Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Criză de personal în instanțele din Ialomița

Criză de personal în instanțele din Ialomița

Reprezentanții Tribunalului Ialomița au dat publicității Raportul de activitate aferent anului 2017. Cea mai mare problemă cu care s-au confruntat instanțele din județ a fost reprezentată de lipsa de judecători. Transferurile către alte judecătorii sau pensionările din sistem au fost principalele cauze care au determinat scăderea numărului de magistrați la nivelul Tribunalului Ialomița și Judecătoriilor Slobozia, Fetești și Urziceni. Chiar dacă au fost puțini ca număr, judecătorii ialomițeni au reușit să soluționeze eficient dosarele aflate în lucru, aflându-se pe locul 3 la nivel național în privința cauzelor judecate.

Ialomița are nevoie de judecători
În cursul anului trecut, Tribunalul Ialomița s-a confruntat cu o diminuare a numărului de judecători, prin pensionarea a trei judecători și transferul unui judecător. Astfel, din schema totală de 18 judecători, pe parcursul anului s-au vacantat 4 locuri, instituția desfășurându-și activitatea cu 14 magistrați. Modificări de personal s-au înregistrat și în schema Judecătoriei Slobozia. Au fost ocupate două posturi de judecător, prin transferul lui Costin Marius Mirel de la Parchetul Județean Ialomița și prin transferul Elenei Olteanu, de la Judecătoria Medgidia. Cu toate acestea, în cursul anului trecut, alți patru judecători ai Judecătoriei Slobozia, în frunte cu președintele și vicepreședintele instanței, s-au transferat la Tribunalul Ialomița, în urma promovării examenelor. Probleme de personal au fost sesizate și în cadrul Judecătoriei Fetești. La mijlocul anului trecut, instanța și-a desfășurat activitatea cu un singur judecător titular, fiind în pragul desființării. Situația s-a remediat abia spre sfârșitul anului, când trei judecători au ales să vină să lucreze la Fetești, în ultima lună a anului. Este vorba despre judecătorii Constantin Radu Croitoru, Dumitru Adrian Dan și Loredana Elena Matei. De asemenea, la Judecătoria Urziceni, doi magistrați s-au pensionat. Este vorba despre judecătoarele Elena Dumitrache și Elena Ojog. Cauzele care au condus la aceste derapaje sunt diverse, susțin reprezentanții Tribunalului Ialomița. «Această situație întâlnită mai cu seamă la instanțele arondate Tribunalului Ialomița se datorează proximității acestor judecătorii de București și faptul că, după terminarea stagiaturii ori a perioadei de 3 ani pentru judecătorii veniți din alte domenii, majoritatea pleacă în localitatea de domiciliu sau în municipiul București. Poate ar fi mai bine ca la repartiția judecătorilor definitivi sau a celor care au fost declarați admiși la examenul de admitere în magistratură din alte domenii, primul criteriu să fie domiciliul și apoi media obținută...» explică Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița.

Puțini, dar eficienți
În ciuda numărului scăzut de magistrați, instanțele din Ialomița au fost și în 2017 pe primele locuri în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a cauzelor. Datele statistice arată că, cel puțin la nivelul Tribunalului Ialomița, în cursul anului trecut au fost soluționate 3461 de dosare. De asemenea, instanțele din Ialomița s-au aflat în 2017 sub media pe țară în ceea ce privește încărcătura dosarelor per judecător. În cazul tribunalelor, încărcătura medie pe țară a fost de 550 dosare, iar indicele înregistrat la nivelul Tribunalului Ialomița a fost în 2017 de doar 370 de dosare. De asemenea, Judecătoria Slobozia s-a aflat sub media pe țară în ceea ce privește încărcătura per judecător la nivelul instanțelor. La nivel național, indicele pentru acest coeficient a fost de 1119, iar instanța din Slobozia a reușit să atingă aceeași valoare. Judecătoriile Fetești și Urziceni s-au aflat însă peste media pe țară în privința încărcătorii dosarelor per judecător, cu 1459 și, respectiv, 1761 dosare. «Chiar dacă am avut parte de fluctuații de personal, activitatea instanțelor din Ialomița s-a desfășurat în condiții bune, iar statisticile pe care le-am realizat ne-au confirmat aceste aspecte... Noi ne putem declara mulțumiți de aceste rezultate și sperăm ca 2018 să fie la fel de bun! Marea provocare pentru acest an rămâne însă criza de personal...» a mai spus judecătorul Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița.

Fonduri limitate pentru renovări Dincolo de lipsa de personal, o altă problemă pe care au întâmpinat-o instanțele din Ialomița a fost reprezentată de fondurile insuficiente acordate de Ministerul Justiției pentru modernizarea spațiilor. Anul trecut, Curtea de Apel București a oferit instanțelor ialomițene doar 18 mii de lei pentru renovări și reabilitări, bani ce au fost cheltuiți integral. «Judecătoriile Fetești și Urziceni funcționează în sedii renovate în urmă cu circa 9-10 ani, prin modificarea unor foste instituții ale statului. De la acea dată nu au mai fost făcute niciun fel de reparații, iar funcționalitatea acestor sedii lasă de dorit, ca și capacitatea acestora de a asigura spații adecvate și suficiente activității instanțelor...» susțin reprezentanți ai instanțelor.

7 Martie 2018, 08:10 (2336 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Schimbări la conducerea instanțelor ialomițene
Probleme de funcționare în cadrul instanțelor din Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 11 Dec 2018
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

DSVSA Ialomița: Pestă Porcină Africană la un mistreț vânat pe Fondul de Vânătoare 12 Săveni

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației că joi, 6 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 15:50
(517 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Decembrie 2018, 12:45


2

Urziceni: Copil de 12 ani, acroșat de o mașină

Joi, 6 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipului Urziceni s-a produs un accident. Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului au stabilit că în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 12:35
(389 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


3

Ialomița: Beți la volan

Joi, 6 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat trei bărbați, cu vârste între 33 și 58 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși anterior au consumat băuturi alcoolice. Cei în ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 12:30
(447 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni

Poliția Română desfășoară acțiunea națională «Foc de Artificii» pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice. Polițiștii ialomițeni au ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 12:25
(303 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Copil de un an și jumătate, bolnav de gripă

Caz de gripă confirmat în județul Ialomița. Este vorba despre un copil de un an și cinci luni din comuna Alexeni, care în prezent se află internat la Institutul Național de Boli Infecțioase «Matei Balș ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2018, 12:20
(385 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni gripă


6

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

5 Decembrie 2018, 18:10


Fetești: «Tentativă de furt calificat» și «distrugere»

Marți, 4 decembrie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autovehicul aflat parcat în incinta unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2018, 14:40
(561 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ion Roată: Deținere ilegală de lemne, beat la volan și fără permis

Marți, 4 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza localității Ion Roată un bărbat, de 41 de ani, conducând o autoutilitară în stare de ebrietate și fără a poseda permis de conducere. Acesta ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2018, 14:25
(544 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții lunare de 2250 de lei pentru angajatorii care încadrează șomeri

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:20
(864 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Urziceni

Luni, 3 decembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:15
(561 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Beat la volan și fără permis de conducere

Luni, 3 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza localității Sfântu Gheorghe un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ion Roată. Acesta conducea pe drumurile publice în stare de ebrietate, având ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:10
(518 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ilegalitățile din domeniul silvic, în atenția polițiștilor ialomițeni

Duminică, 3 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. În urma verificărilor efectuate pe raza ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 17:05
(558 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Examene pentru depistarea trichinelozei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, asupra riscului de îmbolnăvire cu trichineloză. Astfel, pentru a preveni îmbolnăvirea ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2018, 08:10
(711 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Ridicare restricție Pestă Porcină Africană la Andrășești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează deținătorii de porcine cu privire la faptul că, în perioada 18.10-19.11.2018, s-au examinat toate porcinele existente în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2018, 11:05
(1172 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Restricții de circulație de Ziua Națională a României

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, începând cu orele 9,00, se vor impune restricții de circulație pe bulevardul Matei Basarab (de la intersecția cu strada Ardealului la intersecția cu bulevardul Cosminului) și ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2018, 18:10
(1095 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Urziceni

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, joi, 29 noiembrie 2018, în intervalul orar 8,00-13,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2018, 15:45
(815 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și vânt puternic, valabil până vineri, 30 noiembrie 2018

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben, de ninsori și vânt puternic. Avertizarea intră în vigoare miercuri, 28 noiembrie 2018, la orele 2,0 ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 16:10
(1154 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Stelian-ocrotitorul copiilor»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a desfășurat marți, 27 noiembrie 2018, acțiunea «Sfântul Stelian-ocrotitorul copiilor» la ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:50
(1118 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 19-25 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:45
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Dridu

Luni, 26 noiembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipului Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2018, 11:30
(1071 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer căutat de polițiști, după ce a produs un accident rutier

Polițiștii din Ialomița sunt pe urmele unui șofer care a lovit cu mașina un copil de 12 ani din Țăndărei, pe trecerea de pietoni, iar apoi a fugit de la locul accidentului. Se pare că bărbatul a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 19:48
(1492 vizualizări - 3 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la spălătoriile auto

În perioada 19-20 octombrie 2018, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului în care se respectă prevederile ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 19:05
(1298 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Națională a României, sărbătorită la Slobozia

Primăria Slobozia invită cetățenii municipiului sâmbătă, 1 Decembrie 2018, la un program festiv dedicat Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri. Evenimentul va debuta la orele 10,00 în Piața ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 17:20
(1076 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Contrabandă cu țigări

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au oprit pentru control, în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din București. În urma controlului ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 15:25
(878 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 190000 de lei, 31 de permise reținute

În perioada 23-25 noiembrie a.c., polițiștii din Ialomița au acționat pe raza județului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, au fost organizate 25 ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2018, 14:20
(841 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O autobasculantă a luat foc pe Autostrada Soarelui

Incendiu pe Autostrada Soarelui, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Feteși și Drajna. O autobasculantă care se afla pe banda de urgență a luat foc, iar din cauza fumului dens circulația se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 20:53
(1319 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic blocat între Slobozia și Drajna din cauza unui accidet rutier

La această oră circulația este blocată între Slobozia și Drajna din cauza unui accident rutier, produs în zona localității Brâncoveni. Se pare că un autovehicul s-a ciocnit de un tir, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 17:44
(3384 vizualizări - 4 comentarii)


E-Distribuție Dobrogea: Atenție, se întrerupe curentul!

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe zone din ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 16:35
(1138 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,27%, rata șomajului în luna octombrie 2018

La sfârșitul lunii octombrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4988 șomeri (din care 2183 femei), rata șomajului fiind de 5,27%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 16:10
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...