Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

Luminița Barcari zice că depolitizează școlile ialomițene

Descentralizații noștri cei de toate zilele

Luminița Barcari zice că depolitizează școlile ialomițene

De aproximativ o lună și jumătate, profesorul Luminița Barcari este din nou șef al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. O instituție care ani de-a rîndul a făcut casă bună cu politica. Cu o altă atitudine decît în primul mandat și cu dorința de a schimba din temelii sistemul educațional la nivelul județului, șefa învățămîntului ialomițean susține că sub conducerea ei, politica va dispărea din școli!

Vremuri noi pentru școala ialomițeană
Într-o zi extrem de aglomerată, profesorul Luminița Barcari își face timp și pentru interviul rubricii Independent. Cunoaște foarte bine care este rolul instituției pe care o conduce. «Inspectoratul Școlar Județean Ialomița reprezintă o interfață între Ministerul Educației și unitățile de învățămînt din județ. De asemenea, are și rolul de a monitoriza aplicarea legilor și a efectua controale cu privire la modul în care acestea sînt aplicate» precizează noua șefă a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Proaspăt reconfirmată în funcție, de data aceasta printr-un concurs extrem de exigent, Luminița Barcari prezintă și viitorul său plan de management. «Prioritatea mea este pregătirea în cele mai bune condiții a examenelor naționale și evident obținerea unor rezultate cît mai bune la acestea» motivează ea. Deși la primul mandat în fruntea școlilor ialomițene a fost susținută politic, Luminița Barcari precizează că de data aceasta lucrurile s-au schimbat și va face demersuri pentru depolitizarea școlii ialomițene. «În nicio instituție publică politicul nu are ce căuta, mai ales în școli! Vom face eforturi pentru ca, indiferent de culoarea politică, directorii de școală și primarii de localități să se înțeleagă și să se sprijine reciproc. Ne dorim un climat de normalitate în școli!» a conchis Luminița Barcari.

5 Mai 2015, 15:15 (5452 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Învățământul ialomițean pariază pe clasele simultane
500 mii de absențe au rămas nemotivate în primul semestru școlar
Foștii directori ai școlilor din Ialomița rămân istorie

Comentariile cititorilor:


@un alt părinte:
(9 Iulie 2015, 10:05)
@un alt părinte. Asemenea sesizare se face direct la IȘJ! Cu toate numele date. Curaj sau lașitate? Scrieți și sunt obligați să vă răspundă! Dacă vreți dreptate.
un alt parinte :
(8 Iulie 2015, 17:39)
Doamna Inspector, la scoala din satul meu este directoare o invatatoare care a avut doar rezultate slabe , o snoaba care minte mult si nu face nimic; generatiile pe care le-a dat au fost dezastre umane.Am asteptat o schimbare, dar...nimic.Parca e batuta in cuie in scaun .Si cand te gandesti ca a fost numita cu delegatie! Au trecut 6 ani si tot cu  delegatie a ramas.Asezati lucrurile in normalitate si, poate , se va schimba si ceva in scoala noastra . Sunt inca alti oameni capabili sa faca lucruri deosebite.Trebuie doar sa-i cunoasteti !
Gică:
(17 Iunie 2015, 13:24)
E oficial! Barcari a trecut concursul politic! Nicio urmă de îndoială! Așa vor urma directorii!
Veronica - parinte:
(17 Iunie 2015, 12:06)
         Daca  domnia sa a  fost  numita  pe post printr-un  concurs  de maxima exigenta - cum pretinde- si nu politic, asa sa se procedeze si pentru alegerea directorilor de scoli-concurs exigent. La ora actuala sunt scoli conduse de oameni incapabili si cu o activitate dezastruoasa la clasa.Problema nu ar fi ca sunt invatatori la baza .Jos palaria pt. invatatorii demni de aceasta functie!!
@ana:
(1 Iunie 2015, 09:47)
Cine n--o lasă să-și facă treaba? Dar care-i treaba ei, știe? Ce să faci cu educația ei de om supus unui partid politic? Se vede ceva sau mai așteptăm câțiva ani că nu-și cunoaște încă Fișa postului?!
ana:
(31 Mai 2015, 21:50)
Să fie lăsată să-și facă treaba.Eu am încredere în doamna.Măcar are altă prestație față de ,,fostele",educată,pregătită...
Vali:
(25 Mai 2015, 18:31)
UNII VOR NUMELE ȘI DETALII DESPRE NOII INSPECTORI! Alții știu deja. Bârfele sunt in multe pe metru pătrat!
Popa:
(24 Mai 2015, 00:22)
@nasu. Ți se pare. N-o cunoști și nici nu ți-aș dori. Las-o așa!
nasu:
(23 Mai 2015, 19:03)
De ce s-o vopsi cucoana asta cu rosu aprins in cap??Ca pare om serios de altfel
Cristi:
(14 Mai 2015, 21:29)
@liniște! Nu s-a terminat circul! Aveți răbdare! Va merita așteptarea!
Silenzio Stampa:
(14 Mai 2015, 18:30)
Cică a avut loc un concurs pentru ocuparea posturilor din conducerea ISJ! Nimic, nicio stire despre rezultate? Ca a trecut aproape o saptamana...De ce oare presa ialomiteana este mereu prinsa in ofsaid?
Profu:
(11 Mai 2015, 16:59)
STELUTA (mitrea) e campioana
Profesor:
(8 Mai 2015, 14:59)
Să vedeți inspectori ce-și trage, madam! Unul mai vertical ca altul....după chipul și asemănarea sa! Dragă ziar! Să dai, te rog, lista completă cu "NOUL IȘJ" Ialomița. Un sfat: cu o zi înainte să ne pregătești psihologic pentru atenuarea șocului.
Silenzio:
(8 Mai 2015, 01:12)
Dacă era un psd ist ȘEF până acun era distrus site ul de comentarii, alfel posteaza numai oameni integri....... oare în 2 zile să fie așa înghesuiala!!!!!!! Ultimul exemplu concret.......când s -a scris de mitrea(CU M MIC), comentariile au fost vagi.....nu mai vorbim de olimpiada națională....ce a fost comandat aia a apărut!!!! De ce oare????????? PSD-NL-DL și dacă au mai fost altele să trăiască......
Vidu:
(7 Mai 2015, 18:53)
toți conducătorii sunt politic, concursul e sanchi, gălusca in gura satului. Mai fotogafiati, este de colorata.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 27 Mar 2017
90 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

ANOFM: S-a prelungit perioada de înscriere pentru oferta de muncă sezonieră în agricultură în Spania!

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin serviciul de ocupare EURES România oferă 200 locuri de muncă vacante pentru muncă sezonieră, ambalat fructe și verdețuri (regiunea Lérida-Spania). ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2017, 12:20
(137 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Printre activitățile premergătoare «Zilei Poliției Române», polițiștii ialomițeni organizează joi, 23 martie 2017, în intervalul 10,00-12,00, «Ziua Porților Deschise», pentru cetățenii care doresc să cunoască ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2017, 12:55
(137 vizualizări - 0 comentarii)


2

ISU Ialomița: Exercițiu de cutremur la Urziceni

«Cutremur cu urmări negative pe amplasamentul SC SNTGN SA Urziceni» este ipoteza unui exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, în care structurile implicate vor acționa integrat pentru gestionarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2017, 12:15
(166 vizualizări - 0 comentarii)


3
Recrutare la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Recrutare la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează tineri absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat (sau în curs de absolvire a liceului), pentru instituțiile militare de învățământ din Ministerul ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2017, 12:05
(221 vizualizări - 0 comentarii)


4

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

21 Martie 2017, 19:35


Amara: Elevii, informați despre delincvența juvenilă

Efectivele Poliției Orașului Amara, în colaborare cu jandarmi și polițiști locali, au organizat și desfășurat activitatăți preventive, la care au participat aproximativ 80 de elevi ai Școlii Gimnaziale ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2017, 12:50
(190 vizualizări - 0 comentarii)


6

Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 62000 de lei, 9 permise suspendate

La acest sfârșit de săptămână, 17-19 martie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 17:25
(317 vizualizări - 0 comentarii)


«Artă populară și tradiție folclorică» la Sălcioara

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria comunei Sălcioara, organizează sâmbătă, 25 martie 2017, orele 11,00, la Căminul Cultural din această ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 15:40
(479 vizualizări - 0 comentarii)


8
Cazul «Raisa»: Drept la replică al familiei Uzea

Cazul «Raisa»: Drept la replică al familiei Uzea

Ca urmare a comunicatului de presă susținut de managerul Spitalului de Urgență Slobozia în data de 11 martie 2017, dorim să facem următoarele pecizări:
1. Așa cum doamna manager precizează, dosarul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 14:10
(610 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în sistem integrat

Polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați la acest sfârșit de săptămână, 17-19 martie 2017, în executarea unei serii de acțiuni în ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 13:25
(502 vizualizări - 0 comentarii)


10

Lansare de volum la Muzeul Agriculturii din Slobozia

Vineri, 24 martie 2017, la orele 13,00, la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va avea loc lansarea volumului «Elemente mitice precreștine și creștine, în colinda românească, studiu folcloric» ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 12:20
(473 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia: Invitație dezbatere publică

Primăria Municipiului Slobozia, în conformitate cu Legea 273/2006, privind finanțele publice locale, aduce la cunștința publică «Proiectul Bugetului General al Municipiului Slobozia pe anul 2017». «Proiectul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 11:05
(453 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJFP Ialomița: Încasări la buget de aproape 87 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice a încasat, în primele două luni ale anului 2017, la bugetul general consolidat suma de 86,78 milioane de lei. Menționăm că, din bugetul de stat, s-a rambursat ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 10:20
(372 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 7 aprilie 2017, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la Slobozia-Centrul Cultural UNESCO «Ionel ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2017, 08:05
(243 vizualizări - 0 comentarii)


14

AJFP Ialomița: Rambursări TVA

În luna martie 2017, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița rambursează TVA, conform selecție naționale, în valoare totală de 1.326.537 de lei. Suma include, în ordinea vechimii ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2017, 15:20
(167 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii februarie 2017, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7665 șomeri, din care 1815 șomeri indemnizați, respectiv 5850 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2017, 10:05
(185 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

FIRMĂ PRODUCĂTOARE
confecții de damă pentru export
ANGAJEAZĂ
PERSONAL CALIFICAT
Relații la telefoanele
0720/988.888, 0723/666.278

14 Martie 2017, 19:30


anunț angajare

angajăm
PERSONAL NECALIFICAT,
ELECTRICIENI/LĂCĂTUȘI

cu experiență
și ȘOFER categ. C, D, E
pentru fabrica din Afumați
ASIGURĂM TRANSPORT
Salariu motivant, bonuri de masă
Calipso, telefon 0729/072.584

14 Martie 2017, 19:25


anunț angajare

În vederea angajării de
ȘOFERI PROFESIONIȘTI PE TIR
vor avea loc întâlniri cu
reprezentantul firmei
FASULO EST EUROPA LOGISTICA
(TIMIȘOARA) în orașele:
BRĂILA, SLOBOZIA, CĂLĂRAȘI,
ALEXANDRIA, PITEȘTI, SLATINA, CRAIOVA

Șoferii care sunt interesați sunt rugați
să sune la telefon 0749/021.611
sau 0749/021.612
Se cere:
-experiență demonstrabilă pe TIR
în transportul internațional
(cisternă, frig, container sau prelată)

14 Martie 2017, 19:20


Informare privind sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești și Urziceni

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, miercuri, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2017, 16:35
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă de avertisment la Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița au organizat marți, 14 martie 2017, o grevă de avertisment în intervalul orar 10,00-12,00. Acțiunea a fost organizată de Federația Sindicatelor Unite ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2017, 14:50
(389 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Pentru executarea unor lucrări programate de către Enel, la postul de transformare din cadrul Stației de Pompare Apă Țăndărei, SC RAJA SA nu va putea furniza apă potabilă miercuri, 15 martie 2017, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2017, 14:40
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Beat la volan, a intrat cu mașina într-un podeț

În cursul zilei de luni, 13 martie a.c., polițiștii rutieri, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Movilița, au observat un autoturism care a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2017, 14:20
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat un parfum din magazin

Polițiștii slobozeni au fost sesizați luni, 13 martie a.c., de angajatul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2017, 14:10
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. În acest sens, Distrigaz ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2017, 17:05
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Cercul de pictură «Sfântul Apostol Luca» din Urziceni descoperă noi talente

Cercul de pictură «Sfântul Apostol Luca» din Urziceni descoperă noi talente

De la începutul lunii februarie a acestui an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, Cercul de pictură ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2017, 16:05
(216 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 27 permise de conducere, reținute

Serviciul Rutier Ialomița, sub coordonarea Direcției Rutiere cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a organizat pe raza județului o amplă acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2017, 13:35
(212 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Flori confiscate de polițiști

Peste 500 de flori fără documente legale au fost confiscate de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate la nivelul județului Ialomița pentru verificarea legalității comerțului cu flori și plante ornamentale ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2017, 13:15
(200 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Slobozia

De marți, 14 martie 2017, de la orele 17,00, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane». Evenimentul, aflat ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2017, 09:20
(355 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins de polițiștii locali după ce a furat banii din geanta unei călătoare

Vineri, 10 martie 2017, în jurul orelor 10,55, un echipaj al Poliției Locale Slobozia a fost interceptat, pe peronul Autogării Slobozia, de către o persoană care le-a comunicat că un individ  ar fi ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2017, 16:10
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...