Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Școlile, prioritate pentru polițiștii ialomițeni

«În perioada 11-15 octombrie, la nivel național, polițiștii vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă a unităților de învățămînt preuniversitar». Astfel, în această perioadă, polițiștii ialomițeni, atît din mediul urban, cît și din mediul rural, vor acționa în școlile și liceele din județ, pentru identificarea persoanelor care nu-și justifică prezența în incinta și zona adiacentă a unităților de învățămînt, precum și a elevilor care absentează în mod regulat de la cursuri și locurile pe care aceștia le frecventează în acest timp.
De asemenea, în cadrul acțiunilor preventive pe care intenționează să le desfășoare polițiștii vor efectua controale la societățile comerciale amplasate în zona școlilor. De asemenea, polițiștii vor verifica și măsurile luate de reprezentanții școlilor în ceea ce privește asigurarea pazei și modul de funcționare a sistemelor tehnice de alarmare și a camerelor video.
În prima zi a acțiunii, respectiv, luni, 11 octombrie au fost desfășurate 42 de acțiuni și controale, fiind verificate pe linia asigurării cu pază 47 de unități de învățămînt, iar polițiștii de siguranță publică au participat la 22 întîlniri cu elevii, părinții și conducerile unităților școlare. De asemenea, cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 172 de persoane depistate în zona unităților de învățămînt. Totodată, au fost controlate 146 de autovehicule, dintre acestea 17 transportînd elevi.

12 Octombrie 2010, 12:04 (12526 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Acțiune a Poliției în mediul rural din zona de vest, razie la Urziceni și controale la discotecile din zona Țăndărei
Ialomița: Acțiuni în trafic

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 12 Aug 2020
382 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Cursuri de perfecționare la Camera de Comerț

În perioada 17-28 mai 2010, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, se desfășoară cursul de perfecționare în ocupația de «manager proiect». Cursul se derulează în cadrul Proiectului ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:14
(20017 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Vineri, 28 mai, începînd cu ora 10.00, se va desfășura o nouă ședință a Colegiului Prefectural. Ordinea de zi va cuprinde, printre altele, o informare privind activitatea Direcției Județene de Cultură, ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 10:42
(23334 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua porților deschise pentru copii» la Jandarmerie

Marți, 1 iunie 2010, cu începere de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează, în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești, «Ziua Porților Deschise pentru copii». Jandarmii ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 10:32
(20994 vizualizări - 0 comentarii)


Precizare APIA: Depunerea cererii pentru acordarea de subvenții nu este condiționată de apartenența solicitantului la o asociație de crescători de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură precizează că depunerea cererii pentru acordarea Plăților Naționale Directe Complementare, speciile ovine/caprine, nu este condiționată de apartenența ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 10:29
(22087 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 16:44
(11888 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 16:42
(11011 vizualizări - 0 comentarii)


Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Marți, 25 mai, prefectul Mădălin Teculescu a participat, la sediul primăriei Urziceni, la ședința cu tema combaterea infracționalității în zona de vest a județului Ialomița. La întîlnirea organizată la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 14:50
(17494 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de primăvară 2010»

Miercuri, 26 mai, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» se deschide «Salonul de primăvară 2010». Expoziția, aflată în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Uniunii Artiștilor Plastici din România ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 14:48
(14113 vizualizări - 0 comentarii)


8

Explozie de butelie la Sudiți

Un incendiu s-a produs vineri, 21 mai, la locuința unui cetățean din comuna Sudiți, principala cauză de aprindere a flăcărilor constituind-o montarea necorespunzătoare a buteliei de alimentare a aragazului ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 14:45
(22889 vizualizări - 1 comentariu)


9

Razie în municipiul Slobozia

86 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au organizat vineri, 21 ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 14:12
(24914 vizualizări - 1 comentariu)


10

Slobozia: Agenții de pază au furat 14 găini

Vineri, 21 mai, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița și Biroului de Investigații Criminale Slobozia, aflați într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua Amara din Slobozia, au oprit pentru control un autoturism ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 13:31
(22980 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cauzat de un șofer băut

Prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată vineri, 21 mai a.c., în jurul orelor 22.00, despre faptul că pe Strada Călărași din municipiu a avut ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 13:30
(21663 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


12

Urziceni: Combaterea evaziunii

În cursul zilei de vineri, 21 mai, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor limitrofe pentru combaterea faptelor de natură economico-financiară ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 13:29
(23772 vizualizări - 0 comentarii)


13

Slobozia: Pieton, victima unui accident rutier

În după-amiaza zilei de vineri, 21 mai, în jurul orei 16.45, pe Bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale. Victima, o femeie ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 13:27
(13534 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Suspiciune de fals: Tînăr analfabet cu permis auto eliberat în Marea Britanie

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru a stabili autenticitatea unui permis de conducere prezentat de un tînăr, de 28 de ani, din Țăndărei, cu privire la care există suspiciuni că ar fi fals ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 16:11
(22102 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a Poliției

Polițiștii feteșteni au acționat joi, 20 mai, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică. Acțiunea a avut ca principale obiective menținerea climatului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 16:08
(24241 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lemn confiscat la Oborul Municipal

În după-amiaza zilei de joi, 20 mai, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 16:07
(22861 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii avertizează bancherii

Joi, 20 mai, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean s-a desfășurat o întîlnire de lucru între inspectorul șef, Viorel Ștefu, ofițeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică și reprezentanții a ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 16:05
(21016 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prins în flagrant cînd încerca să mituiască un polițist

Ca urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, în colaborare cu lucrători din ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 10:09
(24664 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț

Cafeneaua AXA angajează ospătăriță cu experiență. Telefon 0761389345. ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 18:30
(14494 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de alarmare în centrul orașului Slobozia

Exercițiu de alarmare în centrul orașului Slobozia

«Joi, 20 mai, la ora 05,03, în zona Vrancea, la o adîncime de 110 km, a avut loc un cutremur de pămînt cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter, în județul Ialomița producînd pagube majore materiale ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 17:00
(22883 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria va asigura ordinea la Serbările Municipiului Urziceni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu aproximativ 40 de jandarmi, măsurile de ordine publică cu ocazia Serbărilor Municipiului Urziceni, în perioada 21-23 mai 2010. Jandarmii vor acționa ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 09:10
(22708 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni jandarmi


Implementarea proiectului de management al deșeurilor în zona de vest a Ialomiței

Miercuri, 19 mai a.c., prefectul Mădălin Teculescu a participat la conferința organizată la Căminul cultural din Dridu, tema dezbaterii fiind proiectul «Managementul Integrat al Deșeurilor Menajere în localitățile ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 09:02
(21837 vizualizări - 0 comentarii)


Parchetul, nemulțumit de decizia instanței în cazul Scandalului de la Bora

Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia aduce la cunoștința publicului decizia proprie în ceea ce privește Scandalul de la Bora din 16 mai 2010, reiterînd faptul că a propus ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 08:20
(23534 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte de peste 3,08 miliarde de lei pentru renovarea și dezvoltarea satelor

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit urmează să contracteze, în perioada următoare, 295 de proiecte selectate pentru finanțare prin Măsura 322 «Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2010, 07:19
(23853 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: APDRP proiecte


Beat la volan, un polițist de la Crimă Organizată a dat peste un scuter

Miercuri seara, 19 mai, în jurul orelor 19.00, un polițist din cadrul IPJ Ialomița a provocat un accident rutier. Incidentul s-a petrecut pe Șoseaua Amara, zona Expur, din primele cercetări vinovat pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 18:16
(22059 vizualizări - 2 comentarii)


Guvernul a amînat plata drepturilor salariale cîștigate în instanță

«Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii avînd ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie luată ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 16:20
(19754 vizualizări - 0 comentarii)


Reorganizarea Corpului de Control al Prefecturii

În sala de ședințe a Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o dezbatere, principalul subiect fiind reorganizarea Corpului de Control al Prefectului. La întîlnire au participat reprezentanți ai serviciilor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 15:18
(20116 vizualizări - 1 comentariu)


Fată de 12 ani, fugită dintr-un centru de plasament din București, găsită la Fetești cerșind

În cursul zilei de marți, 18 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat și reținut o minoră urmărită la nivel național din luna aprilie 2010. Fata, în vîrstă de 12 ani, domiciliată ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 15:16
(20074 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza Orașului Țăndărei pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În cursul zilei de marți, 18 mai a.c., în intervalul orar 15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 15:13
(24844 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Țăndărei razie


Ultimele comentarii
Daniela în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Cetățean de la bloc în Unirea Slobozia a promovat în «B» Suporter. în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Parpala în Unirea Slobozia a promovat în «B» Altius în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Stelnica în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Ialomitean în Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei Ironie în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara sandu ciorba în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Raul C. în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Ana Maria în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Mariano în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița sud vest în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Bala în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița cetatean în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Gigi contra în «Slobozia merită un primar dedicat comunității!» Kashtiutorul în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița BRISCU în Orașul-stațiune nu poate asigura apa curentă pentru locuitori tehnocrat în Oana Martinescu este candidatul PSD la Primăria municipiului Urziceni preafericitu în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...