Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«M-au operat, dar tumoarea e tot în mine!»

O slobozeancă acuză sistemul medical

«M-au operat, dar tumoarea e tot în mine!»

Derapajele din întreg sistemul medical românesc sînt tot mai numeroase. Mărturiile pacienților despre modul în care sînt tratați de medici sînt cutremurătoare. Cazul Mădălinei Colesnicenco, de 51 de ani, din Slobozia, este similar cu alte cîteva mii care se petrec zilnic în spitalele din țara noastră. De aproape un an, femeia încearcă să afle ce boală are și de ce a trebuit să plătească 13000 de lei pentru o operație... Femeia reclamă faptul că medicii care ar fi trebuit s-o vindece i-au pus un diagnostic eronat și că a fost supusă unei intervenții chirurgicale inutile. A cerut explicații tuturor specialiștilor care au tratat-o, însă răspunsurile întîrzie să apară.

Joaca de-a pacientul
În luna decembrie a anului precedent, Mădălina Colesnicenco a făcut un examen medical la un cabinet din Slobozia. Deși rezultatul analizelor nu i-au confirmat faptul că ar suferi de vreo boală, femeia s-a simțit rău și a continuat investigațiile la București. A mers la o clinică privată din Capitală, unde a aflat că are o tumoare la colul uterin. «Medicul de la București m-a întrebat cine mi-a recoltat probele la Slobozia pentru că, la cît de vizibilă e tumoarea mea, nu avea cum să dea un rezultat bun... Trebuia să-mi pună un grad foarte mare ca să mă îngrijoreze, nu să mă trimită acasă!» susține femeia. Pacienta a continuat șirul investigațiilor în București. A fost internată în două spitale de stat și plimbată prin cabinetele a șase medici, fără ca vreunul dintre specialiști să-i explice gravitatea situației. «Am fost la Polizu la o doctoriță care mi-a spus că-mi trebuie rezecție de col... Între timp doamna doctor și-a luat concediu pentru că soțul său s-a îmbolnăvit. M-a pasat la un alt medic, care mi-a zis că este ocupat, dîndu-mi trimitere la un al treilea medic. Am plecat de la Polizu și m-am dus la Fundeni. Am ajuns la un alt medic care, după ce mi-a făcut un alt set de analize, mi-a zis că nu mă poate opera pentru că e un caz complicat, spunîndu-mi să consult alt medic. Toți mi-au zis că am o tumoare, însă pe diagnostic era trecut mereu grad neprecizat...» susține femeia.

Umilința, tratament împotriva cancerului
După alte cîteva săptămîni petrecute în saloanele de la Fundeni, în care a încercat să afle un diagnostic exact, pacienta a fost supusă unui șir de tratamente cu radioterapie și pregătită pentru operația de extirpare a tumorii. Momentul intervenției a fost amînat în repetate rînduri, ce-l de-al șaselea medic care i-a analizat cazul refuzînd să o opereze. «Doctorul mi-a zis că azi, că mîine... Pînă cînd l-am întrebat cînd mă operează... S-a uitat la mine și mi-a întors spatele. Un alt coleg de-al său m-a luat în cabinet și mi-a zis: „Mă, dacă vroiai să te opereze, trebuia să te umilești în fața lui, că așa se face treaba!“ Ce să fac? Poate să mor! Am trîntit ușa și am plecat!» mărturisește bolnava. Sătulă să fie plimbată prin cabinete și saloane, femeia a cerut ajutorul medicilor unui spital privat din București. A urmat un alt șir de analize medicale, însă în sfîrșit, un doctor s-a hotărît să o opereze. Din nefericire, pacienta a suportat costurile unei alte intervenții decît se impunea în cazul ei, fără ca tumoarea să fie extirpată. A plătit o factură de 13000 de lei, fără a fi vindecată complet. «M-au operat, mi-au scos uterul, dar tumoarea e tot acolo, în mine. Mi-au explicat că tumoarea e în stadiu avansat și că s-a extins la alte organe. Totuși, eu nu înțeleg de ce mi-au luat banii pentru histerectomie totală, dacă mie în actele medicale mi-au trecut operație subtotală, care e mai ieftină?! Am tot cerut explicații și văd că nu-mi răspunde nimeni...» reclamă bolnava. Mai mult, statutul de asigurat în sistemul național de sănătate, îi oferă dreptul pacientei de a beneficia de o reducere de 30% din costurile intervenției pe care a efectuat-o la clinica privată. Reprezentanții spitalului particular refuză categoric să-i dea banii înapoi femeii. «Le-am dus acte doveditoare și am văzut cu ochii mei cum aruncă actele din dosarul meu la gunoi! Port discuții cu ei și de pomană, pentru că vin cu alte explicații. Să mă lămurească și pe mine ce boală am de fapt și să-mi dea drepturile care mi se cuvin. E tot ce le cer!» conchide Mădălina Colesnicenco, pacienta al cărei caz am decis să-l prezentăm în paginile ziarului nostru.

25 Septembrie 2014, 11:50 (7655 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


eu:
(27 Mai 2015, 15:55)
       Ioana,Madalina a murit pe 4 mai ,nu pe 4 aprilie.Si sa stii ca ar trebui sa treaca cel putin o generatie de medici sa se schimbe ceva.In plus,asa cum se spune ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii,la fel in spitale,pana la medici treci prin mana infirmierelor si a asistentelor.Si nu cred ca ati vrea sa auziti macar cum sunt cele de pe sectia renumitului Irinel Popescu,acolo unde a murit Madalina.Cata durere si umilinta a trait Madalina,stiu numai ea si mama ei care a stat 2 luni si jumatate in spital si si-a ingrijit copilul.         Cat despre cel sau cea care a scris despre blesteme,despre sute de oameni schingiuiti si masacrati.......esti printre cei care fac umbra pamantului degeaba.Si asa cum lasi sa se inteleaga ca toate se platesc,sa stii ca si ce ai facut tu se plateste.
Ioana:
(8 Mai 2015, 01:06)
Madalina Colesniscenco a fost nasa mea ( cu durere in suflet spun a fost) deoarece a incetat din viata luni dimineata (4 aprilie 2015). Durerea lasata in urma nu poate fi compensata ...copiii dansei nu o vor mai putea sa o inlocuiasca..rusine celor care ar trebui sa se numeasca macelari si nu doctori!  -Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității; -Voi păstra profesorilor mei respectul și recunoștința care le sunt datorate; -Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate; -Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră; -Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar și după decesul acestora; -Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiunii de medic; -Colegii mei vor fi frații mei; -Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială; -Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale chiar sub amenințare și nu voi utiliza cunoștințele mele medicale contrar legilor umanității. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare  Aduceti-va aminte "domnilor doctori"!
biped mono co"id":
(30 Septembrie 2014, 06:19)
Numa'n pielea femeii sa nu fii.Si sa o simti in tine,asa cum se exprima.A ramas in ea! Revenind,se pare ca mada'a pastrat obiceiuri nesanatoase de la casieria chefere.Altfel cum dracu se explica plecarea involburata de la carma asociatiei de locatari e cincispe...?? Cum ramane cu banii incasati incalcit de la curentul electric de pe scara? ....dar cu florareasa de la garsoniera? Sau stie nea gica mai bine? Despre tacsu madalinei....un fost securist,actualmente-un basinos cu treningul rupt intre picioare....( ca sa intimideze in urma cu ceva ani cobora imbracat cu pantalonul verde cu liniuta albastra pe lateral...) iar in ultimul timp doar beleste ochii de la balcon...ca nu.l mai baga nici nevasta.sa in seama!! Pana sa taie deadepe.ul stejarul de la banca....mai iesea la o tabla.... Iar daca vezi al doilea nascut al madalinei....juri ca.i din afisele de promovare islamica....Leapada.te mada de tumoare...leapada.te!!!
Maria Günther:
(29 Septembrie 2014, 20:03)
Pai, cine sa o vindece pe saraca femeie daca Romania e roasa de cancerul mitei? Niste vite puturoase cu un natrav de-ti face greata sa le spui oameni!... Auzi!... Nu s-a umilit!... Ce jeguri, trecute si prin facultati, cu un juramant facut de ochii lumii... si sa mai ai pretentii de la hotomanii care tara tara si mai jos?
SORIN:
(29 Septembrie 2014, 12:47)
@ blestemele. Dacă e să fie cum spui tu, chiar că nu există Dumnezeu!
ANA :
(27 Septembrie 2014, 20:02)
OOO COAMNE  E CEVA FOARTE TRIST PENT ROMANIA NOASTRA!!! SUNTEM PE ULTIMUL LOC AN CAPITOLUL DOCTORI.LA NOI SE ADUNA TOT GUNOIUL!!!!! PACAT
mircea:
(27 Septembrie 2014, 04:18)
mergeti la upu sa vedeti adevarata intrare in iad...acolo zona musteste de nesimtire, indiferenta, porcaiala...nu degeaba ii mai ciufuleste cate unul trecut de pragul disperarii...
Petre:
(26 Septembrie 2014, 22:18)
Dle ministru al sanatatii,d-lor guvernanti  auziti ce se intimpla in Romania anului 2014?Luati masuri impotriva snapanilor din spitale care nu respecta juramatul lui Hipocrate.
blestemele:
(26 Septembrie 2014, 18:31)
tatal acestei femei este arhicunoscutul, pentru generatiile de peste 50 de ani, bataus si tortionar al securitatii din Ialomita. colonelul Colesnicenco a batut, schingiuit si masacrat sute de oameni vinovati numai ca aveau curajul sa fie "dusmani ai poprului". fata lui suporta acum blestemele sutelor de suflete chinuite si batute de tacsu' degeaba. Exista Dumnezeu !
Joana:
(26 Septembrie 2014, 10:39)
Uneori singura consolare e ca undeva la o cotitura ceva ii asteapta si pe ei: un infarct, un fisc, o trecere de cale ferata nesemnalizata. Pentru un streang datorat remuscarilor nu bag mina in foc.
SORIN:
(26 Septembrie 2014, 06:30)
De când scriu p'aci și prin alte părți, susținând că medicii, în majoritatea lor, sunt niște adevărați criminali, niște persoane lipsite de orice brumă de omenie, s-au tot găsit niște așa-ziși preopinenți care să mă jignească, unul mai abitir decât altul, ba chiar susținând că medicii și alte cadre medicale sunt cele îndreptățite să iasă în stradă și să ceară salarii mai mari. Totdeauna am susținut că, într-adevăr, cadrele medicale - și mă refer aici la cele performante - au salarii de mizerie, la fel ca și cadrele didactice, numai că astfel de nemernici ar trebui închiși imediat, în cel mai bun caz să le fie luat dreptul de a practica. Să se facă gropari, că și ăștia câștigă destul, poate mai bine decât medicii. Cine-și aduce aminte, era o poantă: popa către medic: "Hop, hop, hop,/Tu-i omori, eu îi îngrop! Ce să mai comentezi?! Eu o cunosc pe Mădălina de peste treizeci de ani, o știu și de pe vremea când lucra la gară, la casa de bilete. O fată plină de viață, "de gașcă", cum se spune. Și, iată, cum o serie de animale ce se pretind a fi medici, distrug viața unui om. Sper să nu-mi "răspundă" vreun biped monocoid.
ana:
(26 Septembrie 2014, 05:27)
Faceti public cazul intr un ziar national. E revotator ce se intampla asemenea cazuri sunt din ce in ce mai multe si din pacate nu exista NIMENI langa ei care sa faca dreptate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 24 Oct 2020
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(688 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(614 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(956 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(554 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


10

Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(602 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(433 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(447 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(429 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(744 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(603 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(672 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 13:05
(678 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 11:20
(515 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(546 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(554 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(655 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(545 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(609 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(559 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(557 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(671 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...