Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

15 școli din Ialomița, fără autorizații sanitare de funcționare

Real pericol pentru elevi

15 școli din Ialomița, fără autorizații sanitare de funcționare

A devenit deja o tradiție ca în Ialomița anul școlar să înceapă cu stângul. Un Raport al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, transmis Prefecturii Ialomița, scoate la lumină problemele din școlile și grădinițele județului la câteva zile distanță de momentul în care elevii și preșcolarii trebuie să intre în clase. La momentul de față, 15 unități de învățământ nu dețin autorizații sanitare de funcționare, iar alte câteva zeci duc lipsă de autorizații ISU împotriva incendiilor. Mai grav este faptul că atât primăriile care le au în administrare, cât și directorii acestor instituții au avut la dispoziție mai bine de un an pentru a remedia deficiențele.

Școli fără autorizații
În ultimele săptămâni, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița s-au aflat în control pentru a observa modul în care sunt pregătite școlile și grădinițele din județ pentru începerea noului an școlar. Dacă Ministerul Educației nu schimbă regulile jocului (ministrul Liviu Pop declarând într-o conferință de presă că are intenția de a devansa debutul școlii până pe 18 septembrie!), elevii și preșcolarii sunt așteptați în clase din 11 septembrie. Cu toate acestea, nu toate instituțiile de învățământ sunt pregătite să-i primească pe elevi, preșcolari sau dascăli. În urma controlului efectuat în teren, oficialii IȘJ Ialomița au întocmit un Raport cu toate neregulile pe care le-au descoperit și pe care l-au transmis ulterior Prefecturii Ialomița. Potrivit documentului oficial, 15 școli din județ nu au la momentul de față autorizații sanitare de funcționare. Scandalul acestor documente a debutat anul trecut, când Direcția de Sănătate Publică Ialomița fie nu a aprobat, fie a retras autorizații sanitare de funcționare din cauza numeroaselor deficiențe pe care inspectorii plecați în control le-au descoperit. Cele mai multe dintre acestea au vizat faptul că atât în cadrul școlilor, cât și în cel al grădinițelor, copiii sunt nevoiți să folosească toaletele din curte. Aceste WC-uri, care în realitate sunt niște fose septice îngrădite de pereți de cărămidă ce stau să cadă, sunt un adevărat pericol pentru sănătatea elevilor. Deși au avut la dispoziție un an pentru a remedia problema autorizațiilor sanitare de funcționare, instituțiile de învățământ au ignorat aceste probleme. Pe lista celor 15 școli sau grădinițe care duc lipsă de aceste documente se numără Școala Gimnazială Borănești, Școala Gimnazială Valea Ciorii, Grădinița Condeești, Școala Gimnazială Valea Măcrișului, Școala Gimnazială Mărculești și prestigiosul Colegiu Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. În cazul acestei instituții problema o ridică internatul din curtea unității care nu ar corespunde din punct de vedere tehnic... La această problemă se adaugă cea a lipsei autorizației de securitate la incendiu ISU. Mai mult, alte 9 școli nu și-au încheiat lucrările de reabilitare, iar în cazul altor 18 încă se realizează lucrările de igienizare.

Fără manuale pentru clasa a V-a Dincolo de problemele organizatorice, școlile din Ialomița întâmpină probleme și în ceea ce privește procurarea manualelor. Criza cea mai mare este generată de cele destinate claselor a V-a. Luni, 4 septembrie 2017, ministrul Liviu Pop a anunțat într-o conferință de presă că toți elevii de a V-a din țară vor învăța cu ajutorul unui «Compendiu introductiv pentru gimnaziu»... Cartea este un cumul de manuale pentru toate disciplinele și are peste 200 de pagini. Acest Compendiu, potrivit oficialilor din Ministerul Educației, va fi utilizat în primele 8 săptămâni ale noului an școlar, urmând apoi ca elevii să primească manualele școlare.

11 Septembrie 2017, 12:10 (4359 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Elevii vin la școală cu păduchi
Lipsa experților întârzie autorizarea școlilor împotriva incendiilor
Jumătate dintre școlile județului sunt fără pază
Ialomița: Școli fără autorizație sanitară și cu păduchi

Comentariile cititorilor:


Iglesias:
(13 Septembrie 2017, 13:33)
Cu fondurile pentru reparații școli se face altceva? Întreb și eu, ca prostu! Așa am ieșit din școala Bărbulești.
Victor:
(13 Septembrie 2017, 12:56)
Chiar și fără autorizații, școlile funcționează. Cine răspunde în caz de nenorocire? Cine își asumă riscul? Dacă acel inconștient scapă din dezastru, îl așteaptă Jilava.
Educatoare:
(13 Septembrie 2017, 12:49)
Elevi de la sat sunt chinuiți și iarna este frig în școală. Cu nevoile in curte... apa...Ce să mai zicem noi dacă și școlile de municipiu au probleme mari!
Miloșești:
(12 Septembrie 2017, 14:13)
Și în rural este și mai mare dezastrul. Se scoate numaiân primele trei zile de la începutul școlii. Școlile coșmelii au elevi.
Radu:
(12 Septembrie 2017, 13:02)
@Maria. Pipăitul ar fi cel mai puțin revoltător in Colegiu. Elevii tac de frică, mamele lor acceptă...de naive.
Salariul s-a mărit?:
(12 Septembrie 2017, 12:40)
Grav! De ce se mai învață in aceste clădiri? Părinții sunt orbi, surzi, indiferenți pentru viața copiilor? Școală proastă, da! Dar și gata să se dărâme peste elevi?!? Părinții sunt vinovați! Mergeți în pauză la copiii dv. de la V-VIII! Vă veți lua cu mâinile de cap!
ADRIANA:
(12 Septembrie 2017, 12:27)
@maria. Controlul psihologic al cadrelor de la COLEGIU trebuie luat foarte în serios! Sunt mai mulți cu probleme, nu numai "de pipăieli"...Sunt atâtea rebuturi acceptate anul acesta, la plata cu ora! De mâna a treia! Reșapați, parcă așa se zice...mare grijă și la alcool, violență, răzbunări pe elevii care cer drepturile, excursioniste maniace, educația fizică cu libidinos....COLEGIU! Meditații en gros cu propriii elevi!! Cine a vorbit a plătit!
Maria:
(12 Septembrie 2017, 11:51)
Dar un control psihologic unor profesori cu probleme de comportament nu se face? E unul venit la Colegiu pe cateva ore care are un istoric cu ceva pipaieli sexuale asupra elevelor....Se aude la Colegiu???? 
Om:
(12 Septembrie 2017, 10:13)
Valea Ciorii, Valea Măcrișului, Condeești (?), Borănești, Mărculești....și CLEGIUL NAȚIONAL MIHAI VITEAZUL, Slobozia!!!! Cei mai buni, mereu în frunte. ȘCOLI NESIGURE PENTRU VIAȚA ELEVILOR. ACOLO SE POATE ÎNTÂMPLA ORICÂND O NENOROCIRE! După aceea, se vor lua măsuri!
Irimia:
(11 Septembrie 2017, 18:16)
Sunt în slobozia clădiri de școli gimnaziale bune, solide și neocupate 100%. De ce nu/si duc mamele copii acolo? De snoabe! Sună mai bine îl duc la COLEGIU.
Am mai zis!:
(11 Septembrie 2017, 16:08)
Cantina din Internat Cnmv, bucătăria insalubră, wc urile din internat cnmv, pelerinajul ,,refugiaților,, în timpul orelor și pauzelor din internat cnmv, cuibușorul tuturor nebuniilor adolescentine când hormonii colcăie, ,,cabinetul medical,, din același internat, niciodată de folos sau închis, tainurile interniștilor împărțite cu angajații, familiile angajaților și porcinele de pe la Bucu...etc., etc. Acestea nu sunt tot inadmisibile la cnmv? Și se zice că este liceu de top (cu meditații la toate materiile de bac). Topless!
Elev:
(11 Septembrie 2017, 15:07)
Si ce daca facem pipi in curte? Tata&mama tot in fundul curtii fac ce fac....si la Serbarile Comunei tot pe camp fac...si cand se duc beti la vot, tot pe spatiul verde fac ce fac...asa ca...da-le drq da autorizatii, bani sa iasa,la cine trebuie...
ADRIANA:
(11 Septembrie 2017, 13:51)
La CNMV, Slobozia, clasele din internat, V-VIII, toate clasele a 9-a (7), plus 1-2 a 10-a, dacă vine in cutremur, un incendiu, o nenorocire, va fi dezastru! Vieți pierdute, Doamne ferește, copii nevinovați cu cadre didactice nepăsătoare și părinți inconștienți! Să vină la "Colegiu"! Problema internatului e veche și ff. gravă, de zeci de ani. Au mai forțat și cu clase de Gimnaziu ca să asigure catedre pilelor, în primul rând!! Acolo este CATANGA de la CNMV....Leafa să meargă!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 18 Iul 2019
205 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

DSVSA Ialomița: Controale în piețe la tarabe

În perioada 12-14 iulie a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și ai Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 16:10
(40 vizualizări - 0 comentarii)


Baza 86 Aeriană, la «Royal International Air Tattoo 2019»

În perioada 19-21 iulie 2019, la Baza Aeriană FAIRFORD, GLOUCESTERSHIRE din Marea Britanie, aparținând Forțelor Aeriene Regale, are loc «Royal International Air Tattoo 2019», unul dintre cele mai mari mitinguri ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 11:40
(67 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arme găsite în casă

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare la Țăndărei. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:35
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:30
(123 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


4

Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:25
(120 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:20
(136 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

16 Iulie 2019, 18:50


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:50
(329 vizualizări - 1 comentariu)


8
Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:35
(279 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


9

Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:30
(312 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:25
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:20
(249 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:15
(267 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:10
(260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:05
(266 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 08:05
(940 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:30
(652 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:25
(555 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:20
(639 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

11 Iulie 2019, 19:15


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:15
(641 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:10
(648 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:05
(585 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 15:10
(730 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:50
(1043 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:45
(996 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Axintele

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 6 percheziții pe raza localității Axintele la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuința unei persoane din localitatea Horia. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:40
(1079 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni premiază spiritul civic

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul IPJ Ialomița au premiat doi ialomițeni pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Astfel, un tânăr de 15 ani, din Slobozia, și o femeie de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:35
(1023 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autoturism răsturnat, patru persoane rănite

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut vineri, 5 iunie 2019, la intrare în localitatea Stejaru. Din primele informații, este vorba despre un automobil ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 15:20
(1063 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru accident


Incendiu la o stână din Făcăeni

Miercuri, 3 iulie a.c., în jurul orelor 18,30, două adăposturi de animale ale unui localnic din Făcăeni au luat foc. Pompierii Stației Fetești s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:30
(1038 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alt Suporter în Victorie amicală cu Ciulnița muzeu în Asociațiile de proprietari din Slobozia datorează Fiscului peste 500 mii de lei Educatie ZERO în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii Alexandru în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Nicolae în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean.Din 36. în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii auto de vânzare în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iulie 2019 Ioana în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Vlad în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Bucu în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Pacient în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Ion în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia @petrecaretul în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii Petrecaretul în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii Ialomita în Un nou conflict de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Adi în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii Valentin în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii Fost profesor în 173 de persoane au susținut din nou examenul Mary în Slobozia: În «groapa lui Stoica» cu primarul Mocioniu Un vecin de bloc în Poliția Locală, acuzată că protejează scandalagiii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...