Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dorina Milea, directorul «falimentar» al Servicii Publice Slobozia

Dorina Milea, directorul «falimentar» al Servicii Publice Slobozia

Servicii Publice Slobozia SRL este firma Primăriei Slobozia care are ca domeniu de activitate administrarea piețelor, târgurilor, bazarului și cimitirelor din municipiu. În ultima jumătate de an, societatea a fost ținta unor scandaluri publice legate de modul ilegal în care Ștefan Costea, fostul administrator, a cheltuit fondurile din bugetul societății. Nici Dorina Milea, actualul administrator al Servicii Publice, nu pare să aibă calități de bun manager. Pe rolul Tribunalului Ialomița se află de 5 ani un proces prin care Milea cere insolvența firmei Karoline Exim SRL, societate pe care a administrat-o. Potrivit Ministerului Finanțelor, aceasta are de plătit datorii de peste 500 mii de lei. Mai mult, Fiscul i-a scos la vânzare proprietăți de peste 55 mii de lei, deținute pe raza localității călărășene Dor Mărunt.

Scandalurile nu mai contenesc Servicii Publice Slobozia SRL a fost înființată în anul 2014, iar până anul trecut la conducerea societății s-a aflat Ștefan Costea. Înlocuit în urma demisiei sale cu social-democrata Dorina Milea, firma a fost în toată această perioadă de timp ținta a numeroase scandaluri publice. Totul a ieșit la iveală în urma unui control al Camerei de Conturi Ialomița, auditorii descoperind grave abateri financiar-contabile comise de fostul administrator, Ștefan Costea. În mare parte, auditorii au scos la iveală faptul că Ștefan Costea nu încasa corespunzător taxele pe tarabe ale comercianților din Bazarul Municipal și a obligat reprezentanții firmei Servicii Publice să recupereze de la comercianți debite în valoare de peste 100 mii de lei. Revoltați, comercianții au venit de nenumărate ori la Primăria Slobozia să ceară socoteală pentru această situație, însă la momentul de față aceștia sunt buni de plată și executați silit în instanță. Apogeul neregulilor financiare a culminat în septembrie 2017 când, la comanda Dorinei Milea, s-a realizat un audit realizat de o firmă  privată. Auditorii externi au descoperit, printre altele, că Ștefan Costea a plătit din banii firmei cazări la hoteluri de lux sau achiziția unui tort de peste 10 kg, creând astfel prejudicii de peste 10000 de lei. Iar lista acestor deficiențe de ordin financiar continuă...

Un director cu probleme Iar problemele pe care le întâmpină societatea Servicii Publice Slobozia din cauza managerilor ineficienți care se perindă pe la conducerea sa continuă. După ineficiența afișată de Ștefan Costea, urmează cea a Dorinei Milea. Pe rolul Tribunalului Ialomița trenează de ani buni un proces prin care o firmă încearcă să-și declare insolvența și să plătească datoriile pe care le-a acumulat către cei 11 creditori... Printre aceștia se numără Primăria Slobozia, Primăria Dor Mărunt, 2 instituții bancare și 2 firme cu profil distribuție de băuturi alcoolice și non alcoolice. Firma cu probleme se numește Karoline EXIM SRL și a fost administrată de nimeni alta decât Dorina Milea, actualul administrator al Servicii Publice Slobozia SRL. Înființată în 1995, societatea avea ca obiect de activitate comercializarea de produse alimentare, produse din tutun și băuturi. Însă, din 2012, nemaiputând să facă față datoriilor acumulate, societatea și-a declarat insolvența. Site-ul Ministerului Finanțelor arată faptul că la momentul de față firma care a avut-o ca administrator pe Dorina Milea a acumulat datorii de peste 500 mii de lei. Mai mult, Fiscul ialomițean a scos la vânzare bunuri ale societății de peste 55 mii de lei, în cauză dsicutându-se despre o dubă, o suprafață de teren și o clădire, deținute pe raza localității călărășene Dor Mărunt. Contactată telefonic pentru un punct de vedere cu privire la această situație, Dorina Milea nu a răspuns la telefon.

4 Decembrie 2017, 11:20 (2413 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Servicii Publice SRL a majorat tarifele cu 27%
Nemaipomenitele realizări ale Dorinei Milea
Cutremur la Servicii Publice Slobozia SRL

Comentariile cititorilor:


Gay:
(15 Decembrie 2017, 21:25)
Milea Dorina este urâtă.
Rusu:
(15 Decembrie 2017, 18:43)
Înainte să cumpere turismul pt plimbare, normal era să obtină autorizarea ISU pentru halele din bazar. Noi plătim, ea se plimba!
anti evaziune:
(9 Decembrie 2017, 11:18)
Stimati redactori ar fi bine sa solicitati un punct de vedere scris de la ANAF Ialomita privitor la aspectele cum ca in sediul lor se face evaziune ! Sa stim si noi daca se probeaza in vreun fel acele acte de comert ilegal prin institutii, dar si ce masuri iau ei in astfel de situatii.    

Sarbatori fericite !
@ Mary:
(7 Decembrie 2017, 12:30)
Si eu sunt foarte nemultumit de cum m-au sprijinit cei de la OJPC Ialomita (doua doamne deranjate ca am facut o sesizare unei firme mai mari unde probabil aveau diverse interese).    
Dar totusi conform legilor trebuie sa existe o petitie/sesizare/cerere pentru a se putea da curs.   
Asa oricine poate suna telefonic spune date false si sesizeaza ceva ce poate nu se probeaza. In momentul cand exista o hartie scrisa si asumata ei au obligatia sa dea curs la acea sesizare/petitie etc. Daca nu exista acel document cu numar de inregistrare in mod firesc nici ei nu se misca de pe scaune ca la stat e cel mai bine de tras mata de coada. 
Cat despre evaziune ai dreptate, ea trebuie sesizata la ANAF Antifrauda !  Dar fie vorba intre noi astia mici din comunitate sa vedeti ce de evazionisti pe fata vand diverse lucruri (imbracaminte, incaltaminte, bijuterii, parfumuri, etc) in sediul ala mare cum sunt si salariile lor ANAF.  In ograda lor se face evaziunea si ei nu misca nimic, sau poate accepta aceasta forma de inchidere a ochilor ca le vand marfuri la preturi mai mici.  In cazul asta unde sa mai sesizezi evaziunea ??? ca cei care trebuie sa o stopeze o incurajeaza.
Mary:
(6 Decembrie 2017, 11:53)
 EVAZIUNE FISCALA, CA IN BAZARUL DIN SLOBOZIA, NU GASESTI CAT AI CAUTA. DE CAND PASESTI IN ACEST LOC SI PANA LA IESIRE COMERTUL SE FACE "LA MICA CIUPEALA". IN PRIMUL RAND, ASA ZISI "RUSI" DE FAPT MOLDOVENI CU ACTE IN REGULA, CARE VAND CA O DINIOARA IN IARMAROCUL MOLDAV, NEGOCIATORI DE PRIMA MANA, FARA BON FISCAL, DOAR UN RANJET FORTAT. SA TRECEM PRUTUL DIN MOLDOVA IN TARA MUMA SI CE OBSERVAM, UN COMERT IN OGLINDA DEOARECE TOTI AU ACEIASI MARFA DAR DIFERA PRETUL,PRET CARE LIPSESTE LA UNELE PRODUSE MAI VANDABILE, DE UNDE SI COMERTUL "LA MICA CIUPEALA" JUSTIFICAND CA PLOUA, SAU BATE VANTUL IAR PRETURILE CU PRICINA SUNT DETERIORATE SAU PUR SI SIMPLU SUNT LUATE DE VANT. CAUT SA INTELEG DAR TOTI "AVEAU ACELEASI NEPLACERI" LA MUSAMAUA DE MASA, CARE DE PASTI SAU DE CRACIUN, SUNT LA MARE CAUTARE. CA DEGEABA SUNT SARBATORI DACA NU AI O MUSAMA NOUA PE MASA.  DACA AI CUMPARAT, ORICE PRODUS, VANZATORUL SAU VANZATOAREA DIN MAGAZIN INCEPE CU UN SOI DE  "GLUMITE" PROASTE NEAVAND REST, ETC. TOCMAI PENTRU ATI DISTRAGE ATENTIA DE LA ACTUL FINAL =BONUL FISCAL DE CASA= PE CARE "UITA SA TI-L DEA". NU MAI SPUN CA AM SUNAT LA OPC SLOBOZIA, IAR "AMABILITATEA" UNUI DOMN LUCRATOR, RADULESCU IONEL, M-A FACUT SA INTELEG CA LA ACEA ORA 14:30, TOTI INSPECTORII ERAU PE TEREN, INCLUSIV DIRECTORUL UNITATII, PE CARE L-AM SOLICITAT LA TELEFON, GHINION, NU ERA IN UNITATE!! IAR RECLAMATIILE SE FAC IN SCRIS SI NU TELEFONIC, CU TOATE CA AM DAT TOATE DATELE CU PRICINA SI PERSONALE, RENUNTAND LA OBIECTIVUL MEU DIN ACEA ZI SI LA ACEA ORA, DISPUS SA ASTEPT UN INSPECTOR IN A LAMURI LUCRURILE. IN ZADAR, IN BAZAR!! CONCLUZIA O TRAGETI DUMNEAVOASTRA, EU M-AM RESEMNAT. NU AI CU CINE SI DECE. TOT INAINTE CU EVAZIUNEA FISCALA, TOVARASI!!
Fuerea:
(5 Decembrie 2017, 21:41)
Băcanu V. în cârdășie cu Ștefan Costea? La așa ceva se coboară Briliantul ruginit, Băcănelu? Și? Nimic, nimic? Nicio pedepsă deocamdată? Vedea-l-aș după gratii pe umflat! Mare limbric!
Ma ta:
(5 Decembrie 2017, 16:54)
Pentru maria:Nici nu ai putut să dormi de supărare daca dai comenturi la 7 dim.Cred ca si pe celelalte tot tu le ai dat.Te ascunzi sub toate pseudonimele......oare oi stii ce sunt alea?
Ionel:
(5 Decembrie 2017, 09:31)
Am citit de 4 ori articolul, nu înțeleg de unde și până unde Dorina Milea este <<falimentară>>. Mi se pare un articol de genul "atac la persoană", atâta vreme cât voi scrieți că neregulile le-a făcut vechiul administrator.
Nu curge, pică!:
(5 Decembrie 2017, 08:37)
Ștefan Costea a fost luat de eficient ce este, la CNMV, administrator după pensionarea hoțului anterior. Adevărat, aici e mai puțin de furat: cantina, internat, fufe...Ideea este că l-au pedepsit rău!
Maria:
(5 Decembrie 2017, 06:48)
Nu poti avea pretentii de la cineva care nu a condus nici macar o scara de bloc, aici trebuia o persoana cu abilitati manageriale si nu mai spun ca femeia cred ca are si ceva tulburari de comportament, sa va uitati cr mesaje da in spatiul public si o sa va dato seama, este clar o mare greseala a primarului sa o puna in aceasta functie
Fila:
(5 Decembrie 2017, 00:39)
Bacanule ,hotule , tu ai fost în spatele lui Costea,  i al și pe Stoica și la pușcărie.....d n a .... se aude?
Lol:
(4 Decembrie 2017, 22:58)
bacanelu,  costea,  se strânge latul!!!
IT:
(4 Decembrie 2017, 22:22)
Ești una și aceeasi  ne am plictisit de tine!
BNR:
(4 Decembrie 2017, 22:16)
Aici e vorba de vestita Marilena de la bankpost! De fapt grupul infracțional de la bankpost!
oborul slobozia:
(4 Decembrie 2017, 21:39)
Ma baieti ce tot aveti cu fata asta? Altceva nu aveti ce sa scrieti in articole si va luati de ea o aduceti iar pe pagina din fata ? Cand zicea si ea ca a scapat hop si voi cu un nou articol despre ea ...Cat e PSD-ul in floare nici la pasarica n-o doare .....Mai sapati mai cautati si mai vedeti ce gasiti sa scrieti despre ea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
17 Dec 2017
149 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor

Prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranța cetățeanului reprezintă unele dintre prioritățile Poliției Române în anul 2017. Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 15:25
(242 vizualizări - 0 comentarii)


1

Urziceni: I-a furat banii din mașină

Polițiștii cercetează un bărbat de 35 ani, din Movilița, sub aspectul comiterii infracțiunii de «furt calificat». Astfel, Poliția a fost sesizată de un bărbat, de 62 de ani, din județul Dâmbovița, cu privire ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 14:20
(294 vizualizări - 0 comentarii)


2

IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii ialomițeni desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru siguranța traficului rutier. ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 14:10
(238 vizualizări - 0 comentarii)


3

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 Decembrie 2017, 17:10


Amara: Beat la volan și fără permis, a acroșat alte două mașini

Marți, 12 decembrie 2017, în jurul orei 18,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Amara s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii ajunși la fața locului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 15:45
(352 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ialomița: La volan, sub influența băuturilor alcoolice

Doi ialomițeni, de 40 și 45 de ani, au fost depistați de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile pulice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Cei în cauză a fost testați ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 14:20
(310 vizualizări - 0 comentarii)


6

Accident mortal la Rași

Marți, 12 decembrie 2017, în jurul orei 12,00, pe DJ201B, în apropiere de localitatea Rași, s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 13:40
(413 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești

Luni, 11 decembrie 2017, polițiștii din cadrul Poliției Urziceni au organizat și desfășurat o acțiune de amploare pe raza localităților Borănești și Bărcănești, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 11:10
(340 vizualizări - 0 comentarii)


8

Vlădeni: Suspect de «furt», identificat de polițiști

Polițiștii cercetează un tânăr de 14 ani, din Vlădeni, sub aspectul comiterii infracțiunii de «furt calificat». Polițiștii au identificat un minor de 14 ani, din localitatea Vlădeni, acesta fiind bănuit ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 10:40
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de control ale DSVSA Ialomița

În perioada 4-9 decembrie 2017, consilierii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au efectuat un număr de 116 controale în unități ce desfășoară activități de ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 09:20
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Combaterea delictelor silvice, o prioritate a polițiștilor ialomițeni

Luni, 11 decembrie 2017, polițiști din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 08:10
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Medic șpăgar, reținut pentru 24 de ore de procurori

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus reținerea pentru 24 de ore a doctoriței care își desfășura activitatea în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2017, 17:50
(932 vizualizări - 5 comentarii)


12

Slobozia: «Târg de Crăciun» la Muzeul Agriculturii

Începând de vineri, 15 decembrie 2017, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va inaugura acțiunea «Târgul de Crăciun». Evenimentul este organizat de instituție, cu sprijinul Consiliului Județean ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 17:20
(462 vizualizări - 0 comentarii)


15 decembrie-«Ziua Porților Deschise» la AJOFM Ialomița

În data de 10 decembrie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aniversează 19 ani de activitate. Sunt 19 ani în care ANOFM s-a transformat, a evoluat și a acumulat o experiență bogată, deosebit ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 16:10
(405 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Patru ialomițeni, cu vârste cuprinse între 28 și 53 de ani, au fost depistați de către polițiști în timp ce conduceau autoturisme deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Conducătorii auto au fost testați ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 14:40
(427 vizualizări - 0 comentarii)


15

Tânăr de 19 ani din Grindu, reținut pentru «furt din locuință»

Polițiștii Secției Poliție Rurală Ion Roată au reținut un tânăr, de 19 ani, bănuit că ar fi sustras 60000 de lei dintr-o locuință situată pe raza comunei Grindu. Poliția a fost sesizată de o femeie, de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 14:25
(429 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 40000 de lei, 5 permise reținute

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru siguranța traficului ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 14:10
(386 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Dețineau ilegal artificii

Doi bărbați din Bordușani sunt cercetați de polițiști după ce la locuințele lor au fost descoperite ilegal 20 de kilograme de artificii. Elementele pirotehnice au fost găsite în urma unor percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2017, 13:46
(523 vizualizări - 0 comentarii)


18

Competiție acerbă. 7 candidați pe loc la școlile de Poliție!

Peste 12000 de persoane care își doresc să fie polițiști s-au înscris la concursul de admitere pe care școlile de Poliție îl organizează în ianuarie 2018. Până pe 5 decembrie 2017, termenul limită, pe cele ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 18:10
(680 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri de «Sfântul Nicolae» la Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni desfășoară de mai mulți ani diverse proiecte în cadrul cărora sunt organizate activități instructiv-educative și recreative pentru copiii ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 17:05
(558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea evaziunii fiscale

Polițiștii ialomițeni au organizat și desfășurat în cursul zilei de joi, 7 decembrie 2017, o serie de acțiuni de verificare a mai multor unități economice de pe raza județului Ialomița, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 16:25
(625 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: 5 decembrie, «Ziua Internațională a Voluntarului»

Prin rezoluția 40/212 din 17 decembrie 1985, ziua de 5 decembrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite «Ziua Internațională a Voluntarului», pentru recunoașterea eforturilor și meritelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 15:40
(568 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A furat unelte de grădinărit

Un bărbat, de 43 de ani, din Sinești, s-a ales cu un dosar penal după ce a furat din curtea unui vecin mai multe unelte de grădinărit. Este vorba despre 2 cazmale, o lopată și o greblă. De asemenea, el ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 16:20
(681 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Oficiul Registrului Comerțului Ialomița s-a mutat în sediu nou

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița și-a schimbat sediul din data de 27 noiembrie 2017. Astfel, instituția își desfășoară acum activitatea în Slobozia, strada Gării Noi, nr. 5, et.1 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 16:10
(787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conduceau în stare de ebrietate

Doi ialomițeni, de 20 și 38 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați la volan conducând în stare de ebrietate. În  urma testelor cu aparatul Drager, aceștia aveau un nivel al alcoolemiei ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 15:50
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 21 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În urma unor activități de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni pe liniile de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale, oamenii legii au aplicat 96 de contravenții a căror valoare a depășit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 15:35
(663 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive împotriva delincvenței juvenile

Acțiunile cu caracter preventiv inițiate de polițiștii ialomițeni cu scopul de a preveni faptele antisociale în rândul elevilor din județ continuă. Oamenii legii s-au aflat marți, 5 decembrie 2017, la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 15:20
(645 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți, la volan

Luni, 4 decembrie 2017, un bărbat de 56 de ani, din Gheorghe Doja, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși a consumat anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:25
(836 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o magazie

Duminică, 3 decembrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la rezerva de lemne a unui cetățean din Fetești. Pompierii de la Stația Fetești au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:05
(774 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Daruri de Moș Nicolae la Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot» din municipiu, a desfășurat marți, 5 decembrie 2017, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini, susținuți de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 15:30
(924 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...