Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Agricultura ecologică se practică doar pe hârtie

În Ialomița

Agricultura ecologică se practică doar pe hîrtie

Fermierii din Ialomița au transformat agricultura ecologică într-un mit. În realitate, puține dintre suprafețele pe care au fost înființate culturi bio corespund criteriilor impuse de Ministerul Agriculturii în domeniu. Problemele se întîlnesc în cazul culturilor întinse pe suprafețe mari, care depășesc 100 de hectare. În urma controalelor s-a constatat faptul că, în aceste cazuri, plantele erau supuse tratamentelor chimice. Recent, inspectorii din cadrul Direcției pentru Agricultură Ialomița au aplicat amenzi de 45 mii de lei pentru abateri de la legislație. Motivele pentru care fermierii continuă să practice agricultură ecologică în aceste condiții sînt generate de prețul ridicat cu care se vînd produsele bio și valoarea mare a subvențiilor oferite de Uniunea Europeană.

Mirajul eco-agriculturii din Ialomița
Direcția pentru Agricultură Ialomița este instituția care monitorizează culturile agricole ecologice și ține evidența suprafețelor. Potrivit reprezentanților acestei instituții, anul trecut, în Ialomița, 62 de fermieri au înființat culturi ecologice pe o suprafață de 7000 de hectare, din care 5214 hectare au fost destinate sectorului cerealier. Raportat la cele mai importante culturi, precizăm faptul că grîul ecologic a fost însămînțat pe 2468 hectare, porumbul pe 908 hectare, floarea-soarelui pe 744 hectare, iar rapița pe 914 hectare. «Există o preocupare în ceea ce privește culturile agricole ecologice, pentru că aduc o serie de avantaje pentru fermieri, și la plata produselor, și la accesarea de subvenții...» explică reprezentanți din cadrul Direcției pentru Agricultură Ialomița. Dacă la prima vedere intenția fermierilor cultivatori de cereale din județul nostru pare îmbucurătoare, în realitate ei au transformat eco-agricultura într-un mit. Toate acestea pentru că produsele pe care le prezintă sub formă de cereale bio sînt, de fapt, produse convenționale, obținute în mod tradițional prin procesul de tehnologizare cu substanțe chimice. Metoda contravine însă legislației în domeniu, inițiată de Ministerul Agriculturii. Potrivit Direcției pentru Agricultură Ialomița, cele mai multe probleme din acest punct de vedere se regăsesc în cazul suprafețelor declarate ecologice de peste 100 de hectare. În urma controalelor efectuate s-au constatat deficiențe în cazul culturilor bio înființate pe suprafețe întinse. De exemplu, primele verificări efectuate în acest an au vizat suprafețe ecologice întinse pe 1400, 500 și, respectiv, 800 de hectare. În toate cazurile s-a constatat faptul că fermierii foloseau îngrășăminte chimice, insecticide, fungicide și tratamente foliare, interzise de Ministerul Agriculturii. Abaterile constatate au fost sancționate cu 45 mii de lei. «Modul prin care îi depistăm este simplu. Ei declară că o anumită suprafață este ecologică și restul este convențională... În momentul în care folosesc produsele chimice, susțin în hîrtii că le-au utilizat doar pentru culturile convenționale. Făcînd calcule îți dai seama că nu puteau să folosească o cantitate atît de mare doar pentru o singură cultură, utilizînd acele produse chimice și pentru culturile bio... Iar analizele demonstrate de laborator arată acest lucru!» explică aceiași reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Ialomița.

Afaceri cu produse bio
În ciuda problemelor semnalate din cauza tehnologizării culturilor ecologice prin folosirea de substanțe chimice, fermierii din Ialomița continuă să practice acest tip de agricultură. Motivul care-i determină ține exclusiv de partea financiară. În piață, produsele bio se vînd la prețuri destul de ridicate. De exemplu, în 2015, grîul ecologic a costat cu pînă la 0,50 lei mai mult decît cel convențional, obținut prin tehnologizare. Astfel, în timp ce grîul obișnuit s-a vîndut cu 0,60 lei/kg, cel ecologic a fost tranzacționat la prețul de 1 leu/kg. De asemenea, trebuie precizat faptul că toate produsele ecologice obținute în Ialomița au fost transformate în marfă de export. Mai mult decît atît, fermierii ialomițeni preferă să înființeze culturi bio și datorită valorilor ridicate ale subvențiilor oferite de Uniunea Europeană pentru eco-agricultură. UE oferă un sprijin suplimentar de pînă la 170 de euro/hectar tuturor fermierilor cu culturi bio. Datele Agenției Județene pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița arată că, din cele 5214 hectare de culturi cerealiere declarate ecologice în 2015, la nivelul județului, peste 4800 au beneficiat de subvenții APIA. De asemenea, înființarea culturilor ecologice îi ajută pe fermieri să obțină un punctaj ridicat pentru a-și adjudeca și alte tipuri de ajutoare financiare. «Cei mai mulți dintre fermieri declară culturile ecologice pentru punctele pe care le primesc... Punctele îi ajută să primească mai ușor fondurile europene cu care își cumpără utilaje!» mai spun reprezentanții Direcției pentru Agricultură Ialomița. Chiar dacă, cu sau fără conformare, avantajele aduse de către agricultura ecologică sînt multiple, unii dintre fermieri susțin că înființarea culturilor bio le-a dat multe bătăi de cap. «Este destul de complicat. Eu am renunțat de anul acesta. Prea multe controale, prea multe verificări. Ne cer mult și nu oferă nimic!» explică Emil Vlante, unul dintre agricultorii care pînă anul acesta a avut suprafețe pe care a înființat culturi bio.

Un subiect sensibil
Marii producători agricoli recunosc la rîndul lor faptul că ecologizarea agriculturii, mai ales în sectorul cerealier, este în realitate doar un mit. Reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România explică faptul că nu toate produsele corespund criteriilor pe care le impune agricultura ecologică. «Pentru agricultura ecologică s-ar preta cel mai bine fructele și legumele, mai puțin plantele cerealiere... Spun acest lucru pentru că cerealele au nevoie de unele tratamente pentru a se dezvolta. Lăsate netratate ele ar putea dezvolta o serie de boli destul de periculoase pentru sănătate. Tocmai de aceea este dificil să vorbim despre culturi de cereale ecologice în Ialomița!» explică Nicolae Sitaru, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Cum se face eco-agricultura? Declararea unei culturi agricole drept ecologică impune respectarea unei proceduri impusă de Uniunea Europeană și adoptată de Ministerul Agriculturii din România. Procedeul implică în primul rînd pregătirea terenului pentru ceea ce va deveni cultură ecologică. Este vorba despre ciclul de conversie, în care fermierii sînt obligați să renunțe treptat la utilizarea substanțelor chimice pentru creșterea plantelor, pînă la eliminarea lor definitivă. Conversia durează 3 ani, iar abia în anul 4, dacă analizele sînt corespunzătoare, se poate spune că ei au obținut o cultură bio 100%. În toată această perioadă de timp, culturile ecologice sînt monitorizate și verificate de Organismele de Inspecție și Certificare (OIC), instituții acreditate de Ministerul Agriculturii să facă verificări cu privire la calitatea solului folosit pentru însămînțarea culturilor bio, precum și a plantelor crescute pe el. Cel mai mare risc este ca reprezentanții OIC să descopere utilizarea de substanțe interzise. În aceste cazuri, fermierii fie sînt amendați, fie primesc avertismente. Punctul maxim al amenzilor este de 35 mii de lei. Evidențele în ceea ce privește controalele și suprafețele declarate le întocmesc Direcțiile pentru Agricultură.

19 Iulie 2016, 19:05 (6388 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
APIA îl obligă pe latifundiarul Viorel Nica să ramburseze 1,3 milioane de euro
În Ialomița, agricultura ecologică se practică pe hîrtie
Ialomița: Bani europeni pentru agricultură (ne)ecologică

Comentariile cititorilor:


Octav Bancila:
(21 Iulie 2016, 07:11)
 Amaratii astia au scazut pretul graului pentru a-si umple si mai mult buzunarele.Cine are pamant in arenda la ei mai bine se lipseste de el .De fapt asta e intentia.Din 400  lei/ha trebuie platit 16% impozit pe profit minus impozitul pe pamant.Pana in 1941 arendasul si arendatorul aveau parti egale (50% fiecare}.Acum au stabilit un pret de referinta in avantajul lor.De ce nu intervine statul pentru a stabili pretul de referinta in functie de pretul international si nu de cel practicat de imbuibatii astia care fac cea mai mare evaziune fiscala, vanzand la samsarii de cereale direct de pe camp.Oare nu-i vede nimeni?
Nelutu:
(20 Iulie 2016, 10:22)
Nu ne spuneti si cine sunt cei amendati,ca sa stim de cine sa ne ferim?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 24 Feb 2020
167 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

21 Februarie 2020, 18:20


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 10:50
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 09:40
(141 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 16:15
(168 vizualizări - 0 comentarii)


4
Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 08:10
(217 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 18:10
(185 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:25
(167 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:20
(205 vizualizări - 1 comentariu)


8

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:15
(174 vizualizări - 0 comentarii)


9

Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:10
(226 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: Vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Muzeul Județean Ialomița organizează o expoziție de lucrări a 22 de artiști plastici, din colecțiile Muzeului. 31 de tablouri ale unor artiști renumiți, printre care și Constantin Piliuță, Dona Noni Delavrancea ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:05
(196 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 15 percheziții domiciliare, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 09:05
(524 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Februarie 2020, 18:20


13

Slobozia: Ordine de protecție provizorie pentru violență domestică

Polițiștii din Slobozia au emis marți, 17 februarie a.c., două ordine de protecție provizorie. Documentele au fost eliberate după ce două femei, victime ale violenței domestice, au făcut solicitări în acest ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 18:05
(259 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Peste 160 de kilograme de pește din specia caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni pe raza localității Țăndărei. Astfel, duminică, 16 februarie a.c., polițiștii, în timp ce patrulau pe DN2A în ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 23:05
(303 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Arestat pentru «act sexual cu un minor»

Vineri, 14 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:55
(270 vizualizări - 0 comentarii)


Un tânăr din Făcăeni a modificat data inspecției tehnice periodice la mașină

Sâmbătă, 15 februarie a.c., polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN3B, din direcția Fetești către Chirana, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Făcăeni. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:50
(289 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase șoferi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Alți ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:45
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Manasia

Aproape 100 de polițiști ialomițeni au efectuat luni, 17 februarie 2020, pe raza municipiului Urziceni și a comunei Manasia 12 percheziții domiciliare. În urma acestora au fost ridicate 4 arme, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:40
(243 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele de muncă cu timp parțial, în atenția ITM Ialomița

În perioada 13-23 ianuarie 2020, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea, modificarea ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 16:05
(261 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 10:50
(222 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:35
(424 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:25
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 14:05
(469 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 16:10
(561 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 15:20
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 16:10
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(330 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(388 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Incompetenta în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei Alecu A Alecu în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei Merinescu în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! Danut în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! Garda în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! Lupii tineri în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! finnochio în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! Lupii tineri în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! Nicu în «Slobozia nu e groapa de gunoi a nimănui!» Paul G. în Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020 Stefania în Avocat la 13 ani Glont în Avocat la 13 ani Sile în Avocat la 13 ani #pasajladrajna în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei giovani în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii slobozean în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei Ciuma rosie nu moare în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei Petrica cu teava mica în Fantezii edilitare cu gaze naturale, marcă înregistrată Consiliul Județean Nini în «Slobozia nu e groapa de gunoi a nimănui!» un om simplu în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...