Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă penală în comuna Reviga

Cine a batjocorit-o pe minora de 12 ani?

În ediția anterioară, ziarul Independent relata despre cazul alarmant al unei fetițe de 12 ani, din comuna Reviga, care a adus pe lume un bebeluș. Noi date ies acum la iveală cu privire la această tulburătoare întîmplare. Ceea ce la prima vedere părea a fi un act voluntar al unei minore inconștiente, s-a tranformat într-o anchetă penală în toată regula. Polițiștii și procurorii au indicii că minora ar fi fost victima unei agresiuni sexuale...

Drama unui copil
Cazul fetiței de 12 ani din Reviga care a devenit mamă a tulburat întreg Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Deși pentru medicii și asistentele din cadrul Secției Neonatologie prezența minorelor care aduc pe lume copii a devenit ceva obișnuit, întîmplarea acestei fetițe aproape că i-a lăsat fără cuvinte. Micuța s-a prezentat la unitatea medicală aproape de sfîrșitul lunii martie, iar la cîteva ore după ce a ajuns la spital a născut. «Este dramatic în momentul în care ajung astfel de cazuri. Despre această copilă putem spune că, deși fizic era pregătită pentru sarcină, din punct de vedere emoțional era total nepregătită. Arăta ca un copil care trebuie să se joace cu păpușa!» ne-a declarat medicul Gabriela Dumitru, șeful Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Mai grav este faptul că nimeni din cadrul familiei sau al școlii nu a putut să-și dea seama de starea micuței. În toate cele nouă luni de sarcină nici mama fetei și nici măcar diriginta nu au putut să observe faptul că organismul micuței s-a modificat. Ceea ce este și mai grav este faptul că totul s-ar fi petrecut în urma unei nenorociri. La momentul aflării veștii, s-a mers pe premisa faptului că fetița și-ar fi dat consimțămîntul cu privire la actul sexual în urma căruia a rămas însărcinată. Noi indicii scot însă la iveală faptul că în spatele acestei întîmplări s-ar ascunde o agresiune sexuală. Bănuit de organele judiciare ar fi concubinul mamei minorei, care se pare că ar fi obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale... O anchetă penală a fost deschisă în acest caz, iar cercetările sînt abia la început. «În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de act sexual cu un minor. Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga împrejurare a faptelor» declară inspectorul de poliție Andreea Loghin, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

23 Aprilie 2014, 06:20 (6314 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gigi Duru:
(27 Aprilie 2014, 09:41)
Eu nu inteleg de ce se tot fac experimente pe animale. Pedofili nu sunt destui?
Diriga chioara:
(24 Aprilie 2014, 07:14)
Din rezerva de stat oferite dirigintelor mioape ochelari cu dioptrii supranumerar, lectii saptaminale de educatie si supraveghere sexuala a minorilor aflati in grija precum si avertismente urlate matinal la difuzorul scolii cu continutul " scoateti vata din nas si urechi si fiti cu ochii pe burtile gagicilor minore, piz...lor lor si pul..lor majorilor si minorilor cu hormoni scapati de supt control.
Mame proaste:
(24 Aprilie 2014, 07:04)
Concubinul agatat de organul din dotare in catargul din piata publica iar mamei vaci infipte tepuse in zona intima pentru maximizarea sensibilitatii strafundurilor dornice de exercitii pacatoase.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 13 Aug 2020
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 09:16
(10730 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 16:10
(7791 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:58
(7530 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:48
(8214 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:43
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 10:53
(7280 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 16:46
(8475 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 13:22
(8471 vizualizări - 0 comentarii)


8
«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:07
(7017 vizualizări - 0 comentarii)


9

Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 14:38
(8595 vizualizări - 0 comentarii)


10
FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 23:01
(9197 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:17
(7037 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7199 vizualizări - 0 comentarii)


13

Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7575 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(7393 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(7971 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(7549 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(8936 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 23:13
(10203 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 14:47
(7530 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:41
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:38
(7376 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 10:51
(7013 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:12
(7845 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(8095 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(9074 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(9564 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(7439 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:46
(7428 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:40
(8363 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro o fi în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Pentru Anca în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița @unirea în Unirea Slobozia a promovat în «B» Tandarean în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Visu în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița @Suporter în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Vorba lui Vadim în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare tratat cu tratament în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița pe bune în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Anonim în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare lantul slabiciunilor în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița scaunul electric în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Rautate mică în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Unirea în Unirea Slobozia a promovat în «B» Popescu în Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare Anca în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...