Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Urban, la un pas de insolvență

Slobozia: Urban, la un pas de insolvență

SC Urban se prăbușește sub greutatea datoriilor acumulate în decursul ultimilor ani. În așteptarea unei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor care să decidă viitorul societății, conducerea  SC Urban se teme de ce mai rău. «Așteptăm ca Apele Române să declanșeze procedura de insolvență. Este inevitabil în condițiile în care nu mai putem plăti datoriile acumulate...» a declarat Valentin Cilibeanu, directorul SC Urban.

Urban, la mîna Direcției Apelor
Amînate la nesfîrșit, deciziile radicale de redresare a SC Urban continuă să se lase așteptate. La trei luni de la ultima ședință AGA (una inutilă, desfășurată pe 31 mai, în care consilierii locali au decis că nu decid nimic!), conducerea SC Urban se teme de ce este mai rău. «Așteptăm ca Apele Române să declanșeze procedura de insolvență. Este inevitabil în condițiile în care nu mai putem plăti datoriile acumulate. Este vorba despre amenzile restante, dar și despre plata facturilor curente, pentru apa deversată în rîul Ialomița. Facem tot posibilul pentru a achita aceste facturi, dar la acest moment plățile sînt sistate din lipsă de fonduri...» a declarat Valentin Cilibeanu, directorul SC Urban. Reamintim că între SC Urban și Direcția Apelor Buzău-Ialomița a fost încheiat un protocol prin care SC Urban se obliga să plătească factura curentă, dar și o resatnță lunară de 30 mii de lei. La acest moment însă, SC Urban a sistat plățile din lipsă de fonduri și se așteaptă ca Direcția Apelor Buzău-Ialomița să declanșeze procedura de insolvență. Potrivit rapoartelor oficiale, la 31 august 2012 SC Urban are datorii de peste 16 milioane lei. Printre scadențele cu care se confruntă se numără și datoriile la bugetul de stat. Din totalul sumei de 1,45 milioane de lei către stat, 986 de mii reprezintă restanțe «pentru care există titluri executorii pe conturi, terți popriți și bunuri proprii».

În vremea asta Silvian Ciupercă...
În timp ce SC Urban agonizează așteptînd deciziile AGA, Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, face declarații electorale în plenul Consiliului Local Slobozia (care reprezintă AGA SC Urban). În ședința de joi, 30 august, a acestui for, președintele Ciupercă a ținut să fie prezent la adoptarea proiectului de hotărîre prin care Consiliul Județean Ialomița alocă 1 milion lei pentru finalizarea lucrărilor la rețeaua de apă și stația de epurare a orașului. «Dumneavoastră ați decis să tratați nu doar apa, ci și neîncrederea populației în capacitatea administrației de a rezolva operativ problema și de a scăpa de acest coșmar pe care îl reprezintă apa menajeră. De aceea (...) am ajuns la decizia de a ne asocia și a finaliza pînă la sfîrșitul lunii octombrie acest obiectiv care reprezintă „prioritatea zero“ a municpiului» a declarat acesta în plenul ședinței, recunoscînd pentru prima oară public de la declanșarea «scandalului apei» că Slobozia nu are apă potabilă de mai bine de 3 ani... Pentru finalizarea celor două investiții, președintele Ciupercă a promis că va suplimenta fondurile alocate în luna august cu alte 500 mii lei în anul 2013. Nici unul dintre consilierii prezenți, cu atît mai puțin executivul local, nu a luat însă în discuție pericolul reprezentat de falimentul SC Urban. Printre cauzele falimentului iminent al SC Urban (cauze care pot fi imputate direct și AGA, incapabilă să adopte măsuri de stopare a acestui declin în ultimii 5 ani) se numără și datoriile generate de creșterea cheltuielilor cu energia electrică, «înregistrarea unui procent al apei nefacturate peste cel aprobat în preț, respectiv 35,8% față de 28,5%», dar și livrarea unor cantități mai mici de apă către consumatori.

14 Septembrie 2012, 06:44 (11450 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Urban SA Slobozia va încasa 7,68 lei/mc pentru furnizarea apei
Urban a cerut majorarea prețului la apă cu 1 leu/mc. Consilierii locali au aprobat!
Indemnizații de ședință pentru AGA Urban

Comentariile cititorilor:


cici:
(27 Noiembrie 2012, 17:23)
niste mincinosi care nu au facut nimic pentru orasul asta,isi vad interesele proprii atit
iar referitor la Urban este condusa de Cilibeanu care nu are nici-o treaba cu apa . 
cora:
(5 Noiembrie 2012, 10:37)
Este adevarat ca inlocuirea conductelor retelei de apa nu rezolva calitatea apei ci poate numai cantitatea. Nu se doreste corectarea calitatii actualei "ape menajere" si transformarea ei in apa potabila datorita costurilor ridicate care se impun. Nu se doreste sa se inteleaga faptul ca "repararea apinainte de a lua o decizie atat de importanta, trebuie gandit , primordial, ca este in joc SANATATEA TUTUROR , APA FIIND INDISPENSABILA.
Sunt multe de spus, dar din atitudinea celor responsabili, am observat o "rezolvarea de suprafata", apa sa nu mai fie colorata, dar sti bancul cu gardul si leopardul. 
In concluzie NU SE DORESTE CA APA SA FIE DE CALITATE pentru ca nu doresc SA SPUNA CA ESTE UN PROCES DE DURATA , si nu mai adaug privind EPURAREA APELOR MENAJERE care a fost un fiasco de la inceput, dar spectatorii au devenit acum "responsabili".

P.S. Ceea ce se construieste la Uzina de apa nu este statie moderna de tratare ci o incercare ZADARNICA si DEPASITA.
BOBUTz:
(17 Septembrie 2012, 06:52)
Cel care a scris articolul nu este jurnalist. Verifica mai intai denumirea corecta a celor de la apele romane: Administratia Bazinala de Apa Buzau-Ialomita. De aceea avem presa in situatia asta jalnica. Termina jurnalisti ca cei de la drept, ase ....
Zic io ....
jean:
(16 Septembrie 2012, 10:50)
pentru numitul "Marian N" - prietene, sporul de hrana il primesc cei de la Prefectura, nu amaratii de la Consiliul Judetean...Nu confunda marfa cu ambalajul...
pedro slobozia:
(16 Septembrie 2012, 06:38)
d-lor nu este vorba de apa care ne-a bagato pe gat ionascu cu cei care sunt la putere este vorba de urban care stiu sa umfle facturile si care au nenorocit o gramada de cetateni cu aceasta indeletnicire numai sa aiba ei [care sunt o gramada]cu ce se intretine datorita salariilor pe care le au de pe urma la fraieri.
x:
(15 Septembrie 2012, 04:41)
Se pregateste preluarea apei Sloboziei de catre RAJA si ca acest lucru sa se intample trebuie falimentat URBAN - ul.Ajutorul din campania electorala trebuie recompensat, nu?
Gigi:
(14 Septembrie 2012, 10:07)
Merita felicitări dacă nu ajungeam în situația asta. Oricum, dacă va rezolva problema apei la Slobozia, îi voi transmite o scrisoare de mulțumire.
munteanul:
(14 Septembrie 2012, 10:06)
Ciuperca e la fel de vinovat ca si Ionascu pt apa din Slobozia; si nici Stoica nu trebuie sa se simta mai bine chiar daca se va intoarce din orientul extrem cu ochii nitel mai oblici...
Marian N.:
(14 Septembrie 2012, 09:51)
 Sa va ia dracu cu apa voastra, ca tot nu o sa fie buna de baut. Puteti sa schimbati si mama tevilor si s-o tratati cu ce vreti. Sursa este proasta si contaminata cu elemente straine si in laborator. Dece Combinatul Chimic a renuntat la aceasta apa?!! . . . pentru ca au laborator si cineva de acolo  si-a asumat raspunderea spunand ca apa nu este buna de la SURSA.
 Nu mai credeti prosti cu care ne indoapa. Ei tot apa plata or sa bea. S-au gandit la cei cu 450 lei pensie de unde bani si apa plata?!!.
 Sa le vie rusine cant vin acum sa cerseasca voturi. Este valabil pentru toti. 
 O reorganizare administrativ-teritoriala ar fii binevenita, sa-i vedem atunci pe aceste vipuri politice (ce se succed sau sunt alesi pe viata la conducerea acestui judet) cu coada intre picioare.
 - Stai linistit ! . . . se aude vocea strazii, . . . toot ei o vor duce bine.
 - Dece??
 - Pentru ca stiu sa minta
 
P.C. 
Pentru cei interesati, la Consiliul Judetean se primeste un spor de hrana ce reprezinta 400 lei, de parca astia mananca cu doua guri. 
Sau o fi pentru apa plata.
Sa va fie rusine obrazului.
 
 
anti ionascu:
(14 Septembrie 2012, 08:24)
Daca ne rezolva apa, Ciuperca merita felicitari !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 15 Aug 2020
420 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august a.c., între localitățile Movila și Fetești. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Printre ...[citește_toată_știrea]

15 August 2020, 11:00
(377 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor

Joi, 13 august a.c., polițiștii din Slobozia au organizat o razie de amploare cu scopul de a preveni și combate faptele antisociale pe raza orașului. Astfel, au fost controlate 333 de autovehicule și legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:30
(161 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de oameni... pentru oameni»

Protopopiatul Urziceni continuă și în acest an programul social, lansat în urmă cu 11 ani, «Alături de oameni... pentru oameni». Astfel, joi, 13 august a.c., preoții din zona Urziceniului au donat bunuri ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:25
(73 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transporta ilegal peste 2 tone de roșii

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic transportând peste 2 tone de roșii, fără a avea documente de proveniență a mărfii. În valoare de peste 2300 de lei, întreaga cantitate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:20
(132 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Călarași din orașul Fetești, RAJA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 17:15
(111 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2020, 17:10


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:50
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:45
(237 vizualizări - 0 comentarii)


8

Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:40
(157 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:35
(124 vizualizări - 0 comentarii)


10

Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:30
(137 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 13:10
(161 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 13:05
(203 vizualizări - 2 comentarii)


13

Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 11:20
(190 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 09:35
(213 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:20
(190 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:20
(159 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:10
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:05
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(161 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(544 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(232 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(636 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(270 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(237 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(491 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mecanic în Alexandru Potor, primul care a depus dosarul de candidat Cetatean sincer în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia Gica în Partidele ialomițene și-au stabilit candidații pentru Consiliul Județean Relu în Spitalul Județean de Urgență Slobozia are nevoie de teste pentru depistarea COVID-19 cetatean în Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști cetatean în Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor Cunostinta în Fotografii care NU au făcut istorie Potorist în Alexandru Potor, primul care a depus dosarul de candidat Io în Fotografii care NU au făcut istorie vasile în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia Viitor ancorat in Trecut în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro M&M's în Fotografii care NU au făcut istorie garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2020 Benoit în Unirea Slobozia a promovat în «B» Gigel în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia lovrin în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tratat cu tratament în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tandarean în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Mitu în Fotografii care NU au făcut istorie Ialomitean în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...