Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Buget de 10,7 milioane de lei pentru școala ialomițeană

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au dat recent publicității valoarea bugetului pe care unitatea l-a avut disponibil în anul școlar precedent. Potrivit estimărilor oficiale, conturile instituției au fost alimentate în 2013 cu suma de 10,7 milioane de lei. O mare parte dintre aceste fonduri au fost alocate susținerii elevilor defavorizați.

Bani pentru profesori și elevi Ca și în cazul altor instituții publice deconcentrate din Ialomița, Inspectoratul Școlar Județean a avut parte, în 2013, de un buget de criză. Oficialii din cadrul instituției au dat publicității valoarea sumelor pe care Guvernul, alături de Ministerul Educației Naționale le-au virat în conturile unității. Cifrele arată că Învățămîntul ialomițean a beneficiat de un buget total de 10,7 milioane de lei. «Ca în oricare altă situație, și în privința banilor a fost loc de mai bine. Cu toate acestea noi ne-am descurcat și cu ceea ce am primit. Am reușit să ne încadrăm și să ne onorăm toate angajamentele din punct de vedere financiar. Pentru anul acesta nu se anunță mari schimbări, dar sîntem convinși că vom face față tuturor provocărilor care ne așteaptă. Nu este ușor, dar cu siguranță ne vom descurca!» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița. Banii pe care i-au primit instituția au fost împărțiți în funcție de nevoi. Astfel, o bună parte din suma totală, în cuantum de 3,1 milioane lei a fost acordată pentru cheltuieli de personal. În această categorie intră salariile tuturor profesorilor ialomițeni. Totodată 2,8 milioane de lei au fost acordate programelor de asistență socială din Învățămînt. În acest sector sînt cuprinse bursele sociale acordate elevilor defavorizați, a rechizitelor și a retipăririi manualelor pentru aceștia, bursa «Bani de Liceu», precum și decontarea abonamentelor elevilor navetiști. În anul precedent, Învățămîntul ialomițean nu a beneficiat de fonduri pentru finalizarea obiectivelor școlare în curs de dezvoltare, repararea mijloacelor de transport proprii Inspectoratului Școlar și nici pentru mobilierul din clasă sau dotarea cu materiale didactice a școlilor.

5 Iunie 2014, 04:45 (3809 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Promovabilitate de 46,15% la simulări în Ialomița
Elevii din școlile ialomițene au chiulit 138 de ani
Profesorii ialomițeni vor primi 1,9 milioane de lei pentru «educație»

Comentariile cititorilor:


Adriana:
(5 Iunie 2014, 11:22)
Gospodărirea fondurilor ține tot de "cap"! Eu aș vrea să atrag atenția '' banilor de liceu''. Nu merită toți cei care beneficiază acum de această sumă! Sunt unii leneși, chiulangii și cu dosare cam dubioase. Vii din Spania, intri direct la un liceu de elită, ești tută la aproape toate materiile ( 8 ani de școală i-a făcut in Spania!), treci corigența la română cu Romaline care, poate, au pus botul...și ai "bani de liceu"!!! Absențe cu grămada, învoiri, probleme mari de conduită...dar are "bani de liceu"! Și câți or mai fi ca ăsta! Are pile!? Vai de capul dirigintelui, cu unul ca ăsta care influențează colectivul, în rău! Bine urmărite dosarele cu "bani de liceu"!
CINEVA:
(5 Iunie 2014, 07:24)
Poate la sfarsitul lunii Iulie avem si noi un manager competent......sau il tine d-nul Ciuperca tot pe asta dupa zicala: Pleaca ai nostri vin ai nostri, voi ramaneti tot ca prostii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 07 Dec 2019
356 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

ITM Ialomița: Controale la firme cu angajați străini

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2019, în perioada 14-18.11.2019 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:10
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Libra Internet Bank deschide în Slobozia o sucursală dedicată clienților agribusiness

Libra Internet Bank deschide în Slobozia o sucursală dedicată clienților agribusiness

Libra Internet Bank își extinde rețeaua și deschide, în Slobozia, cea de a 54-a unitate proprie, specializată în acordarea de soluții de creditare și ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:05
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

De două săptămâni, polițiștii din Slobozia caută un tânăr, de aproximativ 20 de ani, din localitate, care ar fi comis o tâlhărie. Victima tânărului este o asistentă medicală, angajată a Serviciului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 17:05
(729 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Bătrân lovit de mașină pe trecerea de bietoni

Un bătrân de 82 de ani, din Slobozia, care traversa stada în mod regulamentar, a fost lovit de mașina condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Incidentul s-a petrecut la Slobozia, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:35
(537 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


4

Accident la Movilița, trei victime

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în seara zilei de joi, 21 noiembrie 2019, în zona localității Movilița. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:30
(301 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru infracțiuni comise la regimul rutier

Polițiștii ialomițeni au identificat doi tineri, din Slobozia și Fetești, în vârstă de 30 și 31 de ani, care se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate. Aceștia au fost condamnați la închisoare ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 16:25
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind implementarea proiectului «Venus-Împreună pentru o viață în siguranță!»

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, implementează în calitate de partener local, începând din data de 04.03.2019, proiectul «VENUS-Împreună pentru o viață în siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 13:45
(653 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița îl sprijină pe Klaus Iohannis

USR Ialomița îl sprijină pe Klaus Iohannis

USR Ialomița îl va susține pe Klaus Iohannis în Turul doi al alegerilor pentru președinția României. Am intrat în politică pentru ca momente din istoria României cum a fost 10 august să nu se mai repete ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 10:50
(273 vizualizări - 0 comentarii)


8

Plan de incluziune socială a romilor, adoptat în cadrul Prefecturii Ialomița

Oficialii Prefecturii Ialomița au implementat un Plan privind incluziunea socială a etnicilor romi din județul Ialomița. Principalele obiective ale acestui Plan vizează îndrumarea persoanelor de etnie romă ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:25
(257 vizualizări - 0 comentarii)


9

APIA: Ajutor de minimis de 1,5 milioane de lei pentru fermierii ialomițeni

Ministerul Agriculturii a început încă de săptămâna trecută distribuția în teritoriu a sumelor acordate fermierilor sub forma ajutorului de minimis. Fondurile se alocă prin intermediul Agenției pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:20
(287 vizualizări - 0 comentarii)


10

Sancțiuni de peste 800 mii de lei aplicate de Inspectorii ITM Ialomița

Oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au remis publicității o situație a controalelor efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2019. În această perioadă de timp au fost realizate peste ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:15
(248 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Hoții de lemne sunt tot mai pre­zenți în pădurile din Ialomița. O arată o situație a delictelor silvice constatate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, de la începutul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 09:10
(234 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit Legii, au obligația de a comunica agențiilor județene ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:15
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni aplicate taximetriștilor din Slobozia

Polițiștii din Slobozia au verificat marți, 19 noiembrie 2019, taximetriștii din municipiul reședință de județ. În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de 4900 de lei. Problemele ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:10
(308 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Voluntariatul ne face mai buni»

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia au inițiat un proiect al cărui scop vizează formarea spiritului moral-creștin al tinerilor. Inițiativa se numește «Voluntariatul ne face mai buni», iar prima acțiune ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 17:05
(290 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»

Luni, 18 noiembrie a.c., Poliția Română a demarat acțiunea națională «Foc de Artificii». Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2019, 16:05
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Un accident s-a produs la Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 8,05, între două autoturisme. Pentru salvarea victimelor au intervenit o descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:30
(437 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la Mihail Kogălniceanu

În vineri spre sâmbătă, 15/16 noiembrie a.c., în jurul orei 3,45, a izbucnit un incendiu la un garaj auto din incinta unei gospodării din localitatea Mihail Kogălniceanu. La fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:25
(302 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: A ars un autoturism

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de autoturism din localitatea Moldoveni. La fața ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:20
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii slobozeni au deblocat ușa unei bătrâne

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei persoane de 73 ani. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:15
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au acceptat invitația de a participa la o acțiune de împădurire, desfășurată sub deviza «România plantează pentru mâine ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:15
(326 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Duminică,17 noiembrie a.c, polițiștii feteșteni au depistat doi șoferi conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. În primul caz, un tânăr de 25 de ani, din Fetești, a ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:10
(239 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Produse contrafăcute, confiscate

Zeci de produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii Orașului Fierbinți Târg. Vineri, 15 noiembrie a.c., polițiștii au oprit, pentru control ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:05
(235 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Pete 700 mii de fermieri, autorizați la plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova informează că, începând cu data de 16 octombrie 2019, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, s-a autorizat la plată la nivel național ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 13:40
(287 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte europene implementate de DSVSA Ialomița

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează asupra semnării a două Contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile prin Programul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 11:05
(248 vizualizări - 0 comentarii)


DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

Direcția de Sănătate Publică Ialomița anunță faptul că a doua tranșă de vaccin antigripal a fost distribuită de la finalul săptămânii trecute în cabinetele medicilor de familie din județ. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 16:10
(393 vizualizări - 4 comentarii)


Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în preajma hramului bisericii «Sfântul Evanghelist Matei», vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17,00, o delegație de la ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:55
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de promovare a școlilor de pompieri în liceele din Ialomița

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au desfășurat o amplă campanie de promovare a școlilor de pompieri în liceele din județ. Campania a debutat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:50
(345 vizualizări - 2 comentarii)


Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:45
(294 vizualizări - 0 comentarii)


Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:40
(457 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Viorica în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Ea în reprezentativitate Vlad în Matematicienii Liceului Tehnologic «A.I. Cuza» Un Om în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Drept de administrare în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Slobozean pana la capat...... în Matematicienii Liceului Tehnologic «A.I. Cuza» nesanatosul în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Un simplu cetatean în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Auras în Slobozenii au primit sarmale de 1 Decembrie Baraj în Movilița: Pește confiscat Cetatean în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Antonio în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Taranu în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița ion2 în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Autorizatul în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița #Alegator în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița #Alegator în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița body în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița body în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Bubu în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...