Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Turnir la poalele Grand Slam-ului

Tenis de câmp, Campionatul Național «U10»

Turnir la poalele Grand Slam-ului

De aici începe cu pași mici urcușul către marea performanță. Aici micii tenismeni fac cunoștință cu bucuria victoriei și se călesc pentru bătăliile de mai târziu. Aici simt pentru prima dată presiunea tribunei, venită în special de la părinții care îl văd pe Prâslea uriaș peste noapte. Campionatul Național rezervat copiilor sub 10 ani este printre primele competiții majore din viața unui viitor tenismen. Anul acesta, onoarea de a-l găzdui i-a revenit Sloboziei și, timp de 5 zile, spectatorii au putut vedea la lucru, pe terenurile TenisCon, dar și pe cele aparținând CSM Slobozia, viitorii campioni cărora le vom ține pumnii pe viitor, în turneele de Grand Slam. Să nu uităm că mult înainte de a cuceri Parisul, Simona Halep a strălucit pe zgura de la Slobozia. În urmă cu 5 ani, tot orașul nostru organiza Campionatul Național pentru copii sub 16 ani. La feminin se impunea, atunci, Gabriela Ruse, aflată acum pe tabloul principal de la Wimbledon. Și pentru că am amintit de turneul londonez, să remarcăm că, la fel ca acolo, și la Slobozia «inamicul numărul 1» a fost ploaia, care a dat mult de furcă organizatorilor. Aceștia au făcut însă față cu brio și cu experimentatul om de tenis Constantin Ștefan (Conașu) în frunte au dus totul la capăt cu bine. Și, astfel, pe un soare arzător care s-a impus după multe game-uri cu ploaia s-a stabilit ierarhia finală. Pe podium, nu a urcat niciun reprezentant al Sloboziei.

Yannik și Andreea La masculin s-a impus Yannik  Alexandrescu, bucureștean școlit la Academia lui Victor Hănescu. Este fiul cunoscutului comentator de Formula 1 Dan Alexandrescu și, chiar dacă tatălui său i-ar fi plăcut să-l îndrepte mai repede către automobilism, a ales altceva. «De pe la 2 ani băteam mingea în pereții casei și astfel le-am atras atenția părinților care au decis să mă îndrepte spre terenul de tenis... La 4 ani și jumătate am început antrenamentele și îmi place tot mai mult acest sport. La Slobozia, am jucat în câteva rânduri și m-am simțit bine de fiecare dată. A fost un turneu dificil, cel mai greu meci fiind în semifinale, contra lui Rareș Rugină!» ne spune Yannik. Tatăl său îl completează: «Tenisul a fost exclusiv alegerea lui, chiar dacă și eu am fost în tinerețe un modest practicant al acestui sport. Am încercat și pe partea cu automobilismul, dar nu i-a plăcut atât de mult... Sunt foarte bucuros pentru acest titlu național, dar ce va fi mai departe vom vedea la momentul potrivit. Nu ne-am stabilit obiective de performanță, ne dorim pur și simplu ca Yannik să crească frumos și sănătos...». De remarcat, că micul Alexandrescu a câștigat această competiție fără prea mare bătaie de cap, nepierzând niciun set. În finală, a trecut cu un usturător 4-0, 4-0 de Sergiu Urzică din Făgăraș. Locul 3 i-a revenit lui Rareș Rugină, care nici măcar nu era pe lista favoriților. La feminin, laurii au fost cuceriți de Andreea Soare, favorita numărul 3 a competiției. Andreea este din Constanța și deprinde tenisul la clubul «Mamaia Idu». Spre deosebire de Yannik, ea a avut un final de turneu ceva mai dificil. A depășit-o în semifinală, în 3 seturi, pe buzoianca Alexia Tatu, iar în finală a trecut de aceeași manieră de Flavia Ogrezeanu.

Slobozia, doar cu Anastasia Competiția s-a desfășurat la Slobozia, dar publicul a fost nevoit să aplaude, în cea mai mare parte, sportivii altor orașe și aceasta pentru că, din 128 de jucători prezenți pe tabloul principal, gazdele au avut doar o singură reprezentantă. Anastasia Zelenciuc, legitimată la CSM Unirea Slobozia, a pornit ca favorită numărul 15 și a trecut în primul tur cu 4-2, 4-1 de Oana Grozăvescu. În turul 2 s-a duelat cu Simona Cucu și a fost un meci mai dificil. Jucătoarea noastră s-a impus în final cu 4-1, 0-4, 10-7. Din păcate, în Optimi a dat piept cu principala favorită, Alexia Tatu din Buzău, iar drumul Anastasiei la această competiție s-a oprit aici. Slobozia a mai avut o jucătoare în calificări, Irina Popa, legitimată la TenisCon. Din păcate, aceasta nu a reușit să pătrundă pe tabloul principal. Cam puțin pentru un oraș care, cu câțiva ani în urmă, era nelipsit de pe tablourile principale ale acestui gen de competiții, unde înscria chiar trei-patru sportivi... Ba, mai mult, Alexia Gândac, Sorin Iordache, Cristian Andreescu sau Alexandra Iordache au adus Sloboziei mai multe titluri naționale. Se pare însă că (știm că supărăm pe multă lume afirmând aceasta!), trecerea în rezervă a profesorului Ion Savu a lăsat un gol greu de surmontat. Și, mai credem că implicarea CSM Unirea în această disciplină sportivă a fost mai de grabă dăunătoare...

5 Iulie 2018, 14:05 (1360 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Memorialul Ioan Pinter», la o nouă ediție
Daria Tudor, locul II la Craiova
Daria Tudor a câștigat Cupa «OCH Samtronic»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 19 Sep 2018
169 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Movila: Și-a înjunghiat fiul cu un cuțit

Polițiștii ialomițeni au deschis o anchetă într-un posibil caz de «tentativă de omor». Un bărbat este cercetat penal după ce, în cursul nopții de marți, 18/19 septembrie 2018, și-a înjunghiat fiul cu un ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 14:25
(139 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pește fără documente, confiscat de polițiști

Fetești: Pește fără documente, confiscat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au acționat marți, 18 septembrie a.c., pe raza județului, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției de Ordine Publică, în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 14:05
(143 vizualizări - 0 comentarii)


2

Slobozia: Accident cu două persoane rănite

Marți, 18 septembrie a.c., în jurul orelor 12,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație, două persoane fiind rănite. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 14:00
(118 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


3

Valea Măcrișului: Beat la volan, a provocat un accident

Marți, 18 septembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Valea Măcrișului s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Astfel, șoferii celor două autoturisme implicate ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 13:55
(73 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A furat dintr-o barcă rucsacul unei femei

Polițiștii feteșteni au fost sesizați luni, 17 septembrie a.c., cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri dintr-o ambarcațiune aflată pe malul brațului Borcea. În urma sesizării, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 13:50
(67 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Muniție neexplodată, descoperită la Movilița și Armășești

Muniție neexplodată, descoperită la Movilița și Armășești

Duminică, 16 septembrie a.c., pe un  teren agricol de pe raza comunei Movilița a fost descoperită o mină antitanc cu înveliș metalic, aflată într-o stare avansată de uzură. De asemenea, marți, 18 septembrie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2018, 12:20
(73 vizualizări - 0 comentarii)


6

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Septembrie 2018, 17:50


Scrimerul George Dragomir a câștigat «Cupa României»

Scrimerul George Dragomir a câștigat «Cupa României»

Orașul Iași a fost gazda «Cupei României», la scrimă cadeți și juniori 2018. Așa cum era de așteptat, cel mai bun junior al momentului, George Dragomir, legitimat la CSM Unirea Slobozia, si-a respectat ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 17:19
(167 vizualizări - 0 comentarii)


8

Autoturism căutat de autoritățile din Arad, depistat la Fetești

Un autoturism care figura în bazele de date ca fiind sustras, căutat pentru confiscare de autoritățile din județul Arad, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 15:50
(225 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Luni, 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 61 de ani, din Vlădeni, în timp ce încerca să comercializeze pește din speciile plătică și mreană ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 15:40
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Feteștean urmărit internațional, depistat de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului, fapte comise în Italia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 15:25
(179 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântece de iubire» pe esplanada Centrului Cultural

Joi, 20 septembrie 2018, începând cu orele 18,00, pe esplanada Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» va fi susținut recitalul «Cântece de iubire». Soliști vor fi soprana Irina Iordăchescu și chitaristul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 12:10
(187 vizualizări - 0 comentarii)


12

Rădulești: Hoți din autoturisme, reținuți de polițiști

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Jilavele cercetează patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, toți din comuna Movilița, aceștia fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de «furt». Sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2018, 08:05
(167 vizualizări - 0 comentarii)


Se lansează «Ro Alert»

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, începând cu orele 11,00, va fi lansat la nivel național portalul «Ro Alert», de la sediul Ministerul Afacerilor Interne. Evenimentul va fi realizat în sistem ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2018, 17:15
(744 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2018, 14:20
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Recrutare candidați pentru Școlile de Subofițeri Jandarmi, sesiunea ianuarie 2019

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează tineri absolvenți de liceu, cu diplomă de Bacalaureat, pentru sesiunea din luna ianuarie la instituțiile militare de învățământ din cadrul Ministerului ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2018, 13:15
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Servicii Publice Slobozia SRL

vă face cunoscut faptul că
în perioada 29-30.09.2018
se vor desfășura «Zilele Recoltei»
în Piața Agroalimentară Slobozia

14 Septembrie 2018, 10:20


25 de microferme înființate în județul Ialomița

Direcția Județeană pentru Agri­cul­tură Ialomița a dat publicității o situație a proiectelor cu finanțare europeană, pe care reprezentanții instituției le-au coordonat în vederea obținerii fondurilor distribuite ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2018, 08:20
(592 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți internațional, depistați de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din Ialomița au depistat trei persoane care erau urmărite, la nivel internațional, de autoritățile germane, pentru comiterea de infracțiuni contra proprietății. Astfel, miercuri, 12 septembrie ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2018, 08:10
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa «Corona» la scrimă

Cupa «Corona» la scrimă

La finele săptămânii precedente, la Poiana Brașov s-a desfășurat a III-a ediție a Cupei «Corona» la scrimă. Cea mai bună performanță a sportivilor CSS Slobozia prezenți la competiție a fost obținută de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2018, 16:20
(637 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! Se opresc gazele la Țăndărei și Urziceni

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, societatea ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2018, 16:05
(635 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: La mulți ani, pompieri români!

Sărbătorim la 13 septembrie «Ziua Pompierilor din România», un eveniment prin care, de 170 de ani, se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2018, 08:35
(697 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița angajează din sursă externă

S-a dat startul reîncadrărilor de personal și angajărilor din sursă externă în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române. Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2018, 07:25
(887 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Septembrie 2018, 18:15


Ialomița: Fonduri pentru despăgubirea crescătorilor de animale afectați de Pesta Porcină Africană

Începând de luni, 10 septembrie 2018, la nivelul județului Ialomița începe distribuția fondurilor pentru despăgubirea crescătorilor de animale din localitățile unde s-a dispus uciderea porcilor cu scopul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2018, 18:05
(914 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

E-Distribuție Dobrogea anunță faptul că, în perioada 10-14 septembrie 2018, pe raza județului Ialomița, în localitățile Slobozia, Urziceni, Amara, Movilița și Dridu se va opri furnizarea energiei electrice ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2018, 16:25
(767 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru copiii din Urziceni

Reprezentanții Protopopiatului Urziceni au oferit unui număr de 70 de copii din comunitate rechizite, pentru ca aceștia să poată începe școala în cele mai bune condiții. Inițiativa se înscrie în cadrul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2018, 16:10
(683 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și prin grija Părintelui Protopop Ionuț Butu, Protopopiatul Slobozia a organizat, în perioada 30
august-5 septembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 10:55
(878 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Marți, 4 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane. Primul accident s-a produs în jurul orelor 18,00, pe DJ203B, în afara comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 08:20
(882 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița avertizează asupra muncii în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 08:05
(926 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei Câta în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» @gogu în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» gogu în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» ilie în Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei Rds în Operație în premieră la Spitalul Slobozia Rusu în Ce n-a putut Rapidul Rco în Operație în premieră la Spitalul Slobozia Valentina în Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei Natalia în Operație în premieră la Spitalul Slobozia Florin în Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei @Natalia în Operație în premieră la Spitalul Slobozia X în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» da, dragi tovarasi în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» Valentin în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 septembrie 2018 Costel în Scandal la Școala Gimnazială Rădulești, din cauza profesorului de Matematică fane în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» Maria în «În România sunt înregistrate 70% dintre focarele de pestă porcină din UE!» Radoi în Plajă cu acces restricționat în stațiunea Amara Țăndărei în Scandal la Școala Gimnazială Rădulești, din cauza profesorului de Matematică
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...