Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Procurorii investighează arbitrar crima din Cartierul Bora

Procurorii investighează arbitrar crima din Cartierul Bora

Ancheta deschisă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița în legătură cu crima petrecută la Slobozia, în Cartierul Bora, în noaptea de 21/22 august 2018, este departe de a se fina­liza. Până la momentul de față, anchetatorii nu au reușit să afle cine este adevăratul autor al omorului și cum s-au petrecut în realitate faptele! Între concluziile preliminarii reținute de anchetatori și cele de la fața locului există însă diferențe imense. Mai mult, se pare că întreg probatoriul a fost construit pe baza unor declarații neclare și ambigue. Singura certitudine care rămâne este faptul că în această cauză au fost reținute 3 persoane!

Filmul unei anchete
În noaptea de 21/22 august 2018, Marian Toma, rudă apropiată a interlopilor Gheorghe Toma, zis «Gigi Piticu», și Frusin Toma, cunoscut sub numele de «Frusin», a fost ucis în curtea propriei locuințe. Imediat la fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, însă medicii nu au mai putut salva victima, întrucât bărbatul murise din cauza leziunilor suferite. Modul în care se desfășoară însă cercetările în acest dosar este însă ambiguu și lasă loc multor interpretări. Se pare că nici la mo­mentul de față procurorii, care au dispus deja reținerea a trei bărbați în acest dosar, nu au o imagine clară a modului în care s-a produs crima din Cartierul Bora și nici nu știu care este adevăratul autor al omorului!

O crimă, mai multe necunoscute
Principalii suspecți intrați în vizorul anchetatorilor din Slobozia sunt frații Nicușor și Cristian Stanciu. Aceștia, susțin procurorii, sunt vinovați pentru moartea lui Marian Toma. Cei doi ar fi avut și un motiv să-i ia viața, având în vedere că, înainte să fie omorât, Marian Toma l-ar fi înjunghiat pe unul dintre cei doi frați în picior, în urma unui scandal pe care l-a provocat la Sibiu. După această întâmplare, frații Stanciu au decis că trebuie să se răzbune și au așteptat un moment prielnic pentru asta. Totuși, din declarațiile pe care le-au dat în fața procurorilor, intenția lor nu a fost să-l omoare pe Marian Toma, ci doar să-i aplice o corecție similară celei pe care acesta le-a aplicat-o la Sibiu. După crima petrecută în Cartierul Bora, Nicușor și Cristian Stanciu au fugit din calea polițiștilor. Aceștia au fost dați în urmărire generală, însă ulterior s-au predat la Poliție în cursul săptămânii trecute. Surse judiciare susțin faptul că, în urma audierilor la care au fost supuși, Nicușor și Cristian Stanciu au declarat faptul că nu ei au fost cei care l-au ucis pe Marian Toma în noaptea de 21/22 august 2018. Ambii au recunoscut că s-au aflat pe proprietatea acestuia în respectiva noapte, că au lovit victima, dar că niciunul dintre ei nu s-a aflat la volanul mașinii cu care bărbatul a fost călcat. Se pare că respectivul automobil nu este cel cu care frații Stanciu au ajuns în Cartierul Bora, ci ar aparține, de fapt, rudelor lui Marian Toma. Ceea ce au declarat frații Stanciu la audieri nu se potrivește cu varianta oficială a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. La solicitarea ziarului nostru, anchetatorii au descris pe scurt modul în care s-au petrecut faptele în noaptea de 21/22 august 2018: «Pe fondul unei stări conflictuale, un inculpat a lovit victima cu un corp contondent, după care a trecut cu mașina peste aceasta, victima decedând ulterior. Totodată, al doilea inculpat l-a ajutat pe celălalt inculpat la sărvârșirea infracțiunii de omor prin exercitarea de acte de violență cu un obiect contondent asupra victimei, care ulterior a decedat». Con­cluziile la care procurorii au ajuns în această speță nu ar reflecta însă adevărul cu privire la modul în care Marian Toma a murit. O altă serie de informații din anchetă scot la iveală faptul că procu­rorul de caz a instrumentat dosarul doar pe baza unor declarații făcute în noaptea crimei de către rudele victimei! Mai mult, nu a fost dispusă nicio expertiză tehnică a vehicului cu care bărbatul a fost lovit. De asemenea, nu au fost culese probe de la fața locului! Cert este că, la momentul de față, frații Stanciu, alături de un alt bărbat, au fost reținuți de polițiști, la soli­citarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița...

7 Septembrie 2018, 08:10 (9496 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier
Locuințe sociale pentru 48 de familii
MAME pentru 47 de suflete

Comentariile cititorilor:


un om:
(8 Septembrie 2018, 00:58)
Gino,spune drept - ce ai tras de te-ai "prajit" asa ? D'alea de la Oache ??? Mama ei de limbă română . . .că greu ti-a mai fost la școală măi femeie . . .
Gina:
(7 Septembrie 2018, 18:25)
Indicat ar fii sa fie nominalizat pentru cercetare si finakizare dosarul de omor fostul adj. a lui Hristescu ala de are experienta in acidente cu caini pe strazile ialomitei, el sigur in urma expertizelor ce se vor efectua la ordinul domniei sale va constata ca roata masinii era patrata desii expertul scrie cai rotunda. Tot el va constata ca mortul purta manusi cisme de cauciuc si casca de protectie desii ka momentul omorului acesta era in pantaloni scurti si cu slapi in picioare. Spun acestea pentru ca nenicutul fost adj. are expertiza si este singurul capabil sa interpreteze oribele in sprijinul pro si fara contra suspectilor retinuti insul magistrat fiind singurul care poate interpreta probele numai in defavoarea mortului iar daca mortul nu este cuminte ordona politistului sal controleze in sub cazier ca nu cumva mortul sa fii avut probleme cu legea cand era sugar. Aviz celor treu retinuti face orice recuzati tot pana dosarul va fii dat fostului adjunct si 100% veti fii imaculati iar mortul va devenii criminalul de serviciu si bun de plata si despagubiri. E si in final magistratul va srie in ordonanta de clsare ca mortul a luat somnifere si a murit din dragoste. Mama ei de inspectie judiciara
Grigore:
(7 Septembrie 2018, 17:59)
Cartierul Bora este o Rușine! Cine și-a făcut casă acolo? Țoganu cu bani sau foști șmecheri de pe la pompieri, isu sau alți bișnițari! Adunătură periculoasă ca la Țăndărei, Sl. Nouă se apropie de Bora prin țigănie.
Gluma:
(7 Septembrie 2018, 15:01)
Expertizele criminalistice in ialomita de cine ? Hai sa fim seriosi cumoastem bine cum se fac la indicatiile politiie si a procurorului ca sa iasa bine pentru unii sau pentru altii. Expertul politiei va constata ca omorul sa petrecut prin anii 1949 si a autorii au murit deja datorita imprejurarilor de atunci. Auzi gluma de ialomita experti, numai cine are plasture pe ochi si este diagnosticat cu cine stie ce boala lumeasca nu stie cum se fac expertizele in ialomita cu expertii de la Slobozia
Victima autoritatilor:
(7 Septembrie 2018, 14:50)
Nu mai veniti cu cantece genul ARBTRAR......Cine este nebunul nebuna care sa creada in dreapta corectitudine a procurorilor din Ialomita ? Nu exista pe harta Romaniei hahaitul care se intampla in parchetele si politia ialomiteana. Bani bani interese indicatii de la prefect partide grupuri mafiote si interese de partid. Ca au fost retinuti 3 suspecti este o frectie cu spirt la piciorul de lemn si aste pentru ca a fost mediatizat in presa daca nu era un simplu omor din culpa si ramanea totul la o mica pedeapsa cu suspendare. Cu siguranta aste va fii verdictul final isi vand aurul isi dau tot si scapa lejer. Pana nu vor fii toti inolocuiti acest judet va ramane pe veci taramul criminalitatii hotiei si coruptiei incepand de la matura din primarie paaana la prefect politie parchet judecatorie si tribunal. Dar va meritati soarta fratilor
10 august&Bora:
(7 Septembrie 2018, 13:10)
In data de 10 august, jandarmeria romana a dat de pamant cu Diaspora. La Bora nici urma de jandarm. Nici la Tandarei. Voturile romilor sunt deja amanetate la pesede. E clar!!!!!
BORA BORA:
(7 Septembrie 2018, 11:55)
asta e frusin celebrul?mortul?
Vasile:
(7 Septembrie 2018, 10:13)
Cred ca e un mod foarte barbar sa fii calcat de 2-3 ori cu masina, de fata cu familia. Ar trebui ca jandarmeria sa patruleze zona aceia, acel cartier ce reprezinta un potential pericol pentru noi ca cetateni ai acestui oras.Maine poimaine o sa vedem o situatie similara cu cea de la Tandarei,in care acesti "viteji" vor incepe sa imparta justitie in stanga si in dreapta... E posibil asa ceva ?
alba-neagra:
(7 Septembrie 2018, 09:20)
Toata povestea asta pare cusuta cu ață alba si seamana cu un cunoscut joc care facea "furori" în anii 90 prin pietele din toata tara denumit "alba-neagra".Cei acuzati spun ca sunt "nevinovati" iar tabara opusa zice ca e invers . . . Pâna una-alta cartierul Bora sta pe un butoi de pulbere de vreo doua saptamani . . .Rudele celor arestati au parasit casele de frica unei razbunari iar "clanul" Frusin ameninta in stanga si-n dreapta ca se razbuna !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 30 Mai 2020
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 148 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Joi, 23 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 148 de cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 13:10
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Adăpost de păsări cuprins de flăcări

Miercuri, 22 aprilie a.c., în timp ce încerca să igienizeze adăpostul de păsări pe care îl avea în curte, un localnic din Țăndărei a provocat un incendiu. Bărbatul a folosit pentru lucrările de igienizare ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 10:25
(949 vizualizări - 0 comentarii)


Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni: Scandalagiul din Bărbulești, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul care a provocat scandalul din Bărbulești, în a doua zi de Paște, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Solicitarea a fost făcută de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 14:10
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 141 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Miercuri, 22 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 141 de cazuri de infecției COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 14:05
(423 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Circulau pe șosele fără permis de conducere

Un tânăr de 23 de ani, din Slobozia, și un bărbat de 49 de ani, din Stelnica, s-au ales cu dosare penale în ziua de marți, 21 aprilie 2020, întrucât au fost identificați în trafic fără a avea permis de ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 13:55
(433 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea Ordonanțelor Militare, verificată de polițiștii ialomițeni

Respectarea Ordonanțelor Militare, verificată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din Ialomița au desfășurat marți, 21 aprilie 2020, o amplă acțiune pe raza orașelor Slobozia, Fetești, Urziceni, dar și a comunei Bărbulești. Oamenii legii au verificat modul în care se respectă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2020, 13:50
(426 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 128 cazuri de infecție cu COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de infecție COVID-19 înregistrate în județul Ialomița a ajuns la 128. Mai mult decât atât, din totalul cazurilor din ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2020, 13:05
(630 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Sărbători cu sancțiuni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a dat publicității o serie de date cu privire la activitățile pe care le-a desfășurat în perioada Sărbătorilor de Paște, în ceea ce privește respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2020, 12:50
(480 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 119 cazuri de infecție COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 20 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de infecție COVID-19 înregistrate în județul Ialomița a ajuns la 119. Mai mult decât atât, din totalul cazurilor din județul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2020, 13:10
(563 vizualizări - 0 comentarii)


9
Grupul de Comunicare Strategică: Ialomițeancă de 58 de ani, deces din cauza infecției cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică: Ialomițeancă de 58 de ani, deces din cauza infecției cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat al 12-lea deces înregistrat în Ialomița din cauza infecției COVID-19. Este vorba despre o femeie de 58 de ani, internată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2020, 17:45
(1028 vizualizări - 0 comentarii)


10
IPJ Ialomița: Acțiune caritabilă a polițiștilor din cadrul Secției 1 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiune caritabilă a polițiștilor din cadrul Secției 1 Slobozia

În pragul Sărbătorilor de Paște, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au oferit ajutoare mai multor familii cu o situație materială precară de pe raza localităților Misleanu, ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2020, 16:15
(446 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 115 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Sâmbătă, 18 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 115 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2020, 12:30
(558 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: Prima zi fără noi cazuri confirmate de infecție COVID-19 în Ialomița

Vineri, 17 aprilie 2020, la nivelul județului Ialomița nu au mai fost confirmate alte cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului 114 ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2020, 13:00
(564 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 114 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Joi, 16 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 114 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:40
(613 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani din județul Iași, pasager al unui autovehicul condus de un tânăr de 33 de ani, a fost rănit după ce șoferul a provocat un accident rutier. În ziua de 15 aprilie 2020, acesta a intrat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:20
(463 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


Stelnica: La volan, fără a avea permis

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Stelnica a fost identificat în trafic, în dimineața zilei de 16 aprilie 2020, fără a avea permis de conducere. Mai mult, acesta a fost sancționat și pentru nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:10
(432 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă în timpul Sărbătorilor

Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11,00-13,00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 13:05
(396 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A murit în propria locuință

Intervenție a pompierilor din Slobozia în seara zilei de miercuri, 15 aprilie 2020. Aceștia au fost solicitați pentru a debloca ușa unui apartament în care se afla un bătrân, în vârstă de 71 de ani, cu ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 10:50
(660 vizualizări - 1 comentariu)


Ministerul Sănătății crește numărul persoanelor testate pentru COVID-19

Conform Grupului de Comunicare Strategică, reprezentanții Ministerului Sănătății au aprobat includerea pe lista priorităților de testare pentru COVID-19 a unei categorii mai mari de pacienți. Este vorba ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2020, 10:45
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 110 ialomițeni sunt infectați cu COVID-19

Miercuri, 15 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că 110 persoane din Ialomița sunt infectate cu noul Coronavirus. În ceea ce privește numărul celor care s-au vindecat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 13:10
(572 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Reprezentanții societății RAJA Constanța informează cu privire la faptul că, în perioada 17-20 aprilie 2020, casieriile unității vor fi închise. Astfel, cei care doresc să efectueze plata facturilor la ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 12:30
(428 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă a polițiștilor

În cursul zilei de marți, 14 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești au fost aplicate peste 90 de sancțiuni contravenționale, atât persoanelor care au încălcat prevederile Ordonanțelor Militare cât și ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 11:40
(464 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 10 hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări

Un incendiu de proporții a fost semnalat în noaptea de marți spre miercuri, 14/15 aprilie 2020, la numărul de urgență 112. Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, flăcările ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2020, 11:20
(482 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

DN2: Accident rutier provocat din cauza unei butelii

Pompierii din Urziceni, alături de paramecidii SMURD au intervenit marți, 14 aprilie 2020, în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2, în apropiere de satul Căldărușanca, din județul Buzău. Șoferul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 14:10
(553 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Grenadă de artilerie, scoasă din pământ

Un localnic din comuna Alexeni, în timp ce săpa în propria gospodărie a scos la suprafață o grenadă de artilerie rămasă neexplodată. Elementul de muniție a fost descoperit luni, 13 aprilie 2020, și se afla ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 14:00
(461 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

În ziua de luni, 13 aprilie 2020, după ce a ars gunoiul pe care l-a strâns din gospodărie, un localnic din comuna Coșereni a aruncat cenușa rezultată în urma arderii în apropierea unor materiale combustibile ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 13:50
(415 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 13:05
(512 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 12:55
(475 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:00
(495 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 15:50
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta liviu în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Paul în Laurențiu Nicu, noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița Ialomitean în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Viorel în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Pe bune în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 trist adevar în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 De fapt în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Luminita în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor colocatar cartier katanga în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Mary în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Gore în Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...