Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«80% prezență la vot, 100% împotriva lui Băsescu!»

Visul președintelui Ciupercă, coșmarul primarilor USL

«80% prezență la vot, 100% împotriva lui Băsescu!»

Cum însă alegerile parlamentare sînt departe, iar Referendumul bate la ușă, permiteți-ne să vă reținem atenția cu o informație ceva mai lumească. Conform unei directive interne a președintelui Silvian Ciupercă, aprobată tacit de către co-președintele Ioan Martin, primarii USL sînt obligați să scoată la vot 80% din electorat care «trebuie să voteze în proporție de 100% împotriva lui Băsescu». Directiva a fost lansată joi, 12 iulie 2012, la o întîlnire tehnică privind Referendumul la care, potrivit declarațiilor aceluiași președinte Ciupercă, «a participat majoritatea primarilor noștri».

Turma USL, păstorită de co-bacii Ciupercă și Martin...
...Are 46 de mandate de primari obținute la alegerile locale și aproape 500 de consilieri aleși. Din această poziție, cei doi co-președinți își închipuie că pot decide orice. Spre exemplu, să ceară celor 46 de primari pe care îi conduc să oblige (?!) electoratul din mediul rural să participe la vot în proporție de 80 la sută.
Decizia îi aparține vizionarului co-președinte al USL Ialomița Silvian Ciupercă și a fost aprobată, într-un cadru restrîns, și de către cel de-al doilea co-președinte, Ioan Martin. Iar pentru ca sofaua să fie udă pe deplin, cei doi au mai statuat ca cei prezenți la Referendum să voteze în proporție de 100% împotriva lui Traian Băsescu. Mascată sub o ședință tehnică privitoare la Referendum, ședința a fost confirmată oficial de către Silvian Ciupercă. «Nu înțelegem de ce vă interesează care sînt criteriile de performanță fixate de noi în cadrul acestei întîlniri. Vă pot spune în schimb că ialomițenii au un motiv special pentru a vota împotriva președintelui Băsescu. Acesta este legat de faptul că președintele Băsescu nu a oprit, ba chiar a încurajat!, un sistem clientelar de alocare a resurselor publice. A fost cîndva, în primul an, partizan al descentralizării, dar ulterior n-a mai avut niciun comentariu cu privire la descentralizare, ba chiar a dorit ca la Ministerul Dezvoltării sau la alte ministere să se concentreze toată puterea pentru ca astfel numai clientela PD-L să fie beneficiară a tuturor resurselor publice generate de către români!» a declarat domnia sa cu privire la acest subiect. Poziția sa este dublată, după cum precizam, de cea a co-președintelui Ioan Martin. Acesta neagă obligativitatea obținerii celor două performanțe, dar nu ascunde faptul că PNL a fost mobilizat pentru a le realiza: «Ne dorim un rezultat bun. Toți colegii mei sînt mobilizați în acest sens. Dar nu știu despre ce criterii de performanță vorbiți... Dacă ele există, sînt doar în imaginația dumneavoastră...».

La popa în poartă...
...Nu, nu e nicio pisică, ci un ditamai Referendumul. De care primarilor ialomițeni le este frică precum lui Aghiuță de tămîia sfințită la Muntele Athos. Că doar nu degeaba rîde gros Băsescu zilele astea la TV și ne îndeamnă să stăm acasă. Drept pentru care, intrați în fibrilație, aceștia dau din colț în colț, răspund cu «nu» la toate întrebările și, dacă văd că n-au încotro, își reamintesc că sînt doar niște bieți edili. «Nu cred că este posibil să impui un astfel de procent. La Ciochina au participat aproape 80% din alegători pe 10 iunie. Dar mi-e greu să cred că vor mai veni atît de mulți și la Referendum...» susține Gheorghe Stroe, primar proaspăt ales la Ciochina. «Eu nu primesc ordine de la nimeni și nici nu știu nimic de ce-mi spuneți. Astea sînt povești de politică și eu nu sunt politician. Niciunul dintre primari nu e politician și nu are habar de asta. Noi facem treabă! Eu, de 20 de ani, asta fac! Tai iarba, cîrpesc țevile de apă care se sparg, fac curat la grădinițe... Asta e treaba primarului!» susține Mihai Valere, unul dintre cei mai longevivi primari PSD din Ialomița. Cînd nu mai sînt intervievați oficial însă, primarii se lamentează în voie. Mai ales dacă o fac sub protecția anonimatului: «Ne-au înnebunit, dom’le, cu Referendumul ăsta. Nu știu pe unde să mai scoatem cămașa... Da’, fac ca acela. Ei cer, noi dăm din cap că „da“. De luat, n-are ce să ne mai ia, doar boii de la biciclete!».

19 Iulie 2012, 07:17 (19880 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița
Partidul Social Democrat, condamnat să repete istoria
Cazacu s-a întors la guvernare
Ciupercă și Martin rămîn împreună

Comentariile cititorilor:


tana:
(1 August 2012, 09:10)
jos base !!!!
Dddddddd:
(30 Iulie 2012, 19:12)
ati uitat cand ciuperca a fost filmat de PRIMA TV acum cativa ani  ?    Se uita noaptea la vilele tiganilor si nu ia nici o masura, v-ati intrebat  -DE CE ?????????
sorinu:
(27 Iulie 2012, 13:14)
Adevaru" ca cratimele face toata valoarea ,Sorin;esti  erudit pana peste orice inchipuire.Tara arde si la propriu si la figurat,iar Sorin ne corecteaza la cratima.Intotdeauna cand faci pe cineva  prost sa te gandesti ca sunt  unii mult mai destepti decat tine,deci si tu esti mai prost  ca altii.Nu s-a inventat desteptul si atotstiutorul suprem.
SORIN:
(27 Iulie 2012, 10:07)
@Rihanna. Să-ți explice moșu' cum e cu limba română: atunci când scrii ia-ți, așa cum scrii tu,
este vorba de verbul "a lua", prin forma imperativă "ia", iar "ți" este pronume, deci cratima (liniuța)
desparte un verb de un pronume, adică tu să-ți iei, de exempu adio. Exemple: ia-ți adio, ia-ți gândul, ia-ți mâna etc..
În situația la care vrei să te referi, adică la cei ce au fost votați de "voi", corect se scrie "i-ați votat", adică, voi i-ați votat (pe ei).
Pe zi ce trece, mă uimește prezența pe diferite saituri a tot felul de agramați, ca să mă exprim elegant, care, cu tupeu, postează și prost, și analfabet.
Să nu fiu înțeles greșit: n-am nimic împotriva unor poziții exprimate de persoane mai puțin pregătite,
dar să aibă bunul simț să fie cât se poate de modeste  în exprimarea unor păreri "de valoare", așa cum cred postacii (sic!) semidocți. Să nu fie cu supărare!
Rihanna:
(26 Iulie 2012, 20:17)
Nu va mirati dragi Ialomiteni, ca de 22 de ani judetul a apartinut in intregime si cu majoritatea de voturi FSN-ului, PDSR-ului, PSD-ului si acum USL-ului.
Voi ia-ti votat fratiolor, v-au placut la maxim, v-au placut frumoasele discursuri purtate de Securisti scoliti de Psihologi din aceeasi structura.
Ialomita, judetul ce nu a accesat fonduri Europene pentru dezvoltare si modernizare.
Conducatorii acestui judet au gonit investitorii si dezvoltatorii, facand loc firmelor familiste onorand contracte de mil. de Euro.
NU drumuri, NU locuri de distractie, NU locuri de joaca pt. copii, NU parcari auto, NU apa potabila.
Unde sunt banii contribuabililor d-le Ciuperca ?
Cartierul Sudului, cartierul mogulilor, baronilor locali si al Securistilor.
Cu un salariu de 2500 ron, iti poti face d-le Ciuperca o vila ca a dvs intr-o viata de om, intre timp avand si cheltuieli de intretinere.
Bravisimo!!!!:
(25 Iulie 2012, 13:10)
O,Doamne,cat i-am asteptat pe minunatii Ponta,Antonescu si Voiculescu sa ne scape de nenorocitii care ne-au tinut pe linia de plutire in timpul crizei!O ,cat mi-am dorit sa creasca valutele si sa ne afundam in rahat pana peste cap!Nici nu visam sa se uite la noi Vestul ca la niste gunoaie!Multumim usl!Astia suntem,ca prostii defilam si votam.
SORIN:
(25 Iulie 2012, 10:54)
@ Relu. Dar până acum unde s-o fi aflat țara asta?! Pe vreo creastă a sinusoidei statisticii economiei mondiale?! Au plecat cumva investitorii din România de acum două luni, sătui de expertiza useliștilor, sau mai de mult,  sătui de miniștrii șpăgari ai pedeleului, situații neobișnuite în țările de unde veneau sau, în orice caz, nu la nivelul și tupeul ăstora. Răul produs de această caracatiță rapace, transpartinică, dacă va putea fi diminuat vreodată, va dura ani de zile, și, în nici un caz cu Băsescu președinte, această piază rea a poporului român, un laș ordinar care-și schimbă "opțiunile" de la o zi la alta, de la o oră la alta. Un netrebnic mafiot, fricos până la moarte de propriul popor la care făcea adesea trimitere, un popor pe care l-a umilit în toate structurile lui, vezi "pozițiile" în fața cadrelor didactice, a medicilor, a polițiștilor, a oamenilor simpli. Nimeni n-a scăpat injuriilor acestui derbedeu politic, golan, bișnițar recunoscut de el însuși, escroc de talie mondială, un labil psihic care plânge la comanda paharelor date peste cap cu "expertiză". Un alcoolist care, prin greșelile unora dintre noi, plus fraudă, a ajuns să-și bată joc de nația asta din cea mai înaltă funcție în stat. Așa să-i ajute Dumnezeu!
Relu:
(25 Iulie 2012, 09:57)
In clipa de fata nimeni nu mai imprumuta RO, o sa vedeti, foarte curand, si pozitia FMI fata de ultima minciuna a tandemului ponta-antonescu-voiculescu: reducerea TVA la alimente; in schimb creste sigur pretul energiei electrice pentru populatie si firme, creste pretul alimentelor din import, datorita devalorizarii accentuate a leului in raport cu EURO, $, francul elevetian, etc. Vai de noi, usl duce tara de rapa!
iulian:
(24 Iulie 2012, 11:23)
Ce tot ii trageti cu taiatul salariilor a pensiilor ? Astia daca vin o sa fie tot lapte si miere? ,ce naiba ne prostiti cu vrajeli din astea ? Parca si dumnezeu se uita la prostia asta din tara la cheltuielile care se fac cu atatea votari ,la nemernici aia din parlament  ,etc ,de nu ne mai ploua si este  seceta ,
SORIN:
(23 Iulie 2012, 06:05)
E adevărat, toată Europa a "apelat" la "austeritate", numai că austeritatea în România a fost crâncenă. Uitați-vă ce mișcări sunt în Spania, unde măsurile au fost mult mai puțin drastice, unde
guvernul sprijină băncile, fapt care a scos milioane de oameni în stradă, oameni din toate categoriile sociale, ce mișcări au fost, și vor mai fi, în Grecia. Treptat susținătorii austerității de tip
Merkel  pierd teren, vezi Berlusconi, Sarkoszy, și nici frau nu se simte prea bine. Traian Băsescu
a vrut să fie mai catolic decât papa, reducând de peste tot, inclusiv de la persoane cu dezabilități, de la șomeri, de la mame, de la sănătate, exclusiv de la gașca de infractori economici din preajmă-i.
Iată, și acum, în campania electorală privind referendumul, susține sus și tare că ar mai trebui "tăiate" 100.000 de paturi din spitale, rămânând astfel, la nivel național, vreo 25.000. Asta nu cumva e tentativă de genocid?! De ce acest nemernic nu s-a operat la Slobozia?!  Probabil îi era frică de Olaru, ha, ha, ha! Votați DA pentru Băse!!!
danut:
(20 Iulie 2012, 20:57)
Doamne,scapa ne de smintitul de Basescu!!!chiar si cu ajutorul lui Ciuperca....si o sa ti multumesc Doamne..votand orice gaina psdista desemnata de Ciupi la noi in colegiu...chiar si pe Nica...pasarica:))Jur ca vorbesc serios!!!
Credincios:
(20 Iulie 2012, 09:16)
Doamne , scapa-ne de Ciuperca si de gasca lui , ca nu mai putem , a distrus judetul , de 20 de ani suntem satui de creatura asta !
adevar:
(20 Iulie 2012, 05:39)
Ciupercă în loc să vadă că nu a făcut nimic pt. acest județ, este ultimul din țară. În loc să facă proiecte să obțină finanțare pt. dezvoltarea județului, pt. asfaltarea drumurilor județene el se ocupă de tâmpenii așa cum a făcut de 8 ani de zile.
Daniel:
(20 Iulie 2012, 04:53)
Sanki,mirosi a prost de la o posta.Ti-a dat usl bani sa scrii pro.sau ti-a promis vreo slujba
greu cu voi:
(19 Iulie 2012, 21:45)
sanki ,mirosi a usl-ist de la o posta ,in toata europa sa taiat din pensii,salarii,daca vrei te poti informa,dar ce vreau sa i-ti zic este ca nu imi rusine nici cu creaturile tale comuniste care au tinut tara pe loc timp de 20 de ani,sa fim seriosi nivelul de cultura al romanilor este aproape de zerooooooo,daca am ajuns sa ne spalam pe dinti cu orbit e clar,oricum basescu va bagat un pic morcovul in dos si acum tremurati,eu o sa votez pro basescu si daca da dumnezeu sa castige sa vezi ce va alearga  el,si cati o sa mai stea langa nastase la racoare,ciau amice mi-a facut placere sa iti citesc randurile:)))))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 16 Dec 2019
427 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Bărcănești: Deținere ilegală de arme

Marți, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au depistat, în urma unei percheziții domiciliare, în casa unui bărbat de 50 de ani, din Bărcănești, o pușcă cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:45
(930 vizualizări - 0 comentarii)


Minor urmărit internațional, depistat în Țăndărei

Luni, 26 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr de 16 ani, din Țăndărei, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Minorul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:40
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Produse contrafăcute, confiscate

Luni, 26 august a.c., polițiștii slobozeni au depistat, în urma unui control, un tânăr de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea pe raza municipiului Slobozia un autoturism ce avea inspecția tehnică ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:35
(938 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

În perioada 24-25 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau  fără permis de conducere. Este cazul a doi bărbați, de 21 și ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 13:20
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


4

Pietoni accidentați la Dridu și Sinești

La sfârșitul de săptămână precedent, doi pietoni au fost răniți ca urmare a unor accidente rutiere produse pe raza județului. Astfel, vineri, 23 august a.c., un bărbat de 34 de ani, din localitatea Jilavele ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 13:10
(854 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Pestă Porcină Africană la Gheorghe Doja și Mărculești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 12:15
(978 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 26-30 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:55
(1283 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:10
(1129 vizualizări - 0 comentarii)


8

Accident între Movila și Fetești, patru victime

Miercuri, 21 august a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au intervenit la un eveniment rutier produs pe DJ212, în afara municipiului Fetești, soldat cu rănirea a patru ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:15
(1180 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Miercuri, 21 august a.c., polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, un bărbat, de 36 de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:10
(1124 vizualizări - 0 comentarii)


10

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva «taximetriștilor-pirat»

Joi, 22 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 62 de ani, din localitatea Mărculești, în timp ce efectua transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:05
(1110 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 57 mii de lei, 6 permise reținute

Marți, 20 august a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente, săvârșite cu implicarea bicicliștilor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:40
(1242 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Marți, 20 august a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A, în ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:20
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că a emis în data de 20.08.2019 Decizia nr. 2 de încetare a suspendării Autorizației Integrate de Mediu nr. 1/17.03.2014 emisă ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 12:25
(1224 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(1331 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(1157 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(1117 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(1552 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(1505 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(1416 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(1361 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...