Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Topul primarilor care vor fi aleși din primul tur

Ce alege Ialomița cu ochii închiși

Topul primarilor care vor fi aleși din primul tur

În sfîrșit, Guvernul a decis comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Vestea bulversează definitiv viața tihnită a șefilor locali de partide și ridică cota politică a primarilor ialomițeni. Încercăm să ne înscriem în trend oferind un top al primarilor care, în opinia noastră, vor fi aleși din primul tur. Fără a avea pretenția că sîntem infailibili, credem că topul nostru reflectă o realitate de care electoratul ialomițean ar trebui să țină seamă. Și nu vorbim, firește, despre electoratul care le garantează celor din top eligibilitatea, ci de masa tăcută de electori care ar putea schimba această realitate la alegerile din 2012.

Mutul de la Ograda (PSD)
Lilian Badea e un primar liniștit și cuminte ca o... Am vrut să spunem fată mare, dar ne-am adus aminte că e înregimentat la PSD. Acolo domnia sa a învățat temeinic tabla înmulțirii și împărțirii în administrația locală, a stat potolit în banca lui și n-a vorbit neîntrebat... Și a mai dat cîte-un gol investițional doar de dragul vremurilor trecute cînd, ca fotbalist profesionist, nici nu visa că are să fie ales în 2008 cu 88,1% din voturile electoratului din Ograda. Pentru că nici de el anii de administrație nu par să se atingă, estimăm că va cîștiga detașat alegerile, în ciuda Opoziției clandestine care s-a ridicat în ultimii ani peste drum de primărie și care trimite scrisori anonime pe la redacții...

Toți pentru unul la Sărățeni (PD-L)
Primarul Eugen Tocileanu a cîștigat alegerile locale din 2008 cu 86,9% din voturile electoratului. Considerat una dintre revelațiile alegerilor locale, Tocileanu nu și-a pierdut cumpătul. Și, mai ales, nu a uitat de profesia sa de bază, aceea de latifundiar. Printre picături, a transformat Sărățeniul dintr-un cătun într-o comună cu școală, biserică și primărie. Și chiar dacă obișnuiește să spună că ar vrea să renunțe la primărie, sîntem convinși că oamenii din Sărățeni nu-l vor lăsa și-l vor vota chiar dacă nu mai este pe liste. Fapt care, în ultimă instanță, merită tot respectul și ne face să înghițim mai ușor culoarea portocalie a localității. Numai că lămîiile sînt tot mai scumpe, domnu’ primar, tot mai scumpe...

Un primar de cariere la Bucu (PD-L)
Carierele sînt de piatră, iar primarul din Bucu și-a făcut, cărîndu-le pe străzile din comună, pîrtie pînă la ștampila electoratului. Îl cheamă Ion Drăgușin și a fost ales cu 85,99% din voturi la alegerile electorale din 2008. Dincolo de faptul că ni-l amintim stînd planton timp de 12 ore în fața secției din mijlocul satului în ziua trecutelor alegeri, primarul Drăgușin este unul dintre puținii gospodari pe care îi are administrația rurală. A reușit în patru ani ce n-au reușit nici măcar comuniștii... Spre exemplu, să disciplineze și să îndrepte către muncă o comunitate învățată, ca tot românul, să cerșească și să fure. Apreciem că va cîștiga detașat alegerile. Iar, dacă prin absurd, alegerea sa ar depinde de un singur vot, ne-am face buletin de Bucu ca să fim siguri că va rămîne în administrație încă patru ani.

Miracolul electoral de la Platonești (PD-L)
Florinel Negraru este primarul localității Platonești și una dintre legendele alegerilor locale din 2008. A cîștigat alegerile la un scor zdrobitor: 84,47% dintre voturile pensionarilor din Platonești și Lăcusteni. În urma lui, următorul clasat, un noname de la PSD, de-abia a ieșit din marja de eroare cu 3,07%. Ceea ce, în mediul rural, de-abia de reprezintă voturile rudelor de sînge. Nu și al nevestei! Deși au trecut patru ani de la alegeri și Florinel Negraru s-a mai erodat, cota lui de popularitate rămîne neștirbită și este recunoscută pînă și de către adversarii politici. Noi însă ne aventurăm să apreciem că, la alegerile din 2012, Florinel va pierde 20 de procente, din cauza divorțului de vicele Romeo Neagu, mîna dreaptă a primarului la ștampilat buletine de vot... Pardon, la numărat buletine de vot am vrut să spunem...

Eminența cenușiu-rozalie de la Albești (PSD)
Marin Constantin (Costică, pentru prieteni) este primar la Albești de trei mandate. A descoperit elixirul tinereții electorale veșnice încă de la primul mandat, cînd l-a rugat o pensionară să-i cumpere niște aspirină de la oraș. De-atunci, Marin Constantin face curse zilnice la Slobozia cu diferite comisioane pentru electoratul din comună. Printre picături a descoperit și alte rețete de succes la electoratul rural. Așa se face că, la Albești, școala se învîrte după soare, iar în 2012 autoritățile locale vor asfalta pe bani județeni și niscai drumuri desfundate de ani, de prin comună și împrejurimi. Prietenii spun că domnu’ primar visează să fie ales ca răposatul Ceaușescu, cu 98,8 la sută din voturile contribuabililor. Noi, care îl cunoaștem de modest, credem că 75 la sută ar fi un scor onorabil pentru un primar care stă la primărie cam cît acceleratul de Iași în haltă la Fundata.

Pavel de la Lazăr (PSD)
77,84% din voturi la alegerile din 2008! Aceasta este cifra de pe cartea de vizită politică a celui mai în formă dintre primarii PSD ai momentului. Îl cheamă Marian Pavel, a fost cîndva o revelație pentru partidul pe care, din păcate, îl reprezintă, și are o pasiune ascunsă pentru culturile de pepeni care îi asigură un confort financiar de invidiat. Deși, în opinia noastră, ar fi putut face carieră ca boxeur, nici cea de primar nu-i dăunează prea tare. Cel mai bine se vede acest lucru din spatele gardului care adăpostește hectarul de curte pe care se ridică ranch-ul său rural. Însă acesta e doar un amănunt pitoresc pentru că, pe ulițele din Lazăr, este bine să nu întrebi ce face primarul, ci ce zice el că trebuie făcut. În caz contrar, riști să te întorci la oraș cu ambulanța. Asta dacă se îndură el și sună după una!

Colelia e a mea și a urmașilor mei (PSD)
Departe de electoratul dezlănțuit al orașelor, la Colelia, domnește de ani buni Niță Nichita, un primar low-profile, dar cu o putere de convingere imensă. Adversarii lui electorali susțin că talentul lui este acela de a transforma urna mobilă într-o cutie magică, capabilă să ridice cu pînă la 10 procente numărul voturilor în favoarea sa. La ultimele alegeri urna mobilă a fost însă bine păzită și atent monitorizată. Asta nu l-a împiedicat însă să obțină un scor extrem de confortabil: 77,8% din voturile electoratului din Colelia. La un așa scor, estimăm că oricît de Niță va fi devenit domnul primar în ultimul mandat, tot a mai rămas loc pentru încă unul. Cîștigat lejer și fără urnă, că doar am intrat în Europa și se poartă transparența electorală.

Baclavale electorale la Fierbinți (PNG)
Primarul de la Fierbinți e turc după nume și român după performanțele electorale. Se numește Iusein Iuksel și da, a cîștigat alegerile din 2008 abia în turul 2, reușind performanța de a cîștiga aproape 13 procente de la un tur la altul. Dar de atunci s-a scurs multă administrație pe străzile orașului, iar despre Iusein se spune că și-ar fi jurat în barba pe care și-o dă jos în fiecare dimineață că va trasforma cele 53,8 procente de la alegerile din 2008, în 83,5 la sută. Poate n-o fi așa, dar ce e sigur e că, la acest moment, orașul Fierbinți are rețea de apă funcțională, a semnat pentru o investiție într-o stație de epurare ultramodernă și, în 50-60 de ani, ar putea deveni un orășel de provincie în toată puterea cuvîntului...

Victor de la stațiunea Amara (PSD)
Victor Moraru, primarul orașului Amara, a reușit să atragă la alegerile locale din 2008, 71,4% din voturile electoratului pe care îl păstorește. Drept mulțumire, în cei 3 ani care au urmat, a reușit să atragă fonduri investiționale cifrate la 10 milioane de euro. Asta înseamnă, în medie, cam 1200 de euro pe cap de locuitor, fie că acesta a votat cu el, fie că nu. Performanțele sale administrative au fost mediatizate suficient de mult în paginile publicației noastre, așa că vă scutim. Și, pentru că e decembrie și vine Crăciunul, îl iertăm și pe el pentru că a ajuns să cocheteze cu PD-L. În fond, fiecare face ce vrea la el în primărie, iar noaptea dintre ani e suficient de lungă pentru ca Victor Moraru să se gîndească de două ori înainte de a da vrabia din primăria sa proaspăt renovată pe cioara de pe gardul Consiliului Județean Ialomița.

Primarul care vindecă rănile administrative de la Mihail Kogălniceanu (PNL)
Ne cerem scuze pentru această slăbiciune, dar primarul de la Mihail Kogălniceanu merită fără rezerve orice fel de efuziuni sentimentale. Ajuns la al doilea mandat, Alexandru Dinu, profesor de formație, întrunește de departe toate calitățile necesare unui primar. Îl recomandă reușitele administrative, care merg de la investițiile în infrastructura edilitară și pînă la cele din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară «Lunca Dunării»... Dar mai ales îl recomandă calitățile sale umane pentru care primarul Alexandru Dinu este recunoscut și respectat la nivelul întregii administrații județene. Dacă ar fi după noi, l-am clona și l-am ruga să găsească o soluție pentru apa de la Slobozia. Ar fi însă nedrept față de locuitorii din Mihail Kogălniceanu, care l-au așteptat ani buni și pentru care mai are multe de făcut. Îi dorim putere de muncă, fiindcă sîntem sigur că de mandate nu va duce lipsă.

șamd...
Evident, județul mai are primari care au obținut rezutate de peste 70 la sută la alegerile locale din 2008. Este, bunăoară, cazul primarului de la Movila, Mihai Valere, care a obținut fără să ostenească prea tare 71,4% din voturile electoratului. Mai sînt, de asemenea, primarii precum Gabi Ionașcu, care orice ar face, sînt condamnați să cîștige. Dar despre ei, Independent a scris deja, apreciind că jumătate din comunele ialomițene vor organiza degeaba alegeri. Topul de azi, așa cum vă spuneam, este justificat de recenta decizie a Guvernului de a comasa alegerile. Așa că ne grăbim să vă urăm Sărbători Fericite, pentru că, în actualele condiții, tare ne e teamă că ar putea să fie ultimele...
(articol apărut în Independent nr. 575/14.12.2011)

29 Decembrie 2011, 13:47 (14873 vizualizări - 6 comentarii)

Taguri: primar top Ialomița
Citiți și:
Ialomița, județul cu cele mai mari restanțe la credite
Ialomița, în topul județelor cu cele mai puține firme active (II)

Comentariile cititorilor:


citu marian:
(13 Februarie 2012, 06:51)
este singurul primar care a scos comuna din mizeria care aproape ca o sufocase
coco:
(9 Februarie 2012, 13:18)
negraru va garantez 100% ca nu mai iese primar la platonesti,el are 2 clase ca trenul,a luat 2 la bac si toti oamenii destepti l-au parasit ca fura si apa din conducte,e mama hotilor.
adi:
(13 Ianuarie 2012, 18:59)
Ce sa intelegem?Ca la Gh.Lazar e o adunatura de prosti care danseza dupa cum canta primarul?
Dunare:
(30 Decembrie 2011, 16:05)
De acord cu "Lex et honor" , felicitari jurnalistului care semneaza articolul, dar la primarul Dinu nu a precizat cu ce procent a castigat alegerile. Cred ca ar fi cel mai bun presedinte de Consiliu Judetean.
carmen:
(29 Decembrie 2011, 16:19)
la Urziceni o sa fie alt primar votat din prima, PDL il baga la inaintare pe un director de scoala. O sa manance bataie primaru de acum.
LEX ET HONOR:
(29 Decembrie 2011, 15:59)
Daca toti primarii ar fii ca domnul primar Dinu Alexandru,RAJA Constanta,ADI ECO 2009 si alte firme care sug cu nerusinare banii din buzunarele amaratilor de romani,care se taresc de pe o zi pe alta,ar da faliment.Sa-mi spuneti mie cum la tara ar putea platii o familie 3 lei plus TVA la metrul cub de apa si 2,67 lei plus TVA mc. de canal.Nu mai spun ca,gunoiul are 7,2 lei plus TVA/persoana.Nici in Bucuresti nu sunt asemenea preturi.Cinste domnului primar ca a refuzat RAJA.Iar la alegerile urmatoare va avea peste 95% dintre alegatori de partea sa.La Multi Ani domnule primar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 03 Apr 2020
193 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a vanei de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 12:20
(280 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul aniversar «Din inimă pentru Mama»

Duminică, 1 martie 2020, Protopopiatul Slobozia a organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, ediția a IX-a a spectacolului aniversar «Din inimă pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 10:50
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 de persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, vineri, 28 februarie 2020, 73 de persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 17:20
(699 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Prima lună de primăvară debutează la Muzeul Național al Agriculturii cu o expoziție de pictură. Sub denumirea «Armonii de primăvară», artista Cecilia Nițu își va expune pe simezele din cadrul Muzeulului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:40
(317 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 223 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:25
(564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 2-6 martie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:20
(512 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Surprins beat la volan, a refuzat recoltarea de sânge

Joi, 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, ce conducea un autoturism pe raza localității Broșteni, aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 14:20
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești și în localitățile învecinate

Joi, 27 februarie a.c., polițiști ialomițeni au efectuat o razie pe raza municipiului Fetești, dar și a comunelor arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 14:15
(337 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


8

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 65 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, joi, 26 februarie 2020, 65 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 17:10
(764 vizualizări - 0 comentarii)


9
Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Cu ocazia «Zilei Modiale a Scriitorului», marți, 3 martie 2020, de la orele 14,30, la Sala Studio a Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va lansa volumul de poezii «Scaunul cu trei picioare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:35
(548 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accident la Lilieci: O persoană moartă pe loc, alte patru rănite!

Miercuri, 26 februarie 2020, în jurul orei 6,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2, în localitatea Lilieci, soldat cu decesul unei persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:20
(864 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii feteșteni au desfășurat miercuri, 26 februarie a.c., activități de prevenire a evenimentelor rutiere, precum și a furturilor din locuințe, în cadrul campaniilor «Viața are prioritate!» și «Hoții ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:10
(304 vizualizări - 0 comentarii)


12

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 41 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, miercuri, 26 februarie 2020, 41 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane. Pe localități ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 17:30
(843 vizualizări - 0 comentarii)


13

Razie cu percheziții la Bărbulești și Jilavele

10 percheziții domiciliare, articole pirotehnice ridicate de polițiști, 127 de sancțiuni contravenționale aplicate și o infracțiune constatată în flagrant, este bilanțul unei acțiuni de amploare desfășurată ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 16:10
(473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are prioritate»

Polițiștii slobozeni au aplicat marți, 25 februarie a.c., peste 30 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate în cadrul campaniei de prevenire a evenimentelor rutiere « ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 14:20
(345 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

În curzul zilei de marți, 25 februarie 2020, în jurul orelor 12,35, pompierii ialomițeni au intervenit  pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o hală metalică din comuna Scânteia. La locul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 12:40
(382 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală!

Având în vedere situația epidemiologică creată de numeroasele cazuri de coronavirus confirmate în regiunile Lombardia și Veneto din nordul  Italiei,  precum și numărul mare de cetățeni români ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 19:15
(2956 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Spărgător de mașini, reținut pentru 24 de ore

Polițiștii slobozeni au identificat un bărbat, de 28 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de «tentativă la furt calificat», fapte săvârșite în noaptea de 23/24 februarie 2020. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:50
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri ialomițeni, prinși la volan fără permis

Doi ialomițeni de 20, respectiv 30 de ani, au fost depistați de polițiști luni, 24 februarie a.c., conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru vreo categorie de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:40
(291 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amendat de 3 ori pentru comerț ilegal cu porci

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți cetățenii județului că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:15
(400 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța: Avarie pe strada Călărași din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 75 mm, de pe strada Călărași din Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 25 februarie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:10
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și patru răniți

La sfârșitul de săptămână precedent, 21-23 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la patru accidente de circulație, soldate cu decesul unui persoane și rănirea a altor patru. Primul accident ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:40
(395 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Fetești au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11000 de lei, în urma unei razii pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:15
(384 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat, pe raza județului Ialomița, șapte șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferii, cu vârste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:05
(344 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 10:50
(382 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 09:40
(394 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 16:15
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 08:10
(465 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 18:10
(419 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:25
(418 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alt razboi, alti romani în Directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni a demisionat! Pandemie cu pandalia în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Vremuri grele în Directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni a demisionat! @Tarane-@Bol în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! #pasajladrajna în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Locuitor Slobozia în Directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni a demisionat! @Bol în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! „Eu sunt pentru...PENTRU!” în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus obiectiv în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Adriana în Directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni a demisionat! Antonescu în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! ion ion în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Tandarean în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Cetatean în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Cetatean în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Un Om în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Alt taran în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Cetățean revoltat în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! @Tarane în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Eu în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei!
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...