doua. Dar de ce nu te-a dus capul sa montezi limitatoare si pe str garii, nordului, brailei, indepententei...sau orice alta strada ti-o alegi tu in afara de Matei Basarab. Cand ziceam ca am scapat de troncanit de roti, de pe drumurile laterale, dam in panaramele alea care ne rupe telescopul in doua. Ca balteste apa in tot orasul, nu te mai intereseaza. Ne-ai aruncat cu praf in ochi aruncand cu niste griblura in gropile alea care au ajuns pana in primul strat freatic. Cat despre ce scrie in articolul asta, mi-e sila de intelepciunea alesilor nostri. In piata agroalimentara n-ati reusit sa starpiti mafia si vreti sa infiintati una noua. Pai asta mi se pare cea mai mare dovada de incompetenta a vostra, aia care stati cu manuta in sus. Huuuooo..
Cineva care stie:
(21 Martie 2010, 11:44)
Initiative imbecile sau bune in ceea ce priveste produsele importate sau autohtone. Bla bla bla. Dar imbecilii din primarie au montat din nou limitatoare de viteza de parca mama lui Ionascu ne bani din buzunarul lu fi-su sa ne plateasca noua amortizoarele, care de primavara pana iarna sunt facute zdrente. Dar tu ba Ionascule crezi ca esti pe maidan la tine? Nu intrebi si tu populatia daca e de acord cu ideile tale bolnave de comunist pesedist ? Ti-ai dracu de alesi ai poporului!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 30 Sep 2020
181 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Bărbat descoperit decedat în propria locuință

Țăndărei: Bărbat descoperit decedat în propria locuință

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să inter­vină pentru deblocarea accesului într-o locuință din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-a deplasat de urgență un echipaj din cadrul Detașamentului de ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2020, 15:15
(61 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1243 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 29 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1243, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2020, 13:05
(56 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Copil de 13 ani, surprins la volanul unui vehicul

Luni, 28 septembrie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Manasia fără a avea montată o plăcuță cu numărul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2020, 12:25
(53 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acordarea subvențiilor pentru încălzirea locuinței

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția de Asistență Socială, vă aduce la cunoștință că, în perioada 15 octombrie-20 noiembrie 2020, pot fi depuse cererile în vederea acordării subvențiilor la încălzirea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2020, 10:25
(56 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia participă pentru prima dată la «Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice»

Municipiul Slobozia intră pe harta participanților la «Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice», eveniment organizat pentru prima dată pe 13 octombrie 2018 pentru a promova colectarea selectivă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2020, 08:10
(52 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: Incidente electorale sesizate autorităților la Făcăeni și Țăndărei

Scandal cu urna mobilă la Făcăeni. Biroul Electoral Județean a aprobat solicitarea venită din partea unui candidat pentru funcția de primar în care acesta a reclamat faptul că procedura pe care președinții ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 17:15
(905 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: 11 sesizări privind incidente electorale în Ialomița

De la începerea procesului de votare, duminică 27 septembrie 2020, au fost înregistrate 11 sesizări privind incidente electorale:
-influențare alegători în localitatea Traian (neconfirmată) ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:50
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: Reclamații privind transportul alegătorilor la Slobozia, Rădulești și Scânteia

Alte 3 incidente electorale au fost sesizate Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit polițiștilor, reclamațiile respective fac referire la transportul alegătorilor către Secțiile de ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:20
(354 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 1225 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1225, cu 12 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:05
(250 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: La Amara se transportă persoane spre secțiile de votare

Ziua Alegerilor Locale nu este lipsită de incidente electorale în localitatea vecină Sloboziei. Astfel, duminică, 27 septembrie 2020, la Amara, au existat numeroase sesizări privind transportul persoanelor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 11:20
(564 vizualizări - 0 comentarii)


10

Alegeri Locale 2020: Incidente electorale în Ialomița

Conform Biroului Electoral Județean, instituția a fost sesizată cu privire la faptul că într-una dintre secțiile de votare din județ membrii Secției nu poartă măștile de protecție și nu folosesc dezinfectanți ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 10:20
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1213 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1213, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 13:05
(157 vizualizări - 0 comentarii)


12
Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii militari din cadrul ISU Ialomița au intervenit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 25/26 septembrie a.c., în jurul orelor 23,00, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 08:15
(227 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

25 Septembrie 2020, 19:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Un bărbat, de 53 de ani, din Slobozia, a fost oprit în seara zilei de joi, 24 septembrie a.c., pe un drum public din oraș de către un echipaj de Poliție. Oamenii legii au observat că mergea cu mașina pe ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:15
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «furt calificat»

Joi, 24 septembrie a.c., polițiștii din Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:10
(123 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1205 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1205, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 13:05
(139 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 septembrie 2020, termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 10:35
(140 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia: Termen scadent pentru plata impozitelor

Serviciul Taxe și Impozite al Primăriei Slobozia aduce la cunoștință contribuabililor care au ales să-și plătească taxele locale în două rate faptul că termenul scadent pentru plata celei de-a doua rate ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:10
(198 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Un bărbat, de 44 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce asupra sa au fost descoperite 10 exemplare de cegă, pentru care nu avea documente legale cu privire la proveniență. Bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:00
(286 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: Alcoolul l-a lăsat fără permis

În urma unei acțiuni preventive desfășurată miercuri, 23 septembrie a.c., pe zona de Est a județului Ialomița, polițiștii au oprit în trafic un șofer care, înainte de a se urca la volan, consumase băuturi ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 16:55
(172 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1191 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 24 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1191, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 13:10
(154 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la firmele care folosesc zilieri

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 14-19.09.2020 s-a desfășurarat ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 12:15
(149 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie europeană de conștientizare a lucrătorilor și angajatorilor cu privire la beneficiile muncii declarate

În cadrul campaniei lansate de European Commission și de European Labour  Authority, începând cu data de 21.09.2020 și până vineri 25.09.2020 vor avea loc evenimente și activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 15:50
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1183 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1183, cu 1 caz mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 13:10
(150 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programarea on-line, un nou serviciu electronic la dispoziția contribuabililor

Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea on-line, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 12:55
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Probleme tehnice la APM Ialomița

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează publicul interesat asupra faptului că, în urma unor defecțiuni tehnice la nivel național, nu sunt funcționale atât pagina web a instituției și e-mailul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 15:50
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1182 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1182, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 13:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1169 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1169, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 13:05
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii intenționate pe miriști de porumb la Armășești și Balaciu

În cursul zilei de duminică, 20 septembrie a.c, în jurul orelor 20,30, pompierii ialomițeni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb care ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 11:20
(262 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Clinterci în Clean Tech produce ilegal și nu respectă condițiile de funcționare impuse de autorități @ Constantin în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Constantin în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei alegator în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei pe bune în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» colocatar katanga în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Nelutu în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Vorbareata în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Cetatean în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei vasile în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» slobozean în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei art în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» pe bune în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Gina în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei T,B, în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Unul în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Viorel în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Mary în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Vali în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Succesuri în 38 primari-PSD, 17 primari-PNL, 2 primari-ALDE, 3 primari-PRO România, 2 primari-Partidul Ialomițenilor, 2 primari-USR PLUS, 1 primar-AUR, 1 primar-independent
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...