Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei

PNL are, în sfîrșit, un candidat!

Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei

PNL Ialomița a anunțat că are un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Slobozia. După 6 luni de bîlbe și amînări, vineri, 29 ianuarie 2016, Ioan Martin a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a cîștigat competiția internă pentru nominalizarea în cursa pentru Primăria Slobozia. «Vreau să fiu primarul municipiului Slobozia. La 30 de ani de cînd am venit în Slobozia ca stagiar și după 6 ani la conducerea Partidului Național Liberal, vreau să candidez la demnitatea de primar al municipiului Slobozia și, împreună cu echipa mea, să găsim soluții viabile pentru a avea un oraș prosper și demn. Cred că am capacitatea managerială pentru a rezolva problemele cu care se confruntă comunitatea noastră și invit alături de mine toți oamenii responsabili pentru a sprijini și a mă ajuta în acest demers. Este municipiul nostru, mi se pare un gest de demnitate să candidez și mă simt obligat față de concetățenii mei și colegii mei de partid să intru în această competiție!» a declarat Ioan Martin în deschiderea conferinței. Ideea nominalizării lui Ioan Marin pentru Primăria Slobozia nu este nouă. Independent a publicat această «variantă de lucru» a PNL încă din anul 2009, cînd Ioan Marin a ocupat postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. Alături de el în cursa pentru nominalizarea sa drept candidat al PNL la Slobozia s-au aflat consilierii locali PNL Gabriel Ioniță, Cezar Zamfir și Gigi Manea.

29 Ianuarie 2016, 19:20 (23483 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
PNL nu are candidat pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


cont sters:
(6 Iunie 2016, 16:47)
nu te-am votat ptr ca nu te tii de cuvant.ai promis ca ne sponsorizezi la un concurs de dans.rusine sa iti fie !
Vasile:
(9 Februarie 2016, 16:50)
Mai Ioane, il voteaza dracu' ca el insusi este DRACU,SATANA.
Ion:
(9 Februarie 2016, 12:27)
Sa-l voteze dracu'.
manevra:
(7 Februarie 2016, 18:24)
Trece si Lefter Dan inapoi la partid la PNL(PDL), numai asa mai ramane FRATELO la IPJ si acum are mai multa nevoie de el.
mircea:
(7 Februarie 2016, 10:55)
Jac are dreptate, Martin la primarie este manevra pedelistului tinel, pentru a avea drum liber spre cj...dar nu se stie niciodata...s-ar putea ca liberalii sau vechi pedelisti resapati sa aiba o mare surpriza, cam ca virgina care descopera ca nu mai este virgina....:))))))))))))))))))))
lui@jac:
(7 Februarie 2016, 09:15)
Tot mai bine cu deltaplanul decat cu duba DNA-ului, cum sunt transportati psd-istii,centrali si locali, fosti si actuali..
Jac:
(6 Februarie 2016, 23:24)
Tinel gheorghe slugs lu boc si lu basescu il impinge pe martin la primarie ca sa se duca el la cons jud..cand o zbura porcu de la fierbinti la axintele cu deltaplanu
mircea:
(6 Februarie 2016, 19:38)
@Ricuta... poti sa crezi orice, este parerea ta, dar, incearca te rog sa nu mai fi penibil, scrii mult si prost, incearca sa depasesti momentul asta....ti-o spun din suflet.
Rică :
(6 Februarie 2016, 14:14)
Măi mirciulică, îmi pare rău de la ultima mea postare nu am mai intrat și văd că ți-ai făcut singur de cap,neastâmpărațule.Ori v-a dat acum de curând de la PSD ceva firimituri de la ajutoarele șmenuite de anul trecut date de la U.E.,ulei,zahar,făină, biscuiți,tăieței, conserve și bulion,de ai tu atâta energie proletară și tot jignești pe oricine îți iese în cale.Te întreb un lucru:Tu mirciulică crezi în soartă și de asemenea crezi că soarta ta este pe parcursul vieții cea pe care ți-o meriți după faptele tale? Nu este nevoie să îmi răspunzi pentru că răspunsul tău nu vă răsturna părerea pe care o au toți ce citesc ce scrii tu?
Mitocanului cu @....:
(5 Februarie 2016, 20:40)
Ăsta care semnează cu@...destinatarul este o javră! El nu merită niciun răspuns! Este o hahaleră, scrie oarecum inteligibil, dpdv caracter este un kkt cu Moț! Stilul a devenit cunoscut! Porc de porc!
mircea:
(5 Februarie 2016, 19:13)
@Cel de dinainte, despre care cred ca este ricuta, bag de seama ca esti cam nervos si nu prea poti sa te aduni, daca cumva te crezi detinatorul adevarului absolut,  te inseli, dar, faptul ca nici macar numele mic nu il dezvalui, ma face sa cred ca de fapt, esti doar un postac de partid (pedele), am sau n-am dreptate?
@mircea:
(5 Februarie 2016, 10:37)
In "modestia" ta nu realizezi ca orice text postat de tine este o jignire adusa: altori forumisti, limbii romane si nu in ultimul rand, bunului simt.
mircea:
(5 Februarie 2016, 07:52)
@ricuta, daca tot iti plac mangaierile, nu cred ca in vreo postare de-a mea am jignit sau insultat pe cineva primul, daca ai fi fost mai atent ti-ai fi putut da seama...
zuzu:
(4 Februarie 2016, 15:55)
Guvernarea Victor Ponta-cea mai eficienta si apreciata de romani! guvernarea pdl- cea mai nenorocita si scuipata de popor! Masurile anti-criza au fost luate de woodrea si voda-partz  doar ca sa le incapa lor si acolitilor  in buzunare cat mai mult! revenind la scara judetului, cu toate poticnelile unor psd-isti afirm raspicat ca nu exista politician mai gretos si mai ipocrit decat gheorghe tinel, sustinatorul capilor pdl-sti!
Rică :
(4 Februarie 2016, 15:29)
Măi mirciulică, cum bine te-a mângâiat cineva într-o postare anterioară, ce spun eu și ce înțelegi răstălmăcind voit și total aiurea sensul comentariului meu?Sunt convins că toți oamenii de bună credință înțeleg perfect ce am vrut să spun și ce ți-am sugerat ție, dar tu tot timpul iei pe oricine peste picior atunci când nu îți convine ceva ce este legat de tine.Ce este atât de greu să fii om și să te comporți ca atare. Fă-ți o autoevaluare a postărilor și poartă-te mult mai omenește, cea ce postezi tu nu reprezintă o simplă ironie,tu chiar jignești și faci atacuri urâte la persoană, spui multe lucruri indecente și folosești fraze care se spun probabil prin bordeluri. Gândește bine înainte de a mai posta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 03 Iul 2020
79 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 148 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Joi, 23 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 148 de cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 13:10
(588 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Adăpost de păsări cuprins de flăcări

Miercuri, 22 aprilie a.c., în timp ce încerca să igienizeze adăpostul de păsări pe care îl avea în curte, un localnic din Țăndărei a provocat un incendiu. Bărbatul a folosit pentru lucrările de igienizare ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 10:25
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni: Scandalagiul din Bărbulești, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul care a provocat scandalul din Bărbulești, în a doua zi de Paște, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Solicitarea a fost făcută de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 14:10
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 141 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Miercuri, 22 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 141 de cazuri de infecției COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 14:05
(522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Circulau pe șosele fără permis de conducere

Un tânăr de 23 de ani, din Slobozia, și un bărbat de 49 de ani, din Stelnica, s-au ales cu dosare penale în ziua de marți, 21 aprilie 2020, întrucât au fost identificați în trafic fără a avea permis de ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 13:55
(551 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea Ordonanțelor Militare, verificată de polițiștii ialomițeni

Respectarea Ordonanțelor Militare, verificată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din Ialomița au desfășurat marți, 21 aprilie 2020, o amplă acțiune pe raza orașelor Slobozia, Fetești, Urziceni, dar și a comunei Bărbulești. Oamenii legii au verificat modul în care se respectă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 13:50
(548 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 128 cazuri de infecție cu COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de infecție COVID-19 înregistrate în județul Ialomița a ajuns la 128. Mai mult decât atât, din totalul cazurilor din ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2020, 13:05
(728 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Sărbători cu sancțiuni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a dat publicității o serie de date cu privire la activitățile pe care le-a desfășurat în perioada Sărbătorilor de Paște, în ceea ce privește respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2020, 12:50
(603 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 119 cazuri de infecție COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 20 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de infecție COVID-19 înregistrate în județul Ialomița a ajuns la 119. Mai mult decât atât, din totalul cazurilor din județul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2020, 13:10
(663 vizualizări - 0 comentarii)


9
Grupul de Comunicare Strategică: Ialomițeancă de 58 de ani, deces din cauza infecției cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică: Ialomițeancă de 58 de ani, deces din cauza infecției cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat al 12-lea deces înregistrat în Ialomița din cauza infecției COVID-19. Este vorba despre o femeie de 58 de ani, internată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2020, 17:45
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


10
IPJ Ialomița: Acțiune caritabilă a polițiștilor din cadrul Secției 1 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiune caritabilă a polițiștilor din cadrul Secției 1 Slobozia

În pragul Sărbătorilor de Paște, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au oferit ajutoare mai multor familii cu o situație materială precară de pe raza localităților Misleanu, ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2020, 16:15
(542 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 115 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Sâmbătă, 18 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 115 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2020, 12:30
(646 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: Prima zi fără noi cazuri confirmate de infecție COVID-19 în Ialomița

Vineri, 17 aprilie 2020, la nivelul județului Ialomița nu au mai fost confirmate alte cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului 114 ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2020, 13:00
(669 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 114 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Joi, 16 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 114 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:40
(730 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani din județul Iași, pasager al unui autovehicul condus de un tânăr de 33 de ani, a fost rănit după ce șoferul a provocat un accident rutier. În ziua de 15 aprilie 2020, acesta a intrat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:20
(586 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


Stelnica: La volan, fără a avea permis

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Stelnica a fost identificat în trafic, în dimineața zilei de 16 aprilie 2020, fără a avea permis de conducere. Mai mult, acesta a fost sancționat și pentru nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:10
(555 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă în timpul Sărbătorilor

Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11,00-13,00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:05
(510 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A murit în propria locuință

Intervenție a pompierilor din Slobozia în seara zilei de miercuri, 15 aprilie 2020. Aceștia au fost solicitați pentru a debloca ușa unui apartament în care se afla un bătrân, în vârstă de 71 de ani, cu ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 10:50
(738 vizualizări - 1 comentariu)


Ministerul Sănătății crește numărul persoanelor testate pentru COVID-19

Conform Grupului de Comunicare Strategică, reprezentanții Ministerului Sănătății au aprobat includerea pe lista priorităților de testare pentru COVID-19 a unei categorii mai mari de pacienți. Este vorba ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 10:45
(524 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 110 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Miercuri, 15 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 110 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 13:10
(662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Reprezentanții societății RAJA Constanța informează cu privire la faptul că, în perioada 17-20 aprilie 2020, casieriile unității vor fi închise. Astfel, cei care doresc să efectueze plata facturilor la ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 12:30
(544 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă a polițiștilor

În cursul zilei de marți, 14 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești au fost aplicate peste 90 de sancțiuni contravenționale, atât persoanelor care au încălcat prevederile Ordonanțelor Militare cât și ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 11:40
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 10 hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări

Un incendiu de proporții a fost semnalat în noaptea de marți spre miercuri, 14/15 aprilie 2020, la numărul de urgență 112. Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, flăcările ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 11:20
(571 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

Pompierii din Urziceni, alături de paramecidii SMURD au intervenit marți, 14 aprilie 2020, în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2, în apropiere de satul Căldărușanca, din județul Buzău. Șoferul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 14:10
(649 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Grenadă de artilerie, scoasă din pământ

Un localnic din comuna Alexeni, în timp ce săpa în propria gospodărie a scos la suprafață o grenadă de artilerie rămasă neexplodată. Elementul de muniție a fost descoperit luni, 13 aprilie 2020, și se afla ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 14:00
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

În ziua de luni, 13 aprilie 2020, după ce a ars gunoiul pe care l-a strâns din gospodărie, un localnic din comuna Coșereni a aruncat cenușa rezultată în urma arderii în apropierea unor materiale combustibile ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 13:50
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 13:05
(612 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 12:55
(566 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:00
(588 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 15:50
(564 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...