Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: S-a dispus confiscarea a 1400 mc de lemne!

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au deasfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, din verificările efectuate la exploatările forestire ale unei societăți cu acest profil de activitate, oamenii legii au identificat cantitatea de 1400 mc material lemnos de esență plop, pentru care administratorul acesteia nu deținea documente justificative, conform legislației în vigoare. În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amenzi de 6000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de aproximativ 319000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării și dată în custodia Ocolului Silvic Slobozia. De asemenea, pentru neregulile constatate, societății comerciale i-a fost ridicat în vederea suspendării Certificatul de atestare/reatestare pentru activitatea de exploatare forestieră. La activitățile derulate, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, dar și cei ai Ocolului Silvic. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

10 Iulie 2017, 13:40 (8287 vizualizări - 42 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Transporturi ilegale de lemne

Comentariile cititorilor:


Țepeș :
(10 Ianuarie 2019, 17:06)
Delicte silvice's-au prins infractorii care au furat,,gherghinar''. Băi sunteti nebuni?Păi padurarul Vali a sustras 5000 de pomi de ulmi si salcie și îl doare la bască. Paguba făcută de padurar=1.5 miliarde -versus infractorii cu gherghinar=0 lei.Totul comis pe teritoriul comunei CAZANESTI. Domnul comisar Popa Adrian nu luați măsuri?
Filantrop 007...:
(13 Decembrie 2018, 20:57)
Ce a fost în cartierul de rromi de la CAZANESTI azi? Nimic! O descindere cu jandarmeria la nici un sfert din persoanele care au beneficiat de black friday.Păi măi nenică volumul de lemn este mult mai mare .Sau a avut paduraru Vali grija. Că de, se laudă că are relatii!
007.....5683:
(17 Noiembrie 2018, 16:31)
Avem încredere maximă in capacitatea de a rezolva acest caz in domnul comisar sef Popa Adrian .Credem că este deja pe teren pentru deslusirea acestui jaf...
Filantrop:
(14 Noiembrie 2018, 18:40)
Black friday la pădure Cazanesti un milion duba de lemne plop si ulm cu diametre destul de mari taierea se face in prezenta padurarului dar cu drujba proprie (5mst pe dubă)
Andreea:
(30 Iulie 2017, 23:38)
Ati văzut arestările de la Maramures? Misto!
@Andreea:
(25 Iulie 2017, 21:19)
Daca se spera la demascarea hotilor , desi oricine beneficiaza de prezumtia de nevinovatie , prin niste aberatii aruncate anonim pe net e clar.Multe din temele controlului se bazeaza de altfel pe niste zvonuri de radio-sant,cum ar zice babele barfitoare la canapea.
I'auzi una:
(24 Iulie 2017, 11:30)
Padurarii si utilajele ocolului slobozia au prestat pentru stanciu la ordiniul sefului bobita...dupa modelul patentat acum 10 ani la urziceni...cine refuza...out!!!
Andreea:
(24 Iulie 2017, 00:03)
Salutare! Îmi plac comentariile voastre, dar concret, aveti cunostință despre nereguli? Adică cu subiect si predicat? Sau poate nu aveti curaj? Eu una cred ca toti putem face un efort pentru demascarea hoților. Va provoc la asta!
Stan Pățitul:
(23 Iulie 2017, 21:44)
E groasă ca....lemnul! Prea sunt multe comentarii acuzatoare pe-aici! Măcar să se ancheteze pe bune, să nu se mușamalizeze ca alte abuzuri și ilegalități. În Ialomița totul este posibil. Dacă se ajunge pe la DNA București, am mai multă încredere.
redundanta?:
(23 Iulie 2017, 16:37)
Dupa impresionanta desfasurare de forte de la DS Ialomita, mai ceva ca  debarcarea aliatilor in Normandia, ramanem cu niste nelamuriri...Se verifica niste abateri/greseli/ incalcari de legi,regulamente, concrete sau se rascoleste de-a valma totul si orice, doar, doar s-o gasi ceva???Ca tot e la moda sa se arunce cu noroi in Romsilva...
Demisia2:
(22 Iulie 2017, 12:40)
Cei care si-a dat demisia erau paraziti, lichele, care a adus paguba institutiei, ori esti si tu unul din ei.
009:
(22 Iulie 2017, 12:22)
010.nu stii ce vorbesti esti handicapat mintal.
013:
(22 Iulie 2017, 11:20)
Deci sa intelegem ca asa numitul Bobita e capul rautatilor...nu agentul economic? Sau...?
Demisia:
(21 Iulie 2017, 18:35)
Bobita tiavenit randul sati dai demisia cum ai zis tu la cei pe care iai dat afara pe drumuri
012:
(20 Iulie 2017, 23:12)
Bine punctat 011....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 18 Ian 2019
210 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

17 Ianuarie 2019, 17:25


Urziceni: Hoț din locuințe, identificat de polițiști

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii din Urziceni au identificat un bărbat de 28 ani bănuit de săvârșirea de infracțiuni de «furt calificat». La data de 11 ianuarie a.c., Poliția a fost sesizată de o ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 16:40
(171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «tâlhărie»

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au reușit identificarea unui tânăr, de 21 de ani, din județul Bacău, pe numele căruia Judecătoria Onești a emis un ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 16:25
(187 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beți la volan

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au depistat doi bărbați de 22, respectiv 51 de ani, ambii din Țăndărei, în timp ce conduceau pe drumurile publice, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 16:15
(154 vizualizări - 0 comentarii)


4

Braconaj piscicol la Valea Ciorii

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Platonești au depistat, pe raza comunei Valea Ciorii, doi tineri de 15, respectiv 18 ani, din localitate, în timp ce în timp ce ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 16:10
(178 vizualizări - 0 comentarii)


5

Furturile de lemne, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe parcursul derulării activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 08:10
(153 vizualizări - 0 comentarii)


6

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

15 Ianuarie 2019, 16:50


7

Angajări din sursă externă la IPJ Ialomița

Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița i-au fost repartizate 2 posturi pentru încadrare din sursă externă, existente în statele de organizare ale IPJ Ialomița, prin modalitatea încadrării directe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 16:35
(756 vizualizări - 0 comentarii)


8

anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în Cosâmbești-Ialomița
angajează
ȘOFER AUTOCAMION-2 (două) posturi
Cerințe
-studii medii
-permis de conducere categoria B, C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to min. 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist
transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate
și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități
-participă la operațiunile de încărcare
și descărcare a autovehiculului
Beneficii
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune atât
la sediul din Cosâmbești
cât și la următoarea adresă de
email agromasgrup@gmail.com
Relații se pot obține
la telefon 0749/082.231

15 Ianuarie 2019, 15:35


ANOFM: Locuri de muncă în agricultură-Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Ialomița, promovează oferta unui angajator din Spania, de 50 locuri de muncă în agricultură la recoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 15:30
(483 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia produs de neacordarea de prioritate

Luni, 14 ianuarie 2019, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 52 ani, din Țăndărei, conducea un autoturism pe DN2A nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 15:25
(544 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Un tânăr de 25 de ani, din Grivița, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Amara, fără a poseda permis de conducere. Iar un alt conducător auto în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 15:15
(517 vizualizări - 0 comentarii)


12

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Marți, 15 ianuarie a.c., elevii de la Școala Gimnazială nr. 5 Slobozia Nouă,  coordonați de învățătorul Fănica Damian, au participat la activitatea cu tema «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale». Părintele ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 15:05
(439 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Giurgeni și Gura Ialomiței

În perioada 11-13 ianuarie 2019, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident s-a produs pe raza localității Giurgeni unde un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 09:40
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute identificate la Fetești

În perioada 11-13 ianuarie 2019, polițiștii au efectuat controale la mai mulți agenți economici de pe raza județului Ialomița pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul protecției mărcilor ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 09:25
(460 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, polițiștii slobozeni au depistat un ialomițean, de 45 de ani, în timp ce transporta, cu ajutorul unui autoturism, aproape 40 kg de pește din speciile caras, crap, ten și sânger ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 09:10
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe timpul acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2019, 15:05
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «sechestrare de persoane» și «tâlhărie»

Marți, 8 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au reușit să identifice un bărbat, de 45 ani, din Fetești, pe numele căruia Curtea de Apel București a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 17:25
(1267 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism căutat de autoritățile engleze, găsit la Fetești

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile engleze a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Polițiștii au identificat un autoturism ce aparținea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 17:15
(1251 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A condus cu permisul suspendat

Marți, 8 ianuarie a.c., un tânăr de 20 ani a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Gheorghe Doja, deși avea acest drept suspendat. Polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 17:10
(1175 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Gârbovi

Serviciul Poliției Rutiere Ialomița informează faptul că luni, 7 ianuarie 2019, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime. Primul eveniment a fost înregistrat pe raza ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2019, 17:10
(1186 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan și fără permis

Luni, 7 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Ajunși la locul evenimentului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2019, 16:05
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetrist din Ialomița, înjunghiat la Cilibia-Buzău

Sâmbătă, 5 ianuarie 2019, polițiștii au fost alertați cu privire la faptul că un taximetrist din Ialomița a fost înjunghiat pe raza localității Cilibia, județul Buzău. Bărbatul în cauză ar fi luat un client ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2019, 13:50
(1523 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,35%-rata șomajului în luna noiembrie 2018

La sfârșitul lunii noimebrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 5063 șomeri (din care 2175 femei), rata șomajului fiind de 5,35%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2019, 12:20
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Batrân de 78 de ani, carbonizat în propria casă

Amara: Batrân de 78 de ani, carbonizat în propria casă

Flăcările au cuprins locuința unui bătrân din orașul Amara în data de 30.12.2018, fiind observate de vecini în jurul orelor 21,00. Aceștia au alertat pompierii, care s-au deplasat la eveniment cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2019, 14:05
(1328 vizualizări - 0 comentarii)


La Mulți Ani 2019!

La Mulți Ani 2019!

Redacția
Independent
vă urează
să aveți parte
de un an 2019
mai bun,
cu sănătate și fericire!

31 Decembrie 2018, 23:55


Independent

Independent

vă urează Crăciun Fericit și să aveți parte de Sărbători minunate alături de cei dragi!

25 Decembrie 2018, 07:05


Slobozia: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

Slobozia: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

Pompierii gărzii de intervenție Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în seara zilei de joi, 20 decembrie 2018, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs la intersecția ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2018, 19:17
(3025 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii au depistat doi bărbați de 50, respectiv 63 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii au fost testați ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2018, 16:50
(1823 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii din Țăndărei au depistat un ialomițean, de 51 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism aproape 150 kg de pește din specia fitofag, pentru care nu deținea documente ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2018, 16:45
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un nimeni în Slobozia bea apă cu Trihalometani Sorin în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Gore în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni un om în Despăgubiri de 6,5 milioane de lei pentru crescătorii de porci din Ialomița ERASMUS, ne lași?! în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni @Saraj în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni @sarah în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Gianina în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni @flori în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni CETATEAN în Slobozia bea apă cu Trihalometani Nelu în De la Președinția Consiliului UE la carmangeria din colț Confuzie în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Ciuma rosie în Slobozia bea apă cu Trihalometani Gore în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Flori în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Ioana în DADP Slobozia a achiziționat utilaje de deszăpezire de 152500 de lei #pasajladrajna în Slobozia bea apă cu Trihalometani coleg în Concurs cu «dedicație» pentru soția șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor? Sarah în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni Năstase în Scandal cu droguri de risc la Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» din Urziceni
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...