Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Latifundiarul Ștefan Poienaru și fiica sa au fost puși  sub control judiciar

Anchetă DNA la Agrofam

Latifundiarul Ștefan Poienaru și fiica sa au fost puși sub control judiciar

În urma perchezițiilor desfășurate la Fetești, procurorii Anticorupție au decis să-l cerceteze sub control judiciar pe latifundiarul Ștefan Poienaru. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Poienaru are 4 capete de acuzare. În același dosar este urmărită penal și Maria Ecaterina Traicu Văleanu, fiica acestuia.

Au fraudat bugetul Uniunii Europene
În cazul lui Ștefan Poienaru, procurorii DNA au reținut comiterea infracțiunilor de «complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei», «participație improprie la tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei», «participație improprie la tentativă la infracțiunea de înșelăciune», «complicitate la infracțiunea de înșelăciune». În cazul fiicei acestuia, Maria Ecaterina Traicu Văleanu, procurorii Anticorupție au stabilit faptul că aceasta se face vinovată de comiterea infracțiunilor de «înșelăciune» și «folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei». Anchetatorii DNA consideră faptul că Ștefan Poienaru, prin intermediul firmelor pe care le deține, a fraudat și a încercat să fraudeze bugetul consolidat al statului și cel al Uniunii Europene. Mai mult, procurorii consideră că Poienaru, «în perioada 2009-2011, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, prin intermediul fiicei sale Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina, inculpatul Poienaru Ștefan a obținut fonduri în valoare de 3800000 lei. În acest caz, cercetările au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009 și că societatea respectivă a manipulat procedura de licitație în mod deliberat și intenționat și a creat condiții artificiale pentru a obține în mod ilegal și fraudulos finanțare de la bugetul UE și de la bugetele naționale pentru echipamentele deja închiriate», se arată într-un comunicat de presă remis publicității de Biroul de Presă al Direcției Naționale Anticorupție. Măsura controlului judiciar impus de procurorii DNA pe numele lui Ștefan Poienaru și al fiicei sale expiră peste 60 de zile.

11 Februarie 2015, 14:59 (6630 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Moșierul Poienaru a primit sprijin financiar ILEGAL pentru 1000 de hectare
Neînceperea urmăririi penale pentru Ștefan Poienaru
Ultimul mohican al vinului ialomițean

Comentariile cititorilor:


anonimu sj:
(16 Februarie 2015, 20:10)
las ca altii au fraudat cu multi mai multi bani statul si se bucura de imunitate  si locuri de munca nu ofera pacat ca el a pornit de jos si a oferit locuri de munca poate la oameni care nu aveau unde sa lucreze sau ce sa manince
nicu:
(13 Februarie 2015, 16:27)
in loc de salariu a dat carne de capra la angajati .asta se numesteom?de ce nu a fost arestat pana acum ?
agronom:
(13 Februarie 2015, 10:10)
       Pacat ca a fost consiliat aiurea, cu, sau fara siinta. A construit un imperiu iar oamenii cu care lucreaza sunt arhii multumiti de salarii, produse, conditii de munca, scolarizare si locuri de munca pentru copiii lor, chiar si locuinte, pe care sa le plateasca lejer. Este omul care a pornit de jos. Pacat.    @ Florin.- esti un prost.
FLORIN:
(12 Februarie 2015, 14:57)
La PUSCARIE cu Tatal Hotilor din Fetesti ! 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 13 Nov 2019
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

12 Noiembrie 2019, 17:10


Slobozia: Și-a înscenat singur o tâlhărie după ce a pierdut banii la păcănele

Polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Slobozia, care și-ar fi înscenat singur o tâlhărie calificată. În fapt, luni, 11 noiembrie 2019, în jurul orelor 18,00, un bărbat a apelat numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:15
(134 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis: Tânăr din Săveni, prins de polițiști la volanul unei mașini pe care o furase!

Luni, 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au fost sesizați de o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras autoturismul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:10
(122 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui hidrant de la intersecția străzilor Artelor cu Mecanizării, din orașul Țăndărei, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:05
(70 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

În perioada 9-10 noiembrie 2019, polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura paza și protecția a 220 secții de votare ce s-au constituit pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:25
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 11-15 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:20
(241 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Marți, 7 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:15
(129 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Fetești

Aproximativ 800 de elevi din cadrul a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au participat la activități preventive în cadrul cărora au fost dezbătute diferite teme care să conducă la prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:10
(112 vizualizări - 0 comentarii)


8

Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 17:10
(267 vizualizări - 0 comentarii)


9

Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 16:10
(202 vizualizări - 0 comentarii)


10

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:20
(350 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:15
(239 vizualizări - 0 comentarii)


12

Bărbat din Fetești, arestat pentru conducere fără permis

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:10
(156 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: Cercetat pentru «deținere de obiecte periculoase»

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza municipiului Slobozia un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un baston metalic cu 3 elemenți. Cel în cauză a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:05
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Marți, 5 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 19:05
(406 vizualizări - 1 comentariu)


S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

Ziua de 5 noiembrie 2019 a început cu o veste extrem de tristă pentru handbalul românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 72 de ani, unul dintre cei mai longevivi și valoroși antrenori pe care i-a avut ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:45
(547 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: Persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, o femeie de 52 de ani, din localitatea Movilița, a apelat numărul de urgență 112 sesizând faptul că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, are stări de leșin. În ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:40
(227 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident

Duminică, 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În fapt, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:35
(163 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 500 sancțiuni contravenționale aplicate

În perioada 1-3 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Astfel, în urma activităților au fost constatate 37 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:30
(179 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: 15 focare active de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației despre situația ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:25
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:20
(164 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:15
(183 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:10
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie acroșată de o mașină la Lăcusteni

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Lăcusteni, soldat cu rănirea unui pieton. Concret, în timp ce un bărbat, de 31 de ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:05
(304 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,49%-rata șomajului în luna septembrie 2019

La sfârșitul lunii septembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4194 șomeri (dintre care 1947 femei), rata șomajului fiind de 4,49%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 16:20
(228 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 4-8 noiembrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:15
(315 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:05
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

În perioada 5-11 noiembrie 2019, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi Hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:15
(514 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Învăț, știu să mă apăr!»

Miercuri, 30 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Ialomiță a organizat acțiunea «Învăț, știu să mă apăr!». Evenimentul s-a desfășurat la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:10
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Rădulești

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Rădulești, și-ar fi agresat soția. În urma formularului de evaluare a riscului întocmit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 16:15
(516 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nissan Pathfinder în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 13 noiembrie 2019 George în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate pentru independent în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței Goe în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate @Ioana în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate @cetatean în Luminița Barcari a revenit în fruntea Învățământului ialomițean @cetatean în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței mambo în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate vai de noi în Administrația din Ciulnița amenință cu evacuarea o familie cu trei copii La vot cu tot ce misca inca în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței cetatean în Luminița Barcari a revenit în fruntea Învățământului ialomițean ???? în Schimbarea prefectului și subprefectului, prioritate pentru deputatul PNL Gheorghe Tinel Daniela în Luminița Barcari a revenit în fruntea Învățământului ialomițean Io în La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate cetatean în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței EU PSD în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței PSD ist în PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței Cineva în Administrația din Ciulnița amenință cu evacuarea o familie cu trei copii Cineva în Administrația din Ciulnița amenință cu evacuarea o familie cu trei copii Legi dulci,cu faguri în Șpăgile luate de agenții Poliției Autostrăzi-Fetești trebuie probate din nou
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...