Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fără abateri disciplinare la Poliția Orașului Țăndărei

Fără abateri disciplinare la Poliția Orașului Țăndărei

Ancheta internă deschisă la Poliția Orașului Țăndărei după ce o femeie din Galați a reclamat pe rețelele de socializare faptul că a fost șicanată în trafic de un grup de romi, fără ca polițiștii să intervină, este aproape de final. Primele concluzii ale ofițerilor Serviciului Control Intern al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române scot în evidență faptul că în speța pe care au cercetat-o nu există nicio problemă legată de modul în care s-a acționat! Astfel, singura măsură care s-ar fi luat vizează mărirea efectivelor de polițiști în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Țăndărei...

Totul e bine când se termină cu bine
În urmă cu o lună, o tânără din Galați povestea pe rețelele de socializare cum a fost la un pas de a fi tâlhărită la Țăndărei de un grup de romi din localitate. Fără să depună vreo plângere cu privire la acest incident, femeia și-a arătat indignarea față de faptul că, deși a sunat la 112, polițiștii din oraș nu i-au oferit ajutorul pe care l-a solicitat. Mărturia femeii s-a concretizat într-o anchetă internă, începută de ofițerii Serviciului Control Intern al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și continuată de reprezentanți ai Corpului de Control din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cele două structuri au încercat să des­copere dacă într-adevăr în seara zilei de 20/21 august 2018, când s-au petrecut faptele sesizate, polițiștii din Țăndărei au acționat conform fișei postului și dacă au fost comise fapte de natură penală. La o lună de la debutul anchetei interne, primele concluzii arată că nu există vinovați în acest caz! Astfel, chiar dacă lasă găștile de romi să-și facă de cap pe străzile orașului, polițiștii nu pot fi acuzați de faptul că nu au acționat corespunzător. Mai mult, în cauză nu a fost deschis niciun dosar penal întrucât, explică surse din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului Ialomița, femeia implicată în incidentul de la Țăndărei nu a depus nicio plângere în care să reclame ceea ce a povestit pe internet...

Mai mulți polițiști la Țăndărei
În ceea ce privește măsurile care au fost dispuse în acest caz, oficialii din cadrul Inspec­toratului de Poliție al Județului Ialomița au luat decizia de a suplimenta numărul agenților din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Țăndărei. Oricât de oportună ar fi, această dispoziție este greu de pus în practică în condițiile în care IPJ Ialomița se confrută de ani buni cu lipsa de personal. Problema deficitului de cadre s-a acutizat în ultimii 3 ani, din cauza pensionărilor masive din sistem. Esitmativ, în 2017, peste 100 de polițiști din Ialomița au renunțat la funcțiile pe care le-au avut prin pensionare. De notorietate sunt pensionările foștilor adjuncți ai IPJ Ialomița, Cristian Lefter și Dorian Voicu, sau a comandantului împuternicit Marian Neagu. Surse neoficiale susțin că până și actualul șef al IPJ Ialomița, Cristian Ivan, ar fi încercat de două ori să-și depună dosarul de pensionare, însă a fost respins...

20 Septembrie 2018, 12:05 (4818 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Anchetă internă la Poliția Țăndărei
Polițiștii corupți din Țăndărei au fost arestați preventiv
Polițiștii-infractori din Țăndărei aplicau amenzi ilegal

Comentariile cititorilor:


Dorel:
(23 Septembrie 2018, 20:07)
femeia urmărită credea că o să fie tâlhărită, de niște țigani care credeau că au venit tâlharii peste ei în cartier, ce panaraaaame ;)))))))
Moromete:
(23 Septembrie 2018, 19:59)
Fratilor, romanilor panarame, nu este problema o bezmetica care se rataceste in Tandarei cu GPS-ul, problema e politicienii corupti, calitatea slaba a reprezentantilor, functionarii care fura, saracia populatiei si nivel ulde trai ca-n lumea a III-a, lenea voastra si indolenta care va fac viata si viitorul de ca ca t, lipsa de educatie, inmultirea tiganilor si spalarea banilor in Tandarei sau alte parti, lipsa unor afaceri de succes, lipsa absortie fondurilor europene, nu circul si panarama...
Oana:
(23 Septembrie 2018, 07:04)
Si acum calare pe romani. Politistii opresc si amendeaza doar romani.
Un cetățean:
(22 Septembrie 2018, 09:26)
Daca la Tandarei totul este in regula,tara depășește foarte curând Germania.Raportul a fost întocmit de mizerii comuniste ce ascund gunoiul sub pres.Si clar tiganii trebuiesc puși la punct,tinuti acolo unde le e locul,nu la tv si in palate si mașini de lux cand nu au muncit o zi in viața lor.Mare rusine domnilor de la ANAF
Citesc :
(21 Septembrie 2018, 20:42)
Citesc comentariile și mă crucesc, aici e vorba de ciorile care vor stăpâni Romania în 15-20 ani pt ca se înmulțesc ca șobolanii. .... Gaborii? Îi doare la bascheti pe gabori de cetățean, statutul polițistului nu îi permite să aplice legea ferm ca în SUA, așa ca "de ce sa mă complic? " în privința țiganilor trebuie făcut ceva. ... Romanii sunt educați, însă țiganii, țiganii trebuie starpiti, trebuie să știe de frica lagii și bineînțeles sa accepte statutul de minoritate
Lazar:
(21 Septembrie 2018, 16:09)
Da sictir eu iti si pot da doua expemple de politisti ambii ofiteri dintre care unul sef birou iar celalatbtot sef care au ascuns probe acte false care existau si exista dar care nu au fost cerute si depuse la un dosar penal favorizand faptuitorul pentru a nu ajunge la inchisoare. Politisti care au interpretat inscrisuri ale statului tot in favoarea faptuitorului desii legea este contrara sustinerilor scrise in referate cu nup. Sper ca in curand sa pocneasca presa cu posibile arestari dar asta tine de procurorii si judecatorii de sus. Este inimaginabil o monstruozitate cea ce se intampla in unele sectii de politie si nu numai din judet. Nu am generalizat am scris unii !
Cocos:
(21 Septembrie 2018, 15:27)
Si au rămas tot in picioare . Acum trebuie sa fie anchetati anchetatorii ca parca prea ne prosteste pe fata.
Sictir:
(21 Septembrie 2018, 13:37)
Cum va mai aparati voi intre voi gaborilor facuti la apelul bocancilor. Nu var fii rusine ca va cresteti boracii din banii nostri si voi fentati cetateanul de rand. Putini dintre voi sunt politisti, restul umplutura intrati pe oua si bani la scoala de politie. Verificati-va rezultatele care vorbesc de la sine publicate nu de mult timp chiar in acest ziar. Cate sute,mii de infractiuni cu AN in ultimii ani si mai aveti curajul sa comentati ? Voi aia care sariti in cap ca arsi cand vedeti hotul ca este invinuit nu var fii rusine. Nu toti dar unii dintre voi meritati ani grei de puscarie cu tubul de alifie langa voi. Mergeti prin orase,sate si comune sa vedeti cum sunteti blestemati de cetatenii care va stiu si va cunosc metehnele parazite. Huooo anumitor golani din politie
Georges:
(21 Septembrie 2018, 13:30)
Sunt numai corupți in Ialomița lăsați vrajelile și minciunile incompetenților nu faceți decât să protejați clanurile interlope
Guiu:
(21 Septembrie 2018, 12:37)
Ce ați fi vrut sa gasesca IGPR-ul, la câți polițiști dunt la Țăndărei?
Doar adevar:
(21 Septembrie 2018, 11:18)
Doamna de la Galati a factut o marturisire pe binecunoscutul site de socializare, dar oare are si pobe sau altceva? Asa ma tresc si eu in noaptea asta sa fac un articol pe facebook in care descriu cum m-au sicanat 10 masini in trafic pe raza localitatii Slobozia, toti putem face asta, nu spun ca doamna nu are dreptate chiar are, dar totusi ce vreti sa se intample, sa infunde puscaria doi agenti si-un comandant de politie oraseneasca pentru ca nu s-a probat o sicanare-n trafic? ce solutii gasiti? stiti doar sa dati cu noroi in niste oameni care sunt pusi acolo sa-si faca treaba nu sa se imprieteneasca cu voi ci sa va apere fundurile voua si copiilor vostrii cand copiii lor dorm nopti la rand singuri si merg tot singuri in prima zi de scoala sau la spital pentru ca tati sau mami sunt la serviciu, serviciu ce nu le permite sa "fuga" cum fugiti voi din post o ora doua sau mai mult pentru rezolvarea problemelor personale. Ii vedeti pe marginea drumului si exclamati "uite-i si p-astia stau la panda" asta cand nu aveti nevoie de ei si cand aveti nevoie de ei vreti sa fie oriunde si oricum eventual sa se teleporteze sa va salveze, nu intelegeti si nu judecati ipocrizia pe care o aveti toti. Cred ca multora dintre voi vi s-au furat telefoane, portofele etc. si sigur v-ati milogit cu cerul si cu pamantul sa va ajute, de astia pe care ii vreti acum legati, schingiuti eventual pentru ca nu s-au teleportat sa o salveze pe doamna. Majoritate v-ati dori sa renuntati la sapa sa fiti politisti doar ca nu se poate, ai totusi nevoie de ceva cunostinte sa ajungi p-acolo! Dormiti linistiti pe pernele voastre si datorita lor, ipocritilor!
Pavel:
(21 Septembrie 2018, 10:08)
Fără reclamație scrisă nu se face nimic! Și așa, tot nu sunt șanse, dar măcar respecți PROCEDURILE. Ce ne-am face fără proceduri!
Maria:
(21 Septembrie 2018, 09:00)
Ce va mai place sa vorbiti tampenii. Habar nu aveti cu ce se mananca munca de politie dar stiti sa mancati c.cat. Voi ce ati facut pentru urbea din care faceti parte? Stiti doar sa dati din gura si sa barfiti ca niste babe proaste. Dar oare la voi nu va uitati, pentru ca aveti multe bube in cap,  sa vedeti ce faceti si daca intr- adevar meritati sa vorbiti despre altii . Ce se intampla la Politia din Tandarei este rezultatul barfelor voastre pe care S. le-a crezut si le-a pus in aplicare. Rezultatul este ca ati ramas in ,,c.rul gol,, iar acum tipati ca nu are cine sa va apere. O sa fie si mai rau, dar va meritati soarta. De cate ori ati ajutat politia sa-si faca treaba? Dar pretentii aveti si stiti sa dati cu noroi. Atunci cand veti realiza ca aveti nevoie de politie, s-ar putea sa fie prea tarziu. Dar in Ramanica este ceva normal sa dam cu noroi, sa stam cu mainile in buzunare si sa cerem. Nu ne mai facem bine. Iar celor care nu le convine, ce am scris, atentie vedeti ce aveti in traista,( sau pe constiinta) sa nu scrie si altii despre voi,,,, dar in dosare.
Valentin:
(21 Septembrie 2018, 07:45)
De ce nu a depus plangere doamna? Pai este simplu ma Tarzane, daca femeia a solicitat urgenta la 112 iar politia ia dat cu mucii in fasole, crezi tu mai @eu ca pe calea reclamatiei srise se rezolva ceva, unde mai pui timp pierdut, citatii la politie cu declaratii pe care ti le dicteaza politistul macarencar,bani cheltuiti,nervi,stres si asteptari de 4,5 ani. Asa ca mai bine sa lipsit femeia stiind probabil cum merg treburile prin politia ialomitena sclava hotilor. Paii ma @eu ai exemplu in articolul de presa pe care tocmai l-ai comentat. /sa deschis o ancheta si nimic! Exact asa suna si raspunsul dat de ipj ialomita doamnei daca facea reclamatie scrisa. Plang cetatenii prin fata sectiilor de politie si sti ce fac politisti,NIMIC . Vrei exemple le gasesti . Politia o cloaca de spagari pusi tot mai mult pe capatuiala ca de nu o sa scape hotul doar pe zambete
Eu:
(21 Septembrie 2018, 04:24)
Oare de ce nu a depus plângere doamna de la Galați? Pentru ca a exagerat și nu a descris exact ceea ce a patit! Oare de ce cei de la IGPR nu au dispus abateri disciplinare la fel ca la sinesti? Pentru ca doamna de la tandarei a visat cam mult când se ducea acasă, iar când s-a trezit din somn a realizat ca deja postase pe Facebook ! Rușine tuturor care au dezinformat cetățenii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 17 Oct 2019
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

IPJ Ialomița: «Și tu poți deveni polițist!»

Activitatea de selecționare a candidaților pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne continuă. Până la data de 15 noiembrie 2019 candidații pot depune ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2019, 17:10
(107 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

15 Octombrie 2019, 17:30


Acțiune de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de droguri în școlile din Fetești

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară permanent acțiuni informativ-preventive dedicate siguranței tinerilor. Luni, 14 octombrie a.c,  peste 300 de elevi din Fetești au participat ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:15
(92 vizualizări - 0 comentarii)


3
Fetești: «Târgul de toamnă», în atenția polițiștilor

Fetești: «Târgul de toamnă», în atenția polițiștilor

În perioada desfășurării Târgului tradițional de toamnă din Fetești, polițiștii au acționat cu efective sporite pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:10
(108 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Urmărit de polițiștii care au tras și focuri de avertisment, un tânăr s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 20 de ani, din Hârșova, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru cumul de infracțiuni la regimul circulației rutier. Va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea măsurilor ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 15:05
(125 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de polițiștii rutieri. Activitățile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:20
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Persoană dispărută!

Fetești: Persoană dispărută!

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 21 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:15
(110 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului» și «furt calificat»

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite, au identificat, pe raza județului, mai multe persoane pe numele cărora instanțe de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:10
(105 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: «Surzii-creatori de frumos»

Asociația Națională a Surzilor din România aniversează 100 de ani de activitate pentru persoanele surde. Pentru promovarea și celebrarea istoriei și culturii comunității de surzi din România,  Asociația ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 08:05
(84 vizualizări - 0 comentarii)


9

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

11 Octombrie 2019, 17:55


10

Jandarmii ialomițeni donează sânge

Jandarmii ialomițeni vor participa, în perioada 21-25 octombrie 2019, la o campanie de donare de sânge. Acțiunea este inițiată de Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița, cu scopul de a crește numărul donatorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:45
(194 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Locuință cuprinsă de flăcări

O locuință din localitatea Misleanu a fost cuprinsă de flăcări în după amiaza zilei de miercuri, 9 octombrie 2019. Focul a distrus o parte din acoperișul imobilului, dar și bunuri din incinta locuinței ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:40
(181 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu incendiu


12

Fetești: «Târgul de toamnă», supravegheat de jandarmi

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura ordinea și liniștea publică în cadrul «Târgului de toamnă», eveniment desfășurat la Fetești. Manifestarea a debutat ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 16:35
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de droguri în școlile din Fetești

Marți, 8 octombrie 2019, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune informativ-preventivă pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile, victimizării minorilor în zona unităților de ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2019, 18:15
(168 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,60%-rata șomajului în luna august 2019

La sfârșitul lunii august 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrați 4348 șomeri (dintre care 2024 femei), rata șomajului fiind de 4,60%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:35
(216 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Vineri, 4 octombrie a.c., polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Urziceni au identificat pe raza municipiului Urziceni un bărbat, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:25
(192 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Verificarea stării tehnice a autovehiculului


Luni, 7 octombrie a.c., polițiștii Rutieri împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat pe raza municipiului Slobozia o acțiune de control în trafic. Scopul acesteia a fost reducerea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:20
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei la Fetești

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au acționat pentru depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea unor acte de vagabondaj. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 15:10
(182 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 7-11 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:55
(382 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 65 mii de lei

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat la 52 evenimente sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 6 infracțiuni. Astfel, polițiștii au reținut 17 permise ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:50
(279 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Andrășești, beat la volan

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Andrășești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 15:45
(272 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Tovărășia

Miercuri, 2 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din Tovărășia. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 16:25
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Filmul «Între Chin și Amin», premieră la Slobozia

Vineri, 4 octombrie a.c., începând cu orele 18,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc premiera filmului «Între Chin și Amin» . Filmul independent al lui Toma Enache este un omagiu ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 16:20
(446 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice», Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Asociația «Samarineni în comunitate» au organizat miercuri, 2 octombrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 16:15
(313 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Miercuri, 2 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. Astfel, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 16:10
(237 vizualizări - 0 comentarii)


ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

În perioada 20-30 Septembrie 2019, Hotelul Aurora din localitatea Mamaia a găzduit Divizia A de șah clasic pe echipe. Divizia A este eșalonul secund al Campionatului Național de șah clasic pe echipe, o ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 15:35
(294 vizualizări - 2 comentarii)


Armășești: Arestat pentru «furt calificat» și «violare de domiciliu»

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit depistarea unui bărbat, de 25 de ani, din Armășești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 15:30
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Activități preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o serie de activități pe linia prevenirii faptelor cu violență, a traficului și a consumului de droguri, precum și siguranța rutieră în școlile ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 15:25
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii slobozeni au depistat un tânăr, de 24 de ani, din Amara, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia luni, 1 octombrie a.c., deși avea acest drept suspendat. În cauză, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 15:20
(276 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Zilele Recoltei 2019»

În perioada 5-6 octombrie 2019, în Piața Agroalimentară din Slobozia, va avea loc tradiționala manifestare a toamnei «Zilele Recoltei 2019», organizată de Primăria Municipiului Slobozia în parteneriat cu ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 15:20
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...