Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

4500 de ialomițeni au fost transformați în «bolnavi închipuiți»

Țeapă de manual în sistemul sanitar

4500 de ialomițeni au fost transformați în «bolnavi închipuiți»

Un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița scoate la iveală maniera în care un medic de familie din Țăndărei, împreună cu doi farmaciști din comuna Mihail Kogălniceanu, au reușit să fraudeze bugetul Sănătății ialomițene. Cercetările anchetatorilor au scos la iveală faptul că medicul Carmen Lăcureanu, împreună cu farmaciștii Mariana Pandrea și Cristian Pandrea, s-au folosit de CNP-urile a 4500 de ialomițeni pentru a prescrie și elibera ilegal rețete. Cazul a ieșit la iveală după ce oamenii au fost somați de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița să returneze fondurile aferente tratamentelor de care au beneficiat fără drept... În urma cercetărilor, medicul de familie, cei doi farmaciști și alte trei persoane au ajuns în Centrul de Arest și Reținere al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Prejudiciul în această cauză se ridică la suma de 600000 de lei.

Rețeaua «bolnavilor închipuiți»
Un control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, efectuat în cursul anului 2014, a scos la iveală faptul că 4500 de ialomițeni din zona de Est a județului trebuie să returneze 600000 de lei, după ce oamenii au beneficiat ilegal de tratamente medicale. Pentru recuperarea sumelor, reprezentanții CJAS Ialomița au trimis somații tuturor celor 4500 de persoane. La scurt timp, oamenii au depus o serie de plângeri la Poliție și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, prin care au explicat faptul că niciodată nu au beneficiat de medicamentele care le-au fost imputate. Verificările s-au extins și astfel s-a constatat faptul că medicul de familie Carmen Lăcureanu, din Țăndărei, și farmaciștii Mariana Pandrea și Cristian Pandrea, din comuna Mihail Kogălniceanu, au prescris ilegal rețete medicale, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița. Modul în care medicul de familie și farmaciștii au acționat a fost destul de simplu. Aceștia au preluat CNP-urile din Sistemul Informatic Unic Integrat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate și au prescris în fals rețete medicale, fără ca pacienții să aibă nevoie de respectivele tratamente. Asigurații păcăliți prin această metodă au fost vârstnicii cu venituri mai mici de 700 de lei pe lună care, potrivit legii, beneficiază de un grad de compensare de până la 90%. Medicamentele eliberate de medicul Carmen Lăcureanu erau specifice ameliorării simptomelor bolilor cardio-vasculare, fiind incluse pe listele Programelor Naționale de Sănătate aferente afecțiunilor cardiologice. «Legea spune că pensionarii cu venituri mai mici de 700 de lei pe lună beneficiază de compensare de până la 90%, cu condiția ca aceștia să nu aibă și alte surse de venit. Noi ne-am sesizat în momentul în care am descoperit că printre beneficiarii acestei facilități se numără și persoane cu alte surse de venit. Cei mai mulți încasau dobânzi sau dividende... Așa am pornit controlul și am somat oamenii să dea banii înapoi. Ulterior acțiunii noastre, pacienții nemulțumiți de faptul că li se impută sume de bani au depus plângeri prin care au solicitat să li se explice cum au beneficiat de medicamente fără ca ei să știe!» ne-a declarat Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

Persoane arestate la Slobozia
În urma sesizărilor făcute de asigurații ialomițeni, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița s-a constituit un dosar penal. Ancheta a început în anul 2014 și s-a finalizat în urmă cu o săptămână. Potrivit actelor de urmărire penală, medicul de familie Carmen Lăcureanu, împreună cu farmaciștii Mariana Pandrea și Cristian Pandrea și alte trei persoane au fraudat sistemul de Sănătate din 2010 și până în 2014. În sarcina celor șase inculpați au fost reținute următoarele infracțiuni: «înșelăciune și fraudă informatică», «fals intelectual, uz de fals», «fals în înscrisuri sub semnătură privată», «spălare de bani» și «divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice». Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, în urmă cu o săptămână, procurorii Parchetului Județean și ofițerii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au efectuat 7 percheziții domiciliare în județele Ialomița și Constanța. La finalul descinderilor, șase persoane au fost conduse la audieri. Acestea au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentate cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Ialomița. Instanța a admis solicitarea organelor de urmărire penală, toți cei șase inculpați ai cauzei fiind arestați preventiv pentru 30 de zile. Aceștia se află în prezent la Centrul de Reținere și Arest al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Verificările inițiate de procurorii din Slobozia continuă pentru a se stabili întreaga activitate infracțională. Mai mult, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița s-au constituit parte civilă în procesul penal pentru a putea recupera prejudiciul de 600000 de lei creat prin activitatea infracțională a medicului Carmen Lăcureanu și a celorlalți inculpați. «Am făcut toate demersurile legale necesare pentru a putea acoperi acest prejudiciu. Nu este o situație care să aducă onoare sistemului medical din Ialomița, însă banii trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de ei!» a mai precizat Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

Venituri anuale de 156 mii de lei Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița susțin faptul că medicul de familie Carmen Lăcureanu era printre cei mai vechi furnizori de servicii medicale aflați în relații contractuale cu instituția. Aceasta și-a început activitatea la cabinetul din Țăndărei în urmă cu mai bine de 15 ani și avea în portofoliu peste 2300 de pacienți. Datele CJAS Ialomița arată faptul că veniturile încasate de medicul Carmen Lăcureanu, în 2016, se ridică la suma de 156 mii lei. Între 2010 și 2014, perioadă în care a comis infracțiunile reținute în cazul său de procurorii Parchetului Județean, ea a prescris și eliberat 9891 de rețete medicale, printre care se numără și cele 4500 de documente medicale false. «Colaborarea noastră cu medicul de familie din Țăndărei este foarte veche... Suntem surprinși de ceea ce s-a întâmplat, însă legea trebuie respectată, iar vinovații trași la răspundere!» a mai spus Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

7 Februarie 2017, 16:40 (12589 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


NeamProst:
(22 Martie 2017, 11:35)
Bai, jmecherii lui peste !  puneti mana si luatii la intrebari pe toti golanii pensionati pe caz de boala din judet si o sa descoperiti multe minuni. Ieri lucrau  iar de astazi sunt pensionari pe caz de incapacitate de munca. Astia sau imbolnavit a doua zi dupa ce au fost dati afara de la munca. Au dat afara de la Combinat, sau pensionat, au dat de la Romtecom, sau pensionat, au dat afara de Spital, sau pensionat si exemplele pot continua la nesfarsit. Urmariti listele de disponibilizati si pe cele de pensionati si veti vedea cati apar simultan pe cele 2 liste.
DNA ! apucate si de asta si vei avea multe surprize.
anonim:
(11 Februarie 2017, 13:16)
trimiteti anchetatori la salile de jocuri sa recupereze banii ....acolo ii gaseste pe toti...:)) doar d-na doctor avea amantul tanar...trb intretinut si rasfatat ...
Tampenii:
(8 Februarie 2017, 13:25)
Bai nene,actualizați..toată lumea este sub control judiciar acasă..Ziariștii lui peste prajit
Dan:
(7 Februarie 2017, 21:19)
E prea putin, mai cautati ca ati gasit prea putin.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 14 Oct 2019
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

«Expoziția Absolvenților 2019», la Muzeul Agriculturii

Marți, 4 iunie a.c., de la orele 14,00, a fost vernisată expoziția absolvenților Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național al Agriculturii din România. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 18:15
(1754 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajulului, 5,01%

La sfârșitul lunii aprilie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4736 șomeri (din care 2072 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 08:10
(1643 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Cod Roșu de inundații

Hidrologii au emis pentru zona Adâncata, din județul Ialomița, o avertizare Cod Portocaliu de inundații. Specialiștii atrag atenția că din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele ore, există ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 22:03
(2191 vizualizări - 0 comentarii)


3

DIICOT: 13 percheziții și șase persoane arestate

Miercuri, 29 mai a.c., polițiștii specializați în Combatrea Criminalității Organizate din Ialomița și procurorii DIICOT, au efectuat 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:35
(2107 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intevalul 3-7 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cazua unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:15
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:05
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2019, 09:40
(1955 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Înșelat prin metoda «Șmen»

Metoda «Șmen» reprezintă solicitarea unor sume mari de bani de către persoane la diverse instituții, magazine sau chiar pe stradă. Astfel, marți, 28 mai a.c., pe raza unui magazin din localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:20
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


8

DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Începând cu data de 07.06.2019, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță începerea celei de a IX-a campanie de primăvară de vaccinare antirabică a vulpilor. Campania ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:10
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: 3 accidente, o persoană decedată și alte șase rănite

În perioada 24-26 mai a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. Primul accident s-a produs vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:20
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: Beți la volan

În perioada 24-26 mai a.c., trei șoferi, cu vârste cuprinse între 24 și 49 ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior cunsumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:10
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Și-a omorât vecinul cu un cuțit

O anchetă penală a fost deschisă în localitatea Broșteni, după ce un bărbat a lovit cu mașina două persoane și a înjunghiat o a treia. Victima a murit pe loc, în urma agresiunii. Surse judiciare susțin ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 16:10
(2511 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni crimă


12

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire în școli

Joi, 23 mai a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:55
(2181 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 27-31 mai a.c., orele 8,00-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:50
(1949 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări la Fetești

Polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 23 mai a.c., percheziții pe raza municipiului Fetești, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani și a unei femei de 64 de ani, bănuiți de contrabandă cu țigări. Astfel ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:45
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 200 de polițiști și jandarmi la alegeri

În perioada 25-26 mai a.c., 136 de polițiști, alături de 86 de jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița vor asigura paza și protecția a 214 secții ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:40
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


La Slobozia s-a semnat studiul de fezabilitate pentru pasajul de la Drajna

La Slobozia s-a semnat studiul de fezabilitate pentru pasajul de la Drajna

Joi, 23 mai 2019, la Slobozia a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui pasaj în zona barierei de la Drajna. Procedura s-a desfășurat în ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 08:10
(1874 vizualizări - 1 comentariu)


Urmărită internațional pentru «trafic de persoane», depistată la Movila

Miercuri, 22 mai a.c., polițiștii ialomițeni au reușit să depisteze o femeie, de 30 de ani, din Movila pe numele căreia autoritățile britanice au emis un mandat european de arestare. Femeia a fost dată ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:20
(2351 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Cocora, la volan fără permis

Un bărbat, de 32 de ani, din Cocora, a fost depistat de polițiștii Postului de Poliție Cocora miercuri, 22 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu deși acesta nu poseda ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:15
(1780 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Campania «Împreună pentru o comunitate mai sigură!»

În perioada aprilie-iunie 2019, IPJ Ialomița organizează campania «Împreună pentru o comunitate mai sigură!». Astfel, miercuri, 22 mai a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:10
(1420 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu la Fetești

Joi, 23 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este simulată producerea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 20:53
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Percheziții la hoți din magazine

Polițiștii din Urziceni au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, din Căzănești, pentru sustragerea mai multor bunuri din incinta unei societăți comerciale. În fapt, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 17:10
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursuri cu și pentru elevi

Marți, 21 mai a.c., începând cu orele 9,30, Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia a găzduit concursul «Cu viața mea apăr viața». 15 echipaje de ciclu gimnazial și liceal s-au întrecut în concursul ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:35
(1461 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis pe străzile Sloboziei

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au depistat un tânăr, de 21 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu, deși acesta nu deținea permis pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:20
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Sudiți și Gura Ialomiței. Șoferii erau beți la volan!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 mai a.c., la Sudiți s-a produs un accident rutier. Astfel, în timp ce un tânăr, de 23 de ani, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, acesta a ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:10
(1677 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a acroșat un autoturism

Joi, 16 mai a.c., în jurul orelor 23,00, un bărbat de 33 de ani, din Fetești, a provocat un accident rutier, acroșând autoturismul unei tinere, de 21 de ani, din aceeași localitate. Șoferii auto au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:35
(1621 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoț din magazine, arestat preventiv

Joi, 16 mai a.c., un bărbat, de 51 de ani, din Ilfov, a fost surprins în flagrant, pe timpul nopții, de polițiștii Secției de Poliție Rurală Slobozia după ce ar fi sustras bunuri din două societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:30
(1620 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul electric!

În intervalul 20-24 mai a.c., orele 8,00-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:30
(1587 vizualizări - 0 comentarii)


«Atelierul de pictură pe linguri de lemn» la Muzeul Agriculturii din Slobozia

Joi, 16 mai a.c., la Muzeul Național al Agriculturii, elevii Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» Slobozia, în colaborare cu Protopopiatul Slobozia și Parohia «Sfântul Dumitru» au participat la ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:25
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


Suspiciune de focar de Pestă Porcină Africană la Buești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că miercuri, 15 mai 2019, a fost emis un buletin de analize prin care se suspicionează Pesta ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 08:05
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...