Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Paros și Ionașcu, braț la braț

Meseriașii politicii locale

Paros și Ionașcu, braț la braț

Ex-primarul PSD și actual consilier local UNPR, Gabi Ionașcu și Radu Paros, redevenit președinte al PMP (și implicit al UNPR!), au organizat împreună prima conferință de presă. Cei doi au declarat că nu au fost niciodată dușmani, ci doar «adversari politici». Mariajul politic al celor doi este justificat de crearea unei opoziții stabile în cadrul Consiliului Local Slobozia...

Politica e o damă de companie
La începutul săptămînii precedente, filiala locală a PMP a organizat o conferință de presă în care a anunțat revenirea lui Radu Paros în poziția de președinte al filialei și absorbția filialei UNPR în cadrul acestei formațiuni. Membru al UNPR și consilier local al acestei formațiuni, ex-primarul PSD Gabi Ionașcu s-a aflat pentru prima dată în public alături de Radu Paros. «Eu am căutat un partid de centru-stînga în care să mă înscriu și, evident, să-mi spun cuvîntul. Sorții au fost ca UNPR să se stingă în PMP...» a declarat Gabi Ionașcu din poziția de subaltern politic al lui Radu Paros. Cei doi au susținut public că vor colabora în cadrul Consiliului Local Slobozia pentru a realiza o «opoziție activă», dar au recunoscut că «fără sprijinul presei locale nu putem face mare lucru...». Cooptarea lui Gabi Ionașcu majorează teoretic la 9 numărul voturilor Opoziției, în condițiile în care în această «alianță»  există acum 5 consilieri PNL, 2 ALDE, 2 UNPR, 2 PMP și un consilier al Partidului Ialomițenilor. Voci autorizate susțin însă că această «alianță» este una conjuncturală, iar mariajul dintre Radu Paros și Gabi Ionașcu este unul «ilegitim și imoral», urmînd a fi sancționat ca atare la alegerile parlamentare din toamnă.

22 August 2016, 16:40 (5136 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Radu Paros rămâne fără mandat de consilier local
Radu Paros nu mai e președinte la PMP

Comentariile cititorilor:


2 circari:
(26 August 2016, 18:22)
Rusine....oamenii astia prostesc de ani de zile...paros se multumeste doar sa fie consilier...dece oare?....chiar ce a facut pentru orasul asta dupa atatea mandate de consilier ??? Nimiccccc
Funerar:
(24 August 2016, 13:47)
Paros, nu-l  m-ai invita la Radio Campus că își fce nevasta și fata de râs. Moldoveanul Ionașcu, pesedist convins, acum e băsist. Nu i-o fi rușine. Când vorbețte numără de câte ori folosește cuvintele Evident și Bineînțeles și după aia trage-l de mustața aia roșie. Vezi  ca nu cumva să-i  faci vreo statuie din marmură că nu merită nici din bălegar. HUoooo”
Yeti:
(24 August 2016, 07:24)
Ionascu la brutarie!Incredibil cum a ajuns aceasta jigodie in CL ...au votat unii UNPR si fiind pe lista,altfel nu-mi explic.Ce se intampla de nu este luat la intrebari de parchet pentru ca a aruncat milioane pe garla si orasul tot nu are apa potabila?
ion danut:
(24 August 2016, 01:17)
Prost sa fii sa votezi cu astia doi !
Cici:
(23 August 2016, 14:47)
Mi e sila......!!
Anonim:
(23 August 2016, 12:48)
Gunoaiele orașului,lăsați sportul in pace si pe primarul ales sa își facă treaba avetigrija sa nu va bată lumea
PIMP:
(23 August 2016, 08:57)
Vezi Pasule, d-aia n-o sa castigi vreodata alegerile!
Cetatean 2:
(22 August 2016, 22:34)
Ne sfideaza cu ranjetul ala de curva care se baga in seama in loc sa plece unde o vedea cu ochii ca a nenorocit o intreaga comunitate.Parsiva creatura acest ionascu
Cetatean:
(22 August 2016, 18:53)
Ionașcu în loc să fie la puscarie pentru apa pe care o folosim doar ca apa menajera ne râde în nas împreună cu acest cameleon numit Paros. Dacă eram în locul lui Ionașcu nu m-ai ieșeam din casa.Rusine
Mircea:
(22 August 2016, 17:57)
@Gicu Claxon, ba sa-l vezi pe nenea Ionascu ce vocal o sa fie in legatura cu apa...si paros o sa-i tina isonul, asta-i confirmarea; politica-i o curva si politicienii locali sunt niste oportunisti ordinari care au un singur scop: ciolanul, nu conteaza din ce partid fac parte, in ce partid au au ajuns...asa ca, indiferent ca sunt de la psd, pndl, pmp...nici o diferenta...
Gicu Claxon:
(22 August 2016, 17:46)
In politica sa nu zici niciodata,"niciodata"! Dupa ce ani la rand Ionascu a mancat rahat despre Basescu si echipa acestuia, iata-l recunoscand, cu figura pisoiul surprins la borcanul cu smantana, ca rahatul ala n-a fost, totusi, asa de rau, chiar daca miasma lui dainuie inca prin mustata-i incaruntita. Astept acum ca Ionascu sa se ia de PSD pt ca n-a fost in stare sa asigure o apa potabila slobozenilor dupa atatea ani al carma orasului si Judetului.  In politica e posibil orice...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 07 Iul 2020
100 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 368 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 3 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 368 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:05
(305 vizualizări - 0 comentarii)


 Protopopiatul Slobozia a distribuit măști  elevilor ialomițeni

Protopopiatul Slobozia a distribuit măști elevilor ialomițeni

În perioada 27 mai-3 iunie 2020, Protopopiatul Slobozia, prin grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a distribuit măști medicale elevilor, cadrelor didactice și medicale de la Liceul Tehnologic « ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:40
(414 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dorobanți din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Dorobanți, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:05
(322 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 459/29.05.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 09:20
(288 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un bătrân de 75 de ani a murit din cauza COVID-19

Ialomița înregistrează încă un deces din cauza COVID-19. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, diganosticat în data de 18 mai 2020 și decedat marți, 2 iunie 2020. Acesta suferea de hipertensiune arterială ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 20:00
(524 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:15
(425 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:10
(316 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(356 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 13:05
(319 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 11:05
(450 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 13:00
(439 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(554 vizualizări - 0 comentarii)


12

Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(416 vizualizări - 0 comentarii)


13

Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(516 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(368 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(353 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(277 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(335 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(438 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:20
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:15
(346 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 13:05
(368 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 13:10
(435 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:40
(419 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:35
(270 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:30
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 14:05
(1457 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:30
(1289 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...