Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Vartic și Aron, ultimele noutăți

Handbal, HCM Slobozia

Vartic și Aron, ultimele noutăți

La HCM Slobozia continuă să se facă transferuri în vederea sezonului de Ligă Secundă care ne așteaptă din toamnă. Linia de 9 metri a fost întărită prin cooptarea Loredanei Vartic, coordonatoare de joc în vârstă de 22 de ani.  Născută în județul Neamț, Loredana a evoluat timp de 3 ani în Liga Națională, la CSM Roman, echipă pe care a părăsit-o în această vară. Din sezonul viitor o așteaptă, prin urmare, o nouă colaborare cu Gheorghe Covaciu, pe care l-a avut antrenor și la echipa nemțeană. Loredana a făcut parte din loturile de juniori și tineret ale României. O a doua achiziție a Sloboziei este portarul Bianca Aron, o tânără handbalistă aflată la început de carieră. Originară din Galați, jucătoarea de 19 ani vine tot din Liga Națională, unde în sezonul trecut a evoluat sporadic pentru Dunărea Brăila. Și ea este componentă a lotului lărgit al Naționalei de Tineret. Practic, în momentul de față, putem creiona un prim 7 al HCM Slobozia pe faza ofensivă. Acesta ar arăta astfel: Aron-Mitrache, Ivan, Vartic, Georgescu, Toma, Naumenko (Jlezi). În perioada următoare, conducerea HCM Slobozia intenționează să mai efectueze două achiziții, un portar și o jucătoare la linia de 9 metri. Lotul va mai fi completat cu Alina Dragu, revenită după împrumut de la Gloria Buzău și cu junioarele CSS Slobozia care vor avea dublă legitimare. În altă ordine de idei, alte două handbaliste care au evoluat la Slobozia în sezonul trecut și-au găsit noi angajamente. Alina Ilie a ajuns la CSM Gloria Buzău, iar Andreea Pătuleanu a semnat cu Danubius Galați.

27 Iunie 2018, 14:40 (2069 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ca-n vacanță
Victorie de orgoliu
Experiența a făcut diferența

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 20 Apr 2019
178 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

19 Aprilie 2019, 18:15


Piața Agroalimentară Slobozia, spațiu autorizat pentru sacrificarea mieilor

Piața Agroalimentară Slobozia este singurul spațiu autorizat sanitar-veterinar pentru sacrificarea și vânzarea mieilor de către producătorii particulari. Astfel, zona specială va fi deschisă în perioada ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 16:50
(141 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinsă la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 18 aprilie a.c., o femeie de 40 de ani, din București, a fost depistată de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea un autoturim neînmatriculat în apropiere de Urziceni. Totodată, un alt conducător ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 16:45
(149 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Împreună pentru o comunitate mai sigură!»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează campania de prevenire a criminalității în mediul rural «Împreună pentru o comunitate mai sigură!». Polițiștii din structurile de Prevenire, Ordine ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 16:40
(131 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 22-24 aprilie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 16:35
(148 vizualizări - 0 comentarii)


5
Două mașini s-au ciocnit în centrul Sloboziei

Două mașini s-au ciocnit în centrul Sloboziei

Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 13,00, în fața Consiliului Județean Ialomița. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, la ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 14:35
(363 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


6

Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai

RAJA SA aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2019, 14:30
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Munteni Buzău, arestat pentru «furt»

Polițiștii ialomițeni au reușit miercuri, 17 aprilie a.c., identificarea unui tânăr de 23 de ani, din Munteni Buzău. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei privative ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2019, 17:45
(286 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Firme sancționate de polițiști

Miercuri, 17 aprilie a.c., polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 30000 de lei la două firme din Slobozia. În ambele cazuri, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2019, 17:40
(383 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți la volan și fără permis

Miercuri, 17 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat două persoane, de 17 și 39 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumuri publice fără a poseda permis de conducere, cât și un bărbat, ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2019, 17:35
(300 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Vlădeni, arestat pentru neplata unei amenzi

Marți, 16 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat de 48 ani, din Vlădeni, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 16:20
(494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni arestare


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Stelnica au depistat, pe raza comunei Stelnica, un tânăr, de 25 ani, din Fetești, care transporta cu ajutorul unui autoturism pește din ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 16:15
(431 vizualizări - 0 comentarii)


12

Coșereni: Bucureștean prins conducând cu permisul suspendat

Un bărbat, de 37 ani, din București, a fost depistat marți, 16 aprilie a.c., pe raza localității Coșereni, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea acest drept suspendat. În acest caz polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 16:10
(369 vizualizări - 0 comentarii)


13

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

16 Aprilie 2019, 19:10


Slobozia: 7 tone de deșeuri electrice colectate

În perioada 12-13 aprilie a.c., la Slobozia s-a desfășurat campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. În urma acțiunii de colectare DEEE, organizată de Asociația Română ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 17:15
(782 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale înainte de Paște

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradițional, consumul de alimente de origine animală crește, Direcția Sanitară Veterinară și pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 17:05
(433 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure chiloți și sutiene

Doi ialomițeni, domiciliați în Movilița, au fost reținuți pentru 24 de ore, într-o anchetă a polițiștilor din Ilfov. Alături de alți cinci suspecți, aceștia au dat o spargere la un depozit de haine din ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 12:58
(876 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-12 aprilie 2019

Vineri, 12 aprilie 2019, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2019, 16:10
(776 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Concursul național «Știu și aplic-Securitatea și sănătatea se dobândește de pe băncile școlii”

Vineri, 12 aprilie 2019, începând cu orele 11,00,  în amfiteatrul Universității Bioterra, filiala Slobozia, are loc etapa județeană a Concursului național «Știu și aplic-Securitatea și sănătatea se ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2019, 16:05
(813 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Și-a pus capăt zilelor la marginea satului

Un bărbat de 62 de ani, din județul Prahova, s-a sinucis la marginea satului Rădulești, din județul Ialomița. Bărbatul a lăsat un bilet de adio prin care și-a motivat gestul necugetat. Pe respectivul bilet ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 16:08
(1286 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Recrutare voluntari-«Salvatori din pasiune»

În perioada 5 aprilie-3 mai 2019, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița desfășoară campania de recrutare a voluntarilor «Salvatori din pasiune». Recrutarea se realizează de ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 16:05
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fonduri pentru cultivatorii de tomate

Programul de sprijin pentru tomate, aflat în al treilea an de implementare, suscită un interes din ce în ce mai mare pentru producătorii agricoli. Astfel, până la data de 8 aprilie 2019, în program s-au ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 15:15
(1504 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Împreună pentru o comunitate mai sigură!»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează campania de prevenire a criminalității în mediul rural «Împreună pentru o comunitate mai sigură!». Polițiști din structurile de Prevenire, Ordine ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 15:10
(981 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine

Anul acesta, prin Direcția Agricolă Județeană Ialomița s-au înscris 300 posibili beneficiari ai schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 15:05
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1000 euro/ha pentru cultivarea de usturoi

Până la data de 8 aprilie a.c., în programul de susținere a producției de usturoi, la nivelul județului Ialomița s-au înscris 4 producători agricoli, cu o suprafață totală de 4,27 ha. Solicitanții sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 15:00
(1082 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Dridu și Drăgoești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației că marți, 9 aprilie ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 14:55
(1057 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1,3 tone de pește, confiscate

În perioada 1-7 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au constatat 15 infracțiuni privind ilegalități în domeniul pescuitului și acvaculturii. Astfel, 19 persoane au fost cercetate în cadrul dosarelor întocmite ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 14:50
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 592 de abateri în săptămâna TISPOL Speed

În perioada 1-7 aprilie a.c., s-a desfășurat la nivel național acțiunea TISPOL Speed, acțiune ce a vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 14:45
(1076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenită la vana de legătură de pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzii Soarelui cu Șoseaua Brăilei, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2019, 12:15
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

IPJ Ialomița: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

Serviciul Poliției Rutiere Ialomița desfășoară, până duminică, 7 aprilie 2019, o acțiune cu caracter preventiv cu scopul de a reduce accidentele rutiere. Acțiunea oamenilor legii se înscrie în seria de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 17:50
(2106 vizualizări - 9 comentarii)


Ultimele comentarii
harap alb în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Spinu Lucian în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean @Haiduc în Primarul Adrian Mocioniu a retras atribuțiile viceprimarilor #pasajladrajna în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Vaporean în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Timișorean în Comisioane ilegale la plata facturilor, în magazinele din Slobozia #pasajladrajna în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Barbu în Primăria Țăndărei investește în Educație Medic în ne-am împiedicat Comentator în Direcția de Sănătate Publică Ialomița are o nouă conducere Spinu Lucian în Primăria Țăndărei investește în Educație @Red în Direcția de Sănătate Publică Ialomița are o nouă conducere Georgeta în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 aprilie 2019 Spinu Lucian în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Părinte Tandarean în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Fost profesor în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean G.G. în Vivani solicită aviz pentru extinderea gropii de deșeuri periculoase @NUMIRI în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean Marian în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 aprilie 2019 ADRIANA în Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...