Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal în curtea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița

Încurcate sînt legile domnului Cruțu

Scandal în curtea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița

Dincolo de activitățile sportive, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița se lansează în dispute cu foștii angajați. Pensionat în urmă cu cîteva luni, Vasile Drăgan, unul dintre vîrfurile de lance ale instituției, reclamă public faptul că a fost reîncadrat în muncă și apoi demis în baza unor documente fără legitimitate. Mai mult, acesta precizează faptul că mai are de primit și un salariu. În replică la toate aceste acuzații, Marin Cruțu, șeful DJST afirmă: «N-am făcut nimic ilegal. Este doar o neînțelegere...».

Situație bizară
Vreme de mai bine de 25 de ani, Vasile Drăgan a ajutat ca imaginea sportului ialomițean să fie recunoscută dincolo de granițele Ialomiței. Într-un județ văduvit de evenimente marcante, a ajutat la organizarea de competiții sportive și a sprijinit consolidarea carierelor a zeci de generații de sportivi locali. În urmă cu 4 luni, contactul său cu lumea sportului local a încetat de drept, ieșind la pensie. Și tot de atîta timp încearcă să înțeleagă cum a fost posibil să fie reangajat, iar apoi demis, prin două hîrtii pe care le consideră fără legitimitate. «La 23 octombrie 2014, eu am depus dosarul de pensionare, la Casa de Pensii. Directorul m-a întrebat: „Nea Drăgane mai rămîi? Că mai avem probleme de rezolvat, mai avem nu știu ce...». «La data de 24 noiembrie 2014, se emite Decizia nr. 20, prin care eu sînt numit în Comisia de inventariere a patrimoniului DJTS. Ulterior, se emite Decizia 29, antedatată 29 octombrie 2014, potrivit căreia s-a încetat de fapt și de drept contractul meu de muncă în urma pensionării! Problema se pune cum am fost numit în funcție? Decizia 29, dacă era dată la timpul ei, nu mai era nevoie de Decizia 20, prin care mă angajau... Deci a fost antedatată!» reclamă Vasile Drăgan. Situația este cu atît mai complicată cu cît pensionarul-angajat și, ulterior, demis din funcție consideră că, potrivit actelor juridice emise pe numele lui, mai are de primit și o sumă de bani. «În luna decembrie 2014, pe data de 15 decembrie, am primit salariul pe luna noiembrie. În jurul datei de 22-23 decembrie, persoana responsabilă cu Resursele Umane mi-a adus la cunoștință că sumele primite pentru luna noiembrie ar reprezenta de fapt contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate pe 2014! Pentru luna decembrie, contabila mi-a zis că instituția nu mă mai poate plăti că nu trebuia să mai vin la muncă. Păi ce, eu am venit că am vrut eu ?» adaugă, cu indignare, Vasile Drăgan.

Reacția DJST Ialomița: «Nu este nimic ilegal»
Comentariile lui Vasile Drăgan pe seama acestei întîmplări alunecă către incompetența colegilor de serviciu și a faptului că aceștia nu cunosc suficient de bine legea. Mai mult, dacă lucrurile nu se vor lămuri, este pregătit să acționeze instituția unde a profesat în instanță. «Aici este vorba de ceva nelegal, făcut din incompetență... Dacă unitatea nu caută căile legale ca să mi se achite salariul pe decembrie și contravaloarea concediului de odihnă, atunci nu am decît să mă adresez instanței!» conchide Vasile Drăgan. Contactat telefonic de reporterii Independent, Marin Cruțu, șeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița s-a arătat destul de surprins de reclamațiile primite din partea fostului său angajat. Mai mult, acesta consideră că demersurile instituției au fost făcute în litera și spiritul legii. «Nu înțeleg ce vrea domnul Drăgan... Eu i-am explicat cum stau lucrurile. N-are de ce să susțină ce susține în presă. N-am făcut nimic ilegal. Este doar o neînțelegere!» a precizat directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița, Marin Cruțu.

5 Februarie 2015, 16:55 (5320 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


PT MARIN:
(23 Septembrie 2015, 14:35)
mai marine....despre ce spirit vorbesti?pe ce lume traiesti?....frustrati mai sunteti mai copii!!!!
pt parvu:
(23 Septembrie 2015, 14:32)
rusine mai parvule....infractorule....tu te compari cu domnul Crutu???.....nici intro mie de ani
pt acest parvu:
(19 Mai 2015, 20:56)
Tu sa taci!Infractorule!Esti un mucos pe langa Dnul Crutu!Tu uita-te mai bine in "ograda"ta si dupa vorbeste!Respect Dle Crutu!Chiar faceti ceva pentru sportul ialomitean!
Ursu:
(13 Februarie 2015, 11:09)
Ce tot ii dati important?! La pensie cu el. Altu' mai tanar. Stii, emisiune aia de la tv "fa-ti bagajele" hai, drum lung si cale batuta, cin' te prinde sa te ...!
Steaua de la Sălcioara:
(8 Februarie 2015, 12:04)
Dragi ialomițeni din Sălcioara! Fiindcă am găsit numele comunei dv., pe aici. Domnilor, ați avut o învățătoare sectantă în sat, Arghiroiu Steluța! De ce n-ați ținut-o cu dinții? Ați pierdut un cadru didactic de top! L-ați făcut cadou Șc. 3, Slobozia! De doi ani, plângeți după ea. Faceți mătănii, dați acatiste, rugați-vă, mulțumiți pilelor pe care le-a avut tipa! Ați scăpat de un blestem!! Aveți grijă de copiii voștri!
Pt. coco:
(7 Februarie 2015, 19:13)
Cocosatule de Salcioara, te cunosc foarte bine cine esti si cate mizerii ai adus fotbalului ialomitean pana acum. Ai ajuns sa lovesti in niste oameni pe care nu-i cunosti numai sa-ti iasa cocoasa-n evidenta, idiotenia, cretinismul si prostia. Speram ca fotbalul ialomitean dupa aceste schimbari sa arate mult mai bine si mai frumos cu Dl. Crutu. cocosibilule esti o mizerie si o rusine de altfel fizicul tau dezordonat, hidos care face specia umana de ras.
coco-- salcioara:
(7 Februarie 2015, 15:15)
Cine  este acest --crutu--vreo inventie a noii nomenclaturi?,,,,,nu am auzit de el. Lasa-ti valorile sportului Ialomitean sa-si  duca nobila *profesie* pana la final de Mandat. Respect  DL  Vasile Dragan.
marin:
(6 Februarie 2015, 15:56)
Acest ,,domn'' Dragan, isi incheie activitatea in spiritul atitudinii pe care a avut-o in intraga lui cariera. El a antedatat toate documentele atunci cand a avut interese patrimoniale ! Nu inteleg de ce se mai vaita astazi, el este ,,profesorul '' tuturor mizeriilor din sportul ialomitean ! Doua jigodii, atat el cat si Crutu, care mai vor si drepturi, dupa dezastrul pe care l-au gestionat in sportul ialomitean !
Mary:
(6 Februarie 2015, 11:51)
        Tot respectul pentru domnul Vasile Dragan, dar, ar fi cazul sa faca un pas in spate si cu toata demnitatea sa lase locul liber unui tanar cu putere de munca. Nu am nimic cu acest aspect cand cineva se pensioneaza si vrea sa mai munceasca. Jos cu palaria! dar o poti face in cadru privat pana nu mai poate, dar nu la STAT. O sa-mi dati replica - dar, legea ii permite! - e, aici este buba. Da, legea ii permite iar parerea mea este ca aceasta lege a fost data pentru unii ce nu pot lasa "cascavalul" din mana, vezi profesori universitari, medici etc. In conditiile in care sunt copii cu cate doua licente si masterate, cunoscatori a cel putin o limba straina cu atestat, iar calculatorul il viseaza, ei sunt someri, iar tu STAT, ii tii in functii pe, (eu le spun "basina-n portofel"), unii care abia ca se mai pot misca, impartasind in fiecare zi cu colegii de serviciu toate durerile reumatismale de care sufera, etc. Ne plangem ca ne pleaca copiii in strainatate, unde sunt batjocoriti si dezumnizati dar nu luam atitudine vis-a-vis de aceasta lege stramba care vine in completarea lipsei locurilor de munca. Vor sa munceasca, sa mearga la privat, nu la STAT. Acest indivizi motaie dupa pauza de masa, mai bea o cafea, mai citeste un ziar, iar ce poate face intr-o zi, o amana pe o saptamana, apoi pleaca acasa, cumuland astfel salariul cu pensia. Ajunge ...
parvu :
(5 Februarie 2015, 19:32)
tot  respectul  pentru  dragan   ------ crutu  este un  ticalos ---i-l rog  pe dragan   sa spuna  si cum  a ordonat  crutu   sa fie facut ,clasa mentul primilor  10  sportivii ai anului  2014     ------- 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 09 Dec 2019
294 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

6 Decembrie 2019, 19:05


Traian: Polițiștii ialomițeni, în rolul lui Moș Nicolae

Moș Nicolae a venit cu autospeciala de poliție la un copil de numai 10 luni, din localitatea Traian, abandonat de mamă la naștere. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost joi, 5 decembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2019, 13:40
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat joi, 5 decembrie 2019, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 13:20
(149 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Pește confiscat

Movilița: Pește confiscat

65 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 41 de ani, care transporta pe raza comunei Movilița pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:50
(201 vizualizări - 1 comentariu)


4
Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a inițiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:35
(161 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:10
(218 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Gârbovi

Un accident rutier s-a produs în localitatea Gârbovi, pe DJ 203B. Evenimentul a fost înregistrat marți, 3  decembrie a.c., în jurul orelor 19,20, un autoturism părăsind partea carosabilă și acroșând ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:35
(171 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Fetești: Bărbat găsit mort în propriul apartament

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul zilei de marți, 3 decembrie 2019, în jurul orelor 15,10, pentru asigurarea accesului în apartamentul unui bărbat, de 48 de ani. Pompierii de la Stația de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:15
(219 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Veșniciei, din orașul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri, 4 decembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:05
(171 vizualizări - 0 comentarii)


9

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

3 Decembrie 2019, 17:55


10

Slobozia: Liceul Tehnologic Special «Ion Teodorescu» a serbat Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Marți, 3 decembrie 2019, cei 140 de elevi ai Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» din Slobozia au marcat printr-o serbare Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În cadrul ceremoniei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 16:25
(278 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Copil posibil înecat în Borcea

Încă de duminică, 1 decembrie 2019, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești, la solicitarea forțelor de Poliție, au intervenit pentru căutarea unui minor dispărut în zona pontonului din comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 08:20
(194 vizualizări - 0 comentarii)


12
Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de căutare a unui minor de 13 ani, Costel Cătălin Ioniță. Joi, 28 noiembrie 2019, băiatul a plecat de la domiciliul unchiului său din comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:45
(401 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Spectacole de muzică folclorică și tradiționala paradă militară sunt principalele evenimente care se vor desfășura la Slobozia cu ocazia «Zilei Naționale a României». Manifestările debutează la ora 11, ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:40
(420 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, care se sustrăgea executării unei pedepse de 7 luni închisoare a fost indentificat de polițiști și încarcerat. Acesta a fost condamnat definitiv, printr-o sentință ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:35
(288 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Ialomița: Campanie de donare susținută de preoți

Preoții din 4 localități ialomițene, respectiv Iazu, Valea Ciorii, Scânteia și Murgeanca, au participat marți, 26 noiembrie 2019, la o campanie de donare de sânge, organizată de Centrul Județean de Transfuzie ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:30
(300 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii și polițiștii ialomițeni, la datorie de «Ziua Națională a României»

Manifestările organizate în județul Ialomița cu ocazia Zilei Naționale a României vor fi supravegheate de jandarmi. Astfel, efectivele de intervenție ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:25
(215 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 61 mii de lei aplicate de polițiști

În urma unei acțiuni a polițiștilor ialomițeni privind abaterile de la regimul rutier, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale de 61 mii de lei. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:20
(316 vizualizări - 0 comentarii)


O bătrână de 73 de ani din Jilavele a dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni caută o bătrână de 73 de ani care a dispărut de la domiciliul din localitatea Jilavele. Rudele femeii spun că în data de 26 noiembrie 2019 aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:15
(233 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiunile preventive în școli desfășurate de polițiștii ialomițeni au continuat și în această săptămână. Miercuri, 27 noiembrie 2019, oamenii legii au mers la Fetești, acolo unde au discutat cu elevii din ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:10
(243 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispece­ratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 08:25
(218 vizualizări - 0 comentarii)


CJAS Ialomița: Înregistrarea în sistemul informatic a bolnavilor cronici

Înregistrarea în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a bolnavilor cu afecțiuni incluse în Programele Naționale de Sănătate stabilite de Ministerul Sănătății se va face numai pe baza adeverinței ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 08:10
(291 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Copil de 4 ani, mort după ce a fost intoxicat cu fum

Marți, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 9,20, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Săveni-sat Frățilești. La fața ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 15:25
(468 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: A intrat cu camionul în lac

Un accident rutier s-a produs luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orei 6,15, în localitatea Movilița, când un autotren a derapat de pe partea carosabilă și a intrat în Balta Movilița. Pentru salvarea victimei ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 15:20
(396 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Cinci persoane intoxicate cu fum de la o sobă

Cinci persoane au fost intoxicate cu fum în comuna Ciochina luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orelor 07,30. Pentru salvarea victimelor, intoxicate cu fum produs de o sobă cu lemne folosită la încălzirea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 15:15
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: S-au răsturnat cu mașina

Accident rutier cu trei victime în localitatea Coșereni, pe DN2. Evenimentul s-a produs luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,55, la intersecția cu localitatea Borănești, când o autoutilitară a părăsit ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 15:10
(354 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Informare cu privire la prevenirea apariției unor noi focare de pestă porcină africană

Având în vedere dinamica evoluției pestei porcine africane și în contextul debutului sezonului rece, în care sacrificarea tradițională a suinelor din gospodării cunoaște o creștere semnificativă, DSVSA Ialomița informează toți crescătorii de porcine, din exploatațiile nonprofesionale, cu privire la necesitatea respectării următoarelor măsuri: ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:30
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Română: Campanie internațională de prevenire a violenței domestice

Poliția Română: Campanie internațională de prevenire a violenței domestice

Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:25
(339 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 68 de ani, din Slobozia, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:20
(273 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Grivița, reținut de polițiști după o urmărire ca în filme

Un bărbat de 32 de ani, din Grivița, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru «ultraj» și cumul de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 08:15
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...