Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Garnitura USL are locomotivă PD-L

Cazacu, cu un pas mai aproape de fotoliul lui Ciupercă

Garnitura USL are locomotivă PD-L

Precampania electorală din Ialomița ne trezește o senzație de deja vu pe care n-am mai trăit-o de 4 ani. Primarii migrează de la un partid la altul ca stolurile de vrăbii, liderii politici mint de reîngheață apele, electoratul tradițional e tranșat la tarabe politice ca vitele la abator, iar nehotărîții, slabi de înger, sînt braconați fără milă cu strategii electorale grobiene. Brusc, județul s-a întors cu 100 și mai bine de ani înapoi, în plină eră Caragiale. Din păcate, personajul care a făcut celebră epoca, «cetățeanul turmentat», e replicat acum în zeci de mii de copii, numai bune de îndemnat în turme, la urne, dacă va fi cazul. Dar va mai fi oare cazul?

Totul pentru PD-L, totul împotriva lui Ciupercă
În așteptarea mercurialului pentru vot, următorii 4 ani ai județului se tranșează la masa politică. Primele semne (premature, dacă ne întrebați pe noi) le-a oferit președintele PD-L, Cazacu Marinică, cel care a prezentat, în ultimele 2 săptămâni, 4 dezertori PSD pe viitoarele liste ale PD-L. Cei 4 sînt doar vîrful ice-bergului. Neoficial, surse din cadrul PD-L au declarat că președintele Cazacu și-a fixat drept țintă majorarea numărului de dezertori la 10. Oficial, acesta a declarat doar atît: «Vă garantez eu că nu vor exista primari de la PD-L care să treacă la PSD!». Și chiar dacă afirmația e doar parțial adevărată, un fapt rămîne incontestabil: trecerea unui număr atît de mare de primari PSD la PD-L anulează dominația istorică a PSD la Slobozia. În acest context, bătălia pentru Consiliul Județean se va muta la țară, acolo unde gălețile PD-L se pot lupta de la egal la egal cu pungile PSD.

Turnul de control PNL de la Urziceni
Lovitura de grație nu vine însă de la PD-L, ci de la PNL. Mai precis, de la primarul PNL de Urziceni, Sava Constantin, cel care nu a putut să uite și nici să ierte decizia președintelui Ciupercă de a nominaliza un candidat PSD la Urziceni. De cîteva săptămîni încoace, acesta decimează metodic organizația PSD Urziceni și pe cele din comunele limitrofe. Prima, și cea mai la îndemînă metodă de sabotare a candidaturii lui Ciupercă, este desființarea organizațiilor PSD din aceste comune. După un model patentat în 2008 pe spinarea PD-L, Constantin Sava a reușit în mai puțin de o lună să facă ravagii în aceste organizații, transferîndu-le, pe bucăți, în ograda PNL. Însă proba supremă a eficienței sale se va vedea la Urziceni, acolo unde organizația e la un pas de a pleca cu arme și bagaje după cum bate vîntul... Dovada oficială a acestui asediu fără precedent asupra organizațiilor PSD o constituie faptul că nici pînă în acest moment protocolul USL Ialomița nu a fost semnat. Ialomița este unul dintre puținele județele unde acest protocol nu se respectă, iar vina i-ar aparține, în exclusivitate, președintelui PSD Ialomița, Silvian Ciupercă!

Sic transit gloria PSD
Aflat în silentio stampa de aproape 6 luni, PSD Ialomița are aerul unui paraplegic care ajuns să se certe cu oglinda pe propriile discursuri politice. De la mijloc în sus, social-democrația cinstită și competentă taie pamblici și face declarații condescendente. De la mijloc în jos, PSD se dovedește inert și, inevitabil, impotent. Sătui de retorica prezidențială, primarii părăsesc corabia. Cei care nu o fac, precum primarul de Amara, Victor Moraru, devin tot mai vocali și luptă deschis împotriva unei noi candidaturi a președintelui Silvian. În plus, nesusținut de mediul economic și cu tot mai multe celule de gherilă în propria-i organizație, președintele Ciupercă are toate șansele să piardă statutul de locomotivă social-democrată «competentă și cinstită». Iar dacă mai adăugăm la aceste neajunsuri și faptul că același președinte Ciupercă nu a reușit să managerieze corect negocierile cu PNL, partid care a anunțat deja că vizează obținerea a 17 fotolii de primar în comunele ialomițene, avem un tablou apropiat de peisajul politic real. Un peisaj din care președintele Ciupercă poate lipsi, la o adică, că doar alegerile nu se cîștigă din birou.

31 Martie 2012, 08:28 (9108 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Diferența dintre social-democrație și democrația liberală
Liderul PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale
Cazacu s-a întors la guvernare
Cazacu Marinică NU mai candidează la președinția Consiliului Județean Ialomița! Curtea de Apel a admis contestația USL!

Comentariile cititorilor:


petrica:
(10 Aprilie 2012, 13:58)
lasa MEXICANE ca soseste si Sava si se pupa bot in bot cu Berbec.
mexicanu, cu dedicatie:
(4 Aprilie 2012, 20:09)
Fratilor oare mai scapam de acesti nenorociti...  ACHIMAS, BERBEC, NEGRARU..... si inca multi altii din zona orasului Tandarei ??? Toate lepadaturile acestei zone sunt la PDL. 

jcb:
(2 Aprilie 2012, 09:05)
domnule mecanic de partid, aveti o balta amenajata de ELDAGA drept spaga?
ion:
(1 Aprilie 2012, 11:51)
domn mecanic vreau sa va intreb unde  in tara asta mai este ca la platonesti?secretar fina primarului sau preoteasa,nasa primarului relatii cu publicul si plimba copilul lui negraru cu caruciorul prin sat,contabila o nepoata de-a primarului,alta nepoata la taxe si impozite,concubina la asistenta sociala,onete "intelegi" ia salariu din primarie fara sa se prezinte,nevasta primarului a fost angajata la stare civila se poate verifica?
petrica:
(1 Aprilie 2012, 11:05)
Dom mecanic o sa ti dai cu ciocanul peste deste , ca de cata vaselina ai mancat ai inceput sa te vezi PRESEDINTE de consiliu jud, nici de scara de bloc nu meriti, cunosc marfa f f f bine.
dan buzdugan:
(1 Aprilie 2012, 09:46)
Pentru ,,social-democratul'' malaxa: de cat timp dirijeza trebile ciuperca in IALOMITA, de merge totul atat de prost pentru oamenii obisnuiti ? Da, psd-isti si nemurile lor au tot prosperat, sunt unii care chiar se viseaza niste malaxa ai Ialomitei, insa ceilalti, majoritatea cinstita, tacuta? Bine ca are ciuperca fata umana, dupa expresia emanatului de moscova-iliescu! ,,host'', adica 12-12 pe site-ul celalalt, e clar ca nu-ti place concurenta, la placinte!
TARANUL PT ASTA DE LA PLATONES:
(1 Aprilie 2012, 08:47)
DAR DE CE TOCMAI ACUM ZICI DE ROMEO CA FACE CURSE CU DUBA SI PINA ACUM AI TACUT NU CUMVA TE FRICA DE POPULARITATEA LUI SI IL DAI INPRIMIRE LA POLITIE SAI FACA DOSAR SA NU MAI POATA CANDIDA CACI PDL isti NUMAI DE ASTE SUN BUNI
pe asta de la platonesti:
(1 Aprilie 2012, 06:04)
romeo e funtionar public dar zilnic face curse cu duba albasta atentie domnule radulescu.
corleone:
(31 Martie 2012, 19:35)
Incepe campania electorala? jigniri,lovituri pe la spate ,magarii, mita ,partide, presa ,etc...Avem de a face din nou cu promisiuni electorale .Sunt atat de satul... offffff .Mai are ciolanul ala carne pe el?
ion:
(31 Martie 2012, 18:01)
mecanicul de marinica a venit la platonesti si a injurat si amenintat consilierii locali ca nu sunt de acord co hotul de negraru ca fura tot in primarie.un birjar si un analfabet
host:
(31 Martie 2012, 17:40)
Nelu, ce zici daca ai afla ca Luni partidul tau de suflet si ciordeala PDL dispare? Vreti un prime-time news?Nu ne bucura, dar nici nu ne mira ce se intampla ..........cu astfel de sefi. 
malaxa:
(31 Martie 2012, 15:44)
Alo PDLisitlor, voi cu fatza asta de cioban si C.V. de mecanic la Malu vreti sa castigati?  Mai aveti putina rabdare si va scriem noi cat a furat individul pe care il sustineti cu articole de 2 lei  si mai ales false......Rezultatele la alegerile din judet va vor ingenunchia definitv hotilor. Doar PSD-ul are acum aproape 50%, Ciuperca are peste ......si voi stiti foarte bine asta, insa incercati prin articole platite sa pacaliti cetatenii creduli. Nu cred sa mai reusiti. 
Nelu, e suficient ca ai scris articolul, nu trebuie sa si comentezi :)
West point:
(31 Martie 2012, 15:09)
P-ul lipseste la acest articol. E jenant de pupincuristic ......
nelu:
(31 Martie 2012, 14:55)
Excelent articol!Este incredibil cum psd-ul sucomba atacat din interior de o ciuperca ce se dovedeste otravitoare.Asa brambureala nu am mai vazut.Este ilogic ce se intampla.PSD-ul se distruge prin implozie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 26 Aug 2019
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 26-30 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:55
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:10
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești, patru victime

Miercuri, 21 august a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au intervenit la un eveniment rutier produs pe DJ212, în afara municipiului Fetești, soldat cu rănirea a patru ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:15
(385 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Miercuri, 21 august a.c., polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, un bărbat, de 36 de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:10
(362 vizualizări - 0 comentarii)


4

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva «taximetriștilor-pirat»

Joi, 22 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 62 de ani, din localitatea Mărculești, în timp ce efectua transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:05
(370 vizualizări - 0 comentarii)


5

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 57 mii de lei, 6 permise reținute

Marți, 20 august a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente, săvârșite cu implicarea bicicliștilor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:40
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Marți, 20 august a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A, în ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:20
(377 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că a emis în data de 20.08.2019 Decizia nr. 2 de încetare a suspendării Autorizației Integrate de Mediu nr. 1/17.03.2014 emisă ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 12:25
(423 vizualizări - 2 comentarii)


8

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(580 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(440 vizualizări - 0 comentarii)


10

Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(453 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(499 vizualizări - 0 comentarii)


12

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(1071 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2019, 19:15


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(930 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(1117 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(935 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(896 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(969 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(965 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

9 August 2019, 19:10


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(1189 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(1163 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(1162 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(1143 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 10:50
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...