Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia, terorizată de un hoț de 15 ani

Slobozia, terorizată de un hoț de 15 ani

Un adolescent de 15 ani a terorizat întreaga Slobozie. Tânărul este campion la dosare penale pentru numeroase furturi pe care le-a comis. În evidențele Poliției numele său apare în aproximativ 100 de anchete, instrumentate numai în ultimii 2 ani. Surse judiciare susțin faptul că este printre cei mai mari hoți care-și fac veacul prin oraș. Deși îl cunosc destul de bine, oamenii legii nu-l pot trage la răspundere din cauza procedurii anevoioase care implică efectuarea de expertize medicale și psihiatrice, greu de pus în practică.

Recordman la dosare penale
Un adolescent de 15 ani din cartierul slobozean Bora este considerat de organele judiciare locale drept spaima Sloboziei. În ultimii 2 ani, băiatul a reușit performanța de a aduna aproximativ 100 de dosare penale, toate pentru furturi. Surse judiciare apreciază faptul că modul său de operare îi are în prim plan pe posesorii de bunuri neglijenți. Astfel, adolescentul urmărește șoferii care-și lasă mașinile descuiate și sustrage tot ce poate din respectivele autoturisme. Cazul său este cunoscut atât de autoritățile judiciare, cât și de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița, însă până în prezent nicio instituție nu a luat măsuri pentru a-i corija comportamentul adolescentului recordman la dosare penale. Reprezentanți ai organelor judiciare locale susțin faptul că tragerea la răspundere penală a băiatului este blocată de numeroase expertize medicale și psihiatrice care trebuie efectuate pentru a-i demonstra hoțului discernământul și intenția de a comite fapte antisociale. Singura cale pentru a-l putea trage la răspundere este ca acesta să împlinească 16 ani, de la această vârstă nemaifiind necesară efectuarea respectivelor expertize medicale.

13 Septembrie 2017, 08:20 (5334 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Adolescent de 14 ani, recordman la dosare penale

Comentariile cititorilor:


Maria:
(18 Septembrie 2017, 15:19)
Pentru Gherase: Nu stiu cine esti, dar sigur esti unul dintre politistii care lucreaza astazi, plini de lipsuri. Mai aveti de mancat multa mamaliga, pana ajungeti sa faceti macar jumate din ce facea Oprea, Papacioc,  Spircu, Brihac, Lica, Batog, Milea si altii din celebra trupa.
   Imi aduc aminte de talharia cu autori mascati de la PECO, ( actualul PETROM), primul hold up local in care trupa de mai sus s-a remarcat si i-a cunoscut lumea mai bine.
   I-am urmarit cu atentie si am aflat de multe fapte bune si asa cum spunea cineva mai inainte, am mai vazut ca nu prea aveau sprijinul procurorilor, pe care din pacate nu prea il aveti nici voi acum.
LUPUL DEZMIERDAT:
(17 Septembrie 2017, 23:34)
OAMENI CU ,COLOANA VERTEBRALA .....SPIRCU, OPREA, LICA SA NU-L UITAM PE NEA IULICA BRIHAC,SUCIU LAURENTIU ,RAPOSATUL NEA GICA MILEA SI ALTII .OAMENI CARE NU SUPORTAU TERORILE (PROSTIILE ) DOMNILOR INTERLOPI ?....NOI VREM IN SLOBOZIA POLITISTI CUM AU FOST EI .

GUZUN:
(17 Septembrie 2017, 23:26)
PAI DE CE SA MAI STEA IN SISTEM CEI MENTIONATI  DE MARIO ? 
AU DAT MANA LIBERA HOTILOR . EI SE IMPLICAU SI ISI DOREAU CA CETATENII DIN MUNICIPIUL SLOBOZIA SA FIE MAI IN SIGURANTA , DAR ALTII NU. AU FOST HOTI CARE AU AVUT CATE 80  DE DOSARE PENALE IN FIECARE AN , DE VREO 4 ANI PANA IN PREZ ENT ,DARPROCURORII CONSIDERAU EI CA  NU PREZINTA PERICOL SOCIAL , OARE ?

Natalița:
(15 Septembrie 2017, 20:30)
Natalița Natalița
Gherase:
(14 Septembrie 2017, 06:58)
Băi Mario, Oprea a prins hoți doar in visele sale pline de incantatii că pe la poliție nu stia decât să urle...are acu timp să se trateze.Iar Stefu a fost sef, pe cat de zbir era cu subordonații pe atât de slugarnic era cu șefii. Poliția se reformează fără voi, e astăzi mai curată și fără combinații.
Sasu:
(13 Septembrie 2017, 18:48)
Serban a fost politist? Ala nu avea in cap decat tarate. A rupt Tandareiu cu prostia lui
Cetatean:
(13 Septembrie 2017, 16:59)
da mai Mario din acest motiv pana acum am fost singurul oras din Romania "fara" infractiuni, hai lasa ca mai sus mentionati o parte din ei din birou nu prindeau hotii cu telefonul!
Mario:
(13 Septembrie 2017, 15:14)
SPAIMA HOTILOR SI CLANURILOR DE INTERLOPI S-AU PENSIONAT: OPREA NICOLAE, SPIRCU NICOLAE, STEFU VIOREL, NEAGU MARIAN, LICA GABRIEL, SERBAN NICOLAE, etc... Asa va trebuie. Copiii astia noi veniti nu au specializare si perfectionare sa prinda un hot. Succes
fla:
(13 Septembrie 2017, 15:02)
Ati putea sa-i distribiti fata ,sa stie lumea de cine se apara.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 09 Apr 2020
98 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 13:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:25
(152 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:20
(93 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:15
(53 vizualizări - 0 comentarii)


4

Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:10
(75 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 13:05
(74 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 16:40
(241 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 15:45
(65 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în județul Ialomița

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița se constată o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astfel, dacă luni, 6 aplie 2020, erau înregistrate 63 de cazuri, marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 13:05
(190 vizualizări - 0 comentarii)


9

RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 12:55
(85 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 63 de cazuri de infecție COVID-19

Numărul cazurilor de infecție COVID-19 este în creștere la nivelul județului Ialomița. Potrivit estimărilor oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică, în Ialomița există 63 de cazuri confirmate pozitiv ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:15
(282 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, descoperit la Armășești

Lucrările agricole de primăvară scot la iveală elemente de muniție neexplodată. Astfel, un cetățean din comuna Armășești ce executa în cursul dimineții de luni, 6 aprilie a.c., săpături pe un teren de pe ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:10
(117 vizualizări - 0 comentarii)


12

Roșiori: Bătrân de 88 de ani, carbonizat în propria casă

În cursul nopții de duminică spre luni, 5/6 aprilie a.c., un incendiu a curmat viața unui bărbat de 88 de ani, din Roșiori. Alarma s-a dat în jurul orelor 21,30, când casa bătrânului a fost cuprinsă de ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 13:05
(94 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


13

Firmă din Fetești, controlată de polițiști după ce ar fi vândut măști neconforme

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au sancționat cu amendă în valoare de 5000 de lei un operator economic din Fetești care comercializa măști de protecție și mănuși ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:35
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiști la Slobozia și Axintele

Sâmbătă, 4 aprilie a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 45 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 46 de ani. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:30
(113 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat, pe raza comunei Bărbulești, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2020, 12:25
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 56 de cazuri de infecție COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității situația pe județe a cazurilor de infecție COVID-19. Potrivit estimărilor oficiale, la nivelul județului Ialomița există, în momentul de față, 56 de persoane ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2020, 13:10
(278 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au confiscat arme la Țăndărei

Polițiștii au confiscat arme la Țăndărei

În cadrul unor acțiuni de amploare desfășurate sâmbătă, 4 aprilie a.c., între orele 14,00-22,00, pe raza orașului Țăndărei și a municipiului Slobozia, au fost constituite 20 de dispozitive de ordine și ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2020, 11:15
(1105 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Incendiu la o fermă de animale. Un bărbat a ars de viu!

Un incendiu puternic a curpins în seara zilei de sâmbătă, 4 aprilie 2020, o fermă de animale din localitatea Amara. Pompierii Detașamentului Slobozia s-au luptat mai bine de 3 ore să stingă flăcările. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2020, 23:15
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 45 de cazuri de infecție COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității situația pe județe a cazurilor de infecție COVID-19. Potrivit estimărilor oficiale, la nivelul județului Ialomița există, în momentul de față, 45 de persoane ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2020, 13:10
(433 vizualizări - 3 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Intervenții ale pompierilor ialomițeni

La nivelul județului, pompierii militari ialomițeni au acționat pentru gestionarea a 13 intervenții destinate protecției comunității, din care 8 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență. Astfel ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2020, 11:05
(142 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Detalii despre șomajul tehnic

Pentru a facilita accesul în ceea ce privește depunerea documentelor de către agenții economici care vor beneficia de prevederile art. XI din OUG nr. 30/2020, pentru modificarea și completarea unor acte ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2020, 10:40
(197 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 37 de cazuri de infecție COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității situația pe județe a cazurilor de infecție COVID-19. Potrivit estimărilor oficiale, la nivelul județului Ialomița există, în momentul de față, 37 de persoane ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2020, 13:10
(390 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Ordin de protecție emis pe numele unui bărbat care și-ar fi lovit concubina

Polițiștii ialomițeni au emis miercuri, 1 aprilie .a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 34 de ani, din comuna Ograda, care și-ar fi lovit concubina. Poliția Municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2020, 13:05
(171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan fără permis și amendați pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare

Joi, 2 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de bărbat de 48 de ani din orașul Amara. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2020, 12:40
(305 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Drăgoești și Răsimnicea

Incendii la Drăgoești și Răsimnicea

Miercuri, 1 aprilie, a.c., în jurul orelor 13,10, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Drăgoești. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2020, 10:20
(128 vizualizări - 0 comentarii)


Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: «Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit!»

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: «Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit!»

Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit. Dacă în perioada 11-20 martie 2020 retragerile de numerar, de la BNR, ale instituțiilor de credit, ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2020, 13:40
(277 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate de peste 414000 de lei

Marți, 31 martie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 65 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, au constatat 14 infracțiuni și au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale. Valoarea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2020, 13:35
(179 vizualizări - 1 comentariu)


Roșiori: Fără permis și beat la volan

Marți, 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au oprit pentru control, pe DJ02, pe raza comunei Roșiori, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Drăgoești ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2020, 13:30
(132 vizualizări - 0 comentarii)


Federația «Solidaritatea Sanitară»: Strategia de protecție a salariaților din sănătate este eronată, crescând riscul de infectare

Federația «Solidaritatea Sanitară» solicită Ministerului Sănătății introducerea purtării măștii chirurgicale și a mănușilor ca precauțiune minimă împotriva COVID-19 pentru toți salariații din spitalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2020, 13:10
(129 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...