Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru medicul Cristiana Stoian!

Primele pedepse în dosarul sîngelul vîndut ca la piață

11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru medicul Cristiana Stoian!

Judecătoria Slobozia a dat primele sentințe în dosarul sîngelui vîndut ca la piață de șeful și asistentele Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, în 2014. Cristiana Stoian, medicul-șef al instituției, a fost condamnată la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Într-un singur caz, care vizează una dintre asistente, magistrații au dispus achitarea...

11 ani după gratii Ancheta la Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița a început în vara anului 2014, cînd procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au descins în sediul instituției. Organele judiciare au pus-o sub acuzare pe Cristiana Stoian, medicul-șef al unității, alături de alte opt dintre asistentele sale. Cadrele medicale au fost urmărite penal pentru că au vîndut în mod ilegal sîngele recoltat donatorilor. În funcție de grupa solicitată, prețul unui flacon varia între 50 și 150 de lei. În cursul anchetei, procurorii au reținut în cazul Cristianei Stoian peste 70 de infracțiuni de «abuz în serviciu» sau «fals intelectual». Într-un singur caz, care vizează una dintre asistente, magistrații au dispus achitarea. Sentința dată la Judecătoria Slobozia nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.

3 Ianuarie 2017, 13:00 (6997 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Sărăcia îi aduce pe ialomițeni la Centrul de Transfuzii Ialomița
Donatorii de viață
S-a donat sînge pentru răniții tragediei din Clubul Colectiv

Comentariile cititorilor:


GICA:
(14 Ianuarie 2017, 07:38)
nu o cunosc dar imi este mila de ea,pacat de sufletul ei 

MARIA:
(11 Ianuarie 2017, 17:45)
ESTE NEDREPT PTR ASISTENTE. ACOLO ERA INSTITUITA TEROAREA .NIMENI NU AVEA CURAJ SA MISTE IN FRONT. ERAU DOAR EXECUTANTI.
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 17:19)
Pun o intrebare neretorica acum... cum poti tu prim-procuror sa vii la televizor sa te ante-pronunti atunci cand dosarul era in faza de urmarire penala, spunand ca au murit oameni (lucru care nu se gaseste in acuzatii), atata vreme cat tu impreuna cu organele abilitate ale statului urmareai de un an de zile, ascultand telefoane, facand filaje, etc... Daca ar fi murit, tu nu ai fi fost vinovata fiindca ai asistat ca la teatru desi aveai mijloacele necesare pentru a preveni? Si, repet inca o data... Care e rasplata? Un post cald la Bruxelles pentru fosta doamna prim procuror, si totodata fosta politista DNA...
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 17:13)
Si atunci... de ce nu platesc toti? De ce platesc doar unii? Unde mai e totusi dreptatea?
Dridu:
(11 Ianuarie 2017, 16:17)
INDEPENDENT are cei mai mulți și mai inteligenți cititori! Dacă va da greș, va pica foarte din vârf! Felicitări pentru realizări!
RETOR ICA:
(11 Ianuarie 2017, 15:51)
@retoricului. Nu cred că au priceput mulți retorica ta! Dă-mi voie: deci, când anunți tu om normal o faptă gravă șefilor ierarhici, te ia drept nebun, căruia trebuie să i se-nchidă gura! Și găsesc ei metoda, te reduc la tăcere, de nu te vezi! Sau: dacă "organele" sesizează infracțiunile de ani de zile, mai așteaptă alți ani de zile ca să vină sesizare scrisă din partea cuiva. Au nevoie de cineva care să-și asume ca să aibă cui îi lua gâtul, după. Chestia ta cu șoferul beat, e parfum! Cât le-a trebuit "să descopere" GRUPUL INFRACTIONAL BAC? NEGUSTORIA DR.STOIAN? AFACERILE DR. ȘTEFAN ADRIAN?.....etc. Zeci de ani. Și câte alte mizerii de care se știa, se știe, dar....? Procurori, judecători, primari, senatori....tot unu ș-unu, nu de-alde boschetarii criminali! Aceștia au rămas în minoritate.
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 13:59)
Si a patra intrebare, neretorica: dupa ce face toate cele 3 lucruri de mai jos, care e rasplata pe care o meriti? Raspuns: o slujba calduta la Bruxelles....
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 13:55)
A treia intrebare retorica: atunci cand tu, ca organ al statului, stii ca x conduce beat si il astepti un an de zile, poate comite ceva mai grav, nu se numeste cumva complicitate, tainuire, etc...?
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 13:53)
A doua intrebare retorica: atunci cand cineva conduce beat, il opresti atunci cand stii ca e beat si ii pui fiola,demonstrand indubitabil fapta,  sau vii a doua zi la el, ii arati poze din seara precedenta cand a baut si apoi s-a urcat la volan si il sanctionezi?
Retoricul:
(11 Ianuarie 2017, 13:51)
Intrebare retorica: atunci cand vezi ca cineva conduce beat, il opresti, ii dai amenda si ii interzici sa se mai urce la volan, sau il lasi sa conduca pana omoara niste oameni, ca sa poti sa-i dai o pedeapsa mai mare?
Liliana:
(10 Ianuarie 2017, 15:08)
Si eu aveam hemoragie uterina(in mai 2013) cu hemoglobina 6 ,si de la Ginecologie mi s-a spus să aduc donatori.Am zis că nu am pe cine ,și ce o să se întâmple, o să mor?Mai târziu, o asistentă ,a spus cu gura ei că, dacă nu am donatori,pot plăti o doză de sânge B3,RH negativ.În final ,nu am plătit nimic și mi-au adus punga de sânge! Habar nu aveam că nu se plătește transfuzia! Peste două săptămâni ,am ajuns iar laGinecologie,tot cu hemoglobina 6 și iar mi s-a spus că trebiuie donatori sau plătesc punga de sânge!I-am spus soțului că trebuie să plătesc o doză de sânge! Atunci, el și-a luat inima în dinți(îi este frică de ace!) și a mers în sàmbăta aceea la Centrul de Transfuzii, unde era dr Cristina Stoean(pe care o știa de la TV) și o asistentă . I-a recoltat sânge și i-a spus că îl mai costă și 60 lei pentru o doză de sânge pe care urmau să mi-o dea mie în plus!Nu a dat chitanță pentru bani!!! Mai apoi am văzut la TV ce afaceri făceau asistentele de la Ginecologie și dr Stoean!!!! M-am operat mai apoi la București și a fost bine!Dr Stoean își merită soarta!
Ali Baba:
(10 Ianuarie 2017, 11:51)
@merez. Plăteai ca să trăiești! Dar, până când? Este normal să se continue așa? Pentru timp scurt se vor mai normaliza lucrurile. Apoi, românul hoț este de neoprit! Face cum a învățat de la profesori-șpăgari! Cerc vicios!
Merez:
(10 Ianuarie 2017, 10:52)
Da,poate pedeapsa e prea mica .Da poate fi asemuita cu un criminal .Am osingura intrbare :daca aveai nevoie de sange plateai ? Daca nu acceptai moartea .Daca da incurajai infractoarea! Cerc vicios !
Cornel:
(10 Ianuarie 2017, 10:42)
A fost bun, ca doctor? A profesat? Evaluare medicală, diagnostice, retete, tratamente, urmărirea bolii pacientului? ( Cu plicul de rigoare! ) Parcă așa se făcea odată meseria asta!
Daniela:
(9 Ianuarie 2017, 14:03)
@daniel. Adică tu consideri că dacă ,,ar fi muncit" in folosul ,,comunității", in contul pedepsei, ar fi fost un înger de doctor?! S-ar fi răzbunat, știa ea cum! Nu realizezi că faptele ei sunt crime? Hai s-aducem hoții in serie să lucreze ziua într-o Bancă, de exemplu! Pușcăria este sfântă. Da, este o cheltuială prea mare in România pt. că aici gâlgăie infractorii și infracțiunile. Se vor construi rapid pușcării că Educația este îngropată! În Româia, tratăm efectele, nu cauza! Doar spaima de pușcărie îi va mai potoli puțin!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 17 Oct 2017
163 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Acțiuni ale IPJ Ialomița

La acest sfârșit de săptămână, 13-15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat acțiunile în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 17:05
(113 vizualizări - 0 comentarii)


1

Slobozia: La furat de fier

Sâmbătă, 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană înceracă să sustragă materiale feroase din curtea unei clădiri. Oamenii ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 16:40
(105 vizualizări - 0 comentarii)


2

«Târgul de Toamnă» de la Fetești, în vizorul polițiștilor

Sancțiuni contravenționale de aproape 7000 de lei au fost aplicate de polițiștii ialomițeni, vineri, 13 octombrie a.c., în urma activităților desfășurate cu ocazia organizării «Târgului de Toamnă», pe raza ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 16:25
(108 vizualizări - 0 comentarii)


3

IPJ Ialomița: Infracțiuni silvice și piscicole

Polițiștii ialomițeni acționează periodic, pe raza de competență, în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, dar și pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 16:15
(107 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sesiune de admitere pentru candidați

O nouă sesiune de admitere pentru Școala militară de subofițeri Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești a fost aprobată pentru luna ianuarie a anului 2018. Astfel, tinerii care doresc să ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 15:25
(94 vizualizări - 0 comentarii)


5

Incendiu la o casă din Ion Roată

Focul a alertat locatarii duminică, 15 octombrie a.c., în jurul orelor 18,00, când au și sesizat echipajele de pompieri prin apel la numărul 112. La locul intervenției s-au deplasat salvatorii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 15:05
(102 vizualizări - 0 comentarii)


6
Polițiștii din Constanța anchetează dispariția unui tânăr din Ialomița

Polițiștii din Constanța anchetează dispariția unui tânăr din Ialomița

Polițiștii din Constanța au demarat cercetările cu privire la dispariția unui tânăr de 20 de ani, din Fetești. Pe data de 9 octombrie 2017, băiatul, identificat în persoana numitului Ion Ilie, și-a anunțat ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2017, 14:59
(640 vizualizări - 1 comentariu)


Căutat de autoritățile italiene, reținut la Slobozia

Polițiștii din Slobozia au reușit să identifice și să rețină un bărbat, de 34 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare. Acesta era căutat în Italia ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2017, 17:25
(401 vizualizări - 0 comentarii)


8

Mașină furată, descoperită de polițiștii slobozeni

O mașină care figura în baza de date a polițiștilor ca fiind sustrasă confiscării în Polonia a fost descoperită de oamenii legii din Slobozia în curtea unui bărbat, de 35 de ani, din oraș. Mașina a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2017, 17:10
(335 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în unitățile de învățământ ale Jandarmeriei Române

Absolvenții de liceu, care dețin diplome de Bacalaureat, sunt așteptați la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița pentru a-și depune dosarele în vederea ocupării unui loc în instituțiile de ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2017, 16:55
(360 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se opresc gazele !

Din cauza lucrărilor de întreținere și reparații ale rețelelor de distribuție, Distrigaz Sud Rețele informează că luni, 16 octombrie 2017, se va opri furnizarea cu gaz în Amara, pe străzile Tudor Vladimirescu ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2017, 16:40
(303 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Pește confiscat

Patru bărbați din Ialomița, cu vârste cuprinse între 35 și 63 de ani, au ajuns să aibă probleme cu legea după ce au fost identificați de polițiști comercializând pește fără documente legale. Marfa a fost ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2017, 18:10
(396 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți la volan

Doi tineri din Ialomița, de 21 și 31 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice. Primul avea o alcoolemie de 0,59 miligrame alcool ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2017, 17:25
(375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: S-a dispus confiscarea a peste 840 mc de lemn de plop!

Polițiști din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Marți, 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 17:10
(574 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți pentru furt calificat

Fetești: Tineri reținuți pentru furt calificat

Marți, 10 octombrie 2017, polițiștii feteșteni au identificat principalii bănuiți de săvârșirea infracțiunii de «furt» din incinta unei societăți comerciale din Fetești. Unul dintre aceștia, tânărul de ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 17:05
(512 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomițeni bănuiți de contrabandă cu țigări

La data de 10 octombrie 2017, polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții pe raza județului, la sediul unei societăți comerciale, precum și la ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 16:55
(430 vizualizări - 0 comentarii)


Se oprește gazul la Slobozia

Distrigaz Sud Rețele informează cu privire la faptul că în data de joi, 12 octombrie 2017, la Slobozia, va fi întreruptă furnizarea de gaz pe strada Aleea Parcului, între orele 08,00-15,00. Măsura este ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 16:45
(394 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de toamnă vaccinare antirabică vulpi

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează locuitorii județului că, în perioada 2-11.10.2017, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 14:45
(404 vizualizări - 0 comentarii)


18

Bucu: Arestat pentru viol

Un tânăr din localitatea Bucu a fost arestat de procurorii din Slobozia după ce a violat o vecină pensionară. El va sta după gratii pentru următoarele 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat riscă ani ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2017, 09:10
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

10 Octombrie 2017, 17:30


Centrul Militar Județean Ialomița: Recrutare rezerviști voluntari

Centrul Militar Județean Ialomița continuă recrutarea candidaților care doresc să devină soldat sau gradat voluntary, până la data de 20 octombrie 2017. La prezentarea la Centrul Militar Județean ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2017, 17:05
(523 vizualizări - 0 comentarii)


Casă inundată la Păltiniș

Casă inundată la Păltiniș

Duminică dimineața, 8 octombrie 2017, pompierii au intervenit pe raza comunei Perieți, în satul Păltiniș, pentru scoaterea apei dintr-o gospodărie. Intervenția s-a desfășurat în urma unui apel primit în ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2017, 13:45
(686 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Proteste împotriva maidanezilor

Protest în centrul Urziceniului, organizat duminică, 8 octombrie 2017. Cetățenii ies în stradă ca să nemulțumiți față de faptul că autoritățile locale nu gestionează corespunzător problema câinilor comunitari ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2017, 12:38
(857 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii din Spania caută forță de muncă

Serviciul European de Ocupare a Forței de Muncă EURES oferă 800 de locuri de muncă în Spania, pentru recoltatul căpșunilor. Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2017, 18:05
(776 vizualizări - 0 comentarii)


Enel Distribuție: Mai multe localități rămân fără curent

Enel Distribuție Dobrogea anunță sistarea temporară a furnizării energiei electrice în mai multe localități din Ialomița, în perioada 9-14 octombrie 2017, în intervalul orar 08,00-16,00. Vizate sunt municipiile ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2017, 17:45
(764 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A crescut numărul incendiilor de vegetație uscată

Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență atrag atenția cu privire la faptul că numărul incendiilor de vegetație a crescut considerabil. Numai în ultimele 2 luni, pompierii au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2017, 17:25
(735 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Curtea Europeană de Conturi a verificat fermele din județ

Auditorii Curții Europene de Conturi au făcut o amplă verificare cu privire la modul în care Uniunea Europeană a întreprins în România acțiunile privind bunăstarea animalelor de fermă. Auditorii europeni ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2017, 17:10
(758 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea lemne fără drept

Un bărbat de 36 de ani din județul Vrancea a fost identificat pe raza comunei Gheorghe Lazăr, încercând să vândă lemne de fag, în mod ilegal. Bărbatul nu a reușit să prezinte polițiștilor documente legale ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2017, 16:52
(825 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale pentru pescuit ilegal

Doi ialomițeni, de 61 și 65 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost surprinși pescuind fără drept. Unul dintre ei se afla în zona lacului Bentul Mare, iar celălalt pe malul brațului Borcea. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2017, 16:51
(815 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Atenție, se închid gazele!

Distrigaz Sud Rețele anunță sistarea furnizării gazelor naturale pe străzile Petrolistului și Buzăului din Urziceni, pe data de 10 octombrie 2017, între orele 08,00-12,00. Totul din cauza lucrărilor de ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2017, 16:47
(880 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CORINA în Luminița Barcari se poate întoarce în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița! suparatu în Primăria Slobozia a dat jos de pe soclu statuia lui Mihai Viteazul Tony în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! @Alina în Luminița Barcari se poate întoarce în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița! ALINA în Luminița Barcari se poate întoarce în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița! Total pe dinafara în Examenul pentru admiterea în avocatură, «probă de foc» pentru candidații din Ialomița ... în Sindicaliștii SANITAS vor să execute silit Spitalul Județean Slobozia diego în Un Boll de goluri Chira în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! Eu în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! Gigione în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! Eu în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! Stoica Viorel în Comisarul șef Cristian Ivan este noul comandant al Poliției ialomițene! ...cu polonicul! în Luminița Barcari se poate întoarce în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița! Costea nelly în Polițiștii din Constanța anchetează dispariția unui tânăr din Ialomița Marinescu în Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» are 2000 de cititori anual Facebook în Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» are 2000 de cititori anual Io în Sindicaliștii SANITAS vor să execute silit Spitalul Județean Slobozia Carmen în Luminița Barcari se poate întoarce în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița! cunoscator în Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» are 2000 de cititori anual
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...