Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni ale IPJ Ialomița

Din dispoziția inspectorului general al Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, au fost intensificate, pentru perioada 12-14 mai 2017, acțiunile menite să mențină un climat de siguranță publică, să combată faptele ilegale și să salveze vieți, prin prevenirea accidentelor de circulație. Vineri, 12 mai a.c., pe raza județului Ialomița, peste 100 de polițiști de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Intervenție Rapidă au acționat, în sistem integrat, pe toate liniile, pentru siguranța și liniștea cetățenilor. Polițiștii de Ordine Publică au desfășurat controale și acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ce se comit, de regulă, în zona discotecilor, barurilor, night club-urilor și a altor localuri de alimentație publică. Polițiștii Rutieri s-au aflat în trafic, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru fluidizarea traficului rutier pe drumurile naționale și județene, în funcție de creșterea valorilor de trafic. În urma controalelor rutiere, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Pe linia de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiștii au desfășurat acțiuni atât pe linie de arme/braconaj, cât și pe linie de substanțe periculoase. Polițiștii de Investigații Criminale au desfășurat verificări pe linie de arest la domiciliu, nefiind constatate încălcări ale obligațiilor. Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a altor infracțiuni de natură economico-financiară, înregistrând 3 de dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea a 3 infracțiuni (la Codul Vamal). În aceste dosare sunt cercetate trei persoane. Au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 la Legea nr. 61/1991, privind ordinea și liniștea publică, 2 la Legea nr. 12/1990, pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 5 la Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 2 la Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, restul fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. De asemenea, au fost aplicate 225 de sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002 (26 pentru viteză și 58 pietonilor). Au fost reținute și 11 permise de conducere, dintre care 4 pentru viteză și restul pentru alte abateri, 9 certificate de înmatriculare fiind retrase. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale s-a ridicat la 65535 de lei. Au fost indisponibilizați 64 litri alcool și 540 de țigarete, în valoare de aproximativ 600 de lei.

13 Mai 2017, 18:20 (1965 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Infracțiuni silvice și piscicole
Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni
Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 21 Apr 2018
184 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Mandate de arestare preventivă în dosarul scandalului de la Fetești

La propunerea polițiștilor și procurorilor din Fetești, doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma scandalului provocat vineri, 13 aprilie 2018, în cartierul Vlașca. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 22:21
(105 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

20 Aprilie 2018, 18:05


2

Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică și gaze

Potrivit furnizorului de energie electrică E-Distribuție Dobrogea, pe parcursul săptămânii viitoare, 23-27 aprilie 2018, mai multe localități din Ialomița vor fi afectate parțial de întreruperi de electricitate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 17:10
(129 vizualizări - 0 comentarii)


3

AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 20 aprilie 2018, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 14:05
(118 vizualizări - 0 comentarii)


Un protest la Școala Gimnazială «Spiru Haret» din Țăndărei

Joi, 19 aprilie 2018, la Țăndărei, a fost organizat un protest spontan la Școala Gimnazială «Spiru Haret». Manifestarea a fost organizată de cadrele didactice ale unității de învățământ ca reacție la atitudinea ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 11:05
(156 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendiu la o fabrică de mase plastice

4 tone de mase plastice au ars în seara zilei de miercuri, 18 aprilie 2018, în curtea unui depozit de  PET-uri din Urziceni. La fața locului au intervenit pompierii din localitate, cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 10:15
(94 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


6

Slobozia: Sărbătoare dedicată cărților

Luni, 23 aprilie 2018, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia se va sărbători «Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Ziua Bibliotecarului și 85 de ani de bibliotecă publică ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 08:45
(92 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse
și servicii agricole,
cu sediul în Cosâmbești-Ialomița,
angajează
ȘOFER DUBĂ
Cerințe
-studii medii
-permis de conducere categoria B
-experiență în conducerea autoturismelor tip dubă
-fără cazier judiciar
Responsabilități
-participă la operațiunile de încărcare
și descărcare a autovehiculului
-disponibil la deplasări în alte orașe
din Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila
-livrează comenzile conform
programului de distribuție
Beneficii
-pachet salarial atractiv
-tichete de masă
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune atât la sediul
din Cosâmbești cât și pe următoarea
adresă de e-mail
agromasgrup@gmail.com
Relații se pot obține la telefon 0749/162.458

20 Aprilie 2018, 08:05


8

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

17 Aprilie 2018, 18:15


ISU Ialomița: Două persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au acordat primul ajutor victimelor unui accident rutier petrecut duminică, 15 aprilie 2018, pe raza localității Căldărușanca. Victimele erau pasageri într-o mașină care s-a lovit ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 17:50
(357 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii martie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6043 șomeri, din care 1131 șomeri erau indemnizați, respectiv 4912 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 17:35
(318 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

PREMIER
Transport Auto SRL
angajează
șoferi profesioniști,
categ. C+E,
cu minim de experiență

salariu atractiv
Relații la sediul firmei
Șos. Brăilei, nr. 5, Slobozia
telefon 0733/449.841

17 Aprilie 2018, 17:20


12

ISU Ialomița: Incendiu din cauza unei lumânări aprinse

În noapte de 14/15 aprilie 2018, pompierii Detașamentului de Intervenție Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la casa unui localnic din satul buzoian ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 17:10
(269 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vin banii pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță fermierii că s-au început procedurile de plata a subvenției pentru motorină, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017. Valoarea totală a acestor ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 15:30
(285 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

închiriem spații comerciale,
hală, teren depozitare
materiale
și utilaje construcții

Relații la sediul firmei din
str. Gării Noi, nr. 5, Slobozia,

telefon 0243/211.406

17 Aprilie 2018, 14:40


ISU Ialomița: Intervenție pe Autostrada Soarelui

Echipajul de descarcerare și paramedicii SMURD din Fetești au intervenit duminică, 15 aprilie 2018, pe Autostrada Soarelui pentru a acorda primul ajutor victimei unui accident de circulație. Este vorba ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 14:15
(376 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetat penal pentru «dare de mită»

Un tânăr din Ialomița s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să mituiască un polițist de la Circulație. La sfârșitul lunii martie a acestui an, suspectul a fost oprit în trafic, în urmă verificărilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 15:10
(705 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Incendiu într-o gospodărie

2 tone de lemne de foc și alte 2 tone de furaje au fost cuprinse de flăcări într-o gospodărie din comuna Scânteia. Focul a fost stins de pompierii Gărzii de Intervenție Țăndărei. De asemenea, flăcările ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 12:10
(667 vizualizări - 0 comentarii)


18

Ialomița: 3 ani cu executare pentru fapte de corupție

Trimis în judecată după ce procurorii au dovedit că a mituit un polițist cu 500 de euro, inculpatul Gabriel Marian Nicolau a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 3 ani ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 09:35
(771 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate vineri, 20 aprilie 2018, să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment organizat la Slobozia, în incinta Centrului Cultural ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 17:20
(904 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vehicule neînmatriculate

Un bărbat de 60 de ani, din Fetești, a fost identificat pe o șosea din zona localității Stelnica, la volanul unui tractor agricol, fără ca vehiculul să fie înmatriculat. De asemenea, un localnic de 49 de ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 16:25
(824 vizualizări - 1 comentariu)


IJJ Ialomița: Vindea pește ilegal

Un bărbat de 43 de ani din comuna ialomițeană Bucu a fost identificat de jandarmi pe raza orașului Amara în timp ce comercializa fără drept 11 kilograme de caras. Marfa a fost confiscată, iar cazul a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 15:40
(830 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția persoanelor aflate în șomaj peste 500 de locuri de muncă în această săptămână. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 15:05
(889 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști ialomițeni, în stradă de Paște

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători de Paște. Astfel, peste 200 de polițiști vor fi în stradă și ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 14:20
(937 vizualizări - 0 comentarii)


Taina încondeierii ouălor, împărtășită la Catedrala din Urziceni

Taina încondeierii ouălor, împărtășită la Catedrala din Urziceni

Miercuri, 4 aprilie 2018, în Săptămâna Patimilor, copiii de la Grupul de Cateheză parohial «Vlăstare Ortodoxe» au avut parte de o experiență cu totul deosebită. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 10:10
(945 vizualizări - 0 comentarii)


Programul magazinelor Kaufland de Paște

Cu prilejul Sărbătorilor de Paște, magazinele Kaufland vor avea un program de funcționare special. Astfel, sâmbătă, 07.04.2018, ora deschiderii va fi 7,00, iar ora închiderii va varia în funcție de magazin ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 09:20
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Secu, la Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Secu, la Slobozia

În perioada 11-16 aprilie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 08:45
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Punctelor Enel în perioada Sărbătorilor Pascale

Punctele Enel din județele Constanța, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi închise în zilele de 6 și 9 aprilie 2018,  zile libere legale. În celelalte zile, Punctele Enel vor funcționa după ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 08:25
(1160 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au aplicat  sancțiuni contravenționale în valoare de 50000 de lei în urma unor acțiuni derulate pe raza județului Ialomița. Astfel, marți, 3 aprilie ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 08:05
(1100 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Prima livrare de purcei din rasa Mangalița

Luni, 2 aprilie 2018, s-a efectuat prima livrare de purcei din rasa Mangalița în cadrul schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2018, 16:15
(1246 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alo, Luminița? în Conflict deschis între părinți și profesorul de Informatică Cetățean în Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă Alo DNA ul în Conflict deschis între părinți și profesorul de Informatică Cetățean în Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă Cojocaru în 16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați! Dorel în 16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați! Tudor în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 aprilie 2018 Cine stie în Paza aeroportului de la Alexeni costă 260 mii de lei Mario în 16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați! TANDAREAN în 16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați! Tanase în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 aprilie 2018 OBSERVATOR în Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă vand/schimb apartament 3 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 aprilie 2018 Steluța în Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă Buzatu în Protest spontan la Direcția de Sănătate Publică Ialomița Iuliana în Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit nota 7 din partea ministrului Sorina Pintea Titi sef în 16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați! @Raluca în Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit nota 7 din partea ministrului Sorina Pintea nu am uitat în Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă RALUCA în Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit nota 7 din partea ministrului Sorina Pintea
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...