Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Arenda de la A la X, Y, Z

Arenda de la A la X, Y, Z

Chinezii au intrat în anul tigrului. Ialomița rămîne sub zodia arendei. O arendă mică, anemică, care acoperă doar nevoile de subzistență ale proprietarilor de teren, într-un an care se anunță sărac nu doar financiar, ci și agricol. O arendă care pare să se împuțineze de la un an la altul, pe măsură ce subvențiile vin mai greu sau sînt blocate. De aceea, credem că e un moment la fel de bun ca oricare altul să amintim ce oferă terenurile agricole proprietarilor și cu ce preț.

S-a schimbat boierul!
Primul semn de cutremur în lumea încremenită în proiect a agriculturii ialomițene a fost lansat de Prefectura Ialomița la începutul acestui an. În urma unei solicitări venite din partea Ministerului de Finanțe, prefectul Mădălin Teculescu a cerut urgentarea centralizării situației terenurilor agricole la nivelul județului. Oficial, centralizarea cerută de autorități reprezintă punctul final al unui proces demarat în 2007. Neoficial însă, toată lumea știe că demersurile autorităților județene se constituie într-o cheie de control pentru impozitarea veniturilor provenite din arendă. «Pînă acum nimeni nu s-a grăbit să-și declare terenurile, că doar nu eram nebun să fac eu treaba primăriei. Dar acum aleargă toți după noi surse de impozitare. Iar arenda e mai la îndemînă. Așa că, după ce țăranul plătește impozitul pe teren la primărie, hap, vine și Fiscul și mai ia și el ceva. Și uite așa, în loc să sărăcească statul, sărăcim toți» ne explică un arendaș mecanismul noii proceduri. În traducere liberă, noua inițiativă guvernamentală se traduce astfel. Un proprietar cîștigă la sfîrșitul unui an agricol circa 2 milioane de lei pentru un hectar dat în arendă. Din ei plătește circa 400 de mii la primărie, impozitul pe teren și tot din ei va plăti fiscului impozitul pe venit! Pentru ca nici măcar să nu mai viseze vreodată că poate trăi de pe urma pămîntului pe care îl deține.
Singura veste bună e că procesul de centralizare e departe de a se fi încheiat, riscul impozitării fiind deocamdată mic. Dar cum e inevitabil, facem noi oficiul de a oferi un mercurial al arenzilor în Ialomița.

Arenda, bat-o vina!
În mod surprinzător, cea mai mare arendă întîlnită în Ialomița e la Bucu. Valoarea, 1000 de kilograme de grîu la hectar sau contravaloarea în bani. «E vorba de terenuri irigate, asociații agricole mari și oameni cu putere financiară» ne explică primarul Ion Drăgușin. Cum treci de Bucu, arenzile scad vertiginos. La o aruncăură de băț distanță, la Țăndărei, în aceleași condiții, valoarea arendei coboară la 800 de kilograme la hectar. Iar spre Fetești, unde terenul e mai sărac și pe alocuri sterp, 600 de kilograme la hectar devine un preț preferențial pe care îl obții numai dacă ai noroc. Dacă nu, te mulțumești și cu 500!
În cealaltă parte a județului, de Slobozia pînă la Urziceni și paralel la Ciulnița, Albești, Buești și hăt departe, către Axintele, valoarea arendei e constantă: 800 de kilograme la hectar. «Vorbim de asociațiile mari, care au peste mia de hectare. Restul sînt mici și nu se țin mereu de treabă, nu știi ce fac» ne explică viceprimarul orașului Căzănești, Stelian Traian. În mod paradoxal, la Manasia arenda scade.
«S-au înțeles între ei și nu poți face nimic. Vrei, îl lași, nu rămîne pîrloagă! Doar nu poți să muți pămîntul din loc!» justifică primarul Gelal Oprea scaderea inexplicabilă a valorii arendei.
Dincolo de Urziceni, valoarea mai crește puțin, dar nu semnificativ. Astfel, la Dridu, unde există două asociații cu peste 1000 de hectare și vreo 6-7 care adună în jur de 500 de hectare fiecare, valoare arenzii revine în jurul cifrei de 800 de kilograme la hectar.
Paradoxul însă, îl întîlnim la capătul județului, la Sinești. Aici, ne explică primarul Ion Dumitru, arenzile se împart în două. «Unii dau 700 la hectar de cînd se știu, iar alții 1000. Așa au apucat, nu se ține cont de pămînt sau altceva. Totul e cum îl înveți pe proprietar!» spune edilul.
(Articol apărut în Independent nr. 488/17.02.2010)

26 Decembrie 2010, 05:12 (13722 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: arendă Ialomița

Comentariile cititorilor:


goagal:
(4 Ianuarie 2011, 08:25)
Mai frate , dece n-ai scris tu si de Vladeni. Acolo smecheria e alta.Arendasul foloseste pamantul cumparat de un grec(care n-a scos Actele de proprietate nici dupa 5/6 ani!)si nu da niciun ban(arenda) fostilor proprietari impozitati de Primarie ca (inca) titulari !!! SI_OR MAI FI SI ALTII: ciuguleala e mare cand dai numai ,,unde trebuie,, ca sa nu scartaie roata.Nu cumva si asta e o forma de CORUPTIE ? Prefectura, Dir. Jud. Agricola chiar NU STIU ca oamenii aceia aveau dreptul la niste redevente ,ori pt vanzare ori pt arendare si nu s-au putut inscrie ptca le-a luat grecul Actele ? De fapt ce-i doare.....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 24 Feb 2020
194 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

21 Februarie 2020, 18:20


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 10:50
(117 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 09:40
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 16:15
(168 vizualizări - 0 comentarii)


4
Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 08:10
(217 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 18:10
(185 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:25
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:20
(205 vizualizări - 1 comentariu)


8

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:15
(174 vizualizări - 0 comentarii)


9

Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:10
(228 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: Vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Muzeul Județean Ialomița organizează o expoziție de lucrări a 22 de artiști plastici, din colecțiile Muzeului. 31 de tablouri ale unor artiști renumiți, printre care și Constantin Piliuță, Dona Noni Delavrancea ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:05
(207 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 15 percheziții domiciliare, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 09:05
(525 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Februarie 2020, 18:20


13

Slobozia: Ordine de protecție provizorie pentru violență domestică

Polițiștii din Slobozia au emis marți, 17 februarie a.c., două ordine de protecție provizorie. Documentele au fost eliberate după ce două femei, victime ale violenței domestice, au făcut solicitări în acest ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 18:05
(272 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Peste 160 de kilograme de pește din specia caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni pe raza localității Țăndărei. Astfel, duminică, 16 februarie a.c., polițiștii, în timp ce patrulau pe DN2A în ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 23:05
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Arestat pentru «act sexual cu un minor»

Vineri, 14 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:55
(271 vizualizări - 0 comentarii)


Un tânăr din Făcăeni a modificat data inspecției tehnice periodice la mașină

Sâmbătă, 15 februarie a.c., polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN3B, din direcția Fetești către Chirana, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Făcăeni. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:50
(290 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase șoferi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Alți ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:45
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Manasia

Aproape 100 de polițiști ialomițeni au efectuat luni, 17 februarie 2020, pe raza municipiului Urziceni și a comunei Manasia 12 percheziții domiciliare. În urma acestora au fost ridicate 4 arme, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:40
(244 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele de muncă cu timp parțial, în atenția ITM Ialomița

În perioada 13-23 ianuarie 2020, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea, modificarea ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 16:05
(273 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 10:50
(223 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:35
(424 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:25
(340 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 14:05
(469 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 16:10
(562 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 15:20
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 16:10
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(330 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(389 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...