Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: «Ziua localității», o afacere de milioane

Ialomița: «Ziua localității», o afacere de milioane

În fiecare an, aleșii celor 66 de unități administrativ-teritoriale din județ organizează pentru ialomițeni «Ziua localității». Inventată ad-hoc sau vechi de zeci de ani, aceste «zile ale localității» diferă de la o localitate la alta, în funcție de calitatea invitaților, bunul simț al edilului local sau motivul pentru care au fost organizate. Există însă și un numitor comun, respectiv banii publici. În cazul comunelor, fiecare astfel de manifestare stoarce bugetul local de sume variind între 10 și 25 mii de lei. În cazul orașelor, după cum veți vedea, obiceiurile diferă de la un edil la altul...

Cîte bordeie, atîtea «zile ale localității»
Ialomița are 66 de unități administrativ teritoriale. Asta înseamnă 59 de comune și 6 orașe, fiindcă localitatea Căzănești și-a recăpătat recent statutul de comună. Fiecare dintre aceste localități (excepțiile se pot număra pe degete), organizează an de an «Ziua localității». În funcție de puterea economică a zonei și de interesele electorale ale edilului, valoarea unei astfel de manifestări variază, în mediul rural, de la 10 la 25 mii de lei. Cel mai recent exemplu în acest sens îl oferă localitatea Sfîntu Gheorghe, condusă de independenta Livia Gomes. Aceasta a organizat, pe 23 aprilie, cu sprijinul Caravanei Axinte, «un maraton muzical de 8 ore». Rugată să explice ce a justificat un preț atît de piperat, doamna primar ne-a declarat: «Este vorba despre numărul artiștilor invitați, de calitatea spectacolului, de costurile de închiriere a scenei... Axinte este prietenul meu și vă asigur că prețul a fost în regulă!». Aceeași Caravană Axinte a fost împrumutată și în comuna vecină, Balaciu. Spectacolul a avut loc însă pe scena căminului cultural din localitate, a durat doar două ore și, pe cale de consecință, a costat mai puțin... Doar 10 mii de lei! La celălalt capăt al județului, la Săveni de exemplu, valoarea unui spectacol de «Ziua localității», a costat în 2014 circa 20 mii de lei. «Este o sărbătoare pe care o organizez de cînd sînt eu la Primărie (n. red.: 2012). A fost fixată pe 15 august (n. red.: Adormirea Maicii Domnului). Anul trecut a fost invitat Nicu Paleru și din această cauză costurile au fost mai mari. Dar, de obicei, nu costă mult, fiindcă și banii alocați de la buget sînt puțini!» ne explică primarul Mariana Drăgoi.

La oraș pretențiile cresc
Dacă în cazul comunelor costurile sînt stabilite «la mica înțelegere», iar Caravana Axinte este recomandată din gură în gură pentru flexibilitatea ofertei, în mediul urban pretențiile sînt altele. La Fetești, de exemplu, primarul Gheorghe Catrinoiu a rămas celebru pentru generozitatea cu care a dăruit, în anul 2009, circa 200 mii de lei unei firme cu profil industrial pentru organizarea unui eveniment muzical care a marcat, ați ghicit!, sărbătoarea Sfîntului Gheorghe. Acum, la 6 ani distanță, primarul Gheorghe Catrinoiu susține că vremurile acelea au apus și că sărbătoarea municipiului, stabilită undeva prin vară, nu costă mai mult de 7-8 mii de euro. «Nu e vorba doar despre o zi! Sînt, de fapt, zilele orașului, cu spectacole de teatru, cu trupe muzicale, cu evenimente locale. E foarte frumos, vă invităm și pe dumneavoastră!» ne-a declarat acesta. În cealaltă parte a județului, la Urziceni, în anul 2014, «valoarea prestației programului artistic în data de 24 mai, în Parcul Tineretului» a costat fix 22800 de lei. În cazul orașului Fierbinți, aflat la o aruncătură de băț de Capitală, suma crește, că «e la marginea județului și cine-l întreabă aici pe primar pe ce dă banii?» ne explică, anonim, unul dintre angajații Primăriei. Pentru «organizare de eveniment tip festival cu ocazia zilei orașului Fierbinți-tîrg» primarul Iusein Iuksel a plătit în 2014 firmei Thaboo Spa suma de 31 mii de lei. Și exemplele ar putea continua în același registru. Concluzia rămîne însă aceeași: în fiecare an, milioane de lei din banii contribuabililor hrănesc companii de evenimente care oferă ialomițenilor spectacole artistice și muzicale de o calitate îndoielnică. Punct!

O săptămînă de sărbători la Slobozia Un caz special în panoplia organizării «Zilele localității» îl reprezintă Slobozia. Demarată timid, sub mandatul lui Gabi Ionașcu, manifestarea a căpătat amploare și consistență. Anul acesta, potrivit organizatorilor, evenimentul se întinde pe parcursul unei întregi săptămîni și cuprinde toate momentele «tradiționale», de la Sfînta Liturghie la «Nunta de aur» și de la parada dansului și portului popular la focurile de artificii. De costat însă, susține primarul Alexandru Stoica, nu costă nimic! «Am găsit o firmă care face totul pe banii ei. Ea organizează evenimentul, ea invită comercianții, ea face tot! Noi doar punem spațiul la dispoziție, același de anul trecut, de lîngă bazinul olimpic. Să știți că am încercat să implicăm cîteva firme locale în acest eveniment, dar ne-au refuzat. Ai noștri nu sînt interesați și îmi pare rău să constat acest lucru!» expune Alexandru Stoica starea de spirit din acest moment. Firma care organizează «Sărbătorile Sloboziei» aparține lui Alin Oprea (Talisman) și este abonată la acest eveniment de mai mulți ani. Pe lîngă momentele «tradiționale», sînt așteptați pe scena de la Slobozia, sîmbătă și duminică (n. red.: 23 și 24 mai 2015) Crush & Alexandra Ungureanu, Talisman, DJ Sava și Misha.

19 Mai 2015, 19:30 (5367 vizualizări - 14 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(25 Mai 2015, 08:01)
mai nea stoico....zici tu ca ai gasit o firma care face totul pe banii ei, muzicieni....bubuitori...hmmm, mai, unde ai gasit tu firma asta asa darnica???auzi tu, vine firma asa ca vrea sa vina si firma asta, de dragul primarului ranjila incepe sa arunce cu bani in stanga si in dreapta, nici prin minte nu-i trece firmei ca trebuie sa isi scoata banii inzecit...sau poate ii trece... io zic ca daca DNA-ul si-ar pune intrebarea ar cam incepe sa-ti tremure chilotei.....tu ce zici?
Tovarasului primar:
(25 Mai 2015, 07:49)
Mult iubite conducator de urbe.Cum ai vrea sa fie o firma locala interesata de sperturi? Tovarase!Ai retinut cu tarie ca celor multi le trebuie circ.Tovarase!Cum crezi ca asa putini cati sunt cei ce nu iti gusta tovarasiile si nuntile de argint si ...te ierta? Nu avem apa potabila.Avem praf pe bebelusi dupa 30-40minute plimbare prin "oras".Esti un produs al comunismului si asa te vei mentine.Vrem conditii decente.Nu circ.Te avem la indemana-un "rasnic"zilnic-365 zile/an.Ne esti de ajuns.Circule! Razi intr una si doar un bun psihiatru ne ar da raspunsul.Ce sta la baza veseliei tale? Dupa 15 ani un primar si a cerut scuze urbei.Ca a furat ,ca a gresit...Si ala chiar a modificat in bine cateva aspecte.Doar ca la fel ca tine"poza"zambind intr una .La ce spagi se roteau...e normal.Tu.... Tu de ce razi ? Ori mai corect tovarase primar-de cine razi?
Mary:
(24 Mai 2015, 19:24)
       Sa ne bucuram?! dupa ce taiati pomii, cand spuneti ca reabilitati Pata Revolutiei, defapt o reconstruiti inaltand betoane in locul florilor si a brazilor, sa ne bucuram ca ne rupem masinile in gropile din asfalt, ca bem o apa sanatoasa, sa ne bucuram ca o sa ne manace tantarii?! pe cine vreti sa prostiti? Sunteti niste nemernici, smenari de doi bani, gainari, rahati in ploaie ce au de-a face cu justitia. 
acel cineva:
(24 Mai 2015, 16:57)
Mă bucur @mircea ca așa faci.ssa vedem pe 1 iunie când se da în șomaj 700 de angajați de la combinat ce circ de minciuni mai spun aleșii, care nu au grija de bunăstarea fabricilor, ci de alte lucruri și distracții mascate de intenții tot mai bune pt ei.
RomIsBadForYou:
(23 Mai 2015, 22:27)
@mircea Da frate, dar ce populatie are Slobozia/Romania? Nu te astepta sa se organizeze ceva pentru astia mai ''civilizati'' care reprezinta cat la % din satra. Tigania e la putere de asta  Europa iubeste ''Rromania''(Soon™) asa mult(ironie 120%).Daca zici ''Sunt roman'' in afara Romaniei esti rrom :) PS: Daca mergeti la minunatele zile ale sloboziei aveti grija sa va puneti lacate la buzunare , cica predomina o rasa care fura pe acolo (not being racist tho)
mircea:
(23 Mai 2015, 18:32)
@acl cineva...pe bune, chiar nu ma duc....
Gheorghe:
(22 Mai 2015, 22:09)
Sa se dea Stoica in jujeu 
acel cineva:
(22 Mai 2015, 22:07)
...și pun pariu ca toți cei ce zic ca nu se duc la circ acolo îi găsești))) una zic și alta fac..deaia nu se ia nici o atitudine.va place circul..
mircea:
(21 Mai 2015, 20:25)
Boooooooon, urmeaza trei zile de mici, fum, bere, tiganeala....cam asta inseamna zililiii sloboziei....naspa, nu ma duc....
Cetatean:
(20 Mai 2015, 23:28)
Daca primarul e un circ de om , normal ca ïi place genul asta de activitate , unde intalnesti lume pestrita.Mai bine se ocupa de asfalarea strazilor , ca e plin orasul de gropi , cred ca nici in timpul razboiului nu era asa de gaurit !
citizen:
(20 Mai 2015, 23:20)
Vorba unui interlop celebru: cel mai oras urat are sarbatori (de rahat, desigur)
Părere!:
(20 Mai 2015, 19:47)
Nu mai era cazul, dom primar! E ferfeliță centrul! De ce aruncați banii pe circ? Apă ne trebuie, școli, grădinițe, locuri de muncă, bani de pâine....Nu suntem toți proști, bețivi, buni de clovni! Luăm hora-nainte, dar purceaua e moartă-n cocină! Nu vă gândiți că asemenea aglomerări pot da idei?! Chiar și in Slobozia!
GIgi:
(20 Mai 2015, 15:48)
Ce dracu sarbatoriti bai fratilor ca orasul asta n a aratat niciodata atat de jalnic..............!!
CETATEAN :
(20 Mai 2015, 14:16)
Mare evaziune si spagareala  cu zilele Orasului , comunei , etc ... , cind vom termina cu circul asta de doi lei ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
17 Nov 2019
163 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

Direcția de Sănătate Publică Ialomița anunță faptul că a doua tranșă de vaccin antigripal a fost distribuită de la finalul săptămânii trecute în cabinetele medicilor de familie din județ. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 16:10
(90 vizualizări - 1 comentariu)


Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în preajma hramului bisericii «Sfântul Evanghelist Matei», vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17,00, o delegație de la ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:55
(131 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de promovare a școlilor de pompieri în liceele din Ialomița

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au desfășurat o amplă campanie de promovare a școlilor de pompieri în liceele din județ. Campania a debutat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:50
(75 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:45
(80 vizualizări - 0 comentarii)


4

Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:40
(101 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni, trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 6,00, pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:35
(96 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: «Voluntar, implică-te!»

Joi, 7 noiembrie 2019, la Sala de Festivități a Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia s-a desfășurat cea de a V-a ediție a evenimentului «Voluntar, implică-te!», eveniment organizat de Agenția ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:30
(69 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 18-22 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:25
(62 vizualizări - 0 comentarii)


8

«Ziua Mondială a Diabetului», marcată și la Slobozia

Slobozia se alătură orașelor din țară care în noiembrie marchează «Ziua Mondială a Diabetului». Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică și medicii diabetologi din județ organizează până pe data de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:20
(58 vizualizări - 0 comentarii)


9

O nouă campanie la Crucea Roșie Ialomița

Crucea Roșie Ialomița este înscrisă în Programul «Colgate», o campanie ce se desfășoară în perioada noiembrie 2019-februarie 2020. Alături de alte 10 județe din țară, peste 77 mii de copii din clasele primare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:15
(46 vizualizări - 0 comentarii)


10
IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

Un polițist rutier ialomițean a reușit să cucerească toate cele 13 vârfuri de peste 2500 metri din România, atingând înălțimile amețitoare ale Alpilor Italieni, Munților Balcani sau Muntele Olimp. Agentul ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 15:10
(66 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:15
(187 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


12

DN21: Accident rutier soldat cu trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 6,20, s-a produs o coliziune între două autoturisme pe Drumul Național 21. Pentru salvarea victimelor, au acționat salvatorii de la Detașamentul Slobozia cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:10
(176 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Căzănești: «Cupa Bărăganului la Oină»

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Sala de Sport a orașului Căzănești se va desfășura, începând cu orele 10,00, prima ediție «Cupa Bărăganului la Oină». Competiția, organizată de Federația Română de Oină împreună ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 16:05
(174 vizualizări - 1 comentariu)


La volan prin Urziceni, fără permis de conducere

Marți, 12 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 18 ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, fără a deține permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:25
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Peste 200 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, care transporta pe DN2A pește fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:20
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Accident rutier soldat cu cinci victime pe DJ212

Evenimentul s-a produs marți, 12 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, când un autoturism a părărăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un pom aflat pe marginea șoselei. La locul intervenției au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 13:05
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2019»

Vineri, 15 noiembrie 2019, începând cu orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2019». Evenimentul este organizat de Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 12:10
(183 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

12 Noiembrie 2019, 17:10


Slobozia: Și-a înscenat singur o tâlhărie după ce a pierdut banii la păcănele

Polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Slobozia, care și-ar fi înscenat singur o tâlhărie calificată. În fapt, luni, 11 noiembrie 2019, în jurul orelor 18,00, un bărbat a apelat numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:15
(270 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis: Tânăr din Săveni, prins de polițiști la volanul unei mașini pe care o furase!

Luni, 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au fost sesizați de o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras autoturismul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:10
(204 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui hidrant de la intersecția străzilor Artelor cu Mecanizării, din orașul Țăndărei, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 15:05
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

În perioada 9-10 noiembrie 2019, polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura paza și protecția a 220 secții de votare ce s-au constituit pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:25
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 11-15 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:20
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Marți, 7 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:15
(168 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Fetești

Aproximativ 800 de elevi din cadrul a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au participat la activități preventive în cadrul cărora au fost dezbătute diferite teme care să conducă la prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 17:10
(139 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 17:10
(337 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 16:10
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:20
(407 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 17:15
(280 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...