Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Țăndărei și Amara-PSD, Fierbinți-PNL

Alegeri locale parțiale-11 iunie 2017

Țăndărei și Amara-PSD, Fierbinți-PNL

bonus: Alegerile orgoliilor politice

Duminică, 11 iunie 2017, au avut loc alegeri locale în 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe. Campania electorală pentru acest scrutin a debutat pe 27 mai a.c., în Ialomița implicate în acest proces de vot fiind localitățile Țăndărei, Amara și Fierbinți-Târg. Cu o prezență la vot de aproximativ 40%, la alegerile locale parțiale desfășurate duminică, 11 iunie 2017, în Ialomița, PSD a reușit să-și adjudece 2 dintre cele 3 localități. Astfel, potrivit informațiilor din cadrul partidelor, Țăndăreiul este câștigat covârșitor de PSD, în timp ce la Amara s-a înregistrat un scor strâns. La Amara, PSD ar fi obținut aproximativ 1300 de voturi, PNL-1100, în timp ce PMP aproximativ 700 de voturi. PNL ar fi câștigat Primăria Fierbinți, liberalii depășind social-democrații cu doar 6 voturi. În concluzie, la Țăndărei va fi primar Nicoleta Toma (PSD), la Amara-Ion Măiță (PSD), iar la Fierbinți-Dobrică Pârvu.

UPDATE La Țăndărei, primele informații au dat drept câștigător detașat candidatul PSD, Nicoleta Toma. După numărătoare însă, s-a observat că Nicoleta Toma a câștigat la doar 89 de voturi în fața următorului clasat, Gheorghe Petrache-Partidul Ialomițenilor (Nicoleta Toma PSD-1108 voturi, Gheorghe Petrache PI-1019). Cel de-al treilea candidat în ierarhie a fost Traian Mitrea, repezentantul PNL, care a obținut 758 de voturi.

Alegerile orgoliilor politice
Alegerile parțiale din Ialomița au confirmat încă o dată supremația politică a PSD. Alegătorii din cele 3 orașe din Ialomița în care s-au desfășurat alegeri parțiale s-au prezentat la vot în proporție de 40,1%. Cel mai mare procent de prezență la vot a fost înregistrat la Fierbinți Târg (69,64%). În celelalte două orașe, prezența la vot a fost mai mică, Amara (47,53%) și Țăndărei (26,74%). Deși bazate pe calcule politice cinice, cele două victorii ale PSD, de la Amara și Tăndărei, confirmă supremația mașinii de vot social-democrate și incapacitatea Opoziției de a se coagula. Victoria de la Fierbinți, la numai 6 voturi diferență, rămâne doar o întâmplare, o victorie de palmares fără efecte politico-administrative pe termen scurt. Concluzia acestor alegeri? A fost un război al orgoliilor politice, marcat de calcule politice murdare, iar electoratul rămâne, ca de fiecare dată, doar o masă de manevră a cărei unică menire a fot de a legitima rezultatele.
Onel a câștigat Amara pentru Moraru Miza ialomițeană a alegerilor parțiale din 11 iunie 2017 a fost Amara. Pentru a-și adjudeca orașul pe care l-a administrat 16 ani, Victor Moraru a făcut eforturi consistente. Timp de o lună de zile el a participat la toate evenimentele electorale organizate pentru susținerea candidatului Ion Măiță, un «no name» fără anvergură sau pedigree politic. Principala sa preocupare pe parcursul campaniei a fost aceea de a cosmetiza moștenirea administrativă dezastruoasă lăsată locuitorilor din Amara. Însă toate aceste eforturi ar fi fost inutile în condițiile în care PMP și PNL, cele două partide de Dreapta, ar fi făcut front comun. Deși părerile analiștilor politici locali sunt divergente, lansarea în cursă a lui Ion Onel (PMP), care a obținut 741 de voturi, a dinamitat șansele candidatului PNL, Nicolae Țintă. Acesta a obținut un număr surprinzător de mare de voturi (1026), dar ele nu au fost suficiente pentru a schimba rezultatul final. Surse din cadrul PSD confirmă faptul că Ion Onel ar fi avut anterior debutului campaniei o întâlnire de câteva ore cu președintele Victor Moraru. Indiferent ce s-a negociat în cadrul acestei întâlniri, a fost de ajuns pentru ca PNL și PMP să devină fracțiuni rivale. Deloc surprinzător, oficialii PNL și cei ai PMP se învinovățesc reciproc de «lipsă  de colaborare». În realitate, eșecul înregistrat de Opoziție la Amara confirmă faptul că orgoliile electorale și calculele politice meschine primează în fața interesului public și dorinței de schimbare a majorității electoratului.
Fieful politic PSD de la Țăndărei Același tip de calcul electoral a fost folosit la Țăndărei, unde social-democrații au beneficiat de «susținerea» a nu mai puțin de 5 contracandidați. Nicoleta Toma, candidatul PSD, a câștigat greu, la o diferență mai mică de 100 de voturi, în fața următorului clasat Gheorghe Petrache (Partidul Ialomițenilor). Culmea ironiei, acesta este un fost membru PSD, viceprimar până nu demult și o figură publică extrem de cunoscută la nivelul orașului. Al treilea pe listă, cu 758 de voturi, a fost candidatul PNL, Traian Mitrea. Responsabilii de campanie ai PSD de la Țăndărei recunosc neoficial că «s-a câștigat greu, cu emoții», iar salvarea de la dezastru a reprezentat-o disiparea votului. Ca și la Amara, Opoziția a susținut la unison că nu a putut face front comun din cauza divergențelor de opinie. Scuza este una jalnică menită să mascheze o impotență politică cronică, cu efecte pe termen lung. În lipsa unei alternative coerente a Opoziției, votul alegătorilor din Ialomița va rămâne întotdeauna unul emoțional, ușor de manipulat și, prin urmare, inutil. PSD se bazează de peste 25 de ani pe această incapacitate a Opoziției de a se coagula într-un proiect politic coerent și va continua să folosească rețetarul de la Țăndărei și Amara. Dincolo de aceste considerente mai mult sau mai puțin justificate, alegerea unei femei în fruntea unui oraș este o performanță care merită salutată. Îi dorim succes!
Victoria învinșilor de la Fierbinți Singurul oraș în care PNL a câștigat este Fierbinți Târg. Acolo, la o diferență de numai 6 voturi, 1313 alegători au decis că marioneta PSD și a fostului primar Iusein Iuksel, Marius Câmpeanu, nu trebuie să fie primar. Surse din cadrul PNL ne-au declarat sub protecția anonimatului că pentru derularea în condiții normale a alegerilor de la Fierbinți a fost nevoie de echipaje de jandarmi și mascați, care au vegheat permanent la respectarea legii. Desfășurarea de forțe a fost una impresionantă, iar suspiciunile de fraudă electorală numeroase. Fostul primar Iusein Iuksel a fost acuzat că își continua campania electorală și în ziua alegerilor, iar Poliția a fost sesizată pentru că acesta a părăsit sediul Biroului Electoral în cadrul căruia era membru. Deși determinarea locuitorilor și efortul de campanie al PNL nu pot fi contestate, victoria rămâne una de palmares, fără efecte politico-administrative reale. După 3 mandate sub conducerea lui Iusein Iuksel, orașul Fierbinți Târg este în pragul falimentului administrativ, investițiile realizate de-a lungul anilor fiind ori inutile, ori exorbitante. Amintim, în acest context, doar piața de 500 mii de lei și campusul școlar părăsit pentru care administrația locală a făcut un împrumut public de 11,1 milioane lei. În aceste condiții, candidatul PNL Dobrică Pârvu primește o moștenire grea pe care nu o va putea fructifica curând în interesul locuitorilor. Există însă și o jumătate plină a paharului. Victoria in extremis a Opoziției la Fierbinți este dovada că schimbarea este posibilă. Dacă PNL va reuși să fructifice pozitiv acest exemplu, la alegerile din 2020 raportul de forțe de pe eșichierul politic s-ar putea modifica. Șansele ca această victorie să fie fructificată tind însă către 0... Și suntem optimiști când afirmăm acest lucru!

11 Iunie 2017, 22:15 (13421 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Moraru vs Ionașcu

Comentariile cititorilor:


UN REALIST:
(17 Iunie 2017, 00:26)
Mai <<EU>>-le  daca stia si <<<MURATURA>>> sa vorbeasca, spunea doua cuvinte coerente,clare si fara sa fie manata de pupincuristii cu grade, de prin partile limitrofe,CITEZ<<IUBESC , AAAAMMMMMM ORASUL AAAMMM ACESTA,SI AAAAAAAAAAAAAAMMMMMM IUBESC ORASUL>>>>>>.Poftim spici de <<<<PROFESOR?ma faci sa rad si D-NA PETRE.D-NA APOSTOL. D-SOARA CRISTE ELENA,D-UL NISTORENCO CUM SA-I MAI NUMIM?Dascali-invatatori?RUSINICAAAAAAAAAAAAAAAAA> ACTUALE  PRIMAR.     Scoala vad ca nu iti place.strofele le spui cu talc ,dar mie nu-mi da de pace ,oare cand ai fost la rand?De greseli ce sa vorbim,ne falim si ne mandrim .chiar de tu zici,,<<CONSULTATII>>eu iti spun ca NE VAND ALTII,DE RIMAT TI-OI MAI RIMA ,DAR SE  SUPARA <<TOMA>>CA esti asa de apreciat si coca de pus in pat.UITATE ACUM IN CURTE,SEFUL TAU CUM VREA SA fure ,NU CIOLANU,<<COPANELUI>>D-NEI CARE-L PLIMBA PE nelu,si prevad o reusita din partea lui PONTULICA.....Mai naivule, afirmatie data de activistii.PSD-ului,DACA HAPCHI CANDIDA LA ALEGERI CASTIGA,BRAVO HAPCHIIIIII.Mare handicap aveti!
Eu:
(16 Iunie 2017, 21:03)
Pentru staliniste si restul ca el. Măi copilasi,voi chiar o luati in serios cu alegerile de la TANDAREI. Măi pisoiasilor voi nu ați putut bate o femeie ,si deja visati ?? Stați calmi catelusi de bătătură ce găsiți băgați in gură. Cum puteti dormii Gigei,Gugulei ,si alți ce va agitati .Când te gândesti că ați cheltuit o groază de orz pe niste gaste colorate sperând ca o să vă aducă marele vostru vis din 2016 ? Si acum ce sa vezi trebuie sa asteptati inca 3 ani. Cam mult ......multe se pot întâmplă. ...in Romanică noastră, nu ?Acum vă las sa va ofticati,ofticatilor . Sa muriti de ciuda că va batut o femeie .Mare rusine pe voi.
Jon:
(16 Iunie 2017, 09:00)
Niste frustrați cu totii, sunteți cei care vă dați cu părerea. De ce nu va băgați voi  dacă sunteți așa capabili? E ușor să stai pe margine și să îți dai cu părerea d le colhoz? Dacă ești așa bun la comentariivad, data viitoare înscrie te tu d le ,,facaret,,
Nicu:
(16 Iunie 2017, 08:52)
Nu mai jigniți oamenii dacă nu îi cunoașteți!  No mame sunteți voi, niste inculți care nu știu ce să mai scrie să și vândă ,,ciorna,,. Lăsați oamenii capabili să și facă treaba. Aveți răbdare. Toate se fac cu capul pe umeri.
Stalin:
(16 Iunie 2017, 07:53)
Daca alegerile au fost castitate cu doar cateva voturi diferența asta demonstrează ca ,la Tandarei se poate si alegători au sanctionat prostiile facute de Ciuperca ,Roman si alti psd isti iar daca Toma Nicoleta a ajuns in postura de primar inseamna ca,sunt in criza de cadre.Asa că la Tandarei se îmbogăteste paleta de nume care ar fi putut face ceva pentru Tandarei cum ar fi, Toma Mihai,Jan Nicolaie,Petre Leon ,Petre Gh oameni care au făcut ceva in viata lor cariere , societăți prospere ia comparați cu Roman si Toma care nu au făcut sa faca matanii la partid.
Diana:
(15 Iunie 2017, 21:17)
Romane spălate pe dinti si ia aghiazma n gura ca mult mananci si multe prostii spui ia-te de mana cu Balea Pamfir, Bratian ,Poroambe ,Posaliu si Gagu si aruncati va in râul ialomita ca oricum ajungeti in iad si asa poate ajungi sef de cazan si scăpa si Tandarei de voi.
Un Pragmatic:
(15 Iunie 2017, 19:18)
Ce de frustrari la Tandarei,ultimele două comentarii reflecta pe deplin acest lucru.Sigur au acelasi ip.Problema principala este încurcarea registrelor de la evidenta cu politica.Ce numărătoare exactă,ce calcule fixe cu nume si prenume,asta demonstreaza din ce tabără este (si vorbesc la singular).Asta au încercat să facă si tot orașul stie,cei care aruncă acum tot noroiul sa nu zic ....Legat de alte aspecte prezentate, prostii cat casa,dar daca tot se aduc acuze poate se uita realista si peste 301CP nu de alta dar se anunță vremuri nasoale.Asta este realitatea trebuie acceptată,iar 3 ani reprezintă o perioadă lungă.Poate,poate cei care au castigat vor confirma ,sau nu,cele spuse,dar PSD sigur va dispare până atunci.Felicitari câștigătorilor,felicitari perdantilor,apucați va de treaba pentru orașul ala si lăsați comentariile ca sunt o grămadă lucruri de facut.Nu i asa doamna de la stare.........
Eu:
(15 Iunie 2017, 18:19)
Măi realistule. Hai că te oftici de mori. Esti mereu cu capu-n nori. Crezi că lumea e ca tine. Visezi noaptea conspirații. Cu romani si cu mulți altii. Eu te sfatuesc băiete. Sa te duci la un consultații . Ai sa vezi atunci cumetre. Noi cu toții suntem alți . Iar de cele voturi multe,pe care tu le explici. Sunt la cel cu mustacioara,că acela lea plătit. Si la doamna Ceausescu cea măreață CANDIDAT. E mai rău ca Ceausescu marele ei împărat. Tot sa faceți socoteli de acum si până mâine. PSD-ul e mai bun,si asa el va rămâne.
@Cetatean:
(15 Iunie 2017, 11:20)
Mai cetatean roman,mai bine lingeti  ranile si fa o analiza a psd Tandarei,deoarece balea se lauda ca a dus 300 voturi,bratian 300 voturi,marin popa 200 voturi,ferma 100 voturi.Aduna-le si scade-le pe toate din 1108 si vezi ca restul psd-istilor au adus 208 voturi,cat ultimii doi clasati la alegeri.Nu crezi ca e prea putin.Ciocu mic si joc de glezne.Si-ti mai spun ceva,pana in 2020 la tandarei se vor organiza inca o data alegeri partiale.Punem pariu???Amenzi platite cu chitante false si schimbari de rol in registre,popriri si sechestre ridicate ilegal.Intelegi ce spun nu??Doamna nu o sa suporte mizeria in care i-ai tarat sotul si o sa demisioneze,zic io.
UN REALIST:
(14 Iunie 2017, 23:48)
Citesc si ma minunez,sunt comentarii care mai decare piperate,picante,inculte<daca nu stim carte avem parte doar de pupiceli>,jignitoare, dar nimeni nu este curajos sa spuna astfel de lucruri si pe fata.Ma detasez de aceste aberatii si spun :Mai <Eu>le Pupibcurist declarat, daca unii isi spun gandurile sau frustrarile,nu inseamna ca sunt <ofticati>...............,mai <<OFTICATI SI PENALI>>>>, ca cei doi, exprimarul DEMIS si actualul <<<<<ales>>>>>,,<<BACUL 2012>>>,si pentru a scapa mai subtire a reusit madam TOMITA,,,ALINTATA RROMANILOR,,sa bage in puscarie 8 cadre didactice,care au studiile aferente de a se numii PROFESORI,nu ca altii doar cu diploma,nu exista decat in sinul sarpelui rosu,Ca voi am fumat destul,pacat ca m-am lasat.........faceam din tine un trabuc generos sa am 2 luni>>,.Nu aveti Onoare,Demnitate,Respect si LASITATEA pe care o afisati mereu ,va boteste fiinta care se numeste <<<OM>>>,in frimitura de paine pe care rereori o arunc la gunoi si nu le dau dulailor de mancare,Atatea slogane de un pol ,a trecut vremea lor, reprofileazate mergi inainte cu randul obstii,dobitoaca renegata.Lasa lumea sa spuna lucrurilor pe nume ca nu traim pe MARTE,SI NU AVEM HABAR!     Roagate sa domneasca miss primar 3 ani,sa nu ii faca si ei ,<<<<CINEVA DOSARE SI HABAR SA NU AIBA,DAR VINA!.....,BASCA SA LEGALIZAT FURTUL DIN OBSTEA STATULUI>>>>>Spor cu carul!
I.C.J.C:
(14 Iunie 2017, 08:00)
Tovarășul roman dacă ai impresia ca ești deasupra legii și crezi ca-ti bati joc de niște judecători și procurori care au dat o sentința de înșeli amarnic,NE VOM ITOARCE MAI MOTIVAȚI DECÂT VA IMAGINAȚI!
Cetatean:
(13 Iunie 2017, 22:52)
Gigeleee te caută Titi si Traian de 2 zile,da le ce ai promis ca au fost corecți si ai luat voturi in Strachina cât in tot orașul.Fugi pe stâlp sa nu te prindă sau scoate o pe ,,doamna,,la interval.Aoleuuu numai in pielea ta sa nu fie nimeni acum.Cine sa luat după amante si a ajuns bine........,,,,!,,,,,
Stefy:
(13 Iunie 2017, 19:27)
Pentru Eu@...insist cu meditatiile!!! Ca avem opinii diferite,ca ne spunem fiecare pct.de vedere,inteleg...dar niciodata nu vreau sa vad (citesc) un comentariu scris de cineva care habar nu are de gramatica ...probabil nu ai avut posibiltatea sa mergi mai departe in clasa a doua ...iar acum alergi dupa oscioare... Roaga pe cineva sa scrie in locul tau,pentru ca vad ca-ti place sa te dai drept ceea ce nu esti!!!Indifferent ce scrii,vreau sa fie scris corect !!
tandarel:
(13 Iunie 2017, 16:07)
Comentariile jignitoare sunt pentru frustrati si perdanti ! Primaria este a oamenilor mari ! Felicitari Nicoleta !
Eu:
(13 Iunie 2017, 13:23)
Pentru stefy.......... LA MULȚI ANI si înainte. O sa mori tu de oftica ,dute ea ceva de pică. Ofticati am mai vazut,si va duceți toți la fund. Pe saituri sunteți tarzani,iar la treabă mercenari. Stai cuminte stefanel ,că esti doar un ghiocel.Dacă vrei sa fii frumos ,tine capul drept in jos.Restul este un pamflet, Trateaza-l că esti destept.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 13 Iul 2020
298 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:38
(7442 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:36
(8405 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:22
(10284 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 14:47
(9656 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:35
(9173 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:22
(9944 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:19
(8561 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:17
(8235 vizualizări - 0 comentarii)


8
Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 06:32
(35466 vizualizări - 16 comentarii)


9

Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:51
(7500 vizualizări - 0 comentarii)


10

«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:37
(8265 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:21
(8656 vizualizări - 0 comentarii)


12

APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 13:56
(9655 vizualizări - 0 comentarii)


13

Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 16:24
(9026 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:09
(9685 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:08
(8351 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:06
(9818 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:52
(8163 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:44
(8142 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:40
(9035 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:38
(8686 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:36
(8074 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:32
(8747 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:30
(7295 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:24
(7754 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 05:32
(7493 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 06:38
(10793 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 05:32
(8126 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 15:50
(8493 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 11:55
(7657 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Votant în Administrația Mocioniu la final de mandat gigi friptu în Ialomițenii au contribuit cu 70 milioane de lei pentru sistemul de Sănătate DeSPot în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu Mereu parlamentar în «Ialomița este parte a Planului Strategic de Dezvoltare a României!» fochist de covid în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu In plina pandemie în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu Mary în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» Mary în Paros a demisionat din PRO România Mary în Administrația Mocioniu la final de mandat colocatar cartier katanga în Administrația Mocioniu la final de mandat mi-am luat izoleta noua în Ialomița: Spitalele suport COVID-19 au nevoie de medici tratat cu tratament în Ialomița: Spitalele suport COVID-19 au nevoie de medici Eu în Focar de COVID-19 la Azilul de bătrâni din Slobozia Banderas în Administrația Mocioniu la final de mandat jak shi rak în Administrația Mocioniu la final de mandat cetatean în Administrația Mocioniu la final de mandat Lavanda în Roșiori: Răniți de un șofer fără permis Prosoape pe tambal în Ialomița: Spitalele suport COVID-19 au nevoie de medici Barfa în Paros a demisionat din PRO România @alegator în «Ialomița este parte a Planului Strategic de Dezvoltare a României!»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...