Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița «mireselor» pentru proxeneți și combinatori

Ialomița «mireselor» pentru proxeneți și combinatori

Tinerele din generația actuală încearcă să-și găsească un sens în viață într-un context social ambiguu. Deznodămîntul acestei revolte poate avea un final tragic. În cele mai fericite cazuri, abandonînd școala, tinerele dau naștere unui copil și își întemeiază o familie. În situații extreme, acestea devin victime ale infractorilor, prin șantaj emoțional. Instabile și vulnerabile, pentru aceste fete cîteva vorbe frumoase spuse la telefon sau pe site-urile de socializare sînt suficiente pentru a deveni sclave sexuale. Iar această realitate dureroasă se petrece și în Ialomița. Alături de alte instituții abilitate, polițiștii încearcă să facă ordine în mințile debusolate ale acestor tinere. La fel de real este și faptul că, în situații izolate, pînă și autoritățile eșuează.

Fuga de acasă
Un punct de vedere solid cu privire la această situație îl oferă reprezentanții Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Una dintre atribuțiile polițiștilor care își desfășoară activitatea în cadrul acestui departament este aceea de a găsi și reintegra social persoanele dispărute. În anul precedent, 169 de persoane au fost descoperite de oamenii legii, după ce au fost declarate dispărute de rude sau apropiați. 44 dintre cazuri se referă la minori care au fugit de acasă! «Cauzele sînt multiple. Fie că provin din familii sărace, dezorganizate sau pur și simplu sînt influențate de anturaj. Sînt și situații în care părinții îi amenință pe copii, nu comunică cu ei să afle ce probleme au. Tocmai de aceea, mulți adolescenți, printre care se regăsesc și fete, părăsesc domiciliul...» explică situația inspectorul principal de poliție Mirona Ivan, șef în cadrul Compartimentului Urmăriri al IPJ. Deși sînt considerate situații izolate, în ceea ce le privește pe adolescentele date dispărute, organele judiciare se confruntă cu refuzul acestora de a se mai întoarce acasă sau părăsirea domiciliului după ce au fost reintegrate în familie. «Este o activitate elaborată. Noi identificăm locul unde se află aceste tinere, le asigurăm protecția pînă în sînul familiei... De multe ori le consiliem și pe ele și pe membrii familiei. Așa cum am mai spus, din practică, părinții ar trebui să comunice mai mult cu adolescenții. Au fost și cazuri, puține ce-i drept, cînd fetele au plecat din nou sau au refuzat să mai vină acasă, din diferite motive...» adaugă inspectorul principal de poliție Mirona Ivan.

«Ce faci botic? Mi-e dor de tine rău...»
Urmările acestei revolte adolescentine pot fi alarmante. Datele Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că în cursul anului precedent 86 de eleve au renunțat la școală pentru că au devenit mame. Multe dintre acestea sînt tinere, de maxim 17 ani, care au fugit de acasă. În cazurile cele mai grave, tinerele ajung să devină victime ale infractorilor. Zecile de dosare penale instrumentate de procurorii ialomițeni au demonstrat faptul că multe dintre faptele cercetate vizează tinere exploatate sexual. Metoda folosită de infractori pentru a profita de vulnerabilitatea tinerelor este șantajul emoțional. Un asemenea mod de operare l-a practicat și inculpatul Costel Barcan, trimis în judecată pentru proxenetism. Cazul a fost mediazat de către Independent anul trecut, în luna ianuarie. Barcan a exploatat în scop sexual mai multe tinere, fiecăreia dintre ele promițîndu-le «că le va lua în căsătorie și că intenționează întemeierea unei locuințe proprii sau cumpărarea unui apartament...». Victimele au fost apoi transportate în Italia și obligate să întrețină raporturi sexuale plătite pe drumurile din peninsulă. Din actele de urmărire penală reiese faptul că inculpatul se folosea de cuvinte frumoase pentru a-și domina victimele. De fiecare dată cînd discuta cu ele, el le alinta cu apelativul «guriță», «suflețelul meu» sau «botic». Orbite de falsele sentimente ale proxenetului, tinerele preferau să «posteze pe site-uri web anunțuri și poze cu conținut obscen», reușind să cîștige din prostituție pînă la 100 de euro pe oră. Banii intrau în conturile inculpatului, iar fetele trăiau doar cu mirajul unei iubiri care nu a fost împărtășită vreodată.

6 Februarie 2015, 15:55 (6246 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ana a primit 500 de amenzi pentru prostituție
Sex on-line în Italia, cu surorile-porno din Ialomița
Ialomița: Dosare penale și amenzi pentru prostituție

Comentariile cititorilor:


NENEA ION:
(12 Februarie 2015, 21:17)
Pe astia nu-i mai vad procurorii. Pana cand vor mai face ce vor in Slobozia? Sau cumva ei au drepturi care nu trebuiesc incalcate. La ei nu se poate filaj, ascultari legele sau ilegale de telefoane sau ambientale ca la politisti. Numai pentru politisti se poate orice ca ei nu sunt oameni si nu au drepturi. Domnii infractori au drepturi si sa nu indraznesti sa le deranjezi cumva.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 21 Nov 2019
204 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

19 Noiembrie 2019, 19:15


IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»

Luni, 18 noiembrie a.c., Poliția Română a demarat acțiunea națională «Foc de Artificii». Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2019, 16:05
(151 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Un accident s-a produs la Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 8,05, între două autoturisme. Pentru salvarea victimelor au intervenit o descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:30
(207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la Mihail Kogălniceanu

În vineri spre sâmbătă, 15/16 noiembrie a.c., în jurul orei 3,45, a izbucnit un incendiu la un garaj auto din incinta unei gospodării din localitatea Mihail Kogălniceanu. La fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:25
(145 vizualizări - 0 comentarii)


4

Moldoveni: A ars un autoturism

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de autoturism din localitatea Moldoveni. La fața ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:20
(97 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii slobozeni au deblocat ușa unei bătrâne

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei persoane de 73 ani. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:15
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au acceptat invitația de a participa la o acțiune de împădurire, desfășurată sub deviza «România plantează pentru mâine ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:15
(187 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Duminică,17 noiembrie a.c, polițiștii feteșteni au depistat doi șoferi conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. În primul caz, un tânăr de 25 de ani, din Fetești, a ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:10
(113 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fierbinți-Târg: Produse contrafăcute, confiscate

Zeci de produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii Orașului Fierbinți Târg. Vineri, 15 noiembrie a.c., polițiștii au oprit, pentru control ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 14:05
(103 vizualizări - 0 comentarii)


9

APIA: Pete 700 mii de fermieri, autorizați la plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova informează că, începând cu data de 16 octombrie 2019, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, s-a autorizat la plată la nivel național ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 13:40
(129 vizualizări - 0 comentarii)


10

Proiecte europene implementate de DSVSA Ialomița

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează asupra semnării a două Contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile prin Programul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 11:05
(117 vizualizări - 0 comentarii)


DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

Direcția de Sănătate Publică Ialomița anunță faptul că a doua tranșă de vaccin antigripal a fost distribuită de la finalul săptămânii trecute în cabinetele medicilor de familie din județ. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 16:10
(264 vizualizări - 4 comentarii)


12
Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în preajma hramului bisericii «Sfântul Evanghelist Matei», vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17,00, o delegație de la ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:55
(334 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de promovare a școlilor de pompieri în liceele din Ialomița

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au desfășurat o amplă campanie de promovare a școlilor de pompieri în liceele din județ. Campania a debutat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:50
(163 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:45
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:40
(310 vizualizări - 3 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni, trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 6,00, pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:35
(280 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: «Voluntar, implică-te!»

Joi, 7 noiembrie 2019, la Sala de Festivități a Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia s-a desfășurat cea de a V-a ediție a evenimentului «Voluntar, implică-te!», eveniment organizat de Agenția ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:30
(130 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 18-22 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:25
(137 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Diabetului», marcată și la Slobozia

Slobozia se alătură orașelor din țară care în noiembrie marchează «Ziua Mondială a Diabetului». Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică și medicii diabetologi din județ organizează până pe data de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:20
(133 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă campanie la Crucea Roșie Ialomița

Crucea Roșie Ialomița este înscrisă în Programul «Colgate», o campanie ce se desfășoară în perioada noiembrie 2019-februarie 2020. Alături de alte 10 județe din țară, peste 77 mii de copii din clasele primare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:15
(164 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

Un polițist rutier ialomițean a reușit să cucerească toate cele 13 vârfuri de peste 2500 metri din România, atingând înălțimile amețitoare ale Alpilor Italieni, Munților Balcani sau Muntele Olimp. Agentul ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:10
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:15
(306 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


DN21: Accident rutier soldat cu trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 6,20, s-a produs o coliziune între două autoturisme pe Drumul Național 21. Pentru salvarea victimelor, au acționat salvatorii de la Detașamentul Slobozia cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:10
(381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Căzănești: «Cupa Bărăganului la Oină»

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Sala de Sport a orașului Căzănești se va desfășura, începând cu orele 10,00, prima ediție «Cupa Bărăganului la Oină». Competiția, organizată de Federația Română de Oină împreună ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:05
(485 vizualizări - 4 comentarii)


La volan prin Urziceni, fără permis de conducere

Marți, 12 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 18 ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, fără a deține permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:25
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Peste 200 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, care transporta pe DN2A pește fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:20
(283 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Accident rutier soldat cu cinci victime pe DJ212

Evenimentul s-a produs marți, 12 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, când un autoturism a părărăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un pom aflat pe marginea șoselei. La locul intervenției au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 13:05
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2019»

Vineri, 15 noiembrie 2019, începând cu orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2019». Evenimentul este organizat de Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 12:10
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-a înscenat singur o tâlhărie după ce a pierdut banii la păcănele

Polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Slobozia, care și-ar fi înscenat singur o tâlhărie calificată. În fapt, luni, 11 noiembrie 2019, în jurul orelor 18,00, un bărbat a apelat numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:15
(393 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...