Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Instanțele din Ialomița au eliberat 10 ordine de protecție

Violența domestică, un fenomen greu de combătut

Instanțele din Ialomița au eliberat 10 ordine de protecție

Violența domestică continuă să dezbine familiile ialomițene. De la începutul anului și pînă în prezent, instanțele din județ au emis 10 ordine de protecție, solicitate de victimele care au fost abuzate acasă...

Femeile, principalele victime
Abuzurile petrecute în familie iau amploare în județul Ialomița. Statisticile Direcției Generale de Asistență Socială arată că, de la începutul anului și pînă în prezent, peste 60 de persoane au căzut pradă violenței domestice. Această cifră reprezintă doar vîrful unui ice-berg greu de identificat. În realitate, numărul persoanelor care sînt abuzate la domiciliu este mult mai mare. «Puține dintre victime se gîndesc să reclame agresorul. De teamă că vor rămîne pe drumuri, multe dintre ele refuză să apeleze la servicii specializate. Și mai este un aspect: victimele ajung să empatizeze cu agresorul!» explică fenomenul violenței domestice specialiștii în psihologie. Deși sesizările sînt infime, unele victime au curajul de a cere ordine de protecție. Acest lucru înseamnă că fac tot posibilul pentru a-l ține pe agresor la distanță. De la începutul anului și pînă în prezent 10 victime ale abuzurilor petrecute în familiile ialomițene au cerut instituirea unei astfel de măsuri. Acestea se stabilesc doar de către instanță. «Persoanele care le încalcă sînt imediat trase la răspundere pentru faptele pe care le-au comis!» ne-a declarat inspectorul de poliție Andreea Loghin, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

25 Noiembrie 2013, 15:05 (3449 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»
Ialomița: Concubina și-a bătut bărbatul, iar polițiștii au emis un ordin de protecție
Ialomița: Femei agresate de soți

Comentariile cititorilor:


eu:
(29 Ianuarie 2014, 17:18)
Am obtinut un ordin de protectie dar nu m-a ajutat de loc .Fostul sot m-a agresat  in continuare .A incalcat ordinul de nenumarate ori fapte constatate si de politie dar nu a patit nimic Tot eu am suferit .Nu mai am incredere in nimic .
piti:
(2 Decembrie 2013, 16:35)
A fost o simpla gluma la ce am postat mai jos. Imi iubesc si imi respect sotia foarte mult ,ba chiar sunt contra Violentei Domestice si din totdeauna daca auzem vreun coleg ca s-a certat cu sotia cautam sa-l fac sa inteleaga ca scandalurile in familie seamana foarte mult cu viata din jungla. Am o sotie care ma iubeste mi-a oferit doi copii frumosi si al treilea e pe drum. Deci sunt un tata fericicit cea ce doresc multora la fel. Iubiti-va perechea ca la greu doar ei sau ele sunt alaturi de voi. P.S. In familie nu se consuma alcol decat la ocazii si atunci moderat.
anca:
(1 Decembrie 2013, 20:43)
este foarte greu de combatut un fenomen cu astfel de minti inculte, daca nu iti place sau nu te intelegi cu cea de langa tine...fiecare pe drumul lui...nu tb sa dovedesti ca esti animal, monstru:((( , oricare ar fi greseala
xerxis:
(29 Noiembrie 2013, 22:01)
Daca femeia calca stramb , normal ca isi primeste pedeapsa cu placere . Bine le fac barbatii care le dau cu flit.
gica:
(27 Noiembrie 2013, 07:17)
ce prost esti
piti:
(26 Noiembrie 2013, 17:25)
Din cand in cand ,macar o data pe an mai trebuie........batut si covorul din sufragerie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 10 Iul 2020
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 436 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 2 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 436, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de miercuri, ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 13:05
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

O persoană din Sudiți a descoperit un proiectil de artilerie exploziv, de calibru 120 mm, miercuri, 1 iulie a.c., în jurul orelor 12,50, în grădina din propria gospodărie. Conștientizând ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 09:10
(244 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Contestații la Bacalaureat 2020

La nivelul județului Ialomița, 661 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de către candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 07:15
(252 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

97 de persoane amprentate, 122 de autoturisme controlate, 23 de sancțiuni contravenționale aplicate și 6962 de kilograme de deșeuri feroase ridicate de polițiști. Este bilanțul unei ample acțiuni de prevenire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 14:40
(336 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la centrele rezidențiale

Având în vedere prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  în  perioada 3-15.06.2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 13:20
(328 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 432 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 1 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 432, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 13:05
(238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 2 iulie 2020, în intervalul orar 9,00-15.00. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 11:40
(84 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 9 ani, rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 17 ani din orașul Țăndărei s-a ales cu un dosar penal după ce a provocat un accident rutier. Acesta se deplasa pe un moped înmatriculat cu un număr fals și fără a avea permis de conducere, moment ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 14:25
(230 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Razie a polițiștilor

În cursul zilei de luni, 29 iunie 2020, polițiștii din cadrul tuturor serviciilor Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o razie de amploare pe străzile din Slobozia. În urma acțiunii ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 14:10
(249 vizualizări - 1 comentariu)


9

AJOFM Ialomița: 4,13%-rata șomajului în mai 2020

La sfârșitul lunii mai 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3864 șomeri (din care 1777 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 13:20
(229 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 430 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 30 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 430, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 13:05
(216 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 425 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 29 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 425, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 13:05
(296 vizualizări - 1 comentariu)


12

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește localitatea Dridu, RAJA Constanța va sista furnizarea apei marți, 30 iunie 202 ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 11:55
(159 vizualizări - 0 comentarii)


13
Razie de amploare la Borănești

Razie de amploare la Borănești

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat vineri după amiază, 26 iunie a.c., în comuna Borănești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea climatului de ordine publică. Au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2020, 10:40
(206 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Un mort și trei răniți, este bilanțul unui accident petrecut în urmă cu aproximativ 40 de minute, în zona Urziceni. Din primele informații, se pare că două mașini s-au ciocnit. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 19:15
(659 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căruță implicată într-un accident rutier

Trei tineri din Țăndărei, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au ajuns la spitalul din oraș fiind victime ale unui accident rutier. Aceștia se aflau într-o căruță care a fost lovită de o mașină. În cauză ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:20
(227 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Scânteia, arestat pentru «conducere fără permis»

Un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Scânteia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 20 de zile, a ajuns după gratii. El a fost identificat de polițiștii din Grivița vineri, 26 mai ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:15
(267 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: 3 hectare de grâu, incendiate

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 25 iunie 2020, pentru stingerea unui incediu produs într-un lan de grâu de pe raza localității Bărcănești. Flăcările au distrus aproximativ 3 hectare de grâu, cauza ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:10
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 420 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 26 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 420, cu 2 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 13:05
(219 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașini de lux cu defecțiuni tehnice

În urma unei acțiuni desfășurată la Țăndărei miercuri, 24 iunie 2020, polițiștii au descoperit faptul că multe dintre mașinile de lux cu care o parte dintre cetățeni se afișează prin oraș au serioase probleme ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 14:20
(366 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Abateri la regulile de circulație sancționate de polițiști

5 șoferi din zona Urziceni și Țăndărei au fost sancționați de polițiștii ialomițeni pentru abateri la Codul Rutier. Aceștia au fost identificați în trafic fie sub influența băuturilor alcoolice, fie fără ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 14:10
(200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Comandamentul pentru Situații de Urgență, activ până luni, 29 iunie 2020

Ținând cont de avertizările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) de instabilitate atmosferică temporar accentuată în următoarele zile, cu ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 13:40
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 418 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 25 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 418, cu 3 cazuri mai mult față de ziua precedentă, ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 13:05
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Un ialomițean de 45 de ani este cercetat penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de «contrabandă calificată» și «nerespectarea regimului armelor și munițiilor», după ce a fost depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:55
(338 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Fetești, arestată pentru «evaziune fiscală» și «spălarea banilor»

Marți, 23 iunie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:45
(445 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 23 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza municipiului, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:40
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la domiciliile unor funcționari publici, cercetați pentru fapte de corupție

Miercuri, 24 iunie 2020, ofițeri de Poliție Judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 12:05
(1318 vizualizări - 4 comentarii)


Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

 În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă din seara zilei de marți ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 09:15
(322 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 415 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 23 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 415, cu 5 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 13:10
(326 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Grav accident rutier în zona «Hermes»

Slobozia: Grav accident rutier în zona «Hermes»

O tânără de 20 de ani din orașul Amara a murit în după-amiaza zilei de marți, 23 iunie 2020, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier, petrecut la Slobozia, în zona «Hermes ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 13:00
(1766 vizualizări - 7 comentarii)


Ultimele comentarii
nemultumitu' în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Telesperiat în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu BRISCU în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Pompieru în «Cocoașa» comandantului Bâcu Gheorghe în Frizerie cu dosar penal @Flavius în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Ignat în «Cocoașa» comandantului Bâcu Flavius în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Pt nedumeritu si kosmo în «Cocoașa» comandantului Bâcu altul care nu stie în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Kosmo în «Cocoașa» comandantului Bâcu Vasile în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Unul care stie în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Nedumeritu în «Cocoașa» comandantului Bâcu korona în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Curiosul în Firma care administrează Combinatul Chimic din Slobozia are datorii de 80 milioane de euro cainii latra ursul merge în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Marus în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Gigel în Adora TECH a construit ilegal instalația de piroliză Amarean în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...