Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sindicaliștii SANITAS, obligați să închirieze propria sală de ședințe

Protest spontan la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Sindicaliștii SANITAS, obligați să închirieze propria sală de ședințe

Aproximativ 100 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia au organizat un protest spontan pe holurile unității sanitare. Membri ai Sindicatului SANITAS-filiala Ialomița, aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de interdicția impusă de Mariana Iancu, managerul Spitalului Slobozia, de a-și desfășura o ședință de lucru în sala de ședință a unității medicale.

Au câștigat drepturile în instanță 
Potrivit lui Valentin Spătărelu, președintele SANITAS-filiala Ialomița, conducerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia a precizat că reprezentanților sindicatului pe care îl conduce li s-a solicitat plata ilegală a unei taxe de închiriere a sălii de ședință în valoare de 40 de lei/oră. «Este prima dată când ni se întâmplă așa ceva. Nu este normal acest lucru! Poate că doamna manager este nemulțumită de faptul că trebuie să acorde angajaților săi mai multe drepturi pe care și le-au obținut în instanță...» susține Valentin Spătărelu, președinte al SANITAS-filiala Ialomița.  Pe ordinea de zi a ședinței ar fi trebuit să de discute mai multe puncte importante, unul dintre acestea făcând referire la faptul că Spitalul Județean de Urgență Slobozia trebuie să achite angajaților săi tichete de masă în valoare de peste 300 mii de lei, drept obținut printr-o sentință definitivă a Curții de Apel București, dar nerespectat de actuala conducere a unității medicale.

18 Ianuarie 2018, 15:14 (6718 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Brancardierii și infirmierele au ieșit în stradă
Rendez-vous cu gherila PFA a dr Olaru

Comentariile cititorilor:


Ciulnița:
(18 Aprilie 2018, 22:03)
@sindicalist. Ați vrea uși și porți fără control să cărați voi toată cantina și farmacia acasă! Camerele video sunt o necesitate, sunt in toate spitalele europene, care se respectă...
Sindicalist:
(18 Aprilie 2018, 14:44)
Ferească Dumnezeu de un cutremur sau un incendiu că la cum ține doamna Mariana usile instituției fermecate și închise după orele 19 chiar și poartă principală poate fi o catastrofă și mai mare! Bani băgați în camere de luat vederi și usile glisante cu cartele sau coduri!
ANGAJAT:
(23 Ianuarie 2018, 18:06)
De ce nu iesim in strada o data sa punem punct la toata escrocheria asta si sa nu mai lasam pe asta sa ne frece la bot cu lamiiie, ce mai asteptam sa facem una cu pamintu ca mult mai rabdam , suntem urmariti mai ceva ca detinuti de la penitenciar , de ce oare cu ce am gresit ca muncim doamna MARIANA????????
alooo:
(23 Ianuarie 2018, 18:02)
Mariano ce faci fa , vrei sa stringi cureaua pt 40 lei pe ora fato?????? da bani la muncitori si lasa cateleala asta ca o sati taiem  tntr o zi macaroana breeeee
maria:
(22 Ianuarie 2018, 19:27)
cum este posibil ca cea mai mare unitate medicala din judet sa fie condusa de un om fara cunostinte medicale si mai ales fara caracter parca ar fi mosia ei. Ce pazeste Consiliul judetean dar ce sa ne mai in trebam daca sant reprezentantii in judet ai celui mai ticalos partid.
Cristofor :
(19 Ianuarie 2018, 20:14)
Oameni buni. Voi nu vedeți ca nu apare nimic pe nicăieri. Nu va da un semn de întrebare ca toată presa și televiziunea sunt plătite de moraru și Mariana Iancu? Spitalul sta pe o bomba. Spune cineva ceva? A explodat centrala termica, ați văzut pe cineva de la politie, pompieri, ITM? Ai grija doamna Mariana.
Una oarecare:
(19 Ianuarie 2018, 15:04)
Multora le este frica sa vb că îi dă afară dar acești oameni au și ei dreptul de a vb.Stau cu frica in sân că îi vor da afară dar nu îi poate da afară afară atâta timp cât își cer dreptul lor.Interesati va oameni buni și luptați pt dreptul vostru.Cine a fost Dna.Mariana Iancu?Interesați a și vedeți.Vai de capul salariatilor in ce mod li se vb.si cum se comporta cu toți angajații.Cum sa închiriezi o sala de ședință atâta timp cât acea sala aparține unei instituții ?Vai de conducerea spitalului din Slobozia!
Aricescu:
(19 Ianuarie 2018, 13:59)
@pirpirel, nume țigănesc! Să vină alt partid!! Care? N-au trecut absolut toți pe la conducere? Ce-au făcut?! Jos PSD!
Pirpirel:
(19 Ianuarie 2018, 09:21)
Asa ne trebuie dacă stam cu mâinile în san. Hoții ăștia de la partidul asta mincinos trebuiesc scoși cu forța afara din toate instituțiile pe care le conduc. Nu își vad decât interesele atât. Oamenii pot murii de foame nu ii interesează.
Are :
(19 Ianuarie 2018, 08:17)
Nuarebani. Deci, în țigănime! Da, multe fuste fufe sunt din Țăndărei la origine. Se știu.
Nu are bani:
(18 Ianuarie 2018, 23:25)
La Țăndărei sa se piardă între fuste, sa poate sa urle în voie.
Are bani:
(18 Ianuarie 2018, 18:22)
@nuarebani! De ce la Țăndărei și nu la Fetești? Acolo este un manager care nu urlă, dar medic periculos!
Sindicalistă:
(18 Ianuarie 2018, 17:49)
@sindicalist. Da’ cei care trebuie să reclame, ce fac? Idioților, așteptați să vă rezolve presa problemele! N ați vrea să va pună Ziariștii geamurile? Sau cazanul explodat? Faceți greva spontană ca la asta sunteți buni..,,
sindicalist:
(18 Ianuarie 2018, 16:45)
Da banii pe bonuri nu are de unde sa n-i dea , sala nu ne-o da , insa bani pt. doua echipe de geamgii de la com frig care de luni pun geamuri intr-una la centrala termica are.se vorbeste de sute de geamuri si explozie la cazane. asta a fost sambata  pe la ora 1.00 .Turele din spital s-au speriat ca la cutremur  si blocurile vecine la fel. totul insa se ascunde.  Ziarele ce fac ?
Gardian:
(18 Ianuarie 2018, 16:08)
Sindicatul este o formă degeaba, plătită gras! Da! Au cu ce plăti sala de ședință, la oră! Apropo, pacienții ce făceau în acest timp? N-a sărit vreunul pe fereastră din negljența personalului? Dați-le tichete de masă, că nu fură destul! Bravo, doamna director general, țineți bine frâiele că sunt prea mulți șobolanii care vă mănâncă de cr.!!!! Succes! Sindicatul să închirieze Sala Select pentru ședințe subversive, că are bani!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 09 Iul 2020
124 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 503 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 9 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 503, cu 39 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 13:05
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 464 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 8 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 464, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 13:05
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește municipiul Fetești/Ialomița, RAJA Constanța va sista furnizarea apei, joi, 9 iulie ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 09:40
(88 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Evenimentul a fost semnalat de un lucrător al unei firme marți, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,25. În sprijinul bărbatului de 43 de ani s-au deplasat de urgență 3 echipaje de salvare de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 08:40
(139 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

7 Iulie 2020, 17:10


Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două utilaje agricole, puse în funcțiune pe un câmp din zona localității Ion Roată. Cel mai probabil flăcările au izbucnit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 16:05
(213 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo-Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii (ce vor atinge în anumite intervale viteze de 80-90 km/h), averse ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:55
(73 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența alcoolului

În urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au identificat , pe raza localităților Rădulești, Slobozia și Țăndărei, 4 conducători auto care circulau pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:50
(119 vizualizări - 1 comentariu)


8
Incendiu la o casă din Movila

Incendiu la o casă din Movila

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și membrii serviciului voluntar cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu care ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:05
(104 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


9

Grupul de Comunicare Strategică: 455 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 7 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 455, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 13:05
(160 vizualizări - 0 comentarii)


10

IȘJ Ialomița: Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 21:20
(234 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 iulie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Slobozia au oprit pentru control, pe raza localității Misleanu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma solicitării ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 16:10
(145 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 444 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 6 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 444, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 13:05
(200 vizualizări - 0 comentarii)


13

IPJ Ialomița: Acțiuni integrate pentru combaterea COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivelul județului Ialomița se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2020, 08:20
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Șosele însângerate în județul Ialomița

Șosele însângerate în județul Ialomița

Zi neagră pe șoselele din Ialomița sâmbătă, 4 iulie 2020. Cinci persoane au fost rănite și una a murit în urma a 3 accidente rutiere, petrecute pe raza localităților Fetești, Coșereni și Misleanu. Cel mai ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2020, 12:15
(703 vizualizări - 5 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

3 Iulie 2020, 17:10


Grupul de Comunicare Strategică: 440 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 3 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 440, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi, 2 ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:05
(229 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis sau cu permise suspendate

Joi, 2 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Balaciu în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza de competență au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 11:40
(184 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de un autoturism

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier în municipiul Slobozia, în care un autoturism a lovit un pieton. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:55
(229 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Vineri dimineață, 3 iulie a.c., în jurul orei 3,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o șiră de baloți din paie în gospodăria unui cetățean din Cartierul Vlașca ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:50
(132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: A luat foc ghena de ventilație

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 16,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o ghenă Slobozia. Incendiul a fost stins operativ de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:45
(179 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Săveni: Incendiu la o anexă gospodărească

Săveni: Incendiu la o anexă gospodărească

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 11,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Săveni. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:40
(199 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


Proxenet din Axintele, arestat

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 16:50
(285 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femei reținute pentru contrabandă cu țigări

Două femei, de 43 și 66 de ani, au fost reținute de polițiștii ialomițeni într-un dosar privind contrabanda cu țigări. Oamenii legii au efectuat în cursul zilei de joi, 2 iulie a.c., 10 percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 16:45
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru încălcarea Codului Rutier

Un tânăr de 22 de ani și un altul de 30 de ani s-au ales cu dosare penale după ce au fost suprinși în trafic încălcând regulile de circulație. Tânărul de 22 de ani s-a urcat la volan în stare de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 16:40
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 436 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 2 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 436, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de miercuri, ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 13:05
(198 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

O persoană din Sudiți a descoperit un proiectil de artilerie exploziv, de calibru 120 mm, miercuri, 1 iulie a.c., în jurul orelor 12,50, în grădina din propria gospodărie. Conștientizând ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 09:10
(239 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Contestații la Bacalaureat 2020

La nivelul județului Ialomița, 661 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de către candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 07:15
(249 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

97 de persoane amprentate, 122 de autoturisme controlate, 23 de sancțiuni contravenționale aplicate și 6962 de kilograme de deșeuri feroase ridicate de polițiști. Este bilanțul unei ample acțiuni de prevenire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 14:40
(331 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la centrele rezidențiale

Având în vedere prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  în  perioada 3-15.06.2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 13:20
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
korona în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu Curiosul în Firma care administrează Combinatul Chimic din Slobozia are datorii de 80 milioane de euro cainii latra ursul merge în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Marus în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Gigel în Adora TECH a construit ilegal instalația de piroliză Amarean în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Vali în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Ion în «Cocoașa» comandantului Bâcu Simon în «Cocoașa» comandantului Bâcu Lady în «Cocoașa» comandantului Bâcu Anonim în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Petru jidanu în «Cocoașa» comandantului Bâcu Pt anghel de la Rachias în «Cocoașa» comandantului Bâcu anghel s. în «Cocoașa» comandantului Bâcu Teyus în «Cocoașa» comandantului Bâcu Rady în «Cocoașa» comandantului Bâcu apartament 2 camere-birouri în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2020 Mary în Adora TECH a construit ilegal instalația de piroliză Brancovean în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton Mary în Utilajele Infrastructură Drumuri și Poduri SA, parcate în curtea directorului Dan Anton
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...