Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie

Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie

După luni de absență în spațiul public, filiala PNL Ialomița a organizat o conferință de presă la care au participat cei doi co-președinți ai filialei, Ioan Martin și Ion Drăgușin, deputatul Cristina Pocora și, surprinzător, fostul viceprimar al Sloboziei, Cezar Zamfir, acum candidat la alegerile interne pentru nominalizarea unui primar PNL pentru Slobozia. Fiindcă primii trei încă mai au șanse să facă politică la nivel local, promitem să ne ocupăm de ei cu altă ocazie...

Șase, revine Cezar!
Nu știm alții cum sînt, dar noi unii, cînd ne amintim cum și-a săpat singur groapa fostul primar Cezar Zamfir anul trecut, participînd la monstruoasa coaliție a Dreptei slobozene parcă ne umflă și acum rîsul. Vă mai amintiți?! Era într-o zi de sîmbătă, 31 mai 2014, iar Cezar, înghesuit de Gigi Manea, Mădălin Teculescu și Radu Paros, declara iresponsabil: «După 25 de ani de așteptare, oamenii au nevoie de o alternativă. În această formulă noi o putem oferi!». Și a oferit-o, o săptămînă mai tîrziu, pe 6 iunie, cînd a fost demis din funcție de plenul PSD din cadrul Consiliului Local. Ei bine, de atunci a curs destulă apă pe gîrla politicii locale, Cezar a aprovizionat cum a știut mai bine farmaciile electoratului ialomițean, a învățat cum să înghită două broaște rîioase dimineața, pe nemîncate, fără să vomite și, vineri, 11 septembrie 2015, cum a prins microfonul, a declarat public pentru uzul și abuzul opiniei publice. «Ca să iasă din grija celor interesați, anunț public că mi-am depus candidatura pentru Primăria Municipiului Slobozia în cadrul competiției interne din cadrul PNL» a spus el, aproape nebăgat în seamă. Și, ca să fie mai convingător, a continuat: «Cunoașteți numele candidaților Dreptei pentru Primăria Slobozia. Domnul Manea, domnul Ioniță, domnul Paros... Probabil că o să ajungem momentan la o discuție mai largă și, dacă reușim să mergem cu un singur candidat, cu siguranță că Primăria va scăpa de PSD și poate că va intra sub o zodie mai bună, mult superioară celei actuale!».

Primarul care este pericol public
Și ca să demonstreze că vorbește serios, fostul viceprimar s-a aventurat curajos în defăimarea publică a primarului în funcție, uitînd de vremea cînd susținea la fel de public USL, iar primarul era cinstit și bun ca pîinea caldă, iar el venea dimineața la birou, își bea cafeaua și, nederanjat de nimeni, își conducea afacerile de pe telefoanele instituției, că de, la o jumătate de duzină de farmacii de țară e muncă multă și profit mic, doar cifra de afaceri e mare, să moară dușmanii lui care l-au adus în stadiul de a-și săpa groapa singur. «La acest moment, primarul Alexandru Stoica este un pericol pentru Slobozia! Și, așa cum în primăvară i-am cerut demisia, de data asta nu mai trebuie să i-o cerem noi... Să știți că avem semnale inclusiv din zona PSD, e o mare nemulțumire acolo fiindcă dă dovadă de o incapacitate crasă. (...) Dacă fostul primar ne-a lăsat cu apa, actualul ne lasă cu groapa! Eu zic că PSD trebuie să facă un pas în spate și e timpul să vină o altă echipă!» a declarat Cezar Zamfir, printre multe alte enormități, lumești și politice în egală măsură. Pentru cele lumești, noi îl iertăm, că oameni sîntem și noi și de greșit, greșim la fel. Pentru cele politice însă, îi recomandăm ca, pe lîngă Prozacul care-l ajută să facă declarații belicoase cu atîta seninătate, să încerce și niște Cosmopharm Neurotonic. Potrivit pliantului de prezentare, acest supliment alimentar este recomandat pentru deficitul de memorie, tulburările de atenție și concentrare, surmenaj psihic, amețeli și zgomote în urechi. Adică exact vocile alea care nu-l lasă pe Cezar să-și vadă de afaceri și îl îndeamnă mereu și mereu să candideze la Primăria Slobozia. Cheltuielile pentru primele 30 de capsule le suportă redacția, domnu’ Cezar. Pentru restul, pînă trec alegerile, facem chetă prin oraș!

21 Septembrie 2015, 07:45 (5483 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
PNL nu are candidat pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


necunoscut din PNL:
(1 Octombrie 2015, 15:46)
De ce nu vrea domnul Cezar sa se apuce de treaba pe baza studiilor pe care le are. Dansul vrea numai functii pe spinarea PNL - ului. Ne-am cam saturat de astfel de oportunisti, care nu au demonstrat nimic prin functiile avute. Ce ati facut in calitare de comisar sef la GNM ? Dar in calitate de viceprimar la Slobozia ? Ati incercat si in domeniul privat (Vivani) dar fara rezultate. Nu cred ca aveti sanse ca primar la Slobozia, asa ca nu cereti ajutor de la PNL, pentru ca cu om ca dumneavoastra nici partidul nu are nimic de castigat. Deja va cunoasc calitatile foarte multi oameni din judet.
Kempes:
(24 Septembrie 2015, 22:48)
Eu votez Cezar,dar am o întrebare:cine e flăcăul în cămașă albastră?
gogu:
(23 Septembrie 2015, 11:08)
Ma lasati cu Teculescu??/ Asta nu are decat propriul interes, cand a fost sa-i boicoteze pe pesedisti , a  tradat si s-a prezentat la sedinta ca sa le iasa la aia ploile. Tinel e cel mai bun lider al dreptei ! Numai ca in Siria sau Afganistan , in Romania  a expirat, nu-l mai crede nimeni 
SORIN:
(23 Septembrie 2015, 09:54)
@carmen. Sigur ai dreptate. Numai că, precum și în cazul medicilor, tinerii pregătiți și cu intenții bune, n-au loc de bătrânii șpăgari, unul mai "profesionist" ca altul. Da, așa e, din păcate!
carmen:
(22 Septembrie 2015, 09:53)
o țață politică. să se ia de mână cu soțioara (tot o țață) și să ne lase cu aerele de politician. pentru SORIN:partidele de rahat au in rândul lor oameni onești, dar aceștia nu sunt promovați pentru că nu știu să fie moluște
Slobo:
(21 Septembrie 2015, 14:28)
În funcție de viitorii candidați la alegerile locale din 2016 eu creditez cu șanse mari pe orice alt candidat altul decât cel al PSD, care are o problemă mare cât Casa Poporului, problema apei potabile, mai nou țigănia de parcare subterană și centru civic sau cum dracu au denumit-o ei.Alegerile din 2016 o să-i prindă pe slobozeni cu aceste aspecte nerezolvate,bașca locuri de muncă puține și prost plătite după 5 ani și jumătate de guvernare PSD. Mai degrabă aș vedea un candidat cu șanse mari să dărâme zidul comunistoid din primaria Slobozia pe Teculescu.Dacă dreapta își va pune un singur candidat bun șansele vor fii mari.Urez succes oricărui candidat care și-a propus să dea jos PSD din toate localitățile din județ. PSD cea mai nocivă soluție din administrația din România.
ex:
(21 Septembrie 2015, 13:20)
Bine ca nu e si Tinel la prezidiu ca le scadea popularitatea la astia vertiginos. E ocupat cu televiziunile , asta da meserie
MiReLa:
(21 Septembrie 2015, 10:53)
oare ce afaceri dubioase are si tipul asta Zamfir, vor iesi ele la iveala in campanie can incepe porcaiala  :D dar de amicul Vlad Neacsu nu se mai aude nimic ?
Gorghiu:
(21 Septembrie 2015, 10:17)
Au o notorietate asa de mare, ca nici măcar un comentariu nu este la articol.
SORIN:
(21 Septembrie 2015, 09:48)
Vă dați seama, oameni buni, ce "valori" au partidele din județul nostru?! La fe ca și la "centru", unde, de-a lungul timpului, s-au perindat și se perindă aceleași figuri nesuferite și penale. Oare partidele astea de rahat chiar nu au în rândul lor oameni cu adevărat onești, oameni care să nu poată fi "agățați" cu nimic?! La un moment dat, eu chiar susțineam, pentru ocuparea unor funcții înalte în administrație, oameni de afaceri performanți care să performeze și în domeniul administrativ. Se pare că aceștia nu vor să se "lege la cap". Preferă să dea șpăgi în stânga și-n dreapta și să-și vadă liniștiți, până intervin organele punitive, de afaceri care prosperă pe zi ce trece. Nu cunosc situația altor județe, dar la noi e clar: nu există o așa-zisă nouă generație. Era să scriu "de politicieni", dar îmi dau seama că nu avem nici "veche generație". Cei de pân'acum nu au fost altceva decât niște profitori de pe urma funcțiilor ocupate, unul mai penal ca altul. Cel mai elocvent exemplu este Vasile Cornel, o tânără speranță a politicii ialomițene care, iată, s-a dovedit a fi penal. Și asta așa, la o primă vedere. Cine știe câte vor mai descoperi procurorii D.N.A.. Problema cea mai gravă este în mediul rural, unde sunt primari matusalemici, dacă mă pot exprima așa. Bine că le mărește salariile pentru inactivitatea depusă de-a lungul anilor, mulți la unii, Guvernul având grijă ca nu cumva aleșii să piardă din vedere cine i-a făcut "oameni".

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 24 Oct 2020
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(688 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(614 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(956 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(554 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


10

Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(601 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(433 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(447 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(428 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(744 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(603 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(672 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 13:05
(678 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 11:20
(515 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(546 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(554 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(655 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(545 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(609 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(559 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(557 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(671 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...