Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie cu «fainoșag»

Handbal, Liga Națională, Unirea Slobozia-U Alexandrion Cluj 29-25 (15-13)

Victorie cu «fainoșag»

După ce joi, 18 septembrie a.c., elevele lui Liviu Paraschiv trecuseră greu, dar meritat, cu 28-25 de Mureșul Tîrgu Mureș, meciul cu Universitatea «Alexandrion» Cluj, venit la doar 3 zile distanță, se anunța drept unul foarte dificil. Jucătoare cu experiență, ca Ani Senocico sau Chintoan, puteau oricînd să le mobilizeze pe mai tinerele lor coechipiere, astfel încît să facă zile grele Unirii. Slobozencele au pornit cu toate acestea jocul cu gîndul la încă 3 puncte luate unei echipe din zona Ardealului. Și, cum ar spune ardeleanul, a ieșit un meci cu «fainoșag», o victorie frumoasă obținută de Unirea în urma celei mai bune prestații avute în Liga Națională pînă în acest moment. Moroianu, Carabulea, Drăguț: trei fete, trei lovituri perfecte și în minutul trei era deja 3-0. Elanul slobozencelor a fost apoi frînt brusc. Echipa campioanei mondiale Cristina Laslo a pus stăpînire pe joc și a răsturnat scorul la 3-6, în minutul 11 și 8-11, în minutul 20. Arbitrii au inflamat spiritele prin deciziile lor, iar protestele zgomotoase ale publicului au avut darul de a pune din nou pe roate mașinăria de goluri a Unirii. În cîteva minute s-a făcut 12-11, iar la pauză 15-13 pentru albastre. «V-ați speriat una-două de cîteva fluierături venite din public!» le-a certat pe clujence în drumul spre vestiare lidera echipei, Mihaela Ani Senocico. Așa cum s-a întîmplat și cu Tîrgu Mureș, Cristiana Nica a fost principalul pericol pentru adversare. Cu o medie de aproape 7 goluri pe meci în acest debut de sezon, extrema dreaptă de 26 de ani a manifestat și duminică o formă de zile mari. Nu trebuie neglijat nici aportul lui Băcăoanu, Carabulea sau Moroianu, nici apărarea aproape fără greșeală din ultimele 10 minute ale primei părți. Și, de asemenea, cu riscul de a ne repeta, trebuie spus faptul că avem în Georgiana Martin un portar de excepție. Repriza secundă a însemnat un adevărat galop de sănătate pentru handbalistele Sloboziei. Alina Moroianu a deschis balul, iar clujencele au reușit să se agațe de rezultat, doar pînă în minutul 41, cînd tabela arăta 18-16 pentru Unirea. Au venit apoi 5 minute de grație, cu 5 goluri consecutive ale fetelor noastre. Ion Ani Senocico, antrenorul oaspetelor, era un vulcan de nervi și avea cîte ceva de împărțit cu toată lumea, chiar și cu spectatorii. A avut însă cîștig de cauză calmul ardelenesc al moldoveanului Liviu Paraschiv și chiar dacă undeva, prin minutul 53, am evoluat circa 60 de secunde cu două jucătoare mai puțin, victoria a revenit echipei noastre, scorul final fiind 29-25. Cristiana Nica a fost principala marcatoare a Unirii, cu 10 reușite. A fost urmată de Moroianu, cu 7 goluri, Drăguț-4, Carabulea-3, Băcăoanu-2, Artean-2, Drăgan-1. Așa s-a scris istoria celei de-a treia victorii stagionale a ambițioasei echipe slobozene. Unirea ocupă locul 8, cu 9 puncte, după 6 etape, iar duminică, 28 septembrie, se pregătește pentru o deplasare foarte grea la Craiova, unde va juca împotriva SCM, noua echipă a Anetei Pîrvuț.

23 Septembrie 2014, 06:15 (4819 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
A început numărătoarea inversă
CSM Unirea Slobozia, campioana județului
Fotoliul de lider a contat
Pepiniera lui Alex Ivan

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
17 Feb 2019
144 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Alexeni: Copil de un an și jumătate, bolnav de gripă

Caz de gripă confirmat în județul Ialomița. Este vorba despre un copil de un an și cinci luni din comuna Alexeni, care în prezent se află internat la Institutul Național de Boli Infecțioase «Matei Balș ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 12:20
(2343 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni gripă


Fetești: «Tentativă de furt calificat» și «distrugere»

Marți, 4 decembrie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autovehicul aflat parcat în incinta unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2018, 14:40
(2453 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Deținere ilegală de lemne, beat la volan și fără permis

Marți, 4 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza localității Ion Roată un bărbat, de 41 de ani, conducând o autoutilitară în stare de ebrietate și fără a poseda permis de conducere. Acesta ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2018, 14:25
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții lunare de 2250 de lei pentru angajatorii care încadrează șomeri

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:20
(2590 vizualizări - 0 comentarii)


4

Urmărit internațional, depistat la Urziceni

Luni, 3 decembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:15
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


5

Sfântu Gheorghe: Beat la volan și fără permis de conducere

Luni, 3 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza localității Sfântu Gheorghe un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ion Roată. Acesta conducea pe drumurile publice în stare de ebrietate, având ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:10
(1905 vizualizări - 0 comentarii)


6

Ilegalitățile din domeniul silvic, în atenția polițiștilor ialomițeni

Duminică, 3 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. În urma verificărilor efectuate pe raza ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:05
(1543 vizualizări - 0 comentarii)


7

DSVSA Ialomița: Examene pentru depistarea trichinelozei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, asupra riscului de îmbolnăvire cu trichineloză. Astfel, pentru a preveni îmbolnăvirea ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 08:10
(1372 vizualizări - 0 comentarii)


8

DSVSA Ialomița: Ridicare restricție Pestă Porcină Africană la Andrășești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează deținătorii de porcine cu privire la faptul că, în perioada 18.10-19.11.2018, s-au examinat toate porcinele existente în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2018, 11:05
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: Restricții de circulație de Ziua Națională a României

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, începând cu orele 9,00, se vor impune restricții de circulație pe bulevardul Matei Basarab (de la intersecția cu strada Ardealului la intersecția cu bulevardul Cosminului) și ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2018, 18:10
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Urziceni

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, joi, 29 noiembrie 2018, în intervalul orar 8,00-13,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2018, 15:45
(1454 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și vânt puternic, valabil până vineri, 30 noiembrie 2018

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben, de ninsori și vânt puternic. Avertizarea intră în vigoare miercuri, 28 noiembrie 2018, la orele 2,0 ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 16:10
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


12

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Stelian-ocrotitorul copiilor»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a desfășurat marți, 27 noiembrie 2018, acțiunea «Sfântul Stelian-ocrotitorul copiilor» la ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:50
(1724 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 19-25 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:45
(1811 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Dridu

Luni, 26 noiembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipului Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:30
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer căutat de polițiști, după ce a produs un accident rutier

Polițiștii din Ialomița sunt pe urmele unui șofer care a lovit cu mașina un copil de 12 ani din Țăndărei, pe trecerea de pietoni, iar apoi a fugit de la locul accidentului. Se pare că bărbatul a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 19:48
(2578 vizualizări - 4 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la spălătoriile auto

În perioada 19-20 octombrie 2018, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului în care se respectă prevederile ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 19:05
(1667 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Națională a României, sărbătorită la Slobozia

Primăria Slobozia invită cetățenii municipiului sâmbătă, 1 Decembrie 2018, la un program festiv dedicat Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri. Evenimentul va debuta la orele 10,00 în Piața ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 17:20
(1575 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Contrabandă cu țigări

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au oprit pentru control, în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din București. În urma controlului ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 15:25
(1181 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 190000 de lei, 31 de permise reținute

În perioada 23-25 noiembrie a.c., polițiștii din Ialomița au acționat pe raza județului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, au fost organizate 25 ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 14:20
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O autobasculantă a luat foc pe Autostrada Soarelui

Incendiu pe Autostrada Soarelui, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Feteși și Drajna. O autobasculantă care se afla pe banda de urgență a luat foc, iar din cauza fumului dens circulația se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 20:53
(1617 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic blocat între Slobozia și Drajna din cauza unui accidet rutier

La această oră circulația este blocată între Slobozia și Drajna din cauza unui accident rutier, produs în zona localității Brâncoveni. Se pare că un autovehicul s-a ciocnit de un tir, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 17:44
(4260 vizualizări - 4 comentarii)


E-Distribuție Dobrogea: Atenție, se întrerupe curentul!

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe zone din ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 16:35
(1366 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,27%, rata șomajului în luna octombrie 2018

La sfârșitul lunii octombrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4988 șomeri (din care 2183 femei), rata șomajului fiind de 5,27%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 16:10
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 19-23 noiembrie 2018, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități este de a sensibiliza elevii
și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 14:30
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


AJFOM Ialomița: Sprijin pentru șomerii neindemnizați

Persoanele aflate în șomaj dar care nu beneficiază de indemnizație, pot primi suma de 1000 de lei, pentru  o perioadă de 3 luni, în urma încadrării în muncă pe o perioadă mai mare de 3 luni, cu normă ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 17:25
(1240 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți din locuințe, reținuți de polițiști

Doi tineri, de 17 și 18 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore sub acuzațiile de «furt calificat» și «complicitate la furt calificat». Aceștia au pătruns prin efracție în incinta câtorva ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 17:20
(1352 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni

Serviciului Poliției Rutiere Ialomița informează faptul că, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime. Primul eveniment a fost înregistrat la ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 17:10
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Conducea în stare de ebrietate

Un bărbat de 46 de ani a fost depistat în trafic conducând în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,67 miligrame alcool pur în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal și a fost transportat ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 17:05
(1147 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, traversată de transporturi agabaritice

În perioada 20-24 noiembrie a.c., Slobozia va fi traversată de 8 transporturi agabaritice. Vehiculele transportă echipament militar de la Galați către Punctul de Frontieră  Nădlac. Șoferii aflați în ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2018, 08:15
(1596 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...