Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peste 1000 de palate țigănești, construite ilegal

La Bărbulești

Peste 1000 de palate țigănești, construite ilegal

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Județean de Stat în Construcții, la Bărbulești există peste 1000 de palate țigănești construite ilegal, fără autorizații. Cele mai multe dintre case se află în zona extravilană a localității. Deși autoritățile locale și cele județene cunosc situația în detaliu, până acum au fost aplicate doar 10 sancțiuni, justificarea pentru numărul mic de amenzi fiind că persoanele care și-au construit casele sunt de negăsit. Mulți dintre proprietarii de palate sunt plecați în străinătate.

Case fără autorizații
Intrați în atenția opiniei publice de nenumărate ori din cauza scandalurilor cu iz penal pe care le-au provocat, romii din Bărbulești nu se dezmint nici de această dată. Potrivit Inspectoratului Județean de Stat în Construcții Ialomița, în satul țigănesc din apropierea Urziceniului există 1149 de construcții ridicate fără autorizații legale de construcție! Situația a ieșit la iveală în urma unui control pe care Inspectoratul Județean de Stat în Construcții Ialomița l-a dispus la Primăria Bărbulești. Responsabilii din cadrul autorităților locale au făcut demersuri în vederea identificării proprietarilor și a documentelor prin care aceștia justifică maniera în care și-au ridicat imobilele în care locuiesc. În urma verificărilor, angajații Primăriei, cât și cei ai Inspectoratului Județean de Stat în Construcții Ialomița, au rămas uimiți să afle faptul că romii și-au construit casele acolo unde au dorit, fără să ceară documente de la Primăria Bărbulești. În Raportul pe care reprezentații autorităților l-au întocmit se explică faptul că: «(...) din totalul de locuințe identificate ca fiind construite fără autorizație, 247 au regim de înălțime parter+1 etaj, 28 parter+2 etaje, fiind executate din BCA sau cărămidă (...)». Situația este cu adevărat delicată în condițiile în care proprietarii caselor nu pot fi trași la răspundere, fiind de negăsit. Mulți dintre ei figurează ca fiind plecați în străinătate. Pe cale de consecință, în acest caz au fost aplicate doar 10 sancțiuni contravenționale, niciuna mai mare de 500 de lei.

Slobozia construcțiilor ilegale Bărbulești nu este singura localitate cu probleme în privința construcțiilor ridicate ilegal. La Slobozia astfel de imobile au adus procurorii la ușa administrației locale. Primăria Slobozia este implicată de mai bine de 2 ani într-o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia privind maniera ilegală în care s-au realizat mai multe construcții în Bazarul Municipal sau «impresionantul» sediu al firmei lui Nicu Pericli, Nick Touring, de la intrarea în oraș. Deși inițial cercetările începuseră într-un ritm alert, despre acest dosar aproape că nu se mai știe nimic.

10 Octombrie 2017, 08:20 (3350 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


VIJAI:
(15 Ianuarie 2018, 18:48)
DACA NOI TIGANI NU ADUCEM BANI IN TARE VOII MURIT DE FOAME ROMANILOR PROSTI FACETI SI VOI BANI CA TIGANI TIGANI FACE RISCURI PENTRU FAMILIA LOR CASA LE VAD BINE SA AU CASA MASINI BANI 
Toma:
(12 Octombrie 2017, 23:30)
Aceeași problema și in orașul țigănesc Tandarei !
socrate:
(10 Octombrie 2017, 20:01)
E tara lui Papura voda. Parca sunt tampiti!. Cum adica situatia e delicata. Daca erau romani si nu tigani erau demult la zdup.

Cei care au tolerat o asemenea situatie trebuie sa infunde puscaria iar casele ilegal construite pe dom. public daramate cu buldozerul.

Scurt si cuprinzator...
din sat de la mine:
(10 Octombrie 2017, 19:41)
numai in Barbulesti? nu, sa nu credeti, la Cocora toti ''tiganii'' sunt la jutor social si din 2008 de cand primar este Lefter Sorin-Danut sa vedeti case ce si-au facut, cate animale au.Ii intreaba cineva ceva, pai mai vin la vot?Nu stiu, de la judet nu verifica nimeni? ca doar sunt banii statului risipiti, ca de la primarie nu avem nici o asteptare in acest sens si  nici in altele.
Bili:
(10 Octombrie 2017, 17:39)
Rahat in ploaie! Unde a fost primarul? Ori Barbulestiul apartine de Mauritania? Inspectoratul de Stat in Construcii Ialomita nu stie,nu vede? Politia locala? Polutia nationala? Ce dracu mai prietenas toti au mancat spagi de la negru gim si fratii lui salam! Toti bagati in puscarie toti sun coplici toti sunt platiti don bani pulici si ei fac pe plac si inchid ochi la glunele indienilor. Ialomita cel mai corupt judeti incepand de la Gigi gagicaru pana la ultimul bugetar din primaria de jos toti spagari ordinari
Amărât:
(10 Octombrie 2017, 11:24)
Au ajuns la un nr impresionant de palate! De ce n-ați mai așteptat să se adune? Erau greu de observat cu ochiul liber?! Vă e frică. Legea nu este și pentru țigani!!!! Corupție pe față!
Nelutu:
(10 Octombrie 2017, 11:17)
De ce nu se incepe demolarea,asa cum este normal si legal,ca ati vedea atunci cum apar ca prin minune si proprietarii sa se jeluiasca.
cetatean:
(10 Octombrie 2017, 11:01)
Oare daca erau romani si nu de etnie, autoritatile ar fi procedat la fel ? Ei nu muncesc o zi(legal)si sunt cei mai favorizati si au si aceleasi drepturi ca romani: la ajutor social, sanatate,etc..
vio:
(10 Octombrie 2017, 09:57)
Nu le mai spuneti "palate tiganesti" , sunt "palate romane" .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 16 Iul 2018
190 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în loc. Cosâmbești, jud. Ialomița
angajează
ȘOFER AUTOUTILITARĂ/AUTOCAMION
Cerințe:
-studii medii
-permis de conducere categoria B și C+E
-experiență în conducerea de
Autoutilitare <3,5 to minim 5 ani
și a Autocamioanelor >3,5 to minim 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități:
-participă la operațiunile de încărcare
și descarcăre a autovehiculului
-disponibil la deplasări în alte orașe
din Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila
-livrează comenzile conform
programului de distribuție
Beneficii:
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune
atât la sediul din Cosâmbești
cât și pe următoarea adresă de
email: agromasgrup@gmail.com
Relații se pot obține și
la telefon 0749/162.458

13 Iulie 2018, 10:05


1

Urziceni: Prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o mașină

Un tânăr de 17 ani, din Urziceni, a fost surprins de către polițiști în timp ce încerca să pătrundă într-un autoturism parcat. Marți, 10 iulie a.c., Poliția a fost sesizată, în miezul nopții, cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 14:25
(709 vizualizări - 0 comentarii)


2
Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Marți, 10 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în flagrant un bărbat din Urziceni, bănuit că ar fi încercat să comercializeze o cantitate de tutun transportată cu ajutorul autoturismului propriu ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 14:20
(658 vizualizări - 0 comentarii)


3

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

11 Iulie 2018, 11:05


Urziceni: Tânără dispărută

Urziceni: Tânără dispărută

Polițiștii solicită sprijin pentru depistarea unei tinere care, la data de 28 iunie a.c., a plecat de la domiciliul său din Urziceni și nu a revenit până în prezent. Persoana dispărută se numește DOBRE ADRIANA ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 18:20
(917 vizualizări - 8 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii iunie 2018, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5317 șomeri, din care 702 șomeri indemnizați, respectiv 4615 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 17:20
(701 vizualizări - 0 comentarii)


6

Protopopiatul Slobozia: «Marea Unire în viziunea celor mici»

Luni, 9 iulie 2018, Protopopiatul Slobozia a desfășurat prima activitate din proiectul educațional «Clubul de vară», aflat la cea de a IV-a ediție. Astfel, în parteneriat cu Biblioteca Județeană «Ștefan ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 16:05
(582 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2018, în perioada 18-29 iunie 2018 , s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 15:50
(711 vizualizări - 0 comentarii)


8

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

6 Iulie 2018, 16:15


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 176000 de lei, 18 permise de conducere reținute

La acest sfârșit de săptămână, 29 iunie-1 iulie a.c., polițiștii au intervenit la 72 de evenimente și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 176500 de lei, iar pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2018, 15:05
(1023 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii ialomițeni s-au luptat cu apele în județul Bacău

Pompierii ialomițeni s-au luptat cu apele în județul Bacău

Șase subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița au fost mobilizați să intervină în localitățile din Moldova, afectate de inundațiile din ultimele săptămâni. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2018, 14:05
(1013 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A murit din cauza extenuării

Un bărbat de 49 de ani, angajat ca maseur în cadrul Hotelului «Lebăda» din stațiunea Amara a murit la serviciu, din cauza oboselii. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce făcea un masaj unei persoane și ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2018, 15:05
(1936 vizualizări - 7 comentarii)


12

Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

E-distribuție Dobrogea anunță pentru săptămâna viitoare, 2-6 iulie 2018, mai multe intervenții la rețeaua de distribuție și alimentare cu energie electrică din județul Ialomița. Astfel, energia electrică ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2018, 16:40
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni și Movilița

Joi, 28 iunie 2018, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza județului s-au produs două accidente rutiere, soldate cu victime. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DN ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2018, 16:25
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele colective de muncă, în vizorul ITM Ialomița

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, numărul unităților din județul Ialomița cu peste 21 de salariați, la 31.05.2018,
era de 427, din care cu capital de stat (inclusiv bugetari) ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2018, 16:20
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


«O viață cât un Centenar»: O ialomițeancă, sărbătorită de reprezentanții MAI

Joi, 28 iunie 2018, s-a desfășurat la Valea Măcrișului acțiunea locală a proiectului, derulat la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne, «O viață cât un Centenar». Campania are ca scop omagierea ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2018, 13:55
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Infractor arestat

Polițiștii din Ialomița au identificat un tânăr, de 28 de ani, din localitatea Borănești, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Acesta ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 17:40
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

În urma unei acțiuni desfășurată de polițiștii din Ialomița pe șoselele județului, a fost identificat un tânăr de 29 de ani care conducea în stare de ebrietate. Acesta a refuzat testarea cu aparatul Drager ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 17:15
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri preventive împotriva incendiilor de vegetație uscată

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care fermierii trebuie să protejeze terenurile agricole de riscul izbucnirii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 17:05
(1643 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit strivit de un copac

Este anchetă la Postul de Poliție Vlădeni după ce un bărbat, de 60 de ani, a murit miercuri, 20 iunie 2018, strivit de un copac, într-o pădure de la marginea localității. În momentul de față se fac cercetări ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2018, 10:55
(2414 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii mai 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5447 șomeri, din care 678 șomeri indemnizați, respectiv 4769 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 18:10
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști din Ialomița, la «Cupa Zâmbetelor»

Polițiști din cadrul IPJ Ialomița s-au alăturat campaniei umanitare «Cupa Zâmbetelor», care a fost inițiată de un localnic din Ciulnița și se află la a doua ediție. Scopul campaniei este ajutorarea copiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 17:25
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional din Săveni, reținut

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au depistat un bărbat de 31 de ani, din Săveni, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de autoritățile franceze. Cel în ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 16:35
(2117 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 160000 de lei, 18 permise reținute

La acest sfârșit de săptămână, 15-17 iunie a.c., polițiștii au intervenit la 100 de evenimente și au aplicat 499 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 160000 de lei. De asemenea, au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 16:15
(1754 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț arestat

Un bărbat de 33 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunilor de «furt» și «furt calificat», a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 17:15
(1893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în zonele și în intervalele ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 16:05
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Furt comis după metoda «Sinești»

Doi tineri 20 și 25 de ani, ambii din Urziceni, au fost arestați după ce au furat bunuri dintr-o mașină parcată pe DN2A, în zona localității Lilieci, după metoda «Sinești». Polițiștii nu exclud varianta ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 15:48
(1814 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă de 13 ani, înghițită de apele Brațului Borcea

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița intervin în momentul de față pentru a scoate din apele Brațului Borcea o adolescentă de 13 ani, din zona municipiului Fetești, care ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2018, 16:46
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Se închide DN21A pentru lucrări de reparații, între localitățile Bărăganu și Țăndărei

Începând de marți, 12 iunie 2018, se închide circulația rutieră pe DN21A, pe sectorul de drum cuprins între km 0+000 (Bărăganu)-km 21+126 (Țăndărei), pentru execuția lucrărilor de reparații sistem rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2018, 09:25
(1871 vizualizări - 1 comentariu)


Trenul Regal în Dobrogea. Prima oprire, la Fetești!

În Anul Centenar al Marii Uniri și al sfârșitului Primului Război Mondial, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor călători ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2018, 14:15
(2117 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
faru în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Valentina în Locatarii Cartierului Transmim au restanțe la plata utilităților Nicușor 33 în Scandal cu elevi bătuți la Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia Valentina în Slobozia condamnată Anonim în Investiție blocată în Consiliul Local M. Kogălniceanu IONEL ILASI în Există viață după cancer Consatean în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Ioana în Revoltă internă la DSP Ialomița @PisicaRea în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Florescu L. în Ialomița: Profesorii anchetați se întorc la catedră, dosarul «Mită pentru BAC» se mută la DNA VIVIANA în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» VASILICA în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» prada de zi în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» PisicaRea! în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Adevăr în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Eleva lui D.N. în Ialomița: Profesorii anchetați se întorc la catedră, dosarul «Mită pentru BAC» se mută la DNA VREM DREPTATE în Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor» Gunoi în Investiție blocată în Consiliul Local M. Kogălniceanu Adevăruri?’ în Scandalul de la Colegiul Național «Mihai Viteazul», nesancționat. Elevii de la «Mihai Eminescu», eliminați pentru 3 zile ADRIANA în Ialomița: Profesorii anchetați se întorc la catedră, dosarul «Mită pentru BAC» se mută la DNA
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...