Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ionașcu decapitează URBAN

Directorul Valentin Cilibeanu, sacrificat pe altarul apei

Ionașcu decapitează URBAN

Directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu, ar putea fi înlăturat joi, 19 mai, din funcția pe care o deține de aproape 7 ani. Decizia va fi adoptată în cadrul ședinței Adunării Generale a Acționarilor, la presiunile primarului Gabi Ionașcu. Semnalul privind intențiile edilului local a fost lansat în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia, de luni, 9 mai. Gabi Ionașcu a acuzat atunci staff-ul tehnic al societății de «management defectuos». Potrivit informațiilor oficiale, SC Urban mai are la dispoziție doar 4 luni pentru a furniza apă potabilă, potrivit programului de conformare impus de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița. Un raport prezentat însă de către SC Urban la începutul lunii mai 2011 confirmă că mai puțin de o treime din rețeaua de apă a orașului a fost înlocuită...

Urban, ultimul bal cu Cilibeanu
Deși decizia privind înlocuirea directorului SC Urban, Valentin Cilibeanu, va fi luată mîine, 19 mai, de către consilierii municipali, vestea înlocuirii sale a fost confirmată de către majoritatea oficialilor administrației locale. Primul semnal privind această intenție a administrației locale a fost emis de primarul Gabi Ionașcu în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 9 mai. Atunci Gabi Ionașcu a susținut în fața plenului Consiliului un discurs în care a explicat că este nemulțumit de activitatea societății și a staff-ului tehnic al acesteia. Deși numele directorului Valentin Cilibeanu nu a fost precizat, referirile la acesta au fost mai mult decît evidente. Chestionat cu privire la acest aspect, Gabi Ionașcu a declarat la sfîrșitul săptămînii trecute: «Directorul SC Urban și-a depus demisia. Este normal să propunem o nouă conducere!».
Demisia directorului SC Urban datează de la sfîrșitul lunii martie, dată la care ea a fost adusă la cunoștința Consiliului Local într-o informare prezentată de către viceprimarul Alexandru Stoica. În mod paradoxal însă, Valentin Cilbeanu, directorul SC Urban, nu recunoaște existența acestei demisii. El susține că a prezentat administrației locale «o intenție scrisă de încetare a contractului de mandat cu acordul părților», dar că ulterior a revenit asupra acestei decizii.
Viceprimarul Alexandru Stoica susține însă că nu a văzut decît primul document. «O fi revenit, nu spun nu! Dar eu n-am văzut altă hîrtie decît aia. Și chiar dacă a revenit, care-i problema?! El crede că se poate juca cu noi așa, de-a Hopa-Mitică? O să hotărîm joi, în AGA, ce e de făcut. Dar eu vă spun ca e ca și sigur!»a declarat Stoica.

Cilibeanu, mielul de pe altarul apei potabile
Aflat de 7 ani în fruntea instituției, directorul SC Urban susține că s-a răzgîndit. «A fost o solicitare a mea de încetare a contractului de mandat cu acordul părților, întrucît suspectam existența unor probleme personale care m-ar fi putut împiedica să-mi îndeplinesc atribuțiile. Le-am rezolvat și am revenit asupra deciziei. Există documente în acest sens, iar acum vă pot spune că mi-am rezolvat acele probleme» explică Valentin Cilibeanu.
Ceea ce nu poate explica directorul SC Urban știe toată lumea. Cu conturile blocate de 5 ani, lipsită de perspectiva de a furniza în viitorul apropiat apă potabilă și amenințată cu executarea silită de către AMONIL SA, societatea patronată de Consiliul Local nu mai poate funcționa în actuala componență. Și cum Consiliul Local nu poate fi sacrificat, iar primarul Gabi Ionașcu este intangibil, singurul țap ispășitor al actualei situații rămîne Valentin Cilibeanu. Nu contează, evident, faptul că acesta a reușit să susțină activitatea societății fără pierderi majore timp de 5 ani. Nu contează nici măcar obediența de care a dat dovadă față de Gabi Ionașcu, susținîndu-l necondiționat în aventura apei.
Așa se face că, de la înălțimea (tot mai mică) a ultimelor sondaje, Gabi Ionașcu a decis că cea mai bună soluție pentru reabilitarea sa în ochii electoratului este sacrificarea lui Valentin Cilibeanu. Deși pînă joi, 19 mai 2011, această decizie este o doar o ipoteză, un lucru e clar. Dacă nu poate oferi pîine, pardon, apă, Gabi Ionașcu poate oferi circul demiteri lui Cilibeanu. Un circ ieftin, e drept, pentru că banii administrație au fost deja cheltuiți pentru această morgană administrativă: apa din sursa subterană.

Slobozia, la un mandat distanță de apa potabilă
În ciuda disputelor nesfîrșite legate de deciziile administrației Ionașcu pentru potabilizarea apei, cheltuielile legate de acest obiectiv continuă. Pe 23 mai urmează a se decide, în urma unei licitații, care este cea mai bună soluție de «proiectare și execuție pentru îmbunătățirea calității apei în sistemul de distribuție a apei la consumator (stație de tratare apă potabilă) din municipiul Slobozia».
În cazul în care administrația locală va găsi o firmă interesată să răspundă la această provocare, slobozenii vor scoate din buzunare 700 mii euro pentru viitoarea stație de tratare a apei. În cazul în care acest lucru nu se va întîmpla (sau, și mai grav, dacă după construirea stației de tratare calitatea apei nu se va schimba), Gabi Ionașcu are la îndemînă și o ultimă soluție. Surse autorizate din cadrul SC Urban susțin că administrația locală ar putea reveni oricînd la sursa de apă supraterană asigurată de către SC Amonil și că edilul local ar putea accepta această soluție în perspectiva alegerilor din 2012.
O altă variantă vehiculată la nivelul administrației locale în ultimul an a fost aceea a preluării SC Urban Slobozia de către RAJA Constanța, societate extinsă în peste 130 de localități din regiune. Gabi Ionașcu a respins însă pînă în prezent această variantă, susținînd că astfel protejează populația de pericolul creșterilor de tarif. Afirmațiile primarului Gabi Ionașcu sînt parțial întemeiate. Și în cazul revenirii la SC Amonil și în cazul preluării de către RAJA, prețul metrului cub de apă s-ar putea dubla.
Există însă voci care susțin că această problemă este una minoră. «Oamenii se tem de pomană. Da, poate o să crească prețul, poate că nu... Dar ce înseamnă această creștere de preț pe lîngă milioanele pe care le cheltuim acum pentru apă? Eu vreau servicii de calitate pentru populație și apă potabilă la robinet. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că mulți dintre slobozeni nu-și permit apa potabilă și vor plăti cu sănătatea peste 10-20 de ani, ei și copiii lor...» este de părere consilierul local Radu Paros.

Ultimele date despre apa slobozenilor
-Lungimea rețelei publice de apă reabilitată este de 9 kilometri. Cifra reprezintă un sfert din totalul rețelei locale de apă.
-Pentru patru dintre foraje (P8, P9, P11 și P12) nu au fost instituite zonele de protecție sanitară severă. Măsura nu a putut fi aplicată din cauza neîndeplinirii procedurilor legale de expropiere.
-Un raport centralizat al rezultatelor analizelor efectuate în perioada octombrie 2010-aprilie 2011 confirmă depășiri ale cantităților de clor rezidual liber la 30 din cele 90 de probe prelevate din rețea, precum și depășiri ale cantităților de fier la 36 din cele 49 de probe efectuate.
-Într-un raport remis Prefecturii Ialomița pe 4 mai, SC Urban precizează că «întrucît societatea nu gestionează efectiv procesul de reabilitare al rețelelor, nu pot fi făcute aprecieri privitoare la timpul estimat necesar finalizării lucrărilor».

18 Mai 2011, 08:57 (11510 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Amonil refuză reeșalonarea datoriilor Urban!
Slobozenii au de dat 9 milioane lei la Urban!
Slobozia: Amonil vrea să preia Urban!

Comentariile cititorilor:


adrian:
(27 Iunie 2011, 12:17)
mircea@gigi, esti un nesimtit. Ar trebui sa fi cu capul pe umeri si sa nu te mai gandesti atata la raul altora. Vetiti de treaba ta, ca altfel poate chiar tie o sa ti se intample ceva...ZI EU !
BOBUTz:
(22 Mai 2011, 06:18)
Pai era manevra asta cu Cilibeanu. Nu tot Ionascu l-a pus in functie. Si tot el sa dea bine la oameni vrea sa il dea jos. Vrea sa-si mai spele din pacate, dar nu poate ca e apa nasoala si nu se pot spala bine rufele cu apa asta. Zic io ...
mircea @ gigi:
(20 Mai 2011, 10:19)
1. putin imi pasa ca vila primarului nostru este intre doua linii de inalta tensiune, din partea mea putea sa le conecteze la pat sau la scaun,am fi avut si noi o sansa sa scapam mai repede de el...cat despre celelalte puncte,cred ca sunt intrebari fara sansa de a primi vreun raspuns in urmatorii 20 de ani...
Gigi:
(20 Mai 2011, 07:57)
Sunt câteva lucruri pe care presa nu le subliniază, și tot mă întreb de ce. 1 - De ce nu răspunde penal firma care a făcut studiul geo (devreme ce apa furnizată nu este potabilă)? 2 - De ce URBAN nu a subînchiriat o parte din lucrări pentru a finaliza mai repede schimbarea țevilor? 3 - De ce ne duce cu zăhărelul că va fi apa potabilă, când majoritatea mizeriilor sunt în țevile din blocuri, pe la coturi etc, și tot vor veni cu noua apă la noi în chiuvete? 4 - De ce lumea e invidioasă pe vila domnului Ionașcu, când ea este plasată între 2 linii de înaltă tensiune? (Câmp electromagnetic pe gratis - foarte "bun" pentru sănătate)
ion:
(19 Mai 2011, 18:21)
Ai venit in baragan din Moldova lui Stefan si tiai facut de ris neamul si pe Stefan Suceveanul care tia lasat o tara dar tu o faci de ocara ca ati plecat doi cite doi Plecati zimbri ajunsi boi in cimpie pe la noi Ai venit in baragan sa muncesti sa faci un ban ca sa-ti poti lua o paine sa traiesti de azi pe miine Dar tu te-ai apucat de furat si inselat De cind team ales primar n-avem apa in pahar Apa limpede clestar VIATA NOASTRA-I un cosmar Pleaca unde a dus mutu iapa ca tu ne-ai otravit apa si viata
toni:
(19 Mai 2011, 08:19)
Daca era pe timpul odiosului,cand mai era o teama,o frica ,o responsabilitate pentru ceea ce faci,cred ca erau priponiti peste 60-70 la suta dintre astia ,care se fac ca ne conduc.Acum 90 de ani ,oamenii de aici ,beau apa din garla[Ialomita]si nu mai aveau nimic,traiau 80-90 de ani.Acum ,astia prin grija lor,ne scurteaza viata si culmea ,nu raspund pentru asta.Intreb: daca eu,un muncitor oarecare ,gresesc la locul meu de munca,cine raspunde? Eu,nu? Asa si cu astia,sa raspunda cine a proiectat,cine a dat avize,de constructie,de sanatate,primar,notar...toti,nu numai Cilibeanu..Deci,domnule primar,vice-primar,domnul Paros,care si-a gasit un locsor cald la Upu,iar acum se erijeaza in aparatorul oamenilor,va rog sa raspundeti in fata legii.Dar,tot eu intreb,care lege? Cine se sesizeaza?Daca era un amarat,in secunda 2,dupa ce gresea,era ...priponit.Am dreptate? Sau nu?Oricum,dreptatea,legea sunt utopii,intr-o tara ca asta condusa de mafioti,tarani parveniti,pusi pe capatuiala..Cati dintre slobozeni ,sunt get-beget,autentici? Nici 5 la suta..Halal oras,halal tara!!!
xxx:
(19 Mai 2011, 07:19)
oare cine urmeaza???
apicultorul:
(18 Mai 2011, 15:21)
Nu stiu daca este vina lui cilibeanu dar baiatul in afara de a se ingriji de stupi nu sa omorat cu munca.Toate masinile si tractoarele Urbanului sunt pe campuri pe unde are Cilibeanu stupi.Cat despre Ionascu sa dea Dumnezeu sa-l ajunga blestemele oamenilor din oras, care sau saturat carand apa cu bidoanele.
mircea:
(18 Mai 2011, 14:57)
cum adica mai are 4 luni pana sa furnizeze apa potabila???pai nu zicea ionascul nostru care este primar peste noi ca apa-i buna...??? acuma nu mai e?...si daca-i asa,nu trebe nenorocirea asta de primar sa isi ia bocceluta si sa se prezinte de bunavoie la penetenciarul de la marginea orasului???deci? hai sictir primarule,sper din tot sufletul sa nu apuci sa stai prea mult in frumoasa-ti vila...ce zici de urarea asta??? e sincera si din inima...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 15 Aug 2020
348 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august a.c., între localitățile Movila și Fetești. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Printre ...[citește_toată_știrea]

15 August 2020, 11:00
(385 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor

Joi, 13 august a.c., polițiștii din Slobozia au organizat o razie de amploare cu scopul de a preveni și combate faptele antisociale pe raza orașului. Astfel, au fost controlate 333 de autovehicule și legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:30
(162 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de oameni... pentru oameni»

Protopopiatul Urziceni continuă și în acest an programul social, lansat în urmă cu 11 ani, «Alături de oameni... pentru oameni». Astfel, joi, 13 august a.c., preoții din zona Urziceniului au donat bunuri ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:25
(73 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transporta ilegal peste 2 tone de roșii

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic transportând peste 2 tone de roșii, fără a avea documente de proveniență a mărfii. În valoare de peste 2300 de lei, întreaga cantitate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:20
(133 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Călarași din orașul Fetești, RAJA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:15
(111 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2020, 17:10


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:50
(179 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:45
(237 vizualizări - 0 comentarii)


8

Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:40
(157 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:35
(124 vizualizări - 0 comentarii)


10

Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:30
(138 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 13:10
(162 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 13:05
(204 vizualizări - 2 comentarii)


13

Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 11:20
(190 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 09:35
(213 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:20
(190 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:20
(159 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:10
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:05
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(161 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(545 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(232 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(636 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(271 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(237 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(491 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mecanic în Alexandru Potor, primul care a depus dosarul de candidat Cetatean sincer în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia Gica în Partidele ialomițene și-au stabilit candidații pentru Consiliul Județean Relu în Spitalul Județean de Urgență Slobozia are nevoie de teste pentru depistarea COVID-19 cetatean în Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști cetatean în Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor Cunostinta în Fotografii care NU au făcut istorie Potorist în Alexandru Potor, primul care a depus dosarul de candidat Io în Fotografii care NU au făcut istorie vasile în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia Viitor ancorat in Trecut în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro M&M's în Fotografii care NU au făcut istorie garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2020 Benoit în Unirea Slobozia a promovat în «B» Gigel în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia lovrin în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tratat cu tratament în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tandarean în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Mitu în Fotografii care NU au făcut istorie Ialomitean în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...