Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Alegeri 2011 la Primăria Platonești

Alegeri 2011 la Primăria Platonești

Știm că ne repetăm, dar a ajuns să ne placă! Platonești este comuna care a reinventat ochiul magic la cabinele electorale din satul Lăcusteni, prin care edilii locali de la PD-L vedeau unde așează babele ștampila, este locul în care voturile pentru parlamentarele din 2008 s-au împărțit miraculos în două grămezi egale și este dovada vie că administrația e mai ușoară atunci cînd viceprimarul și primarul fac afaceri în același domeniu. Dar de la zilele despre care pomenim s-a scurs apă pe gîrlă, iar viceprimarul și-a dat demisia prin primăvara acestui an, din motive de incompatibilitate personală. Așa se face că, de-atunci, Consiliul Local dominat de PD-L tot încearcă să-i aleagă primarului Florinel Negraru o mînă dreaptă la fel de destoinică, care să-i facă treaba precum odinioară vicele Romeo Neagu, pardon de expresie. O primă tentativă s-a consumat joi, 3 noiembrie a.c., cînd cei opt consilieri prezenți în sală au avut de ales între consilierul PD-L, Nedelcu Aurică și consilierul PSD Nedelcu Pană. Dilema ne-a amintit irepresibil de schița lui Caragiale, «Căldură mare!», mai ales că, după 3 ani de mandat, unii dintre consilieri încă mai făceau confuzii între cei doi candidați. Dar să nu anticipăm și să deșirăm cum ne vom pricepe mai bine, ghemul celor mai incredibile alegeri la care am participat vreodată.

Nedelcu vs Nedelcu
Joi, la orele 13,00, sala de ședințe a Primărie Platonești era goală pușcă. «E devreme! Și-apoi, cît le ia să se strîngă, doar sînt de-aici, din sat» ni s-a oferit explicația logică pe holurile Primăriei. Aveam să aflăm că de vină pentru întîrziere este chiar candidatul PD-L, Aurică Nedelcu, convocat intempestitiv la o ședință cu părinții care nu suferea amînare. La 13,30 însă, Aurică Nedelcu a reapărut, iar alegerile au debutat oficial. Prea tîrziu, însă! Între timp, ca să ne trecem de urît, am socializat cu candidatul PSD, Pană Nedelcu. Deloc îngrijorat de miza momentului, acesta ne-a declarat senin că nu știe cîți consilieri sînt în Consiliu și nici în ce condiții se validează alegerile: «Cred că sînt doisprezece! Da, doisprezece. Da’ nu știu să vă spun de cîte voturi e nevoie pentru alegerea mea. Nu prea mă pricep la legi, nu le cunosc!» a declarat fără ezitări Nedelcu Pană. Candidatul PD-L n-a declarat nimic nici înainte, nici după alegeri, deși ne-am folosit întreg arsenalul de mijloace de seducție. Cum însă la Primăria Platonești pereții au urechi de elefant, am aflat în același interval orar în care l-am așteptat să revină că Nedelcu Aurică de la PD-L are o slujbă bună, la CFR, și nu prea vrea să lase vrabia feroviară pentru cioara administrativă de pe gardul Primăriei Platonești, dar n-are încotro, fiindcă mîna democrat-liberală a primarului Florinel e periculos de lungă, iar comuna cît o tingire țigănească.

Febra alegerilor pe post-it
Post-it-ul este notița aceea adezivă, galbenă de obicei, prin care șeful te anunță ca n-ai finalizat la timp raportul privind distribuția, iar colegul de birou că te-a căutat șeful pentru același raport. În cazul Primăriei Platonești însă, post-it-ul a fost verde și buletinde vot cu caracter secret prin care s-a ales viceprimarul. Primul nume notat pe post-it de către pseudo-secretarul primăriei, a fost cel al candidatului PSD, propus de consilierul PD-L, Paula Micu. Dacă ne întrebați pe noi, primarul Florinel Negraru a știut de trădare, că doar nu degeaba a ieșit să-i ceară ajutorul președintelui Cazacu, cînd dată fiind ineficiența procesului de secretizare, asigurată cu podul palmei, a ieșit un jenant balotaj de 4 la 4. În pauză însă lucrurile s-au mai îndreptat. Și în timp ce doamna Paula povestea, lejeră, cum a fost ea în concediu în Portugalia, cu familia, la o discotecă «scumpă, scumpă» în care personalul nu prea știa engleză, ca fiica dumneaei, dar a avut noroc c-a deprins repede niște expresii, că doar ea lucrează la grădiniță, primarul Florinel și-a amintit că la el în Primărie nici iarba nu crește dacă el nu poruncește. Și, cu mușchii cefei încordați bulgărește, a reușit să obțină la al doilea tur de scrutin, desfășurat pe post-it-uri roze, o victorie la limită, respectiv 5 voturi la 3 în favoarea candidatului PD-L, Nedelcu Aurică.

Alegerile se repetă Alegerile desfășurate joia trecută, la Platonești, sînt nule de drept, deși consilierul PD-L, Aurică Nedelcu, a făcut deja cinste colegilor pentru alegerea sa. Potrivit legii 215 privind administrația publică locală este declarat viceprimar «candidatul care a obținut votul majorității consilierilor în funcție». Cum niciunul dintre consilierii locali nu au știut acest lucru pînă a doua zi, cînd președintele PD-L, Cazacu Marinică a vizitat personal Primăria Platonești, rămîne ca electoratul băștinaș să decidă singur dacă mai vrea să fie reprezentat de aleși care nu cunosc nici măcar legea de căpătîi a administrației locale. Cît despre alegerile pentru viceprimar, acestea se vor repeta undeva... Cum se vor sfîrși, e deja lipsit de importanță. După cum, pentru cei foarte puțini care se vor fi întrebînd ce i-a răspuns Cazacu la telefon lui Florinel, în pauza dintre rundele de vot, cînd acesta din urmă i-a cerut ajutorul, e absolut irelevant să afle că președintele Cazacu, ca rod al experienței sale de mecanic auto, poate înjura fără să se repete preț de 15 minute!

Alegerile s-au repetat
Alegerile s-au repetat marți, 8 noiembrie 2011, cînd primarul Florinel a reușit, e drept cu sprijinul președintelui Cazacu, să-și aleagă un viceprimar de aceeași natură politică. Este vorba de Aurică Nedelcu, colegul de partid al primarului. Alegerile au fost statutare întrucît participanți la ședință au fost 9 din cei 11 consilieri, cvorumul fiind astfel întrunit. Să mai spunem că primarul Florinel a beneficiat de vizita inopinată a președintelui PD-L, Cazacu Marinică, înaintea ședinței Consiliului Local? Nu mai spunem, că-i scade autoritatea primarului Florinel.

16 Noiembrie 2011, 07:41 (24755 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


sor.el:
(3 Iunie 2012, 15:50)
omul sfinteste locul.nu mai fiti rai! ati uitat cum era acum  7-8 ani in sat?
gelu:
(22 Mai 2012, 19:21)
votati oameni buni PSD-ul. Lasa-tii in colo pe alti hoti. VOTATI USL.

cosilier local A.I:
(12 Martie 2012, 17:20)
O mana de hoti care fura ca in codru. alcatuiti numai di analfabeti(neamurile).primarul abia ce a terminat scoala onette(intelegi) a fost dat afara de la bucuresti...ca sa scoti o adeverinta te plimba de nu sti de tine si pana nu termina ce au neamurile primarului(cunostinte) nu se ocupa de tine....si de fiecare data a masluit si a platit voturile Anul asta nu o sa mai iasa k sa saturat lumea de ei
ONETE:
(24 Ianuarie 2012, 16:50)
BA EU MI-AM FACUT PISCINA PE BANII PRIMARIEI.AAA INTELEGI?JOS BASESCU,JOS MAFIA DIN PRIMARIA PLATONESTI.CAND PLECATI SCURSURILOR?
sor.el:
(18 Ianuarie 2012, 14:30)
nu mai fiti rai!nu uitati cat bine a facut primarul comunei si locuitorilor.repede ati uitat !!!era bine cand mergeati la saveni dupa o simpla adeverinta???
locuitoru:
(14 Ianuarie 2012, 09:09)
nu surprinde pe nimeni alegerea viceprimarului(Aurel Nedelcu) el poate sponsoriza campania ,mai vinde un lemn,o carte funciara la supra pret ,o conducta de apa si aia lasata jumatate pe afara un beton turnat la vestitul teren de fotbal unde pasc oile si gastile consilierului ONETE ca de daca tot a facut nunta mare pe el .HOTIIIIIIIII
adrian:
(28 Noiembrie 2011, 12:34)
vreau sa mai vad o primarie unde si-au dat demisia 7 oameni ca la platonesti,a ramas printisorul cu finsa si nasica,cazacule l-ai intebat de ce pe primaras?de ce nu a vrut nimeni vice decat lingaul de aurica?
titi:
(28 Noiembrie 2011, 12:16)
FLORINELE NICI NU STII CAT DE MIC INCEPI SA FII!
alin:
(28 Noiembrie 2011, 12:13)
o adunatura de analfabeti,fini,nasi si cumetrii in primarie care au furat pana au obosit,poate se sesizeaza dna ca la platonesti au votat si mortii.rusine sa va fie,va blesteama doua sate jigodiilor!
LEX ET HONOR:
(21 Noiembrie 2011, 10:19)
Aurica,mai bine ramaneai sef de gara la Tandarei,ca daca PDL-ul anul viitor ramane la putere,o sa vezi reorganizare administrativ teritoriala ca la carte.Basescu a spus ca bugetul pe 2012 este prevaszut cu minus 100.000 bugetari,adica foarte multe primarii,prefecturi si consilii judetene vor fi desfiintate.In zona cred ca doar Tandareiul va ramane cu primarie,asa ca vezi cu cine veti vota la anul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 19 Iun 2019
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(9520 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:47
(9108 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 10:00
(7464 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 06:08
(7243 vizualizări - 2 comentarii)


4

Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 12:46
(7557 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 15:36
(10945 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:44
(8444 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:43
(9120 vizualizări - 2 comentarii)


8

Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:42
(8721 vizualizări - 3 comentarii)


9

Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(8176 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(8174 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 09:23
(8132 vizualizări - 3 comentarii)


12

Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 04:55
(7941 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:59
(8850 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 11:57
(8216 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:24
(7284 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:16
(8480 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 07:39
(8733 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 16:59
(7433 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:35
(7579 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:31
(7645 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 09:26
(8182 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:17
(8149 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:16
(7322 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:15
(9060 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:47
(8892 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:42
(8152 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 10:35
(7812 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:07
(7091 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:07
(8527 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...