Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

DADP Slobozia gestionează ilegal banii publici

DADP Slobozia gestionează ilegal banii publici

bonus: Vedeniile administrative ale primarului Mocioniu

În luna ianuarie 2017, s-a definitivat controlul realizat de Camera de Conturi Ialomița la Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia. Rezultatele acestui Raport de audit au fost făcute publice la sfârșitul săptămânii precedente. Potrivit Raportului, societatea aflată în subordinea Consiliului Local Slobozia a efectuat, în perioada 2014-2016, «cheltuieli ilegale și nejustificate», prejudiciind astfel bugetul local. Potrivit legii, DADP Slobozia are obligația de a îndrepta neregulile constatate până la 31 august 2017.

Prostia și domnia se plătesc Una dintre cele mai grave ilegalități constatate de către Camera de Conturi este legată de «nevirarea la bugetul local a sumei de 430626 lei, încasată în perioada 2014-2016 drept taxă de parcare de la utilizatorii locurilor de parcare organizate pe teritoriul municipiului». Concret, DADP a încasat acești bani și «i-a păstrat în contul de disponibilități» fără a-i utiliza. O altă abatere care dovedește haosul administrativ și financiar din cadrul societății o reprezintă neevidențierea în contabilitatea societății a unor cheltuieli de peste 2 milioane de lei «cu reparațiile capitale (...) pentru realizarea de lucrări la străzi și parcări».

4 perechi de pantofi pentru director, din bani publici
Cireașa de pe tortul Raportului de audit o reprezintă însă o cheltuială de 3447 lei, făcută de directorul Ion Ștefan, pentru achiziționarea a... 4 perechi de pantofi! Conform Raportului, firma de la care au fost cumpărați pantofi este Art Decorator SRL Amara, însă «încălțămintea a fost recepționată numai scriptic, nu și faptic (...), bunurile neintrând în magazia de materiale a DADP». Referitor la această acuzație, directorul DADP Ion Ștefan a declarat: «Am cumpărat pantofii, am achitat și prejudiciul... Nu pot să răspund acum ce-am făcut cu ei!». DADP Ialomița are la dispoziție 5 luni pentru a îndrepta ilegalitățile constatate de către inspectorii Camerei de Conturi Ialomița. De asemenea, are la dispoziție 15 zile pentru contestarea acestor măsuri. Potrivit informațiilor oficiale, conducerea DADP nu va contesta Raportul de audit.

Vedeniile administrative ale primarului Mocioniu
Ineficiența societăților subordonate Primăriei Slobozia și Consiliului Local nu-l descurajează pe primarul Adrian Mocioniu. După modelul Firea, acesta intenționează să cloneze 3 noi firme prin intermediul cărora să facă din Slobozia un oraș european. Prima este «o firmă de drumuri», care urmează să fie înființată în asociere cu Consiliul Județean Ialomița. A doua firmă este cea de transport public local, prin care visează să atragă 6 milioane de euro din fonduri europene. Iar cea de-a treia este DADP, a cărei activitate și-o dorește externalizată încă de la numirea sa în funcție. Vom reveni cu amănute după revenirea primarului Adrian Mocioniu din turneul său asiatic!

5 Aprilie 2017, 08:20 (3774 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Concurs amânat pentru șefia DADP Slobozia
DADP a inventat «Forța Specială»
Primarul Adrian Mocioniu a cerut demisia șefului DADP Slobozia

Comentariile cititorilor:


dadp ul:
(6 Aprilie 2017, 20:19)
imi dau seama ca singurul primar autentic din 90 incoace a fost Pinter.dupa el am avut personaje caragialesti. nici ca se putea altfel- unul dtre ei a ajuns senator. Circ .
omu asta din poza ar trebui sa mai fie schimbat. de atatia ani el e legea. tolerat sau ii are la mana pe multi din primarie????
CETATEAN:
(6 Aprilie 2017, 20:16)
Pai nu trb.sa ne miram de pantofii dl.acest stefan. La cate schimba in curtea proprie si a altora...
baiat istet doar e pe mosia proprie. 
ALOOOO= conducerea treceti la epurari ca li s-a urcat rau la cap....lumea stie multe dar conducerea mai pai. sau pana la urma e necesar DNA-ul. Macar sa mai stie de frica si ei ca si-au luat-o in cap- apa nepotabila, adica otrava, ne curge la robinete (atentat clar la viata oamenilor...dar nimeni nu face ceva, doar despre carbuni...), orasul e varza...Da, dar ce primar avem- ofera flori doamnelor . baiat gentil.
Traim o comedie.batjocura e tot.
Este????
vox:
(5 Aprilie 2017, 19:31)
De parca un ministru agronom este mai ginecolog la agricultura...
Andrei:
(5 Aprilie 2017, 12:33)
Ce reparatii capitale?! Strazile sunt pline de gauri si denivelari ca urmare a introducerii tevilor de apa NEPOTABILA, guri de canal fara capac si neridicate la nivelul soselei etc. Sunt talhari! Talharii stau la puscarie, nu in libertate.
 Primarul nu are nici cea mai vaga idee cu ce se mananca administratia publica. Ori un doctor ginecolog la agricultura, ori un doctor veterinar la primarie, acelasi lucru. Cei care l-au ales, in ficare dimineata sunt rugati sa se oftice si daca reusesc, sa rosteasca o injuratura ca sa se elibereze de stres.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
20 Oct 2019
84 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

18 Octombrie 2019, 17:30


AJOFM Ialomița: «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Vineri, 18 octombrie 2019, la nivel național s-a desfășurat «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți», acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2019, 16:55
(89 vizualizări - 0 comentarii)


Biciclist izbit frontal de o mașină în apropiere de Săveni

Joi, 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 201, în afara localității Săveni, soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2019, 16:50
(127 vizualizări - 0 comentarii)


3

Slobozia: Expoziția «Bisericile din lemn din Bucovina istorică» la Muzeul Agriculturii

Marți, 22 octombrie 2019, începând cu orele 14,00, la Muzeul Național al Agriculturii se va inaugura Expoziția «Bisericile din lemn din Bucovina istorică». Cercetarea și conservarea acestei expoziții a ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2019, 16:45
(78 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 21-25 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie elecrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2019, 16:40
(84 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Pâinea vieții, împletită de tinerele generații

Protopopiatul Slobozia: Pâinea vieții, împletită de tinerele generații

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de 16 octombrie 2019, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii, a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2019, 16:30
(183 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni în zona trecerilor la nivel cu cale ferată

Acțiune a polițiștilor ialomițeni în zona trecerilor la nivel cu cale ferată

În cursul zilei de joi, 17 octombrie a.c., polițiștii rutieri, cei de Ordine Publică și Transporturi au desfășurat, timp de mai multe ore, activități atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2019, 16:25
(135 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Arestat pentru «furt calificat»

MIercuri, 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2019, 16:20
(114 vizualizări - 0 comentarii)


8

Șoferi băuți la volan, depistați de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 16 octombrie a.c, doi șoferi au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, pe raza localității Dridu, un conducător auto ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2019, 16:15
(140 vizualizări - 0 comentarii)


9
IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acționează pentru prevenirea accidentelor de circulație produse ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2019, 16:10
(101 vizualizări - 0 comentarii)


10

IPJ Ialomița: «Și tu poți deveni polițist!»

Activitatea de selecționare a candidaților pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne continuă. Până la data de 15 noiembrie 2019 candidații pot depune ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2019, 17:10
(186 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

15 Octombrie 2019, 17:30


12

Acțiune de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de droguri în școlile din Fetești

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară permanent acțiuni informativ-preventive dedicate siguranței tinerilor. Luni, 14 octombrie a.c,  peste 300 de elevi din Fetești au participat ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:15
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Târgul de toamnă», în atenția polițiștilor

Fetești: «Târgul de toamnă», în atenția polițiștilor

În perioada desfășurării Târgului tradițional de toamnă din Fetești, polițiștii au acționat cu efective sporite pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:10
(139 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit de polițiștii care au tras și focuri de avertisment, un tânăr s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 20 de ani, din Hârșova, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru cumul de infracțiuni la regimul circulației rutier. Va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea măsurilor ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:05
(156 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de polițiștii rutieri. Activitățile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:20
(156 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Persoană dispărută!

Fetești: Persoană dispărută!

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 21 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:15
(147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului» și «furt calificat»

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite, au identificat, pe raza județului, mai multe persoane pe numele cărora instanțe de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:10
(141 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Surzii-creatori de frumos»

Asociația Națională a Surzilor din România aniversează 100 de ani de activitate pentru persoanele surde. Pentru promovarea și celebrarea istoriei și culturii comunității de surzi din România,  Asociația ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:05
(113 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni donează sânge

Jandarmii ialomițeni vor participa, în perioada 21-25 octombrie 2019, la o campanie de donare de sânge. Acțiunea este inițiată de Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița, cu scopul de a crește numărul donatorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:45
(216 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Locuință cuprinsă de flăcări

O locuință din localitatea Misleanu a fost cuprinsă de flăcări în după amiaza zilei de miercuri, 9 octombrie 2019. Focul a distrus o parte din acoperișul imobilului, dar și bunuri din incinta locuinței ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:40
(216 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu incendiu


Fetești: «Târgul de toamnă», supravegheat de jandarmi

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura ordinea și liniștea publică în cadrul «Târgului de toamnă», eveniment desfășurat la Fetești. Manifestarea a debutat ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:35
(254 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de droguri în școlile din Fetești

Marți, 8 octombrie 2019, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune informativ-preventivă pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile, victimizării minorilor în zona unităților de ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2019, 18:15
(199 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,60%-rata șomajului în luna august 2019

La sfârșitul lunii august 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrați 4348 șomeri (dintre care 2024 femei), rata șomajului fiind de 4,60%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:35
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Vineri, 4 octombrie a.c., polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Urziceni au identificat pe raza municipiului Urziceni un bărbat, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:25
(223 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Verificarea stării tehnice a autovehiculului


Luni, 7 octombrie a.c., polițiștii Rutieri împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat pe raza municipiului Slobozia o acțiune de control în trafic. Scopul acesteia a fost reducerea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:20
(222 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei la Fetești

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au acționat pentru depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea unor acte de vagabondaj. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:10
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 7-11 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:55
(417 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 65 mii de lei

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat la 52 evenimente sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 6 infracțiuni. Astfel, polițiștii au reținut 17 permise ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:50
(307 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Andrășești, beat la volan

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Andrășești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:45
(296 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...